Pe fondul unor dezbateri aprinse legate de plusurile, dar mai ales, de minusurile pe care le percep deopotrivă elevii, profesorii și părinții din România, redactorii Alecart au hotărât să cunoască mai îndeaproape perspectiva unor elevi (sau foști elevi) din afară. În acest demers au fost ajutați de Raluca Anisie (Elveția), Ecaterina Reus (Danemarca) și Robin Andreasen (SUA).
Au răspuns: Sara Tonelli (studentă la Politehnica din Torino; liceul l-a terminat în Roma, Italia), Lukas Glaus (student la EPFL Lausanne; liceul l-a terminat în Baden, cantonul Aargau, Elveția), Carlo Ciccarella (doctorand în primul an la EPFL Lausanne; liceul l-a terminat în L’Aquila, Italia), Irene Wendeline (studentă la master EPFL; liceul l-a terminat în Viena, Austria), Kim Rytter (architect, a studiat la „Sankt Annæ Skole”, Copenhaga, Danemarca), Angélica María Vielma și Sholi Song (eleve la Liceul Pharr Oratory of St. Philip Neri, S.U.A.)
-
Cum se desfășoară o zi din viața unui licean? Cât se stă la școală, cât se lucrează acasă?
O zi normală de școala era de aproximativ 5 ore. În secțiunile tradiționale de liceu de obicei ai 4 ore pe zi, mai multe doar dacă ești într-un program diferit, cu opționale de limbi sau de matematică. Apoi acasă învățam câteva ore pe zi, de obicei 3-4, depinde, iar temele erau destul de lungi. (S.T.- Italia)
La școală petreceam aproximativ 8 ore pe zi, de la 7.30 până pe la 14-15. Nu obișnuiam să lucrez regulat acasă. Aveam teme, dar nu constant și nu exercitau un stres major în viața mea ca elev. De obicei, învățam mai mult înainte de examene/teste. Aveam cam 3 teste pe semestru pentru fiecare obiect, iar notele obținute erau cele care contau. Nu se puneau note pe teme sau pe ascultat. (L.G.- Elveția)
De obicei, petreceam la școală aproximativ 6 ore pe zi având cursuri și încă 3-5 ore pentru pregătirea lecțiilor și a temelor. Profesorii ascultau la fiecare oră ceea ce ni se predase anterior și de aceea trebuia să ne pregătim mereu. La obiectele importante, aveam test o dată pe lună, dar și la celelalte (filosofie, latină, istoria artei, literatură) trebuia să învățăm constant, chiar dacă urmam un liceu cu profil științific. (C.C.- Italia)
În cazul meu, prima oră începea la 8 și ultima se termina în jur de 16. O zi pe săptămână aveam ore până la 12. O oră dura 50 de minute, iar pauza era de 5 minute. La prânz, aveam o oră liberă. După școală, îmi făceam temele și învățam până pe la 19, uneori mai mult, alteori mai puțin. (I.W.-Austria)
Liceanul danez este, de fapt, prototipul existenței noastre, exemplul cel mai viu al individului fericit. Trăiește stadiul vieții în care începe căutarea sinelui în plan profesional, când testează provocările vieții, iar dacă eșuează, este iertat. Îmi lipsește și acum, după atâta timp, acest lux specific tinereții, căci, odată ce începi să profesezi cu adevărat, totul devine presant și urmat de consecințe. La școală stai trei-patru ore, iar la birou, în jur de zece. Simți pregnant diferența între „a te juca” de-a arhitectura și a fi antrenat într-un proiect real, iar pentru asta nu te-a pregătit deloc școala. (K.R.- Danemarca)
O zi obișnuită din viața unui elev de liceu durează în jur de opt ore. La liceul meu, urmăm șase cursuri în fiecare trimestru, de obicei, engleză, matematică, un curs de știință, unul de istorie, o limbă de circulație internațională și încă un obiect la alegere. Temele pentru acasă sunt destul de încărcate. Eu petrec între două și trei ore în fiecare zi cu temele și lectura pentru orele de a doua zi. (S.S.- S.U.A.)
-
Ce crezi că ar trebui schimbat în sistemul de învățământ în care ești /ai fost? Crezi că mai trebuie îmbunătățit?
