Pe fondul crizei amplificate de o bună parte din jurnale, dar reale până la urmă, dovadă disponibilizările și reclamele excesive, pe fondul unei vieți tot mai tabloidizate, al accelerării ritmului de viață, al nevoilor care ne împing constant ici-colo, al urgențelor de tot felul care impun soluții eficiente, dar parțiale, se iscă întrebări, motive de reflecție, încercarea de a vedea ce a rămas (din noi, cu noi, pe lângă noi) din ceea ce a fost o perioadă ce și-a pus atât de pregnant amprenta asupra bunicilor și părinților noștri. Printre multe persoane, majoritatea de vârstă înaintată, apare obsesiv o afirmație exasperantă pentru noi, tinerii revoltați și ”prost-crescuți”: ”Înainte era mai bine.”
În raport cu aceste circumstanţe, cei doi scriitori contemporani ieşeni, Dan Lungu şi Lucian Dan Teodorovici, tratează disimularea conceptuală a ideologiei comuniste în romanele Sînt o baba comunistă!, respectiv, Matei Brunul, puse în discuţie în contextul atelierului de cultură susţinut vineri, 16 martie 2012 în Sala Millo a Colegiului Naţional de Artă “Octav Băncilă”, Iaşi. Accentul dezbaterii a fost pus pe modul de receptare a unei societăţi totalitare, pe destinul victimelor şi al torţionarilor, majoritatea deveniţi călăi ai moralităţii împotriva voinţei proprii ca urmare a unor împrejurări nefavorabile şi a tiraniei.
Cei doi scriitori s-au aflat în ipostaza de obiect studiu pentru privirile meticuloase ale tinerilor critici necalificaţi, însă cu o putere de înţelegere, zicem noi, accentuată. Acesta a constituit pretextul intersectării principiilor generaţiei anterioare cu cele ale generaţiei noastre.
Cele două romane nu pot fi ”disecate” facil, căci nu sunt ”la dispoziția” cititorului neglijent, nepăsător, apatic, de aceea, prima care și-a încercat verbul de critic junior, Alexandra Masgras, s-a apropiat fără reticențe de materia și structura romanului Matei Brunul, a extras detalii semnificative și le-acomentat, prezentându-le în contextul marilor frământări ale ființei care se confruntă cu teroarea istoriei. A urmărit sinuozitățile textului prin expunerea unor pasaje semnificative și a dezvoltat o analiză a cauzei și efectului pornind de la maniera plurietajată de configurare a sensului.
Ioana Lionte a intrat ea apoi în ”jocului cu mărgele de sticlă” al romanului Matei Brunul și a demonstrat cu aceeași atitudine critică marcată de acribie și sensibilitate (pe care o demonstrase și la întâlnirea cu Daniel-Cristea Enache în analiza volumului acestuia Cinematograful gol) că lumea percepe lucrurile nu așa cum sunt ele, ci așa cum suntem noi. Din această perspectivă, ea a analizat modul de a fi și maniera în care viața i-a fost mutilată de imaginea ”omului nou” lui Bruno Matei, eroul lui Lucian Dan Teodorovici. Ioana a ridicat o problemă căreia și scriitorul îi dă un răspuns în romanul său, dar la care fiecare dintre noi trebuie să îi răspundă: Ne mulțumește ce vedem, facem, scriem sau trăim/citim?
Răspunsul stă undeva în discursurile celorlalte două fete asupra romanului lui Dan Lungu, Sînt o babă comunistă. Deși Mădălina Tvardochlib a început șovăielnic, părând că ”și-a pierdut cuvintele”, totuși a avut, mai apoi, un discurs spectaculos și ușor incomod, căci a surprins nepotrivirea dintre conținutul de idei și maniera exprimării lui, precum și contextul social și politic favorabil subiectului în care a apărut romanul lui Dan Lungu și care i-a asigurat într-o anumită măsură succesul. Notez acea ”pierdere” a respirației critice de la începutul discursului ca o sondare fermă a propriei conștiințe, căci revenirea a fost demnă de un critic: și-a folosit armele gândirii prin prisma cuvintelor. A punctat tot ce nu a mulțumit-o, o atitudine tipică membrilor Clubului de cultură ”Alecart”: curajul exprimării propriilor gânduri, căutarea, dincolo de aparențe, a miezului unei cărți.
Larisa Danilov și-a conturat la rândul său punctul de vedere față de romanul lui Dan Lungu în termenii următori: ”Nu aș putea spune precis că tema romanului , atât de abuziv și restrictiv adusă în discuție de critica literară consacrată, este cea care mi-a stârnit, ca simplu cititor, o stare de antipatie față de roman, ci încercarea de cucerire a generației noastre printr-un stil succint, dar nu tocmai concis, care poate fi confundat cu un Stig Dagerman la vârsta copilăriei”.
Au fost sau nu înțelese cele patru fete de cei doi scriitori? Cu siguranță, atât Dan Lungu, cât și Lucian Dan Teodorovici au intrat în jocul propus și au dialogat cu ele și cu noi cu cea mai mare seriozitate, explicând, nuanțând, trăind o anumită perplexitate în fața anumitor interpretări, dar, mai ales, bucurându-se de tot ceea ce presupune un taifas al ideilor.
În partea a doua a întâlnirii, ”sesiunea de întrebări” ce a arătat atenţie la detalii, maturitate, nonconformism a eliminat orice urmă de tensiune. Răspunsurile referitoare la modul de alegere a personajelor sau la perioadele istorice ”ofertante” pentru un scriitor au fost spectaculoase. La întrebarea: ”Cum se scrie un roman?”, disputa s-a dat între alcătuirea dinainte a unei scheme care să cuprindă tema, numele personajelor şi acţiunile în ordinea logică a derulării întâmplărilor şi coagularea pe parcursul relatării a unor mereu alte idei care să surprindă complexitatea ”realului” înfățișat în funcție de ”conștiința” personajului. Ironic, Lucian Dan Teodorovici afirmat că primul pas este să urmezi îndemnul: ”Aşează-te la birou şi scrie”.
Totul a decurs așadar, lin şi natural, ca o întâlnire familială, plină de umor şi spectaculozitate. În ciuda aşteptărilor, relaţia dintre public şi invitaţi a învins barierele respectului prea accentuat, devenind una “prietenească”. Explicaţiile filozofice au fost înlocuite cu uşurinţă de răspunsuri clare subliniind caracterul celor doi scriitori, ce s-au integrat cu uşurinţă în atmosfera liceală.
Cătălina DONȚU, Andreea DRAGU, Simona PURCARU, ”Băncilă”
