Un spectacol puternic, de o picturalitate care potențează cuvântul, brodând povestea unor obsesii, a unor temeri care îmbracă forma fluid tenebroasă a coșmarurilor pe fundalul sfârșitului de Ev Mediu, într-o atmosferă în care realitatea istorică și realitatea interioară se confruntă, se întretaie, se suprapun, deformându-se sub forța imaginației lui Hieronymus, protagonistul spectacolului pe care Nic Ularu alături de Baxter Engle – video design, Ana Teodora Popa – sound design, Cristina Todi – coregrafie, Ioana Moisil – asistent regie, Neda Spalajkovic&Tamara Joksimovic – asistenți scenografie l-au pus în scenă la sfârșitul acestei stagiuni la Iași. Un Hieronymus perfect plauzibil din punct de vedere uman, artist și „biet om”, plutind fragil între luciditate și nebunie, între nevoia de a supraviețui și forța acaparantă, halucinantă a propriei imaginații, simțind acut și transpunând monstruosul, grotescul, absurditatea lumii în viziuni diforme ale unui rău care îmbracă multiple forme, un rău al cărui prizonier nu este doar ființa circumscrisă spațiului în care trăiește, ci realitatea însăși, atinsă de aripa neagră a morții: Inchiziția și agonia ciumei. O realitate în care omul măcinat și supus propriilor căderi (sexualitate, invidie, neputință, bani, dorința de putere, trădare, neștiință) e totodată captiv al unei forțe mai tiranice și mai obscure, insinuându-se și dominând, un blestem mai puternic decât orice cădere: „întunecatul Ev Mediu”.
Spectacolul se construiește pe jocul abil al coexistenței adevărului interior și al constrângerilor exterioare, într-o realitate duală, disjunctă, aflată într-o încrâncenată încleștare și transpusă scenic în momente în care cotidianul alternează cu viața subconștientului, ambele livrând spectatorului „fragmente de metapicturalitate”, respirând în acord cu viziunile tenebroase, grotești, descompuse ale creațiilor lui Bosch. Nic Ularu are intuiția de a nu recrea decât minimal atmosfera de lucru din atelierul artistului și de a nu centra spectacolul pe existența propriu-zisă a acestuia, deși toate personajele gravitează în jurul lui, contextualizând „datele” gregare ale operei sale: căsătoria cu Aleid (Irina Scutaru) – ființa supusă propriei sexualități, atrasă de libertățile sectei adamiților, oferindu-se și apoi fugind alături de tânărul ucenic Gerrit (Cosmin Maxim), trăind între tulburările propriei cărni, conștiința faptului că nu a fost decât un „obiect” al târgului încheiat între tată și soț pentru păstrarea unei minime aparențe de normalitate și faldurile grele ale Inchiziției/morții care pândesc orice manifestare a desfrâului, delirului cărnii, vrăjitoriei, păcatului. Într-un alt plan, relația lui Hieronymus cu Goosen (Radu Ghilaș), fratele și dublul supus propriilor limite și frustrări, artist impotent prin conformism și adulație față de imaginea tatălui, „trădătorul” suprimat a cărui umbră bântuie coșmarurile lui Bosch însoțită de sentimentul unei vinovății difuze, dar permanent prezente. Intuiția de a face din Goosen o absență mai puternic prezentă decât orice realitate prin întâlnirile exclusiv în regimul tenebros al coșmarurilor nocturne conferă relației dintre cei doi suflul încărcat de forță al abisalelor subconștientului, dar și ale mitului creștin: Cain și Abel, cu roluri interșanjabile, într-o încleștare de spaime, frustrări, pulsiuni și necesități. În fine, o a treia dimensiune a existenței reconstruite a artistului, relația cu tatăl lui Aleid, bogătașul influent și fără scrupule, cel mai bine ancorat în realitatea propriu-zisă, acceptând și detestând deopotrivă anormalitatea fiicei, fascinat de viziunile lui Bosch și asigurându-i protecția, un Mecena având conștiința rece a puterii, dar și a limitelor banului – Goyarts van Meervene, interpretat de Emil Coșeru. Omniprezentă, imaginea Inchiziției veghind asupra pericolului ereziei se materializează deopotrivă în planul existenței concrete și în cel al angoaselor lui Hieronymus. Nic Ularu recreează prin secvențe recurente, mereu mai puternice prin constanța apariției, prin forța de a se impune, prin minimalitatea gesturilor