Dan COMAN: „Fascinația e la cel care admiră, niciodată la cel admirat.”- interviu

  • Odată cu momentul cursului festiv, la care am avut bucuria de a te avea printre noi, ca invitat-surpriză, noi, cei care am constituit nucleul redacției Alecart patru ani, ne-am schimbat statutul. Trebuie să recunoaștem că ne-am apropiat de poezie prin festivalul „Poezia e la Bistrița” și, în mare măsură, datorită ție & lui Marin Mălaicu-Hondrari. Ai cunoscut, așadar, îndeaproape această generație Alecart. Cu ce impresii ai rămas despre cei care au construit Alecartul în ultimul timp?

În carnețelul meu albastru (care seamănă foarte bine cu o Biblie de buzunar cu foi veline) mi-am notat, în urmă cu mai bine de 20 de ani, pe prima pagină, zece motive pentru care merită să scriu. Am purtat carnețelul acela cu mine peste tot, dar n-am mai scris nimic în el – până acum vreo doi-trei ani când, într-o dimineață, la cafea, l-am deschis și, cu un pix cu gel negru, am notat: 11. Alecart. 

  • Sunt cei apropiați de cultură mai fascinați (de lume) și mai fascinanți (în lume)? Prin ce?

Nu mai fascinați de lume decât un copil de un an care găsește un sfert de nasture pe covor și stă o zi întreagă și-l învârte de pe-o parte pe alta, găsindu-i o grămadă de întrebuințări, altele decât cele pe care le-am găsi noi, cei deja educați și apropiați de cultură.

Nu mai fascinanți în lume decât un fotbalist olandez de 19 ani, transferat de la RS Salszburg la Borussia Dortmund. 

Știm bine: fascinația e la cel care admiră, niciodată la cel admirat.

  • Când te așezi la masa de lucru și începi să scrii, inspirația se configurează sub forma unei necesități sau a unui impuls care trebuie concretizat?

Îmi place să scriu așa cum îmi place să mă plimb cu copiii mei, să beau cafea singur, să fac înghețată de casă împreună cu o femeie înaltă.  Nu e mare deosebire între aceste plăceri: toate sunt pe aceeași treaptă a piramidei personale a trebuințelor, așadar le fac pe toate cu aceeași bucurie. Și pentru că îmi aduc bucurie. Restul (ritualurile, teoriile) sunt literatură.  

Luciditatea e totul. Doar ea poate face posibilă iluzia absenței unei construcții riguroase a textului.

  • Cât de mult cântărește luciditatea în poezia contemporană?

Luciditatea e totul. Doar ea poate face posibilă iluzia absenței unei construcții riguroase a textului. Pentru că luciditatea e tehnică. Iar fără tehnică literatura nu e posibilă.

  • Cum crezi că ți s-ar fi schimbat poezia (dacă s-ar fi schimbat) în cazul în care ai fi trăit într-un paradis tropical? Dar dacă ai fi fost redactor Alecart? Cum ar fi arătat versurile: „o atingeam în treacăt dânsa-mi spunea puțin mai la dreapta puțin mai/ jos/ mă executam/ foloseam numai mișcări oficiale”?

Într-un paradis tropical ar fi arătat așa: „o atingeam în treacăt ea-mi spunea puțin mai la dreapta puțin mai/ jos/ mă executam/ foloseam numai mișcări oficiale”

Dar dacă aș fi fost redactor Alecart: „mă atingea în treacăt/  îi spuneam puțin mai la stânga puțin mai sus/ el se prefăcea că nu aude/ folosea aceleași mișcări didactice și plictisitoare”

  • Dacă ar fi să alegi două versuri (din poezia ta sau a oricărui alt poet viu) cu care să ai succes la o fată inabordabilă/un băiat inabordabil, care ar fi acelea? Mai face azi poezia parte din arsenalul oricărui îndrăgostit?

Da, sunt absolut convins că poezia are încă o puternică funcție de seducție. Totul e să nu o folosești ca să ai succes la fete/băieți abordabili – acolo e nevoie de proză.

În timp, am încercat cu mai mulți autori, dar cel mai bine merge (și acum) Sociu.

Încă mi se mai întîmplă să cred că în curînd mi se vor trezi superputerile: zborul, invizibilitatea, întoarcerea-n timp, superelasticitatea, trecerea prin ziduri, dragostea ta.

Dan Coman și Richard Ford la „Întâlnirile Alecart” la FILIT 2019

Dacă acum mi-am (mai) revenit, acest lucru se datorează poeziei celor foarte tineri – o poezie pe care o citesc încântat și de la care am (re)început să învăț.

  • A existat vreodată un moment în care să fi avut o decepție atât de puternică, încât să-ți fi spus că nu vei mai putea scrie poezie niciodată?

O, da! De foarte multe ori. Ani de zile n-am mai suportat poezia. Decepția venea din faptul că descoperisem un lucru de-o tristețe îngrozitoare: găsisem o formulă poetică (cea din anul cârtiței galbene și ghinga) pe care o stăpâneam perfect și atunci, brusc, mi-am dat seama că aș fi putut scrie așa, folosind formula aceea, la nesfârșit – ceea ce m-a speriat atât de tare încât vreo 3 ani nu am citit deloc poezie iar vreo cinci nu am mai scris deloc. Iar dacă acum mi-am (mai) revenit, acest lucru se datorează poeziei celor foarte tineri – o poezie pe care o citesc încântat și de la care am (re)început să învăț.

