Dans în fotografie. Întâlnire cu Sofia Vrănescu, balerină (în devenire)

Perseverența și munca sunt cheia succesului în balet. Ca în toate formele de artă, presupun.

A fost o zi din vară în care am trăit paralel cu pandemia. Am pus camera în geantă, am luat orașul la pas și am admirat. A fost cea mai lungă ședință foto din viața mea, în care am stat șapte ore pentru a prinde cele mai bune cadre și, la final, m-am întrebat: Care este povestea din spatele unui poziții perfecte de balet, cum arată o zi obișnuită din viața unei eleve care se pregătește să devină balerină? A simțit ea oare vreodată că e dificil să te împarți între școală și pasiunea pentru balet? Sofia mi-a zis că o zi din viața unei balerine (în devenire) începe dis-de- dimineață, cu repetiții. Se trezește devreme, își face cocul pentru balet, își pregătește lucrurile și pleacă la primul curs. După ore, urmează repetițiile de după-amiază, iar seara, când ajunge acasă, își face temele și se culcă devreme, pentru ca a doua zi să o ia de la capăt. Studiază în jur de două ore de dans clasic pe zi, iar pe lângă balet mai practică o oră de dans popular, dans modern și alte stiluri.

Eram emoționată și trebuia să găsesc cele mai bune colțuri de stradă pentru fotografiile noastre. E la fel ca într-un puzzle: imaginea finală se compune din bucăți mici și fiecare dintre ele este la fel de importantă (de reținut: să nu pierzi niciodată o piesă!), iar frumusețea și eleganța modelului meu parcă deformau realitatea din spate. Am început în inima orașului: Palatul Culturii.

Alina: A fost ,,dragoste la prima vedere” cu baletul sau ai experimentat și alte forme de dans înainte să îți dai seama că asta e ceea ce vrei să faci?

Sofia: Pentru mine da, a fost clar dragoste la prima vedere. De mică am vrut să fac asta și doar asta mă văd făcând în viitor. Pentru a ajunge departe și a fi în stare sa depășești momentele grele, efortul fizic și psihic în balet, trebuie să îți placă. Este extraordinar că în cazul acestei arte te poți bucura și simți plăcere. A fi balerină nu e un job, ci o pasiune. 

Priveam fascinată fiecare încordare a mușchilor, tulul care zbura în aer și amploarea mișcărilor Sofiei. Era atâta perfecțiune și eleganță în cadrul pe care îl compuneam încet-încet, atâta frumusețe, în timp ce pe lângă „modelul” meu treceau sute de persoane, unii grăbiți, alții mirați, rămânând furați pentru o clipă de mișcările fluide ce se arcuiau sub privirile lor. Au fost tineri care ne-au complimentat, mulți cunoscuți ne-au salutat sau ne-au rugat să facem o poză: simțeam că am adus arta în stradă și că oamenii încep să se obișnuiască, să o simtă. Am întrebat-o cum s-a schimbat atitudinea sa față de balet acum că nu îl mai percepe doar ca pe un hobby, ci și ca o posibilă carieră. Răspunsul ei mi-a adus un zâmbet pe buze, când am auzit că pune mereu dansul pe primul loc înaintea fiecărei activități și că ar face orice sacrificiu pentru a ajunge unde și-a propus. Iar acest lucru era vizibil. Reieșea din felul în care poantele o băteau fără a o împiedica să continue, din fiecare piruetă perfect executată și din momentele când avea  răbdarea și încântarea (subtilă) de a-mi asculta instrucțiunile pentru a putea surprinde un gest, o încordare, o privire. Fie că era pe un petic de iarbă, fie că se afla pe o scenă a unei săli de spectacol, părea că bucuria de a se întâlni cu arta e aceeași și conține același gram de intimitate. Simțeam că deja ceea ce făceam nu mai era o joacă, iar fotografiile din cameră trebuiau să arate efortul nostru. Am întrebat-o pe Sofia dacă ea crede că baletul este mai mult pricepere sau muncă și cât de mult contează talentul: Pentru a avea succes cu adevărat trebuie sa ai talent, dar totul e degeaba, dacă nu depui muncă. Repetițiile și munca sunt cheia succesului în balet. După o zi grea, oboseala se simte, însă e un semn al muncii depuse și reușesc să depășesc întotdeauna acest moment.

Ajunsesem în fața Teatrului Național. Simțeam o apăsare în timp ce memoria mea derula imaginile unor spectacole magnifice, amintirea unei linii melodice care plutea în aer și a atmosferei dominate de entuziasmul spectatorilor… Noi eram afară, iar pe fundal, clădirea Teatrului Național se compunea sobru, din aceeași eleganță și în maniera riguroasă în care se compuneau și mișcările balerinei.

