Istorie și fataliate: Dansul privighetorii de primăvară, de Kyung-sook Shin

De la câteva priviri care leagă doi oameni aparținând unor culturi radical diferite, la o căsătorie născută dintr-o iubire atât de profundă, încât orice sacrificiu disipă întrebarea Ce ar fi fost dacă?, viitorul strălucit al dansatoarei de la curtea împăratului coreean se transmută într-o existență așezată sub semnul unei perpetue căutări, reașezări, al unui sacrificiu pe care niciun european nu e pregătit să îl înțeleagă.

Roman de dragoste, frescă istorică și atentă analiză a mentalităților realizată cu mijloacele literaturii, Dansul privighetorii de primăvară ne propune o incursiune în regatul Joseon (Coreea), când acesta abia începuse să existe cu adevărat pentru europeni. Suntem în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, într-o lume dominată de legi precise, în care un străin pătrunde, periclitând fără să vrea echilibrul fragil al unei alte vieți. Străinul însă nu este un simplu călător, ci un diplomat, nu este așadar liber să aleagă decât într-o mică măsură. Iată fundalul dramei.

Yi Jin, ajunsă din întâmplare să locuiască la Curtea regală, câștigă admirația și simpatia reginei machiavelice aflate la putere prin gingășia și rafinamentul de care dă dovadă, ajungând să fie cunoscută drept cea mai bună dansatoare din întregul regat Joseon prin apreciata sa reprezentație, dată doar la ocazii speciale, Dansul privighetorii de primăvară. Își petrece zilele în compania reginei, brodând sau citind, fiind pasionată de limbile străine și de tot ceea ce înseamnă artă. Venirea lui Victor Collin de Plancy la legația franceză din Coreea reprezintă imprevizibilul ce schimbă linearitatea prezentului lui Yi Jin. Din momentul în care privirile celor doi se întâlnesc (fapt ce m-a trimis involuntar cu gândul la acel tipar clișeic din romanele de dragoste, în care cei doi simt din prima clipă o atracție ce devine gradat o falsă iubire), francezul dezvoltă o obsesie faţă de acea necunoscută cu ochii negri, pe care ulterior o reîntâlnește la un banchet organizat de către rege.

Întocmai ca el, și tânăra se întoarse și privirile li se încrucișară pentru o clipă. Victor rămase nemișcat. Ochii negri și profunzi ai fetei îl priveau cu nespusă blândețe. Era pentru prima dată în Coreea când cineva îl privea cu prietenie, fără ca în ochi să i se citească respingerea sau uluirea ori o curiozitate naivă.

În timp ce atenția lui rămâne prizonieră în Dansul privighetorii de primăvară, Victor simte cum misterioasa fată îi transmite toate trăirile pe care celelalte dansatoare de la curte le reprimă. Observă fiecare gest, fiecare ridicare de braţ, fiecare fluturare din manşetele multicolore, diplomaţii străini, înalţii funcţionari şi familia regală devenind doar nişte umbre. O vedea doar pe tânăra dansatoare. Yi Jin, prin naturaleţe, îi vrăjește pe toţi cei prezenți, adânciți într-o tăcere imperceptibilă.

Mişcările ei erau urmărite într-o tăcere de mormânt, din care răzbătea doar tânguiala  daegeum-ului, ce părea  să imite vâjâitul vântului.

Copleşit de graţia şi de frumuseţea lui Yi Jin, Victor Collin de Plancy uită să își manifeste aprecierea după terminarea reprezentaţiei, acest gest fiind interpretat greşit de către regină şi având ca urmare vizita domnişoarei Seo la delegaţia franceză din Coreea. Un eveniment neaşteptat face ca această vizită să se prelungească atât cât consideră regina, iar diplomatul, profitând de acest fapt, își mărturisește sentimentele faţă de Yi Jin. Deşi nu imediat, Victor şi Seo hotărăsc să se căsătorească la Paris. Contrar tuturor cutumelor, visul celor doi îndrăgostiţi devine realitate, datorită suveranei, care le permite să părăsească ţara.

