Îngrozitor cât de puțin cunoaștem istoria propriului loc!
Cartea lui Boualem Sansal surprinde în primul rând prin faptul că, fiind publicată în 2008, vorbește despre atentatele teroriste înainte ca ele să zguduie Franța și întregul Occident. De asemenea, surprinde și prin împletirea/paralelismul dintre două ideologii care au afectat lumea în epoci diferite: nazismul german și islamismul fundamentalist contemporan.
Romanul scriitorului algerian prezintă istoria a doi frați, Rachel și Malrich Schiller, născuți dintr-o mamă algeriană și un tată neamț. Relatările din jurnalele celor doi scot la iveală povestea de viață a tatălui lor, Hans Schiller, fost ofițer nazist care a participat ca inginer chimist la „soluția finală” în cadrul lagărului de exterminare de la Auschwitz și care, pentru a scăpa de consecințe, se ascunde în Algeria, unde devine instructor paramilitar și apoi un șeic respectat. Într-un cartier mărginaș din Parisul anilor 1990, în ZUS (Zone Urbaine Sensible), acea gară părăsită în care toate trenurile afișează ca destinație Paradisul și merg în Infern, populată de imigranți, în care frustrările cresc, iar islamismul radical avansează, Malrich (care vine de la prenumele Malek și Ulrich) ajunge să reconstituie trecutul și să-l confrunte cu realitatea crudă din suburbii.
Împletirea dintre trecut și prezent, dintre realitate și literatură este realizată prin jurnalele conectate ale celor doi frați Schiller, care trăiesc în lumi diferite: el (Rachel) avea viața lui, eu (Malrich) o aveam pe-a mea. Era șef într-o mare firmă americană, avea gagica lui, casa lui, mașina lui, cartea lui de credit, totul era calculat la secundă, în vreme ce eu mă speteam 24/24 cu toți sinistrații din cartier. E clasificat ZUS -1, zonă urbană sensibilă de categoria întâi. La nesfârșit, ieși dintr-o nenorocire și intri în alta. Deși, aparent cu destine separate, cei doi vor ajunge unul la celălalt, paradoxal, după sinuciderea lui Rachel (numele lui provenind de la prenumele Rachid și Helmut), prin trecutul familiei.
Totul se declanșează în data de 25 aprilie 1994, la ora 20.00, când Rachel află de la știri că GIA (Groupe Islamique Arme) a masacrat întreaga populație din satul Ain Deb (Izvorul măgarului) din Algeria, inclusiv pe părinții săi. Din dorința de a afla mai multe despre locul unde s-a născut (satul algerian care este atât de departe de tot și de toate și unde nu vezi decât pustietate și nuanțe de ocru, spațiu noneuclidian, unde pentru oameni nu există repere, semne, noțiune a timpului sau blândețe posibilă) și despre părinții săi, întrucât tatăl lui nu vorbea decât despre sat… ca și cum acesta ar fi fost o bulă în afara timpului, fratele mai mare al familiei Schiller își începe călătoria care va duce la reconstituirea istoriei familiei sale și la acutul sentiment de vinovăție și responsabilitate față de acțiunile tatălui său.
Copiii nu știu nimic / Ei trăiesc, se joacă, iubesc. / Și când îi ajunge din urmă ce-a fost, / Dramele lăsate moștenire de părinți, / Se trezesc în fața unor întrebări pe care nu le-nțeleg / A unor tăceri de gheață / Și a unor umbre fără nume.
Acestea sunt versurile adăugate de Rachel la volumul lui Primo Levi, Mai este oare acesta un om? pe care le descoperim în jurnalul său, în care fiecare cuvânt este o poveste în sine, încastrată în altă poveste. Atunci când ceva s-a rupt în mintea lui, înainte cu doi ani de a se sinucide, Rachel a încercat să afle adevărul despre tatăl său, implicat moral în ororile nazismului german. El începe o călătorie prin Franţa, Algeria, Germania, Austria, Polonia, Turcia, Egipt, după cum aflăm din jurnalul fratelui său, Malrich. Realizează astfel o hartă istorică a răului înainte de a alege să se sinucidă la doar 33 de ani. Călătoria sa unește virtual două perioade complet diferite, existența din lagărele de concentrare de la Auschwitz-Birkenau cu cea din periferiile Parisului, unde, în anii 1990, începe a se instala nesiguranța.
Apropierea de trecut și aflarea adevărului l-au „eliberat” pe Rachel, deoarece se spune că a-ți face datoria constituie o profundă mulțumire. Istoria propriei familii, supraumană și delirantă, avea să îi explodeze în față și să îl ucidă. Pentru Rachel, a trăi sau a muri cu o asemenea povară familială era totuna, deoarece timpul era ceea ce fusese dintotdeauna, o tăcere infinită, o nemișcare ce împietrea totul. Și totuși, timpul îi vorbește printr-o valiză scorojită găsită în casa părintească, în care îngălbenite, ferfenițite, pătate stăteau ascunse acte, fotografii, scrisori, tăieturi din ziare, reviste, insigna Hitlerjugend, o medalie a Wermacht-ului, insigna Waffen SS, ce aveau să provoace suferință ambilor frați.
Viața e o tristețe absolută.
Drama lui Rachel, care încercând să înțeleagă trecutul a ajuns să se simtă vinovat pentru ceea ce naziștii și tatăl său le-au făcut evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, îl atinge și pe Malrich. El este cel care face o suprapunere între ieri și azi, între trecut și prezent, între el și Rachel, între tatăl său și imam, între naziștii care i-au răpit tatăl, transformându-l într-un instrument al genocidului și islamiștii care i-au ucis părinții în Algeria și prietenii în Franța. Însă el alege să acționeze, nu ca Rachel, care pentru a-și pedepsi tatăl și a repara trecutul se supune atmosferei dintr-un lagăr: se va înfometa, se va tunde zero și va purta haine de închisoare, diluând astfel contactul cu realitatea. Malrich, dimpotrivă, după moartea fratelui său, a trecut de la cea mai crasă indolență la o stare de criză permanentă, pentru că nu trebuie să renunțăm, trebuie să ne batem pentru drepturile noastre, chiar dacă viața e o tristețe absolută.
Satul neamțului este un roman notabil, în care trecutul și prezentul se împletesc. În cartea sa, Boualem Sansal atrage atenția asupra consecințelor pe care le poate avea orice sistem dictatorial.
Nu alegem în viață. (…) Nimeni nu visează să ajungă călău și nimeni nu visează să fie într-o zi torturat. Așa cum soarele își elimină preaplinul de energie prin fantastice explozii sporadice, și istoria, la anumite intervale, expulzează ura pe care omenirea o acumulează în ea, iar vântul acesta de foc pârjolește tot ce-i iese în cale. Doar întâmplarea va hotărî unde ne aflăm, aici sau dincolo, la adăpost sau expuși, de o parte sau de cealaltă a manetei.
[AICI puteți citi o altă cronică a volumului lui Boualem Sansal, autor invitat la Întâlnirile Alecart la FILIT, vineri, 21 oct, ora 15, la Casa Pogor.]
*Theodora Sterpu, redactor Alecart, este elevă în clasa a X-a, filo, la Liceul „Varlaam Mitropolitul” Iași.
