Despre internshipuri: între oportunitate și sclavagism modern

În mod surprinzător, în Marea Britanie, sclavagimul nu a fost abolit până în aprilie 2010. Deși e posibil să fie o simplă gafă – pe aceeași notă cu cea a consiliului orașului bavarez Dietramszell, care tocmai a revocat, în 2013, titlul onorific acordat lui Hitler în 1933 – observând contextul actual al pieței muncii și perspectivele pentru studenți, se poate întrezări o vagă asemănare.

Internshipurile sunt o modalitate minunată (în unele domenii, singura) de a asimila, măcar parțial, anumite realități ale domeniului de studiu ales, oportunitate pe care teoria învățată pe băncile facultății nu o poate, prin definiție, oferi. Într-un fel, e și o ultimă șansă (târzie, ce-i drept, după doi ani de facultate) de a realiza dacă ești într-adevăr facut(ă) pentru sectorul ales. E o evaluare, în primul rând comparativă, a entuziasmului din prima zi de facultate cu cel de după o primă interacțiune cu industria, iar în al doilea rând, a abilităților de adaptare la noi medii sociale, culturi, mentalități, sisteme de valori. Fără îndoială, este un pas decisiv în conturarea propriei perspective asupra viitorului profesional. Angajamentul de a completa un internship nu poate fi asumat decât cu responsabilitate și entuziasm din partea învățăcelului – dar ce se întâmplă în tabăra cealaltă, a angajatorului?

Marile companii sunt bucuroase să încheie parteneriate cu universități asemenea celei la care studiez, pentru a avea o garanție asupra calității recruților. Procesul de recrutare este intens și se întinde pe o perioadă îndelungată, incluzând interviuri cu diverși manageri și assessment centres, menite să evalueze abilități precum lucrul în echipă, leadership, rapiditate în rezolvarea problemelor. Așteptările marilor branduri precum Microsoft, TUI, IBM sunt imense, așa încât este surprinzător cât de puține dintre aceste internsipuri sunt, în fapt, plătite. Faptul că, în cadrul unui internship, simpla oportunitate de a depune efort și muncă în sediul unei companii care „va da bine în CV” fără recompense trebuie primită ca un dar divin a devenit o realitate incomodă, căreia am învățat cu toții să ne conformăm. Desigur, dacă e vorba despre un internship într-un ONG sau organizație „charity”, munca neplătită are o explicație. În toate celelalte cazuri, totuși, situația prezentată se apropie îngrijorător de mult de conceptul de sclavagism modern. Faptul că este o situație admisă nu înseamnă însă că trebuie să devină și o realitate personală.

Un intern va aduce mereu unei companii prospețime, idei noi, o minte deschisă și entuziasm. Dar, chiar și fără a lua în considerație acești termeni, în condițiile în care un angajat efectuează anumite sarcini spre beneficiul companiei, unica perspectivă etică este răsplătirea muncii prin recunoaștere, apreciere și, nu în ultimul rând, financiar. Se poate chiar discuta că munca depusă de un învățăcel, la curent cu cele mai noi constatări și descoperiri teoretice din domeniu, este o contribuție mai valoroasă companiei decât cea a unui angajat blazat, cu rutine și metode de lucru neschimbate de ani întregi.

Companiile care își permit să treacă studenții candidați prin probe de foc sunt, în general, reprezentante ale industriei elitismului; așadar, vine ca o consecință surprinzătoare faptul că, de obicei, marile branduri sunt atât de protective față de reputația lor, încât sarcinile date unui intern se limitează, în numeroase cazuri, la servit cafele. Compromisul de a munci de la șase luni până la un an fără recompense financiare în domeniul managementului poate fi justificat doar de dorința de a avea acces la întâlniri de afaceri, tactici de negociere, o pătrundere în activitățile manageriale ale unei companii de succes. În momentul în care și aceste privilegii sunt refuzate, sclavagismul modern devine cu adevărat înjositor. Există numeroase companii care au programe de internship bine puse la punct, menite să descopere și să pregătească tinere talente pentru a le încadra în tiparele impuse de viziunea firmei; pe de altă parte, există și aceste branduri care preferă să se concentreze pe beneficiile aduse de o altă generație de angajați și care au scheme de internship doar pentru că așa impune norma. În aceste condiții, a diferenția între cele două categorii și a alege una dintre cele potrivite, fără a insista cu orice preț pe rezonanța brandului, devine o sarcină decisivă în evaluarea viitoarelor proiecte profesionale.

Alegerea nu este una ușoară, în lipsa unei păreri sincere de la un alt intern; absolut toate companiile de renume vor avea o pagină în care experții de la departamentul de Resurse Umane înșiră, totalmente corect din punct de vedere politic sau social, angajamentul lor față de programul de internship. După multe interviuri îmbibate cu întrebări sofisticate din punct de vedere sociologic și psihologic, am fost acceptată pentru un internship la The Savoy (cel mai „posh” hotel din Londra, „British” prin excelență, recunoscut ca fiind locul pe unde s-au perindat Churchill, Hepburn, Dior, Monet sau Sinatra). După ce am cerut diverse păreri de la foști participanți, am realizat că nu voi avea ocazia să avansez sau să îmi îmbogățesc cunoștințele de management dacă aleg să fac acest internship, pentru care mă zbătusem atât. Pentru că The Savoy nu va lăsa niciodată nimic la voia întâmplării, pentru ca internii să poată învăța din experiență sau din greșeli; așa încât, tot ceea ce aș putea fi vreodată acolo la acest nivel este o poziție de entry-level, iar asta ar face doi ani de studii de management complet nejustificați. Deși mie mi se pare o explicație perfect pertinentă, de fiecare dată când menționez faptul că am refuzat oferta lor, primesc priviri confuze din partea britanicilor – pentru că, aparent, „you just don’t say no to The Savoy”.

E această cultură a elitismului cea care poate duce în eroare și, în același timp, poate avea consecințe ireversibile asupra entuziasmului unui tânăr aflat la începutul carierei, în orice domeniu. Deși au o multitudine de beneficii pentru angajații permanenți, marile companii pot fi înșelătoare în ceea ce privește programul de internsipuri; de aceea, la acest stagiu, mania brandurilor ar trebui lăsată deoparte, iar companiile ar trebui alese în funcție de eficacitatea schemelor de acest fel. Urmărind această mentalitate, rezultatul – de care sunt foarte mulțumită – a fost alegerea unei companii mai puțin cunoscute, însă cu un focus deosebit pe schema de internshipuri și de a transforma învățăceii în manageri; faptul că este în Florida nu a fost hotărâtor… e doar un bonus.

 

Radiana Arghiropol, corespondentă Alecart, este studentă în anul II la International Hospitality and Tourism Management BSc , Universitatea din Surrey, Anglia

Fotografie de Alexandra Baban

Filed under: Articole din arhiva Alecart

Secțiunea de comentarii este indisponibilă