Nu știu exact cum s-a schimbat sistemul în ultimii ani, dar cu siguranță nu funcționează atât de bine. Acum se predau limbi străine încă de la grădiniță (f. bine!!), dar calitatea învățământului lasă încă de dorit. Ar trebui să încurajăm școlile de sport și muzică. Școala de muzică acum e considerată universitate, dar în ceea ce privește sportul, sunt foarte puține licee de profil. Școlile profesionale ar trebui restructurate (elevii care urmează cursurile lor reprezintă aproximativ 50% din clasa socială de jos și jumătate dintre imigranți). Ele sunt văzute ca o alternativă nedorită și de calitate foarte proastă. În liceu însă, zero practică, prea multa italiană/latină, în timp ce celelalte limbi sunt superficial predate, la fel ca și informatica sau științele. Pe de altă parte, nivelul de cultură generală este destul de ridicat. (S.T.- Italia)
După părerea mea, sistemul în care am crescut este destul de bun. În Elveția, fiecare canton are propriul sistem educațional, deci vorbesc strict despre școala pe care am urmat-o eu. Spiritul în care am fost crescut este extrem de competitiv. Chiar de la sfârșitul ciclului primar, elevii sunt repartizați în 3 categorii diferite, în funcție de note. Nu toată lumea urmează același gimnaziu. La sfârșitul celor 4 ani, doar cei mai buni din cea mai bună categorie de gimnaziu ajung la liceu. Restul urmează o școală profesională. Ceea ce mi-a plăcut la liceul pe care l-am absolvit a fost că am avut flexibilitate să îmi aleg diferite cursuri. Chiar dacă am urmat un liceu cu profil științific, în primii 2 ani ți se oferă posibilitatea să îți alegi 2 obiecte (de ex. latină, științe sociale, matematică aplicată, muzică, arte), iar în ultimii doi ani ai și mai multe opționale (filozofie, psihologie, ore suplimentare de matematică și fizică etc). Pe lângă asta, toată lumea este încurajată să își ia module suplimentare de limbi (nu contribuie la nota finala). De exemplu, eu am început să învăț rusa în liceu și perseverez încă. (L. G.-Elveția)
Cred că singurul lucru de care ar trebui îmbunătățit este calitatea pedagogică a profesorilor și pregătirea acestora. În timpul liceului am ajuns să urăsc filosofia din cauza profesoarei. Profesorul își pune amprenta asupra materiei predate și îi dă o formă, iar dacă aceasta nu e cea potrivită, îți poate schimba definitiv viața. Este o responsabilitate extrem de mare și nu trebuie lăsată în mâna oricui. În cazul meu, profesorul de matematică și cel de fizică au contribuit la decizia ulterioară de a urma ingineria. (C.C.- Italia)
În Austria trebuie să te decizi de la o vârstă fragedă ce domeniu vrei să urmezi. Există școli pentru diferite tipuri de inginerie, școli de economie, turism, artă, design, economie și turism etc. Trebuie, de asemenea, să te hotărăști dacă urmezi 3 sau 5 ani de liceu. Sistemul de 3 ani se încheie cu un examen și apoi trebuie să îți cauți un job. În sistemul de 5 ani, termini cu o diplomă numită «Matura», care îți permite să îți continui educația la universitate, la orice facultate, indiferent de liceul urmat. A treia posibilitate este să urmezi un liceu care durează 4 ani, dar, în acest caz, accentul cade pe cultură generală, îți lipsește practica și este obligatoriu să urmezi o facultate. Eu am urmat un liceu de turism și economie, cu dublă specialitate, deci. Pe lângă germană, engleză, franceză, matematică, istorie, biologie, religie, sport, aveam, de asemenea, contabilitate, business și cursuri complete de bucătar și chelneriță pentru restaurante selecte. După 2 ani, am realizat că nu ăsta era domeniul în care voiam să lucrez, dar am terminat liceul cu „Matura” și am continuat la universitate Arhitectura, un domeniu complet diferit de ce am făcut înainte. Poate este un pic cam devreme la vârsta aceea să alegi ce tip de școala ți se potrivește. Dacă ar fi trebuit sa aleg 2 ani mai târziu, cred că aș fi optat pentru o școală pe un domeniu tehnic, care m-ar fi ajutat mai mult în studiile ulterioare de arhitectură. Dar, pe de altă parte, datorită acelei decizii, acum am o educație solidă și diversă. În final, cred că este un sistem bun. (I.W.- Austria)
Din experiența proprie de elev și de profesor în trecut, cred că elevul trebuie supus mai mult factorului de stres, altfel spus, unei pedagogii mai dure. Majoritatea liceelor daneze sunt vocaționale, punând accentul doar pe materiile necesare, însă există o problemă aici de factură cantitativă, ce creează o discrepanță majoră: este furnizată prea puțină informație de către profesori, aceștia au cerințe minime în timpul examenelor și testelor, atitudine care intră ulterior în opoziție cu principiile sistemului universitar, complex și mult prea diferit. Astfel, obișnuim să educăm generații de studenți eșuați, nepregătiți. Treizeci și opt de procente dintre aceștia își abandonează studiile în primele două luni: optsprezece fiindcă realizează că și-au ales profilul greșit, iar cele douăzeci rămase, decizând fie să lucreze un an ca necalificați, fie să plece în munții Tibet în căutarea marilor răspunsuri, devenind yoghini. Fiecare licean are posibilitatea să devină student, însă nu fiecare își poate asuma vocația cu adevărat. (K.R.- Danemarca)
După părerea mea, se pune prea mult accent pe teste și rezultate cuantificabile și prea puțin pe activități extrașcolare, mai ales cele din domeniul umanist. Înscrierea la facultate e un proces foarte competitiv și mi se pare nesănătos să se dea atâta importanță modului în care arată activitatea noastră pe hârtie în loc de ceea ce gândim și simțim. Din primul an de liceu, devenim tot mai obsedați de note, de ce putem adăuga la C.V. și de ce ne poate aduce beneficii pe termen lung. Mentalitatea aceasta e greșită din multe puncte de vedere, fiindcă ne face să ne simțim lipsiți de valoare dacă nu suntem la nivelul așteptat. Sistemul educațional ar trebui să creeze un echilibru între prioritățile/lucrurile care ni se impun și ceea ce ne place, pentru ca elevii să poată să urmărească și alte interese în afara celor legate de viitorul apropiat (facultatea). (A.V.- S.U.A)
Ce aș îmbunătăți ar fi să se pună accentul într-o mai mare măsură pe artă. Foarte multe licee nu primesc fonduri pentru programele de artă, dar, după părerea mea, aceasta i-ar ajuta pe elevi să elimine stresul într-un mod în aceeași măsură instructiv și plăcut. (S.S.- S.U.A.)
