Despre diplomație culturală, atitudine și jurnalism

Lansarea celui mai recent număr al revistei „Alecart” s-a desfășurat în spațiul primitor al Sălii de Festivități a Colegiului Național Iași, aducând printre tinerii alecartieni atât personalități diplomatice (Mr. Paul Brummell) cât și profesori, oameni de cultură și, nu în ultimul rând, prieteni ai redacției din spațiul cultural ieșean. Invitații au reușit să intre într-un dialog interesant cu cei din fața lor, fie ei liceeni sau absolvenți – în prezent studenți în țară sau în străinătate, colaboratori „Alecart”.

Lansarea numărului 12 a reprezentat așadar în primul rând un pretext de dialog pe marginea realizărilor și poveștilor derulate în cadrul „Întâlnirilor Alecart” – atât cele de la Filit, cât și cele care au urmat după festival. Evenimentul de astăzi s-a constituit într-o discuție despre jurnalismul cultural, fiind un schimb de impresii legate de arta scrisului și poveștile din spatele ei. Următoarea întâlnire a redactorilor „Alecart” o va avea ca invitată pe scriitoarea Gabriela Adameșteanu, care va fi prezentă la Iași pentru a vorbi despre noul său volum, Anii romantici.

Viitorul ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, Paul Brummell, ne-a uimit cu faptul că a vorbit în limba română, pe care o stăpânește excelent (urmând cursuri intensive de limba română la EuroEd). Domnia sa a ținut în primul rând să aprecieze faptul că tinerii alecartieni sunt preocupați de cultură și reușesc împreună cu profesorii coordonatori să realizeze o revistă profesionistă de o calitate deosebită. În centrul discursului Excelenței sale s-a aflat diplomația culturală și schimbului intercultural de valori. Întrebat ce înseamnă să fii diplomat ne-a spus că aceste lucruri țin de bun simț, de respect și sunt în principal doar o formă de dialog intercultural fără conflicte. „Legătura dintre diplomația culturală și locuirea culturală efectivă a spațiului se aseamănă cu existența unei săli aride, nedecorate  în care  mai mulți interlocutori intră în dialog, iar diplomația culturală intervine ca un arhitect care mobilează cultural spațiul”. S-a discutat despre relația tinerilor cu jurnalismul cultural, remarcându-se împuținarea publicațiilor de cultură și viitorului incert al jurnalismului cultural – legat în primul rând de spațiul de muncă și de ariditatea condițiilor existente, aspecte punctate foarte bine de George Onofrei, invitat în calitate de redactor-șef la „Suplimentul de cultură”: „Prin televiziune și radio am reușit să promovez niște lucruri în care cred.” Dan Daia – responsabilul cu proiecte culturale al Institutului Cultural Francez Iași, a subliniat ideea că jurnalismul cultural nu se poate realiza fără public: „formarea publicului tânăr este extrem de importantă (…) dacă nu există publicul format încă de mic, o masă critică care să ceară un produs cultural degeaba există teatre, FILIT, evenimente culturale”.

Antonio Patraș și Daniel Șandru, printre primii susținători ai proiectului Alecart, au fost puși în situația de face o retrospectivă a celor 6 ani de existență a revistei de atitudine culturală. „Alecart nu e neapărat doar poveste, ci o poveste care proiectându-se înspre noi a devenit deja o realitate pe care nimeni nu o poate evita”. „Lumea literaților, din interior, se vede ca una fragmentată, orgolioasă”, a punctat Daniel Șandru. Antonio Patraș a surprins plăcut publicul cu răspunsul său la întrebarea „Ce înseamnă astăzi a fi un om cult?”: „Nichita Stănescu avea o afirmație care mi-a rămas în minte până acum: Văzând Pieta de Michelangelo a devenit un om cult”.

Regizorul Alexandru Condurache, întrebat dacă literatura poate bate filmul a răspuns: „Prin lectură dacă nu neapărat devenim mai deștepți, devenim mai instruiți (…) cred că ordinea corectă e citim și vedem filme”.

Alexandra Masgras a ținut pentru ultima dată un discurs în calitate de redactor-șef „Alecart”, vorbind despre evoluția revistei de-a lungul experienței ei la liceu, mulțumind în primul rând profesorilor coordonatori și colegilor de redacție, marcând de altfel și suma experiențelor dobândite ca redactor.

Lansarea s-a încheiat într-o notă pozitivă, trasând deocamdată o singură concluzie: „Poveștile continuă…”. Finalul a adus în prim-plan și un moment muzical realizat de Cush Gîscă, Andrei Năstase, Alexandru Torboli care au ridicat sala în picioare. Alecart. Poveștile continuă…

Secțiunea de comentarii este indisponibilă