Cea de-a doua „Întâlnire Alecart” la FILIT, desfășurată în Aula Colegiului Național în prezența a peste 200 de elevi, studenți și profesori, a fost continuitatea firească a concretizării curiozităților, interogațiilor, apetitului livresc al liceenilor și nu numai, de aceasta dată având ca pretext două romane care provin din substanța unor spații culturale diferite, dar a căror realitate se reduce la fundamentala întrebare Ce este iubirea?
Iubire, scrisă de norvegiana Hanne Őrstavik, și Femeile lui Lazăr, cartea rusoaicei Marina Stepnova, problematizează tema iubirii, a hipnotizantei căutări a identității, a căldurii umane, a receptării acesteia și a interferențelor cu celelalte trăiri afective, adesea contradictorii.
Moderatorul întâlnirii, Nicoleta Munteanu, le-a prezentat pe cele două invitate („scriitoare curtate, admirate, gratulate de critica literară, cu zeci de mii de cititori în întreaga lume, a căror romane au fost traduse în peste 20 de limbi”), urmând ca Ștefania Matei, Anastasia Fuioagă și Tamara Bivol să le facă din nou vii pentru noi romanele prin prezentarea lor în fața autoarelor și a publicului, de data aceasta într-o deosebită cheie personală. Ștefania ne-a propus o introspecție atentă, o privire metafizică îndreptată către felul în care „mai știm sau nu mai știm să iubim”, către himerele unei iubiri neconcretizate, distorsiuni, crâmpeie de sentimente intuite, toate acestea regăsindu-se în romanul Iubire al lui Hanne Őrstavik. Autoarea însăși a mărturisit apoi că s-a confruntat personal, ca femeie, cu problema incertitudinii receptării dragostei atunci când a devenit mamă. Până la urmă, ne-a provocat ea, „când este iubirea cu adevărat iubire”? Când se concretizează ea și iese din paradigma adesea superficială a te iubesc-ului? Sub pretextul aceleiași cărți, Anastasia o vede pe Vibeke ca pe o individualitate vulnerabilă, dominată de frustrări și deziluzii. În aceeași direcție, Hanne Őrstavik ne mărturisește că scrierile sale sunt izvorâte din temeri, printre care cea de a nu fi iubită este una dintre cele mai pregnante, mai dominante. Complexitatea romanului, spune ea, provine și dintr-o anume „ambiguitate de gen”, un vertij al sentimentelor și al regiunilor sinelui neînțelese, derutante.
În preambulul prezentării Femeilor lui Lazăr, Nicoleta Munteanu subliniază faptul că „nu putem fi oameni deplini dacă nu am citit măcar o carte din literatura rusă”, accentuând asemănarea, aproape de ordin mimetic (diferențiat poate doar de amprenta societății contemporane), dintre stilul scriitoricesc al Marinei Stepnova și cel al marilor clasici ruși, Nabokov, Tolstoi, Dostoievski (primii doi de altfel sunt, pentru Stepnova, „adevărați Dumnezei”, cum afirmă la un moment dat). În continuare, Mălina Meiroșu, reprezentat al editurii Curtea Veche, care a publicat romanul, ne spune că acesta face parte dintr-un proiect amplu (Biblos) de promovare a scriitorilor contemporani și a celor ruși preponderent, de asemenea exprimându-și aprecierea pentru fenomenul FILIT, pentru publicația Alecart și pentru curajul tinerilor de a pune întrebări și de a citi o carte „așa cum trebuie”. Tamara Bivol interpretează diegeza romanului rus la nivelul simbolurilor, ca fiind „o carte cu și despre oameni, despre toți cei care au simțit vreodată în viața lor că sufletul li se sfâșie”, oameni pradă unui război interior, al speranțelor deșarte, al imposibilității de a alege și de a iubi liber. Vădit mișcată, Marina Stepnova a susținut faptul că iubirea nu așteaptă neapărat o reciprocitate, ea poate fi interpretată ca un act de devotament individual, intim, care face din fiecare dintre noi un om fericit și bun. Întâlnirea se derulează printre întrebări și crâmpeie de sinceritate, familiarizându-ne treptat cu prezența interiorizată a scriitoarei din Norvegia și cu sonoritățile melodioase ale limbii ruse, deși Marina Stepnova înțelege perfect limba noastră și chiar ne-a spus câteva cuvinte în română. Am observat, de asemenea, că Hanne Orstavik se întreabă, atât în cartea sa, cât și în răspunsurile date, ce înseamnă până la urmă, iubirea. De altfel, ne spune ea, dacă nu îți înțelegi propriile sentimente, nu poți găsi răspunsul acestei interogații.
La finalul celei de-a doua întâlniri, descoperim încă odată că muzica se armonizează cu sentimentul literaturii, alături de elevii de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” îndrumați de prof. Sergiu Sandu: David Roman, Codrin Luncă, George Ambrosa și Nicușor Mihailă.
Mulțumindu-le tuturor, așteptăm cu nerăbdare a treia zi a festivalului.
