Dumnezeu (nu) a fost ucis de Occident, eu (nu)VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ACASĂ! (partea a II-a)

Noi ne salutăm cu „Doamne ajută!”Noi avem un pământ binecuvântat de oasele şi sângele atâtor martiri… De ce s-au sacrificat atâţia romani pt viitorul nostru şi noi fugim ca vitele în Occident?De ce acceptăm ca Securiştii comunişti să ne conducă în continuare prin politica şi educaţie?De ce acceptăm ideile occidentale cu braţele deschise?- Imagine

Vai! Vai! Ca vitele nu a plecat nimeni în Occident, poate în afară de cea ce se semnează Domnișoara dacă.

În Occident unde pleacă bieţii romani să facă o pâine, germanii, francezii, englezii îi tratează ca pe nişte sclavi, fiind roman eşti privit ca o subrasa, în Anglia un non-european are mai multe drepturi şi privilegii doar datorită faptului că a trăit sub dominaţia imperiului pt decenii…Şi noi românii care avem o ţară superbă, un pământ fertil, plin de zăcăminte, Roşia montană, delta, Carpaţii, Dunărea, Marea Neagră stăm să cerşim şi să ne umilim pt o pâine prin Anglia, Italia şi Spania….

Trist este că o astfel de făptură a avut bafta să aibă un tată și o mamă care s-o finanțeze sufficient, încât să își permită luxul să ajungă acolo și să compare locul de unde a plecat cu o alternativă (și să nu uităm că vorbim de o taxă de școlarizare la King´s College între nouă mii si cinsprezece mii de lire sterline!) și ghici ce? Nu se revoltă împotriva barierelor culturale sau sociale care ar putea împiedica România să prospere, să se deștepte, ci împotriva Occidentului că avansează în sens opus  României! Pamânt fertil Roșia Montană? Spune-mi pe cine a hrănit astăzi! Crezi ca românii pleacă ´sclavi´ în Italia și în Spania doar pentru că nu le place gustul pâinii de acasă?

Frământările ei au sens. Este mult prea ușor de observat că fata suferă de șoc cultural și parintii ei ar trebui să își pună problema serios. Mulți români s-au întors după anul întâi de la facultăți prestigioase din Marea Britanie doar pentru că nu s-au putut adapta. E greu să nu mai fii cea mai gagică și e greu să te mulezi după un sistem de valori pe care nu l-ai mai întâlnit până acum, dar cu care colegii tăi sunt obișnuiți, deci ar putea să ți-o ia înainte. Don´t worry, you´re the only gay in the village!

 „VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ÎN ROMÂNIA cu toate că nu voi avea niciodată banii pe care i-aş avea lucrând aici. Dar cum spunea tatăl lui Nicolae Steinhardt : vei avea zile frumoase dar nopţile îţi vor fi îngrozitoare.”

Un prieten român la fel de revoltat ca  mine (Liviu) zicea că și nopțile ar putea fi în aceeasi companie selectă: manelistul no-name dat blană de vecinul de deasupra, țipetele acelei vecine de la 3 bătută de soțul cu 4 clase, care poartă pantalonii în familie (cum e și firesc, apres domnișoara), lista încununându-se cu bucuria trăirii printre câinii comunitari și alte manifestări ale faunei românești. Parcă e scrisoarea fiului pierdut, veșnic nemulțumit! „Vei avea zile frumoase, dar nopțile îți vor fi îngrozitoare”- asta e teribil de masochist și rupt de contextul steinhardtian!  Dacă preferă să locuiască în România și să sufere alături de compatrioții români, dacă preferă să trăiască cu bani mai puțini în țară decât îndestulată în afară, de ce nu se întoarce la o postliceală din țară?  De ce luxul și, implicit, jalea de a trăi printre brutele Marii Britanii? Studenta de la Londra însă reușește să explice de ce este dânsa supărată: Supărarea ei nu e că Anglia nu e suficient de rasistă, naționalistă sau xenofobă. Nu ești revoltată, fiindcă Anglia nu-i urăște pe Ceilalți, pe oamenii diferiți de cei care au puterea, suficient de mult. Ești revoltată pentru că, pentru prima dată în viață, Celălalt ești tu. Pentru că în Anglia nu mai faci parte din majoritatea care poate arăta cu degetul, care discriminează, care urăște. Nu, aici tu ești cel urât, ești străinul infractor, ești cel cu origine incertă, cu rasa incertă (căci nu toți englezii sunt convinși că românii sunt albi, oricât ai sări tu de cur în sus încercând să le explici că da, suntem și ăia maro sunt țiganii și, și…), tu ești cel înapoiat, sălbatic. (Tu esti ungurul pe care îl arătai cu degetul când erai în țară!) Și doare, nu-i așa? Doare să simți pe pielea ta că nu însemni nimic, că valorile culturii tale sunt disprețuite, că nu ești moțul pământului, că tot ce credeai despre tine e eronat. Și de-aia te strofoci. Normal că nu-ți place! E groaznic să fii ținta unor prejudecăți. Dar nu ești suficient de inteligentă să înveți din asta că trebuie să renunți la propriile prejudecăți, să empatizezi cu negrii ăștia, cu arabii, cu homosexualii, cu alte femei. Nu, tot ce-ți dorești e să te întorci în cuibușorul tău, ca să primești înapoi privilegiul majorității și capacitatea de a-i lovi și arăta cu degetul pe alții. Și de asta, draga mea dragă, manifestul tău e o idioțenie și banii pe care îi cheltuie părinții tăi ca să te țină aici în Londra sunt bani irosiți!

