Despre suflete minuscule

Mă pasionează tematica societăţii scandinave, problemele şi bolile ei şi trăiesc exuberant sentimental de a îi aduce critici, revolte. Protestele legate de „cazul Danemarca” sunt un motiv pentru care gândesc prea mult şi simt prea puţin atunci când ating acest subiect. Fără sentimete, doar adevăr şi analiză, deci. Săptamâna trecută participasem la un eveniment de lansare a unei trupe muzicale din care face parte un amic.

Toate frumoase şi bune: lume parfumată, muzică live, multă bere. Carlos, cel iubit, poate prea iubit de toţi, venise în barul X pentru a vâna o zeiţă cu „ochi” mari, iar suedeza Rebecca pentru a se trezi a doua zi iarăşi în patul unui necunoscut. O scurtă descriere a valorilor celei mai fericite ţări europene (vezi sondajul google). Fericirea ei face parte din scenariul unui spectacol pervers, în care Edenul este deja pe Pământ, ar legea fructului interzis a fost de mult abolită. Problematica dată nu aş fi adus-o în discuţie în România adolescenţei mele, care se proiectează acum pe retina timpului ca veritabilă incursiune în spiritualitate şi moralism.

Acum nu mă mai simt ca în vremuri din urmă, ci ca în vremuri de cădere. Sufletul românesc, autentic odinioară, odată ajuns în ţara vikingilor devine la fel de sălbatic şi primitiv. În sistemul local de educare a unei societăţi-robot, nu există erori, fraude, imprevizibilităţi, ci doar exactitate, funcţionalitate şi stabilitate financiară a fiecarui individ. Însă cum rămânem cu sentimentele? Cu menirea demnă de a fi om prin căutarea matricelor blagiene, esenţelor sacre, dincolo de materialism şi de plăceri trupeşti? Cert este că trăiesc prin adevărate imitaţii de suflete, clonate parcă, zdrenţuite şi reci, false ca nişte flori de plastic. Iată-le pe toate, consumându-mi aerul, trăgându-mă în jos!

Mă tot întreb de ce unele valori sociale din Scandinavia îmbracă măşti, având pretenţia că-şi trag „fondurile”, cum ar zice Maiorescu, din Mama-America. Liberalismul exacerbat pe care-l consider principala patologie a tinerilor de aici trece drept democraţie. Acest anticomunism asumat aduce cu sine alţi viruşi: ateismul. Da, în România construim multe biserici şi nu pentru că suntem mai mefistofelici, având nevoie de iertare. Totul se naşte dintr-un spirit „mai absolut”( trimiteri la filozofia lui Hegel), sublim, care e apt să reducă „obiectul” la „fenomen”, să-i ofere valenţe simbolice, independente de existenţa obiectivă şi experienţa senzorială. E greu să dăinui printre societăţi păgâne, într-un umanism ca invenţie neotestamentară, împins spre absurd. Altfel spus: dacă „Dumnezeu a murit”, omul să-I devină substitut.

Experienţa trăită în State vara trecută mi-a oferit întâlnirea cu o democraţie de factură diferită, în schimb. Toate religiile şi adepţii acestora pare că s-au mutat peste ocean, lăsând Europa să se cufunde mai departe în beznă şi profan. Libertatea americană nu dezlănţuie doar răul, dar şi binele în cazul de faţă. În spectrul subiectului deschis, aş mai puncta cea de-a treia boală a localnicilor mei şi anume potenţialul nul de sensibilitate. Maturitatea noastră afectivă este o chestiune de traiect personal şi scapă oricărui proiect educativ. Chiar dacă abilitaţile date nu se transmit odată cu laptele mamei, omul nordului nu reuşeşte să le câştige în timp.

Nimeni nu încearcă aici să construiască propriul edificiu afectiv şi să-l populeze cu sentimente, trăiri. Nimeni nu iubeşte si nu urăşte pe nimeni. Toţi se privesc reciproc indiferent şi rece. Tocmai de aceea familiile se destramă înainte de a fi întemeiate, femeile refuză să mai nască, fiind prea emancipate, tinerii mor de supradoze, iar rata suicidului e în ascendenţă. Întorcându-mă din California scăldată în soare, am început să resimt diferenţele pregnant. Europa e tărâmul ce se îndreaptă sigur spre o eră a haosului, a nonvalorilor, a imobilismului, a perversităţii, a descompunerii, a marilor constrângeri…
Actul de sărut sau de strângere a două mâini nu constituie mai mult decât „întâlnirea a două salive” şi atingere a două epiderme. Esenţele sacre reduse la un primitivism animalic sub egida procesului de subinvoluţie spirituală- iată drama prin care trece în această toamnă nord-vestul European. Mă leg de prezent pentru a mă putea transpune în viitor, în necunoscutul ce mi-l pregăteşte plecarea în mediul londonez. Pe lângă snobism şi şcoala de elită a cărei studentă voi fi curând, sper să am parte de întâlniri şi experienţe nobile doar, iar în următorul răvaş pentru „Alecart”, sufletele minuscule să nu-şi mai anunţe apariţia.

Adresez acest articol în special viitorilor studenţi, visători de burse în străinatate: Plecaţi, extaziaţi-vă, deziluzionaţi-vă, îndobitociţi-vă, iertaţi-vă, ridicaţi-vă, mergeţi mai departe! Acest vârtej vă poate consuma până la absurd . Veţi resimţi viaţa trosnind de prea multă intensitate, dar şi de prea mult dezechilibru. Este explozia ce ne aruncă în aer iremediabil, însă nu vă speriaţi: dacă vă prăbuşiți în beznă, pământul vă va prinde mereu în braţe!

Foto: Ecaterina Reus la Lansare Alecart 9

Articolul poate fi citit si pe www.alecart.ro şi în ediţia tipărită Alecart 9.

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.