Când Franţa este în plină Belle Epoque, când Parisul, considerat capitală mondială de către locuitorii săi, era împânzit de pieţe, ca o tablă de şah, când mărfuri neobişnuite sau luxoase atârnau ca norii peste tot, Jin intră pentru prima dată într-o altă ţară, în care oamenii sunt străini de cultura asiatică şi de cutumele coreene. Franceza nu este un obstacol, însă modul în care ceilalţi o privesc reprezintă adevărata problemă. Deşi nu poartă haine tradiţionale din regatul Joseon, deși este familiarizată cu istoria şi cultura franceză şi este la curent cu ceea ce se întâmplă la acel moment în Paris, Yi Jin este în continuare intimidată de priviri insistente, care o fac să se simtă ca o altă piesă pusă în colecţia de obiecte asiatice a lui Victor.

După cinci luni de la venirea în Europa, cei doi primesc o invitaţie la o lectură publică, urmată de vernisajul unei expoziţii de sculptură, organizate de domnul Planchard, reprezentantul magazinului Bon Marche. În acea seară, Yi Jin este cea care citește în faţa parizienilor un fragment din cartea O viaţă, scrisă de cel mai în vogă autor din Paris, Guy de Maupassant.  În urma acestui eveniment, sunt invitaţi şi la alte evenimente, de către acelaşi domn Planchard, la unul dintre ele Jin dansând pentru prima dată de când a parăsit Coreea, Dansul privighetorii de primăvară. Atunci se produce o fisură și Jin înțelege că ceilalţi o văd numai ca pe o curiozitate, conştientizând că nu va deveni niciodată o adevărată pariziancă.

În Coreea, când dansa, era privită cu admiraţie, dar în privirea parizienilor se citea numai curiozitate. Înţelesese astfel că nu avea să devină niciodată o adevărată pariziancă. Chiar dacă se îmbrăca după ultima modă de la Paris, francezii ştiau imediat că sub hainele occidentale se afla Yi Jin, o fată din Coreea.

Frapant pentru cititor este episodul în care Jin mărturisește că singurul loc în care se simte eliberată de privirile indiscrete este morga, vizitatorii fiind prea fascinaţi de expoziţia de cadavre pentru a o mai studia şi pe ea.

Pentru prima dată de când ajunsese la Marsilia, ba nu, de când plecase din Coreea, Jin se simţi liberă faţă de privirile indiscrete care o transformaseră într-o curiozitate. Fascinaţi de cadavre, vizitatorii morgii nu o mai vedeau.

Atât moartea scriitorului francez, cât şi pierderea celei de a doua sarcini, o constrâng pe Jin să patrundă într-un somnambulism îngrijorător, din care reușește să se desprindă numai după reîntoarcerea în regatul Joseon. Acolo, situaţia este una critică, datorită faptului că Japonia şi China se află în război, iar Coreea este poziţionată între cele două ţări aflate în conflict. Yi Jin, după patru ani petrecuţi în Franţa, este privită, chiar şi în propriul regat, locul pe care îl considera acasă, ca o străină îmbrăcată în haine occidentale.

Dragostea pe care sfetnicul regal Hong Jong-u o simte pentru Jin, îl determină să aplice un set de legi, prin care străina este obligată să rămână în regat, iar datorită faptului că în perioada în care stă la Paris nu se căsătorește oficial, Victor este alungat de la legaţia franceză din Coreea. Situaţia se înrăutățește într-un ritm alert, soldaţii japonezi reuşind să invadeze Curtea regală.

Sfârşitul romanului este unul tragic, care frapează şi nu lasă loc de o continuare. Ultimele capitole m-au făcut să nu mă opresc din citit până ce nu am aflat răspunsul la întrebarea (pe care mi-am pus-o de nenumărate ori): Ce se va întâmpla cu cea mai talentată dansatoare din regatul Joseon? Nu am reuşit să îmi elimin neliniştea, continuând să refuz modul în care Kyung-sook Shin a ales să încheie Dansul privighetorii de primăvară. Copleşită de tristeţe și regret, conștientizez că toate acestea s-au transformat în lacrimi. Cu greu m-am desprins din acel univers împânzit de cutume și de vieți ruinate de reguli care par absurde celui situat într-un alt spațiu cultural. Romanul nu înglobează doar o poveste melancolică de dragoste dintre un reprezentant diplomatic şi o dansatoare de la Curtea regală, ci o lungă călătorie, ce îl poartă pe cititor prin civilizaţia şi cultura asiatică, prin muzica instrumentelor tradiţionale coreene, prin sacrificiu, pasiune şi devotament necondiţionat.

 

*Mălina Curpăn este elevă în clasa a X-a, filologie, la Colegiul Național Iași.

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.