Trebuie să admit că e mult prea multă publicitate pentru o infimă refulare, dar e normal ca și eu și alți studenți români aflați în străinătate să se simtă indignați. Pentru că susțin sus și tare cât de recunoscătoare sunt, iar toți cei care se întorc realizează că, pe termen lung, sacrificiul de a nu mânca sarmale de Crăciun face toți banii.  M-am întrebat îndelung dacă să scriu sau să tac, dar până și micile agramări m-au scos din sărite. Ești mândru că ești român, atunci cât de tare ar fi să scrii și corect în limba română? Eu zic ca ar fi super! Aceeași studentă de trei ani la Londra (Nadia-bate-câmpii) spunea că „e cam jenant când patriotismul entuziast se manifestă printr-o perorație care sună de parcă ar fi fost scrisă de textierul trupei Genius.” Așa e! Mulți o cataloghează ca fiind „cel mai jenant manifest de prostie și îndoctrinare” și, până la urmă, au dreptate. Domnișoara în cauză este în căutare de atenție, fără să înțeleagă că ceea ce spune nu numai că o face de rușine pe ea, dar și imaginea tării ei, pe care ea speră s-o servească patriotic. Îmi amintesc că prima ei intervenție a fost de a trimite o scrisoare similară, acum ceva timp, după același tipar „fără destinatar- scumpi români- deșteaptă-te, țară”, 3 in 1, (eventual deșteaptă-te, dar nu prea!) în cazul fetiței cu bentițe tricolore.  Patriotism?? Nu prea aș crede.

În România, din păcate, acest patriotism habotnic, cronic, (danpuricism, ha-ha! la Cațavenci) se confudă cu xenofobia. Ne iubim țara dacă îi urâm pe alții.  Îți place mai mult în Marea Britanie? Crezi că sistemul educațional și chiar politic lucrează împreună spre împlinirea intereselor tale? Cum, dar de ce nu îți place la noi? Nu, balanța nu se joacă între borșul de perișoare și oportunitățile financiare care sunt în Occident. Am avut ocazia de când m-am mutat în străinătate să intru în contact cu persoane extraordinare, care mi-au influențat percepțiile despre culturile lor atât de prospere. Și care în nici un caz nu m-au făcut să îmi urăsc țara! Căci Patapievici avea dreptate cînd spunea: “Cea mai proastă formă de patriotism este naționalismul.” Dacă într-adevăr vrei să faci o schimbare, nu te întoarce pe urmele strămoșilor tăi și nu comite aceleași greșeli! Tot același Liviu cu care discutam seara trecută zicea că, într-un fel, frământările pe care le are ea sunt legitime. Modul de viață occidental nu este unicul posibil (sau chiar dezirabil) pe care civilizația l-a adoptat în timp. Sunt de acord că lumea a pierdut discursul de tip spiritual în momentul în care a început să dezvolte ecuații pe hârtie, însă acel loc haotic (cum îl numește ea) e locul care a permis acestor frământări să ia naștere. Dezvoltările logice ale alternativelor sistemului (de exemplu socialism – marxism – comunism) au dus la faliment ideologic. Civilizația Occidentului e ce a mai rămas după ce Occidentul a exterminat alte sisteme și a permis alternativelor născute din el să moară rând pe rând. Vrei nu vrei, trebuie să dansezi cu Moartea. Dar nu e atât de nasol până la urmă nici măcar pentru suflet. Fata asta vine dintr-un mod de viață care a expus-o prea puțin la alternative. Nu are înțelegerea că Vestul e cel mai mic rău dintre toate relele. E clar că Vestul nu e cel mai rău dintre rele, dar comparabil cu răul din România?? Comparabil…?

