Cea de-a doua zi a festivalului BAC-FEST 2024 a început cu trei evenimente derulate în trei licee, așadar, în locuri pulsând de tinerețe: conferința susținută de Dinu Flămând la Colegiul Național „Ferdinand I”, Atelierul ALECART susținut de Nicoleta și Emil Munteanu la Colegiul „N.V. Karpen” și dialogul dintre Adrian Alui Gheorghe și Vlad Alui Gheorghe de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”. Pe lângă aceste apropieri nemijlocite de tinerii liceeni pentru care literatura poate fi o hartă spre propria sensibilitate și spre cunoaștere, tot în această dimineață, în Sala Multimedia a Bibliotecii Județene „C. Sturdza”, a avut loc dezbaterea „BACOVIA: umor, ironie și luciditate” – un dialog la care au participat câteva dintre vocile puternice ale scenei literare de azi: Mircea Martin, Doris Mironescu, Paul Cernat, Alex Goldiș, Ștefania Mihalache, Vasile Gribincea, Andrei Doboș, Adrian Jicu ș.a.m.d. Conferința a luat forma unui dialog între generații diferite de cititori și scriitori, însăși așezarea invitaților creând senzația că ne aflăm într-o sală de clasă, aproape unii de alții, ascultând cum a fost receptat Bacovia – cel din manuale sau cel din afara acestora, în calitate de cititori sau din poziția criticului literar ori chiar din cea a profesorului, prin vocea omului sau prin vocea poetului.
Încă suntem Bacovia, încă suntem bacovieni.
Bacovia nu a mai fost doar angoasă, disperare și plumb, ci a stat astăzi sub lupa unor generații care l-au iubit altfel, așezându-l sub o lentilă atentă, uneori biografică și critică, alteori subiectivă și personală – atunci când a venit vorba de propriile receptări interiorizate. Importanța lui George Bacovia, așa cum ne spunea astăzi criticul literar Mircea Martin, a crescut de la o generație la alta, chiar dacă în mijlocul contemporaneității sale nu a fost destul de apreciat, rămânând un poet al poeților și mai puțin al cititorilor de poezie. Bacovia continuă astăzi să fie recunoscut ca primul poet modern și primul poet postmodern al nostru, depășindu-i atât pe Alexandru Macedonski, cât și pe Arghezi prin modernitatea discursului liric, prin notația adeseori considerată în epocă antipoetică. Doris Mironescu intervine cu o întrebare atât retorică, cât și îndreptată spre dialog: De unde vine golul bacovian?, susținând că poetul pune o anumită distanță între reprezentarea provinciei, a mahalalei și un gol existențial, fiind mai mult decât un poet pur simbolist. Din perspectiva lui Șerban Axinte, Bacovia are soluția lucidității și magnetismul temelor inconfundabile, care îl determină să ajungă tocmai spre această receptare în postmodernitate ce îi asigură „succesul” și în rândul tinerilor. Este de remarcat faptul că încă apar cărți despre Bacovia, încă se poate scrie azi despre el – exemplu fiind cartea lui Paul Cernat sau biografia romanțată a lui Adrian Jicu. Din perspectiva lui Paul Cernat, poetul își descoperă formula foarte devreme: e acel „bacovianism” al revoltei în tăcere, privit cu reticență de către criticii care puneau aceste atitudini pe seama unei naivității poetice, a unei lipse de luciditate.
Simbolismul lui Bacovia este un simbolism al marginalului, al foametei, un fel de antisimbolism – așa cum mai întâlnim la Blecher, un alt scriitor, după cum spune Paul Cernat, care se află pe aceeași undă a sensibilității cu tinerii de astăzi. Ironia neagră, autoironia foarte puternică, seducția prin antiseducție, uscăciunea și urâțenia lumii, toate definesc simbolismul bacovian. Andrei Doboș și Ștefania Mihalache s-au mișcat în jurul eului biografic bacovian care există și nu există, care tocmai prin încercarea de „dispariție” se face resimțit.
