Roxana D. Baltaru (n. 1991) este scriitoare și sociolog la Universitatea Warwick, Marea Britanie. Poeziile sale au fost publicate în antologii și reviste literare precum Convorbiri Literare, Ramuri, Steaua, Tribuna, Alecart. A debutat în 2021 la Casa de Pariuri Literare cu volumul “Grădina de naftalină”. Volumul în manuscris a câștigat Premiul I la Concursul național de poezie “Porni Luceafărul…”, fiind menționat și între manuscrisele câștigătoare la Concursul de debut “Alexandru Mușina”.
“Am citit undeva că și poezia este un meșteșug. Că trebuie să scrii constant, ca să devii mai bun și, mai ales, ca să nu înceteze să ți se arate frumusețea de a scrie.” (Roxana Baltaru)
[Citește AICI cronica volumului Grădina de Naftalină]
Andreea T. Felciuc (n. 1992) este designer și arhitect multidisciplinar, scenograf și artist new-media în Londra, Marea Britanie. Scrie constant pe teme legate de arhitectură și design. A publicat poezie și articole în reviste literare importante: Rețeaua Literară, Dilema Veche, Vatra, Tribuna, Bucovina Literară, Astra, Alecart. A debutat în anul 2021 la Editura Vinea, cu volumul “Frumusețea este”. Cartea a fost distinsă cu Marele Premiu „Ion Vinea” pentru debut în poezie.
“Pentru mine, scrisul e o stranie ordonare a senzațiilor. Trebuie să fiu năucită senzorial, pentru a putea da o formă scrisă unei mici părți.” (Andreea T. Felciuc)
[Citește AICI cronica volumului Frumusețea este]
1.Orice debut presupune doze mari de emoție, așteptări & împliniri. Cum a fost pentru tine?
Roxana Baltaru: Au fost emoții moderate, așteptări imprecise și o mare împlinire. Probabil că aș fi avut mai multe emoții dacă debutam în perioada liceului. Însă am debutat după zece ani, timp în care am fost preocupată cu cercetarea științifică, un domeniu în care ,,debutasem” deja în scris. N-am știut la ce să mă aștept. N-aș fi publicat volumul, dacă n-aș fi crezut că este bun, dar am fost conștientă și că, după o asemenea pauză, s-ar putea să-mi scârțâie compasul estetic. Am știut și că, lipsind un deceniu de pe scena poeziei și din România, nu-mi voi putea promova volumul cum aș fi vrut. Însă alta a fost așteptarea mea și sursa împlinirii. Disocierea abruptă de scena poeziei, cu plecarea mea în UK pentru studii, a lăsat în urmă ceva neterminat, ca un mecanism suspendat în aer. Volumul acesta înseamnă că am reușit să adun rotițele din atmosferă, că am repus mecanismul în funcțiune și că am generat ceva: o dovadă de 76 de pagini că încă mi se mai întâmplă poezia.
Andreea Felciuc: Mă simt rușinată să scriu cu public. Nu urmăresc cu hămeseală fals exigentă, cu criticism sau cu adorație din tribună. Recunosc și că am o neîncredere în scrisul meu aproape insuportabilă, iar acest lucru m-a facut să împing cât am putut de mult momentul conștientizării debutului. Îmi părea o expreriență atât de străină, încât n-o simțeam a mea, am privit-o foarte obiectiv și impersonal. Toate acestea s-au finalizat într-o stare copleșitoare de emoție în momentul întâlnirii fizice cu volumul, să nu mai zic de lasarea propriu-zisă. N-am avut așteptări gloriase, însă după această experiență mă plasez într-o poziție mai confortabilă față de scrierile mele. Poate că sună a clișeu savant, însă eu îmi percep textele ca fiind o extensie a oricăror altor scrieri de arhitectură, pe care le fac aproape din reflex, pentru că în cadrul lor simt că intervine o rigoare aproape matematică. Aspect care mă face să privesc debutul cu o oarecare cvasi-maturitate mai putin copleșită de emoții (măcar aspirațională). Însă chiar și așa, îmi este imposibil să fiu mulțumită total de textele mele.
2. Un volum de debut înseamnă texte vechi, texte refăcute, texte noi. Cum a fost în cazul tău: a fost grea facerea asta?
Roxana Baltaru: Facerea volumului a pornit din necesitate (nevoia de poezie, mai ales în perioada izolării) și s-a materializat prin scris, prin colectare și prin transformare. Am scris poeme noi, care compun părțile trei și patru ale volumului (anume, Lockdown și Clandestin). Am colectat din poemele vechi, uitate prin foldere și stick-uri de date. Multe poeme vechi se regăsesc în prima parte a volumului (Bica Raveca și alte ecouri). Am transformat unele din poemele vechi neterminate, renunțând la versurile care nu mă mai reprezentau (sau care nu-mi mai plăceau), până ce ajungeam la trunchiul unei idei pe care reconstruiam. Poemele vechi astfel transformate au dat naștere unor poezii hirbride, care completează, cu inspirație din prezent, o emoție din trecut. Încă nu știu cum mă simt față de acest procedeu. Pe de o parte, pare un procedeu nenatural, ca și cum ai smulge o plantă dintr-un mediu și ai crește-o în altul. Pe de altă parte, aceasta este și euforia în poezie, că nu există limite de timp și de spațiu. Multe din aceste poeme transformate compun partea a doua volumului (Tipsy).
Andreea T. Felciuc: Procesul a avut un ritm galopant, aproape așteptându-mă în orice moment ca textele să-mi trântească ușa în nas. Norocul uriaș este că am avut parte de un “mentorat” editorial fără cusur din partea domnului Gheorghe Cîrstian, care a avut o răbdare exemplară în a mă ajuta să dau o formă finală “culeregii” de texte. Îmi place să cred că am avut suficiență decență de a nu-mi evacua tot simțul ridicolului și am lăsat la păstrare cele mai recente texte, pentru că ar fi fost de-a dreptul catastrofale. Fără să exagerez, dumnealui este omul care mi-a vertebrat scrisul.