Of, dragă domniță dacă, să știi că țara te așteaptă cu brațele deschise! Cu un degree ca War studies îți vei găsi de muncă imediat, stai fără grijă! Și nu te opri din scris aceste scrisorici motivante! Trimite-i una și femeii de servici din Timișoara cu diplomă în inginerie mecanică și master în sisteme robotice și inteligență artificială! Trimite-i una și mamei mele care își mănâncă unghiile din pricina birocrației din România!  Trimite una și profesorului din țară care este nevoit să își mai ia încă un job ca taximetrist sau patiser pentru că salariul este prea mare!

Cât despre mine, bineînțeles, și eu mă voi întoarce în tară! Doar că mă voi întoarce atunci când doamna de la ghișeu îmi va zâmbi politicos și își va face meseria. Mă voi întoarce când voi putea să beneficiez de funcționarism fără să fiu nevoită să bag mâna în buzunar de două ori, atunci când termenul de șpagă va fi o poveste tristă de care nimeni nu-și va aduce aminte. Mă voi întoarce atunci când nu îmi va mai fi teamă să merg nopțile pe stradă sau să intru într-un taxi, atunci când vecinii mei n-o să-și fileze brațele în ritm de manele și n-o să mai scuipe coj de sămânțe de la etajul patru. Atunci cînd una, măcar o singură facultate româneascaă va fi în top 100. Iar cu dorul de acasă?…  Ce pot să zic, fac niște sarmale excelente!

 

Astrid Băgireanu, studentă în anul II la Edinburgh Napier University, este corespondenta Alecart din Scoția

 

Loading Facebook Comments ...

51 Comentarii

  • Avatar
    Răspunde iulie 26, 2013

    Alin

    Nu te supara dar esti putin cam frustrata. Macar Nadia recunoaste ca bate campii si nu trebuie luata in serios, dar tu? Nici macar nu o cunosti pe Maria ca sa poti emite pareri despre ea.
    Bulgarii incendiaza parlamentul satul de hotiile politicienilor, in timp ce romanii si presa din romania analizeaza postarile unei fatuce pe facebook.

  • Avatar
    Răspunde iulie 26, 2013

    bunicaayahuasca

    Te vei intoarce in tara atunci cand ti se va oferi totul pe tava, nesimtit-o? Fara ca tu sa faci nimic?
    S-ar putea sa fie prea tarziu. Atunci, noi cei care am pus SUFLET (daca sti ce este asta) in aceasta tara, nu prea vom mai dori sa-i primim pe toti oportunistii materialisti, fara Dumnezeu, care vor vrea sa se intoarca la caldurica.

    • Avatar
      Răspunde iulie 27, 2013

      ada

      banuiesc ca e dificil sa invatati sa scrieti corect in limba romana, cand sunteti prea ocupat/a sa puneti suflet in tara, pentru nemernicii care pleaca peste hotare : )

      • Avatar
        Răspunde iulie 27, 2013

        bunicaayahuasca

        Imi cer scuze pt. greseala. Corect este „nesimtito”. Cei care pleca peste hotare sa studieze sau sa munceasca nu sunt nemernici. Nemernici sunt cei care dupa ce pleaca incep sa injure si sa improaste cu rahat tot ceea ce au lasat in urma.

    • Avatar
      Răspunde iulie 27, 2013

      Iris

      Totusi, voi ce viitor aveti?? Toti copii vostri pleaca din tara, si voi asa faceti cu ei?
      Nu ii vreti inapoi? Vreti sa nu mai aveti pensie?
      acesti studenti sunt viitorul vostru.

