Stau acum şi ”răsfoiesc” prin amintiri după acea după-amiază de 1 Decembrie în care tot ce-mi puteam dori era doar puţină ninsoare. Librăria Humanitas găzduia chiar în acea zi o conferinţă cu unul dintre regizorii de top din România, Cornelui Porumboiu, câştigător a numeroase premii la Cannes şi foarte apreciat atât în ţară cât şi peste hotare. După succesul scurt-metrajului “Călătoria la oraş” premiat în 2004 la Cannes, a urmat filmul “A fost sau nu a fost”, culminând cu Premiul FIPRESCI si premiul juriului pentru filmului “Poliţist adjectiv”, de asemenea acordat în cadrul festivalului de la Cannes. Curiozitatea m-a scos din inerția unei așteptări ratate și m-a proiectat pentru câteva ore în universul unui om uimitor, extrem de modest, cu o carismă fină, care nu avea nimic din imaginea strălucitor-artificială a starurilor de pe covorul roșu. Cuvintele nu s-au lăsat așteptate și, deși era clar că nu era prietenul lor, că nu se simțea la fel de confortabil în preajma acestora ca pe platoul de filmare, Corneliu Porumboiu le-a domesticit cu ușurință, vrăjindu-ne în timp ce ne împărtășea câteva dintre ”secretele” filmelor sale.
În cadrul întâlnirii cu Alecartienii din sală (și în acea după-amiază mulți necunoscuți sau oameni de cultură din Iași au fost alături de noi echipa ”Alecart”), centrul discuţiei s-a axat pe filmul “Poliţist adjectiv”, ceea ce a oferit o direcţie clară discuţiilor. Relaxat și prietenos, mascând valoarea, din punct de vedere artistic, pe care o are, Corneliu Porumboiu ne-a cucerit pe dată. Moldovean get-beget asemenea nouă, păstra moliciunea vocii și puterea persuasiunii. Nimic prea mult, doar ”uși” întredeschise spre o lume despre care nu știam prea multe: a regizorului și ideilor sale, a modului în care se taie un cadru, se filmează propriu-zis, se realizează un casting, gestionezi timpul și banii, împaci viziunea ta cu a celorlalți etc. Am aflat, de exemplu, că opțiunea pentru a filma în Vasluiul natal atât de apparent inexpresiv a venit nu din considerente financiare, ci ca urmare firească a amprentei copilăriei și tinereții sale. Cadrul familiar îi conferă libertate şi sentimental de siguranță, ceea ce îl ajută în accentuarea expresivităţii personajelor.
Ochii pătrunzători ai regizorului captau ansamblul rafturilor pline de cărți ce serveau drept décor al întâlnirii și chipurile noastre de parcă ar fi scițat liniile unui nou film. Ambientul relaxant al librăriei mirosind a scorţişoară era completat de mulţimea de obiecte populare specific româneşti, creând un spaţiu de contemplare si de ascultare echilibrat. Atmosfera de cenaclu (am stat și pe jos, pe ziare sau direct pe dușumea, înconjurați de ghiozdane, fulare, fesuri, cești de ceai verde) a permis repetate intervenţii şi remarci la adresa filmelor sale sau chiar a personajului de dincolo de film, Corneliu Porumboiu. Discuţia înainta sinuos printre noțiuni cinematografice referitoare la modul de concepere, la selectarea actorilor şi chiar alegerea intenţionată a unor “chichiţe” ce dau farmec personajelor şi filmului în ansamblu și ”pauze” de umanitate în care filmul lăsa prim-planul omului ce l-a creat, iar arta se întâlnea cu viața de zi cu zi.
Prin marea de întrebări şi replici, un personaj cu statut şi alură de “tovarăş” al Iaşului se remarcă prin bogăţia de experienţă şi cultură pe care o deţine. Această stare de tensiune incită publicul şi descătuşează bariera nostră de timiditate care începem să ne manifestăm curiozităţile tot mai deschis, aşteptând răspunsuri convingătoare din parte regizorului.
Defecţiunile tehnice nu au reușit să diminueze esența discuţiei, căci, așa cum spuneam, cuvintele nu au fost singurul instrument de persuasiune al regizorului. Bineînţeles că nu a lipsit nici umorul, infiltrate subtil încă de la început, când “omul” Corneliu Porumboiu pune un stop driblingului nostru care țintea spre echipa de fotbal a tatălui domniei sale (aflată chiar înaintea unei confruntări importante cu Lazio Roma în seara respectivă), marcând decisive cu afirmația că, atâta cât a fost, succesul său nu a depins de niciunul dintre părinţi, modelarea carierei fiind realizată prin proprie voință.
Revenind la filmul “Poliţist adjectiv”, am aflat despre multe detalii de o importanţă majoră pe parcursul filmului: semnificația numelui “Iuda” ce aduce un plus de expresivitate personajului şi care face o trimitere clară la situaţia dificilă în care se afla sau acea “coincidenţă” între profesia soţiei protagonistului, ce poate fi asociată cu profesia d-nei Porumboiu şi anume profesoară de limba română. În final, ultimul aspect ce a fost dezbătut în multe alte interviuri acordate de Cornelui Porumboiu este secvenţa dicţionarului ce trimite la o problemă specifică generaţiei noastre, folosirea cuvintelor fără a le şti adevăratul înţeles, aici referindu-se la cuvântul “conştiinţă”. Probabil că acum, cei care nu au văzut filmul, vor merge la dicţionar aşa cum eu însămi am făcut și vor descoperi că dincolo de lentila camerei se află întotdeauna o idee și o sensibilitate.