3. Ai citit și volumele de debut ale altora. Cu onestitate: unde așezi volumul tău – mai aproape de ce se publică la modă azi sau mai departe?
Roxana Baltaru: Am început să-mi cumpăr câte o mână de volume de poezie contemporană din literatura română (nu neapărat debuturi), când vin în vizită în România. Am devenit familiară cu o mică parte din cărțile de poezie care s-au publicat în ultimii ani. Generalizând, cred că volumul meu este mai aproape de ce se publică azi, deși acesta are și trăsături de care poezia nouă pare că se îndepărtează. Prefer ca poemele mele să aibă un fir intuitiv al emoției sau chiar al “poveștii”, de care cititorul să se poată agăța, dar sunt și poeți contemporani care fac poezia să survină dintr-un colaj de elemente aparent aleatorii. Am observat de asemenea că multe dintre volumele noi de poezie renunță la elemente care structurează: titluri pentru poeme, aranjarea versurilor (unele poezii având chiar formatul unor proze). Eu n-am făcut asta. Nu pentru că am preferat structura: poate pentru că n-am citit destul.
Andreea T. Felciuc: Am crezut întotdeauna că poezia contemporană, din (chiar) acest moment, are nevoie de zumzet permanent, de zgomot mecanic, de mirosuri stridente, de multe respirații în jur pentru a fi “gustată” ca la carte. Dar scrisul meu, mic așa cum e, are nevoie de puțină recluziune, ceea ce mă face să nu-l plasez în spectrul celor mai facile și cotidiene lecturi. Clar nu este potrivit unei priviri străfulgrate, o deschidere întâmplătoare și grăbită la o pagină aleatorie, atunci când ai un moment de răgaz. Adevărul este că actul lecturii trebuie să înceapă cu spațiul mintal dedicat textelor, pentru că frumusețea este chiar este o provocare: a imaginației, a maturității emoționale și a desprinderii de cotidian. Prin scrisul meu încerc să prind între, să umplu ce-i de umplut, nu timpul, ci singurătatea și urâtul care s-au cuibărit între coastele tuturor, cele bucuroase de oaspeți – (textele) reprezintă o solitudine fără oglindă și fără ecou, una care nu te mișcă, nu te mută din loc, nu te trimite și nu te solicită nicăieri, nu-ți dă un țel, o misiune, un rol. Eu doar vreau să vorbesc cu tine, măi citiorule.
4. Cărțile publicate devin cu vremea cărți care au fost. Ce texte ai păstra cu tot dinadinsul & (mai ales) ce texte ai scoate, dacă ar fi să reeditezi volumul?
Roxana Baltaru: N-aș schimba nimic la volum. Aș mai scrie unul.
Andreea T. Felciuc: Scrisul este chiar așa cum spunea Proust: o modalitate de regăsire a timpului. Am de multe ori impresia că trăim aproape o epidemie de scris. Probabil că la așezarea mai atentă a ochiului pe foaie aș regândi întreg ansamblul de texte. Sunt pasaje care îmi fac plăcere la relectură, altele pe care, obiectivîndu-mă, “le-aș citi”: pe lângă tot ce s-a scris în literatură, ar fi aproape o împietate să spun că vreunul din textele mele este „corespunzător”. Eu am o problemă cu scrisul – nu pot scrie mereu ce simt. Imi lipsește talentul exemplar al scriitorilor (pentru că ar fi eretic să spun că mă consider plasată chiar și într-o vagă proximitate a lor). Nu cred că e vorba de a păstra unele și/sau de a omite altele, cât de o destructurare completă a lor, o deconstrucție senzorială și o reașezare mai apropiată de formula moleculară în care mă aflu astăzi. Abținerea de a face acest lucru a reprezentat o mare provocare.
5.Se crede că apariția unui volum te poate impulsiona să scrii mai mult & mai bine. Cum a fost la tine?
Roxana Baltaru: Pregătirea în sine a volumului m-a impulsionat cel mai mult să scriu. Îmi amintesc vara anului 2021, lunile iulie și august, când căram agenda cu poezii peste tot și abia așteptam să scriu. Mi-aș dori să spun că și acum am elanul acela, dar s-a mai atenuat. Încerc, totuși, să nu mă opresc din scris, să scriu câte puțin în fiecare zi, chiar și atunci când n-am chef sau inspirație. Am citit undeva că și poezia este un meșteșug. Că trebuie să scrii constant, ca să devii mai bun și, mai ales, ca să nu înceteze să ți se arate frumusețea de a scrie. Acum lucrez la un roman, și sper din toată inima să nu mă opresc.
Andreea T. Felciuc: Cred că literatura poate schimba oamenii, le poate trezi sensibilități, îi poate plasa armonios în lume. Sau îi face mai prezenți în lume. Mi-ar plăcea să-mi extrapolez scrierile de arhitectură în provestiri scurte, în proze de mici dimensiuni. În momentul de față mă simt mai apropiată de astfel de structuri literare. Poate că acesta este pasul următor. Recunosc că, pentru a scrie (mai mult sau măcar mai bine), am nevoie să devin o cumințenie a pământului. Iar asta cere o stare mintală “curată”, armonizată perfect de o agitație emoțională elucubrantă. Pentru mine, scrisul e o stranie ordonare a senzațiilor. Trebuie să fiu năucită senzorial, pentru a putea da o formă scrisă unei mici părți.
*Interviu realizat de Gheorghe Cîrstian, profesor la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava și cordonator Casa de Poezie Light of ink
