Milu,
Am vrut să scriu pentru domnia ta și pentru revista pe care o coordonezi, acum în zilele de Post, o interpretare creștin ortodoxă la De veghe în lanul de secară al lui Salinger, dar mă lupt cu timpii… ideea era că tot suflul patetic al personajului vine dintr-o confruntare a lui cu lumea americană a anilor `50, așa cum a fost ea creată de spiritul zelot al Vechiului Testament, o lume structurată pe grupuri economice închise ce-și organizează viața socială căutând să-și sporească avutul (de aici preocuparea constantă pentru profit și oportunități de afaceri) pentru a câștiga puterea politică și astfel a face dovada că ei sunt aleși, fiind oamenii Dumnezeului Adevărat care îi cheamă să distrugă idolii și pe cei care se închină lor. De aici, două consecințe care sunt astăzi vizibile: exacerbarea viziunii Medierii (serviciilor) ca oportunitate de cîștig și a doua, cealaltă față a monedei, justiția devenită mască a Talionului – ca măsură rațională a compensației. Ambele se sprijină pe inovația tehnologică și pe exacerbarea interpretării raționale a prezenței lui Dumnezeu în timpul istoric, printre oameni (teodiceea zelot-iudaică este cea a alianței cu cel mai puternic jucător – Dumnezeu Creatorul, Tehnocratul, Justițiarul). E ca și cum l-ai pune pe Dumnezeu să te ajute să câștigi lumea dând ceva la schimb: credința. În cele din urmă, se pierde sufletul.
Găsesc multe similitudini cu lumea României de azi (care se screme să se occidentalizeze în stil american cât mai repede), dar care se luptă cu un obstacol nevăzut – Creștinismul ortodox viu, cel practicat (dacă mai era necesar să spun că ortodoxia este, de fapt, practica, nu filosofeala de bibliotecă sau demonstrații de enoriași), cel al deciziilor mici sau mari de zi cu zi și care îndeamnă la o mediere dezinteresată (mutatis mutandis – cea a Jertfei) și la o justiție a milei și a iertării, a ne-ținerii de minte a Răului, care relativizează orice act tăios, rațional, de aplicare a Talionului (legea rațională a compensației). Dacă vei compara lumea propusă de ortodoxie și cea americană a cărților lui Salinger (deci și cea românească de azi), vei vedea contrastul dintre tipologia omului de succes și cea a personajelor sale care, dincolo de aerul oriental al gândurilor lor, practică un refuz constant al judecăților tranșante și al înșfăcării oportunităților de tot soiul. Personajele lui Salinger sunt niște ciudați, total neadaptați, niște marginali aproape sociopați, care vor o țigară, care se preocupă cu rugăciunea inimii, care de scârbă fug de la cele mai prestigioase școli, care simt mila pentru prostituate și care, așa cum spune Holden Caulfield, vor mai degrabă să uite decât să pomenească vreun nume și astfel să înțeleagă rațional mecanismele vieții și ale ființei-laolaltă și asta pentru că ei nu cred în astfel de semne moarte, ci mai degrabă tind către un soi de comuniune afectivă (ideea care, mutatis mutandis, e la rădăcina Marii Schisme din 1054, când lumea va începe să vorbească despre un fel de creștinism în Occident și altul în Orient).
Sistemul social și economic american – care a cunoscut cel mai intens avânt în anii postbelici – este bazat pe mecanismul bancar și cel al istoriei de credit. Fără credit history nu poți face nimic, fără bani nu însemni nimic, iar ca să ai bani trebuie să aparții unui grup. Iar ca să fii admis într-un grup, trebuie să ai o istorie de credit bună. Dar o istorie de credit bună nu înseamnă numai plăți la timp, ci mai ales recomandări de la alți membri ai grupului sau de la membri ai unor grupuri similare, prin care se atestă că toate acțiunile tale au fost controlate de dorința de a accede, de a reuși, de a înșfăca oportunitățile, de a nu fi în situația de a ți se cere socoteală de nimic (adică a fi corect – Talionul pornește de la ideea că necesitatea compensației este fundamentală în imitarea lui Dumnezeu de a se păstra curat, separat, neatins, ascuns – fără greșeli, iar greșelile sunt codificate în legi – etimologia cuvântului sfânt are la bază în ebraică ideea de a sta separat, neatins, „curat”). Astfel, lumii atenției, simplei atenții și spontaneități afective a lui Salinger, i se opune lumea structurată, rigidă, care vrea să-l țină pe Dumnezeu sub contract și să-l forțeze să joace alături de cei care „legal” sunt curați. De aici și revolta lui Hristos împotriva mormintelor văruite pe dinafară și de aici grija Ortodoxiei de a nu bate în cuie dogmele, lăsându-le în sub-ordinea practicii, a vieții, a comuniunii practice dintre oameni. Or revolta lui Caulfield este tocmai împotriva structurilor de putere care ignoră omenescul cel mai simplu, acela că fiecare este unic și neprețuit chip al lui Dumnezeu. Într-un fel, e cum ai spune domnia ta, Caulfield, adevăratul credincios… – (N. Red. O trimitere la articolul lui Emil Munteanu Iuda, adevăratul credincios)
Gata, ti pup și ținem aproape!
Cu drag, Victor**
*Scrisoare deschisă în Alecart, nr.10 (www.alecart.ro)
**Victor Vașuta este regizor de teatru în Montreal, Canada. A absolvit Facultatea de Drept, Universitatea „Al.I.Cuza” Iasi și UNATC, secția regie,București.
Grafica: „Ascensiune”, de Izabela Pavel