  • În volumul Aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată este menționat de mai multe ori faptul că sufletul unuia dintre personaje are culoarea turcoaz. Ce culoare ai spune că are sufletul lui Dan Coman scriitorul și ce culoare are cel al lui Dan Coman profesorul? De unde le vine culoarea?

Scriitorul și profesorul împart același suflet: o întindere îngustă, cu dantelă la capete, având textura și culoarea brânzei de vacă amestecată cu zahăr și gălbenuș de ou. Dantela vine de la curricumul nucleu, textura – de la metodele alternative de predare iar amestecul și culoarea – de la neoexpresionismul doămiist.

 În perimetrul unei școli mă simt cel mai liber. În schimb, în literatură totul e convenție, artificiu și cenzură.

  • Care dintre următoarele ipostaze e mai apropiată de Coman cel adevărat/necenzurat: Coman scriitorul sau Coman profesorul? E o alegere sau un fapt firesc?

Coman profesorul, evident. E un fapt absolut firesc, așa cum sunt toate lucrurile legate în mod direct de viață și de relația nemijlocită cu ceilalți – în perimetrul unei școli mă simt cel mai liber. În schimb, în literatură totul e convenție, artificiu și cenzură.

  •  Care este cea mai pregnantă amintire a ta din timpul liceului și cu ce poezie (a ta sau a altui scriitor) ai asocia perioada liceului?

Eram la liceu (cls a X-a? a XI-a?) când l-am întâlnit, la Năsăud, pe Viorel Paraschivoiu – un tip fabulos, bețiv și sărac, un bărbat de vreo 40 de ani care lucra la Casa de Cultură și care ne scotea mereu (pe mine și pe Florin Partene) de la ore și ne ducea la el acasă – unde ne dădea să bem rachiu și ne vorbea numai și numai despre poezie, împrumutându-ne cărți de Virgil Mazilescu, Frank O Hara, Hart Crane, Georg Trakl, Cristian Popescu, M. Ivănescu. Au fost cele mai intense zile din viața mea de licean. Atunci, în timpul acelor întâlniri, am știut cu exactitate ce vreau să fac. Ce trebuie să fac pentru a scăpa de plictiseala fără sfârșit din acea perioadă a vieții mele. Dintre toți autorii, Trakl a devenit repede preferatul meu. Am umblat mai bine de un an de zile cu Tânguirea mierlei în geantă – cartea asta a fost cea care mi-a schimbat, pentru totdeauna, mintea.

Dan Coman la „Întâlnirile Alecart” la FILIT- 2017

  • Există o imagine/un flash/o poveste pe care nu ai putut să o introduci încă în proză, pentru care, pur și simplu, nu ai găsit deocamdată cele mai vii cuvinte, deși îți dorești mult asta? Dacă da, despre ce este ea?

Da, am mai multe povești despre care încă nu mă încumet să scriu. Una dintre ele e despre femeia care îmi apare de mai bine de 15 ani în vis – stă pe un scăunel mic de lemn, într-o rochie de vară și mă privește fără să îmi spună nimic. Atmosfera aceea e atât de intensă, și e atâta liniște și pace în jur încât (deocamdată) îmi e imposibil să scriu despre ea.

  • Care e cel mai frumos lucru pe care l-a spus cineva despre scriitura/opera lui Dan Coman?

Acum trei ani, după ce am publicat Insectarul Coman, am primit, de la cineva necunoscut, un colet. Surpriza a fost uriașă: un disc original cu albumul Sleep Well Beast al celor de la The National. Numai un cititor extrem de atent ar fi putut să observe că toată cartea mea era structurată pe acest album. Numai un cititor care a înțeles cu adevărat ar fi fost capabil de un asemenea gest – și lucrul ăsta m-a impresionat profund. 

Pentru mine, literatura a fost mereu doar un (foarte bun) afrodisiac.

  •   Care e personajul feminin din literatura română cu care ți-ar fi plăcut să-ți petreci vacanța de iarnă și de ce?

 Zenobia. Am sta la fereastră și-am fuma, uitându-ne cum ninge fără oprire peste mlaștini.

  • Pentru tine, ce nu se va schimba niciodată?

Liniștea.

  • O întrebare la care noi încă mai căutăm răspuns: Dacă ai fi în liceu acum, ce ai alege: o carte bună sau o fată frumoasă? O întâlnire cu prietenii (unde se fumează, se bea o bere etc.) sau posibilitatea de a ți se publica un text (bun) într-o revistă cunoscută?

Aș alege exact ce am ales dintotdeauna: o fată frumoasă cu care să merg la cafea și la bere – și la întâlnirile cu prietenii. Pentru mine, literatura a fost mereu doar un (foarte bun) afrodisiac.

  • Ultima întrebare e pentru profesorul Dan Coman: Ce ai schimba în sistemul actual de învățământ?

Of și uf! Știu că trebuie schimbate multe lucruri, dar (din fericire!) nu sunt eu cel care s-o facă.  Ar fi un dezastru absolut. Sunt convins că, din punctul ăsta de vedere, aș fi un administrator cumplit, un analist mediocru și un reformator fără nicio viziune.

Dan Coman & Alecart la Festivalul Internațional „Poezia e la Bistrița”- 2018

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!