Datorită numărului foarte mare de tineri prezenți în sala bibliotecii, sfârșitul dialogului s-a aplecat asupra receptării apropiate a lui Bacovia, dar și asupra modului în care este introdus și predat în școli. Bacovia nu a fost influent doar în receptare, ci și în actul creației, fapt resimțit, după cum spune Cosmin Ciotloș, în scrisul lui Mircea Ivănescu, al Angelei Marinescu, ba chiar în cel al lui Constantin Acosmei. Chiar unii profesori au observat cum Bacovia este mult mai iubit decât Eminescu, Blaga sau Arghezi tocmai prin renunțarea sa la atotputernicie, prin refuzul poziției privilegiate de creator, prin asumarea celei de poet uman, vulnerabil, neputincios, care, uneori, își pierde inspirația.
Dezbaterea din Sala Multimedia a Bibliotecii Județene a fost o încercare de găsire a definiției bacovianismului – fenomen care își păstrează și astăzi puterea de a apropia tinerii de poezie. Dialogul nu a făcut decât să scoată la suprafață destinul postmodern al unui scriitor și actualitatea acestuia – care nu pare a fi, cel puțin deocamdată, epuizabilă. (Denisa Grădinaru)
Bacovia: o excepție
Trăind într-un univers al cuvintelor și al sentimentelor care nu-și mai găsesc calea de eliberare din spațiul tot mai restrâns al interiorității noastre, Dinu Flămând îl numește pe George Bacovia o excepție a imposibilității specific umane de a pune în cuvinte stările ce se așază mereu sub afirmațiile de tipul nu știu cum să spun. În lumea poetică, Bacovia a știut mereu cum și ce să spună, în versuri care lărgesc spațiul mărginit al interiorității, deschizând universul hipnotic al cuvintelor care reușesc să vorbească despre lăuntric.
Despre poezia bacoviană, Dinu Flămând a vorbit ca despre o putere fantastică a cuvântului de a instaura stări, numind-o cel mai mare mister în materie de emoții datorită capacității ei de a deschide o fantă către interior prin cuvinte banale (În aurora plină de vioare// Balul alb s-a resfirat pe întinsele cărări –// Cântau clare sărutări..// Larg, miniatură de vremuri viitoare…).
Astfel, printr-un exercițiu de admirație față de Bacovia, Dinu Flămând a reușit să pună în dialog emoțiile și momentele esențiale din poezie pe care poetul simbolist le anticipează în versurile sale construite din imagini și cuvinte ce vorbesc despre adâncimea sentimentului fără a trebui să-l numească.
Poezia este un mister al universului pentru că reușește să scoată din hârtie o conjunctură.
Afirmând că în liceu Bacovia l-a locuit zi și noapte, Dinu Flămând dă naștere unui spectacol al versurilor și al entuziasmului pentru poezia bacoviană. Provocat de întrebările liceenilor de la Colegiul „Ferdinand I”, acesta vorbește despre problematica stării de tristețe care îl caracterizează pe poet drept unul dintre cei mai neiubiți și se folosește de transpoziția dintr-un plan în altul pentru a corela poezia cu alchimia – care în volumul Plumb îmbogățește semnificațiile poemelor ce se transformă într-un reziduu poetic, asemenea metalului ce nu se mai metamorfozează și rămâne drept un rest al sentimentelor.
Așadar astăzi, în amfiteatrul Colegiului „Ferdinand I”, Dinu Flămând a vorbit despre poezie și despre poeți, despre incapacitatea de a scrie versuri fără a-i citi pe cei care au dat formă sentimentelor prin cuvinte înaintea ta și l-a adus aproape de liceenii pe Bacovia, cel care, în poezia lui, construiește sonor și spațial, ca mai apoi să deconstruiască, poemele lui fiind la fel de actuale, ba chiar mai bogate în semnificații. (Maria Roșca)
Libertatea este cel mai greu de gestionat. Devine o povară pentru că atunci trebuie să gândești propriu, trebuie să gândești tu însuți. Sunt oameni care nu știu ce să facă cu libertatea.
Libertate. Conceptul care pare să nu fie îngrădit de niciun fel de bariere. Însă ce înseamnă să fii cu adevărat liber? Ce presupune, în final, libertatea? Adrian Alui Gheorghe și Vlad Alui Gheorghe au intrat în dialog în cea de a doua zi a festivalului Bac-Fest cu libertatea, tinerețea, dragostea și speranța, prin intermediul romanului Mușcătura de măr, un adevărat caleidoscop de povestiri. Structurat sub forma a 365 de întrebări și răspunsuri, volumul oferă o perspectivă asupra trecutului, prezentului și a vieții înseși.