Alina: Ce simți când urci pe scenă? Ai putea compara dansul cu o altă senzație?

Sofia: Simt numai emoții pozitive și nimic nu mă face mai fericită decât să mă văd dansând pe scenă, în fața oamenilor care admiră baletul, îl înțeleg, se transpun în lumea pe care o aducem în fața lor. Nu se compară cu nimic, este o emoție diferită.

În timp ce fotografiam în apropierea teatrului, o tânără turcoaică s-a apropiat de noi, își dorea „un suvenir”, o fotografie. Bucuria ei mi-a amintit de reacția unui copil când primește o jucărie nouă sau îl vede pe Moș Crăciun pe stradă. Observând privirile trecătorilor sau comentariile făcute în grabă, am întrebat-o pe Sofia dacă s-a confruntat cu prejudecăți, de când a intrat în lumea aceasta. A zis că a avut noroc: numai aprecieri, lumea chiar știe să aprecieze efortul unui artist, frumusețea adusă pe scenă.

Timpul se scurgea repede, iar eu începeam să prind mișcările și pozițiile. Mi-ar fi plăcut să o văd dansând, să surprind mișcarea în toată derularea ei, nu doar un moment suspendat în timp. Aveam în minte „Lacul Lebedelor” de Ceaikovski, cu balerine elegante și mișcări sincrone și așa am ajuns la următoarea întrebare:

Alina: Mereu am fost curioasă să aflu: cât de mult păstrează baletul contemporan din cel clasic? Preferi varianta clasică sau pe cea modernă?

Sofia: Baletul contemporan păstrează multe elemente, poziții și mișcări din baletul clasic, însă totul este mai liber. În mare parte, baletul contemporan nu poate exista fără cel clasic, care rămâne prima mea iubire.

Alina: Și dacă te-ai putea întâlni cu o balerină anume, care ar fi?

Sofia: Maria Khoreva este una dintre preferatele mele, nu singura, dar o balerină pe care o admir pentru grația și forța ei. Este prim solistă la Teatrul Mariinsky și a învățat la Academia de balet Vaganova.

Deși trecuseră câteva ore, încă aveam același entuziasm ca la început, căci compuneam aceste tablouri din linii, puncte și pete de culoare, iar pentru mine fotografia avea viață. În teorie, imaginea se compune din lumină, iar fără lumină nu există nici întuneric. Aveam în minte tot efortul pe care îl presupune baletul, așa că mi-am continuat tirul întrebărilor dorind să aflu mai multe despre momentele în care a simțit că este prea greu să continue, iar ea, sinceră, mi-a zis că de multe ori a simțit asta, dar s-a gândit cât efort a depus până acum, că acesta este de fapt visul ei și că nu se poate vedea făcând altceva. A întâlnit multe provocări, însă cea mai mare a fost să se mute la 11 ani, fără părinți, de acasă în Republica Moldova, pentru a urma o școală bună de balet. Dansul reprezintă viață. Reprezintă mișcare, suflet și comunicare cu sine. Cu masca pe față și cu o respirație sacadată din cauza întregii mele agitații în goana după cel mai bun unghi, mi-am amintit cum eram mici și o vedeam pe Sofia dansând în fața televizorului. Acum trăiam o pandemie, Sofia era (din punctul meu de vedere) în drumul spre succes, iar eu nu mai vedeam totul cu acei ochi de copil.

Alina: Cum a fost perioada izolării pentru tine? Cum ai reușit să păstrezi vie legătura cu dansul, să faci față absenței repetițiilor în această perioadă?

Sofia: Sincer, nu a fost o provocare majoră, am exersat zilnic singură acasă. Nu a fost zi în care să nu fac măcar câteva piruete prin casă. Intră în rutina oricărui balerin să se antreneze, să nu permită nicio abatere de la rutină. E important să nu faci pauze, să rămâi permanent suplu, gata să o iei de la capăt. 

Arta înseamnă motivația de a continua, deși lumea stă pe loc și scena ta pare că se dărâmă. Înseamnă să creezi pentru tine, pentru suflet, pentru acea melodie care plutește în aer și după ce ai închis radioul. Înseamnă autodeterminare, atunci când alegi să nu lași praful să se așeze pe vise și pe munca depusă, chiar dacă există ceva care te bate la picioare la fiecare pas. Iată lecția mea de balet dintr-o după-amiază de vară.

*Sofia Vrănescu este elevă la Colegiul Național de Coregrafie Chișinău, în clasa a IX-a, iar Alina Sava, redactor Alecart și președinte al Consiliului Județean al Elevilor din Iași, este elevă în clasa a XI-a, mate-info, la Colegiul Național Iași.

 Foto: Alina Sava

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!