și angoasa prezențelor multiple monstruoasa realitate a Inchiziției, inflexibilitatea și oarba lege a acesteia, puterea răului absolut ascunsă sub cuvântul Domnului, putreziciunea morală și vânătoarea de vrăjitoare, tentaculele răului și spaima acutizată. Prezența mută a clerului, drapat în veșminte austere potențează vidul și absența conștiinței binelui; cu fețele acoperite – momâi mai demonice decât orice manifestare concretă a răului, prezențele lor geometrizate se transfigurează în visele lui Hieronymus în malefice forme ale acuzării, calvarului și morții, mai terifiante prin sugestia deplinei justificări în numele binelui decât orice posibilă acțiune. Din acest amestec de realitate coșmarescă se desfac fâșiile mai dense sau mai luminoase ale unei alte realități: conștiința artistului, libertatea supremă de a deforma, de a recrea, de a desființa orice limite, de a transpune urâtul, grotescul, absurdul, de a plonja într-o altă realitate, la fel de sufocantă, distorsionată, acaparantă, paralizantă, dar o realitate a sinelui în care nebunia viziunii se împletește cu spaima de moarte, cu demonii interiori, cu remușcări și neputințe, obsesii, latențe – o frumusețe care nu are nimic pământesc pentru că își are sursele în urâțenia, carnalitatea, infernul și distorsiunile sufletești ale vieții de aici . Acest plan al subconștientului transpus în opera lui Hieronymus este reflectat în spectacol într-o manieră a cărei modernitate nu rezidă din apelul gratuit la efecte speciale și iluzie, ci din valorificarea atent dozată a lor. Cortina semitransparentă pe care sunt proiectate fragmente din cele mai cunoscute tablouri ale lui Bosch, senzația că imaginea te absoarbe prin mărirea ei treptată, mișcarea care permite fixarea acesteia doar pentru câteva momente pe retină accentuează impresia de vis, halucinație. Trupurile contorsionate în mișcări fie sacadate, fie fluide care bântuie coșmarurile artistului refac atmosfera carnavalesc-grotescă sau spaimele pe care le regăsim în tablourile lui. Nimic naturalist, totul este sugestie, jumătate realitate posibilă, jumătate abis. Pe falia dintre cele două lumi se află conștiința bântuită de demonii interiori, artistul prins între constrângerile vieții reale și halucinațiile minții și sufletului chinuit. Ambele planuri la fel de puternice, la fel de acaparante, la fel de real-ireale în tirania lor.
Interesantă e translația dinspre dominanta realului (în prima parte a reprezentației) spre lumea interioară populată de o permanentă luptă cu monștrii subconștientului. În spectacol, această translație se realizează prin ponderea din ce în ce mai mare pe care o au scenele coșmarești, halucinante și prin treptata centrare pe Hieronymus, care, în ultima parte, pare a umple singur lumea, din ce în ce mai fragil, mai contorsionat sufletește, mai puternic tocmai prin vulnerabilitate și nebunia viziunii lui. După un început ușor ezitant, în care parcă i-a lipsit forța, Constantin Pușcașu reușește să intre în rol și să dea viață unui Hieronymus perfect plauzibil, deopotrivă uman și supraomenesc, un titan cu sufletul răstignit de imperativul libertății care se cere despovărată de sub lutul formei, urâtului, realității barbare, dar care nu se poate arăta în lume altfel decât prin contorsionatele apariții grotești. Despovărat de imaginea lui Hieronymus în partea a doua a spectacolului, Constantin Pușcașu devine cu adevărat Hieronymus atunci când depășește „tirania realului”, datul prim al artistului (viața lui Bosch) și plonjează în abisul conștiinței artistului.
Ce a reușit Nic Ularu în acest spectacol a fost să creeze o poveste – acaparantă, deopotrivă umană și terifiantă, dezolantă și supranaturală; e o poveste care se țese din suprapunerea mai multor planuri, dozând atent efectele, captând tentacular atenția publicului, mizând pe jocul de lumini, forme, culori, pe mișcarea în plan și suprapuneri, pe alternanța sonorităților grave cu cele tensionate, într-un spectacol în care – cum nu s-a întâmplat de prea multe ori în această stagiune la Iași – viziunea regizorului a părut mai puternică decât forța actorilor.