Relația tată-fiu analizată în carte a devenit astăzi realitate prin dialogul purtat de către cei doi autori, un dialog ce a gravitat în jurul subiectelor aprofundate pe parcursul romanului, dar și în jurul relației personale a celor doi (Îi puneam cărți prin casă ca să se împiedice de ele. Acum el este îndrumător meu când este vorba despre cărți.).
Unul dintre conceptele dominante care a fost abordat pe parcursul întâlnirii a fost chiar cel de libertate și ceea ce reprezintă aceasta cu adevărat. Adrian Alui Gheorghe consideră libertatea ca fiind un dar de la Dumnezeu, la care omul a râvnit, fără să își dea seama însă ce presupune aceasta (Oamenii liberi știu ce vor, se respectă și nu încearcă să se tragă în jos unii pe ceilalți). Spre deosebire de oamenii care și-au dorit și și-au câștigat libertatea, cei care nu sunt liberi nu vor fi niciodată frumoși, nu se vor schimba, nu vor evolua și, implicit, vor rămâne cu aceeași percepție incorectă despre ceea ce înseamnă adevărata libertate. Pentru că, de prea multe ori, libertatea este aparentă – poate deveni o iluzie în care ființa să creadă cu tărie, chiar dacă nu o cunoaște și nu o înțelege. Zilele repetitive sunt imaginea vieții unui om liber sau ale unui om care este prizonier într-o cușcă? Uneori te consideri liber doar pentru faptul că ai bani, însă banii sunt cel mai scump lucru din lume. De cele mai multe ori, plătești prea scump pentru ei, plătești chiar cu libertatea. În realitate, trebuie să ne secătuim viața, tinerețea, de tot ce are mai bun, trebuie să iubim cât mai mult, fiindcă asta înseamnă cu adevărat libertatea (Cel mai important lucru în viață este iubirea, restul sunt detalii).
În dialogul de astăzi a fost abordată și legătura strânsă dintre libertate și literatură, respectiv, artă. Fiecare zi din viață face parte dintr-o poveste, în buzunarul nostru secret există mereu o înclinație pentru artă, deoarece doar arta a devenit sursă de inspirație pentru ceva mai înalt și a reușit să despartă definitiv omul de animalitate. În baza cuvântului avem responsabilitate, putem fi liberi prin cultură și visare (Niciodată nu am regretat că am citit. Ci doar faptul că aș fi putut să citesc și mai mult. Nu vă feriți de cărți. Cititul unei cărți nu va fi niciodată pierdere de timp). De asemenea, literatura nu înseamnă doar libertate (de exprimare, de a fi), ci și o formă de comunicare între generații și trasează asemănările, respectiv diferențele dintre acestea. Lipsa comunicării autentice va conduce la rupturi și dezbinări generaționale, la bariere ce nu vor putea fi depășite.
În încheierea acestui dialog inedit, literaturii i s-au oferit noi contururi prin citirea a patru poezii scrise de către cei doi autori (Poezia este unul dintre lucrurile simple ale omenirii.), oferindu-ne astfel o imagine concretă asupra libertății și a tot ceea ce reprezintă aceasta. (Maria Ioana Oglinzanu)
Seara celei de-a doua zile de Bac-Fest s-a încheiat prin decernarea premiilor festivalului. Premiul „George Bacovia”, pentru opera omnia, a revenit Norei Iuga pe care am văzut-o și am simțit-o emoționată și al cărei discurs a ridicat în picioare publicul prezent în sala Teatrului Municipal din Bacău. Ne-am bucurat să-l revedem (și auzim) pe Claudiu Komartin, și el aflat printre premianți alături de Teodora Coman, doi dintre prietenii alecartienilor. Totul a culminat printr-un concert extraordinar Fără zahăr, în care ironia și multitudinea ritmurilor/tonalităților s-au contopit într-un adevărat performance.
Așadar, juriul, alcătuit din Bianca Cernat, Florina Pîrjol, Radu Vancu, Alex Goldiș și Bogdan Crețu, a acordat următoarele premii:
*Denisa Grădinaru, fost redactor-șef Alecart, studentă la Facultatea de Litere a fost invitată ca poetă la BAC-FEST, Maria Roșca și Maria Ioana Oglinzanu, eleve la Colegiul Național Iași, au fost invitate ca jurnaliste.
Prima fotografie este de la Colegiul „N.V.Carpen”, de la Atelierul Alecart cu Nicoleta și Emil Munteanu.
