- satisfacția e foarte puțin probabil să fie a ta pentru că și rezolvarea inspiră inspiră-expiră expiră uman – Răzvan Țupa
Amintiri și versuri. Amintiri în versuri. Amintiri care vor trăi prin mine și cu mine. Acesta este efectul poeziei. Nu te lasă să uiți, nu te lasă să te ascunzi. Te expune, te uimește, te învață să trăiești o viață care a fost sau care ar putea fi a ta. Îți demonstrează cât de ușor se pot iubi cuvintele, cât de mult pot transmite versurile.
Festivalul ,,Poezia e la Bistrița” este mult mai mult decât un festival dedicat poeziei. Este un complex organism care trăiește și respiră POEZIE, asemenea OMULUI. Este un loc în care sentimentul de înstrăinare nu există, în care poeții și, totodată, cititorii, devin martori ai frumuseții și autenticității acesteia. Nenumărate versuri au răsunat între zidurile Bistriței în aceste patru zile de festival, nenumărate versuri au plecat cu noi de la Palatul Culturii și ne-au însoțit până acasă, nenumărate versuri ne redau în fel de fel de oglinzi cărora doar poezia poate să le dea naștere.
OMUL a devenit în scurt timp un element central al festivalului, primind odată cu lecturile poeților noi conotații, noi atribuții. Un moment fără de care omul nu ar mai fi fost complet OM, un moment fără de care festivalul nu ar mai fi fost același, a fost creat cu minuțiozitate și dragoste pentru OM și libertate de către Răzvan Țupa. Acele clipe au reprezentat mai mult decât lectura poeziilor și, implicit, a sentimentelor. Au devenit un întreg spectacol ai cărui martori au asistat la completa evoluție a OMULUI, completa evoluție a ființei cu care în fiecare zi și fiecare seară ne împărțim trupul firav. Acest moment mi-a arătat ce înseamnă cu adevărat libertatea, mi-a arătat din ce este cu adevărat alcătuit OMUL (ce fragmente din propria-i persoană îl fac să fie el însuși). Mi-a arătat că sub pielea care coagulează totul în interior (experiențe, trăiri, sentimente) se găsește o viață ce nu are nici început, nici final. O viață care trăiește pentru noi atunci când noi uităm să o facem.
Poezia a fost, este și va fi la Bistrița! Și în Alecart. (Maria Ioana Oglinzanu, clasa a X-a, Național)
- am vrut să vă spun că acest pământ e poezie/ și nu știți mai puțin decât mine câți cititori are poezia – Iya Kiva
Pentru 4 zile, lumea noastră întreagă, cu pământul ei, cu chipurile luminate de frumos, cu muzica menită să înalțe dimensiuni și cu nopțile dormite pe un sfert, a fost poezie. Scena spectacolului care nu s-a oprit nicio secundă prin fâșiile de poveste și prin imploziile de poetic a fost Bistrița, pământul nostru care este cu siguranță numai poezie, pământ pe care fiecare devine, chiar și fără să-și dorească, cititor de poezie. Pentru că la Bistrița, buchetul de flori pe care le mâncăm pentru spațiul propriu de fericire, conform cuvintelor lui Nichita Stănescu pe care ni le-a prezentat Matei Vișniec la începutul festivalului, este pretutindeni, un buchet care iartă toate orele nedormite și care lasă loc în interiorul inimii de o fericire fără dată de expirare. Surpriza plăcută a festivalului de poezie este că spiritualitatea unificată și entuziasmul surprinzător de mare din orașul Bistrița au reușit să atragă în centrul zero al poeziei zeci de tineri care au spus so bistritz, please, no beach, please!. La Bistrița nu am avut artiștii internaționali care au adunat mii de adolescenți pe litoral, dar am avut poeți care ne-au intrigat și ne-au bucurat, așezând cuvântul poetic deasupra oricărui sentiment (Răzvan Țupa a făcut asta la propriu în momentul său valoros, pe care ni-l vom aminti mereu) și provocându-ne să transformăm fiecare cuvânt în poezie (cum au făcut Anastasia Gavrilovici și același Răzvan Țupa la atelierele de scriere creativă). În final, după zilele luminate de tempo-uri poetice, am rămas cu imaginea poetului îmbrăcat în trupul fără piele, reprezentat de Marin Mălaicu-Hondrari, cu întâlnirea cu orașul-persoană Sofia, cu lecția că poezia înseamnă să întrebi (Leire Bilbao), dar, mai ales, cu bucuria că acest pământ e poezie. (Maria Roșca, redactor-șef adjunct Alecart, clasa a XI-a, Național)
- Un energizant cu taurină/Care electrocutează cordul cu lumină. – Cosmin Perța
În miez de vară, la Bistrița, inima pulsează cu bătăi complete iar. Festivalul de poezie și muzică reprezintă, pentru mine, epicentrul iubirii mele pentru poezie și Alecart. Este momentul din an când emoția și frumusețea sunt trăite cu maximă intensitate, în care timpul capătă relevanță doar în intervalele orare din program, o nouă zi fiind marcată de postarea cronicii zilei precedente, în care împărtășim toți bucuria de a fi acolo, în care respirăm poezie ziua pentru ca noaptea să o expirăm și să scriem despre ea. Trecând deja prin trei ediții ale acestui festival, descopăr că pe fiecare am trăit-o cu aceeași sinceritate în suflet, cu aceeași dedicare și cu același interes ca pe prima, spre deosebire de alte experiențe în care revenirea a însemnat dezamăgire prin absența elementului de noutate. Un aspect pe care l-am resimțit poate mai puternic față de ceilalți ani a fost apropierea dintre oameni, impresia unei taine comune ce o purtăm în noi și o vom purta în amintire ca pe o fotografie veche și poroasă (Cosmin Perța). Și poate acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri la Poezia e la Bistrița: o sală plină de oameni ce, ascultând poezia citită pe scenă, preiau emoția poetului, a versurilor, a imaginilor, le asociază cu propriile amintiri, creând momente de vulnerabilitate și de intimitate cu sinele – care sunt trăite într-un spațiu comun, simultan cu ceilalți. În sala verde a Palatului „George Coșbuc”, în fiecare seară de lectură de la 18 la 21, fiecare avea câmpul său magnetic, un câmp dogorâtor al intimității făcut posibil de câmpul iradiant al versurilor ascultate, iar ciocnirea dintre aceste câmpuri de emoție creau pe tavan fascicule luminoase. Pe care nu le puteam vedea, însă care ne electrocutau inimile cu lumină. (Ana Maria Constantinescu, clasa a XII-a, Național)
- Conversații profunde și pe viață, pe care doar moartea le va întrerupe – Botond Fischer
Ediția a XVI-a a Festivalului Internațional de Poezie și Muzică POEZIA E LA BISTRIȚA poate fi rezumată, pentru mine, în trei cuvinte: frumusețe, dialog și iubire.
FRUMUSEȚEA orașului în care pentru patru zile s-a respirat poezie a întâmpinat cu o mare căldură (fizică și sufletească) poeți, editori, traducători, prozatori, muzicieni și adolescenți și i-a unit pentru a celebra arta și pe creatorul ei. Am regăsit frumusețea în lecturile poeților, în volumele lor de poezie, în concertele din fiecare seară, dar și la atelierele de scriere creativă ținute de Anastasia Gavrilovici și de Răzvan Țupa. De la Anastasia Gavrilovici am învățat compasiunea și cât de frumos este să descoperi cum poți trăi, fie și pentru 10 minute, în tenișii (converse) altei persoane. Iar Răzvan Țupa ne-a arătat că ideile nu trebuie sa fie neapărat înțelese, că e bine să gândești outside the box și că un curs de creative writing poate deveni unul de creative talking – un loc unde frumusețea cuvintelor a răsunat de pe buzele fiecărui tânăr timp de 30 de secunde.
Grădina cu meri a Muzeului Județean a susținut două dintre cele mai importante DIALOGURI ale verii 2024. Cel dintre Matei Vișniec și Radu Vancu a fost o călătorie ciclică: a pornit din literatură și dramaturgie, s-a strecurat prin politică, a traversat marea istoriei și s-a întors într-un final acasă la (Penelopa) literaturii și a dramaturgiei. Dialogul cu prozatorul invitat Radu Pavel Gheo, moderat de Nicoleta Munteanu, m-a impresionat prin puntea extraordinară pe care a construit-o literatura între două națiuni la prima vedere total opuse (S.U.A. și România). Au existat însă și altfel de dialoguri – între limba în care au fost scrise poemele și cea în care au fost traduse (română, engleză), între invitați și noi, îndrăgostiții de poezie, între tineri și oameni care aduc aproape de noi cultura.
IUBIREA ne-a unit pe toți: iubirea față de poezie și poezia despre război m-au făcut mai conștientă de ce se întâmplă dincolo de graniță, în Ucraina, dar și în alte părți unde violența provoacă moarte și suferință, negând dreptul de a ne trăi viețile liber. Ne-am trezit, prin instalația auditive imersivă a lui Cosmin Perța, printre zgomotele bombardamentelor auzite într-un adăpost subteran și m-am cutremurat. Am învățat că a trăi in iubire înseamnă a nu trăi în indiferență și că poezia vindecă, transmite și emana iubire către cei ce sunt deschiși să o primească (măcar o dată pe zi:) ). Am simțit iubirea recunoștință în discursul de mulțumire al lui Komartin, pe cea a unui fiu față de mamă, în versurile poetului spaniol Alejandro Simón Partal, am primit și am încercat să dăm înapoi iubire. Pentru că frumusețea, dialogul și iubirea fac lumea suportabilă. (Varvara Năstase, , clasa a XII-a, „Varlaam Mitropolitul”)