  • Avatar
    Răspunde iulie 26, 2013

    Ligia

    Draga Astrid, ma bucur ca tu vrei sa iei totul de-a gata si sa vii in Romania cand alti fraieri, asa ca mine, POATE, vor reusi sa schimbe ceva in bine. Asta asa, pentru ca sa ti se zambeasca dulce la ghiseu. Stii draga, si eu as putea sa plec in Occident, dar m-am gandit ca romanii astia prapaditi au nevoie de medici (intamplator termin stomatologia anul asta) care sa-si faca treaba, in primul rand, cu suflet si apoi gandindu-se la bani. Probabil o sa te gandesti ca stau pe un munte de bani si-mi permit sa o fac pe patrioata de acolo de sus. Te inseli. viitorul meu este incert, dar vreau sa raman aici pentru a schimba ceva. Atitudinea ta, a domnisoarei care bate campii cu ifosele ei academice si a celorlalti asemenea, imi aminteste de „Ai nostri tineri la Paris invata/ La gat cravatei cum se leaga nodul”. Ramaneti dragilor in Occidentul iubit. Pentru a se schimba in bine Tara nu are nevoie de lasi. Daca pentru unii dintre voi, nationalism inseamna sa respecti memoria celor care au luptat pentru libertate, sa-ti cunosti istoria, credinta, si sa fii mandru ca esti roman, mai trageti o fuga prin Grecia. Discutam mai apoi ce inseamna nationalism, in adevaratul sens al cuvantului. O acuzi pe studenta cu pricina ca le cheltuieste banii parintilor, dar tu ce faci draga? Esti finantata de vreo matusa Tamara?! Ai auzit, din intamplare, ca foarte multe terenuri din tara sunt cumparate de cetateni arabi si nu numai? In curand vom fi sclavi pe propriul pamant. Dar ce conteaza? Atata timp cat respectam globalizarea si drepturile tuturor, mai putin pe ale noastre, ale romanilor, nu e nici o problema si nu suparam pe nimeni din Europa civilizata. Sunt foarte deschisa in a cunoaste noi culturi, noi oameni, cu mult diferiti de mine, dar nu cu pretul pierderii identitatii mele. sunt sigura ca din campusul de la Edinburgh nu se aude cum sunt tratati romanii care muncesc pe branci in Europa, nici nu se traieste cu spaima ca o persoana din familie ar putea fi in metrou in timpul atentatului terorist din Londra, nici nu se stie ce traume psihice are o femeie care avorteaza, nici, nici, ……….

    • Avatar
      Răspunde august 14, 2013

      Tocmai Astrid

      Da, sunt finantata de statul britanic in totalitate, nu de mama si de tata. Si da, plec din tara fara sa ma uit in urma si fara sa imi pese. Si nu, nu imi pierd identitatea, ci mi-o regasesc intr-un sistem care imi promite oportunitati despre care nici macar nu as putea visa in Romania.

  • Avatar
    Răspunde iulie 27, 2013

    Radu

    Buna ziua,

    Ceea ce ai scris un pic mai sus, vis-a-vis de scrisoarea studentei, contine doar satira de prost gust, ura si dusmanie. Nu dai dovada de niciun gram de inteligenta si doar bati campii de pomana….Imi dai impresia ca de fapt tu esti o persoana pregatita oricand sa arunce cu rahat in oricine nu e de parere cu tine….pacat :(….

    Serios, mai bine te-ai calma si te-ai duce sa-ti bei cafeaua linistita, sa fumezi o tigara in compania prietenilor tai gay sau de cine stie ce fel de inclinatii mai au….Imi pare rau sa vad ca un asa om ca tine cu o inalta educatie dobandita la o prestigioasa institutie din Anglia, arunca cu pietre (dupa cum ziceam) in proprii ei concetateni intr-o asa maniera….

    Totusi, pe acolo pe undeva, trebuie sa-ti dau si tie dreptate in legatura cu ce spui despre Romania si aici stii la ce capitole ma refer, nu e nevoie sa ti le mai insirui aici….dar daca tot ne plangem, hai sa si facem ceva, nu? Noi romanii de plangem mereu ca tara s-a dus dracului de 20 de ani, dar oare am facut ceva pentru ea sa nu se duca dracu? Daca nu vrei sa te intorci inapoi, sprijina pe cei care raman in tara cu niste sfaturi pertinente si idei astfel incat sa se poata schimba ceva in tara asta…

    Am 25 de ani, am terminat facultatea de aeronave din Romania si mi-as dori sa ajung in strainatate (oriunde) astfel incat sa dobandesc o educatie si mai buna, dar n-as uita niciodata de unde am plecat, dar mai important, nu mi-as uita identitatea si m-as intoarce cu drag astfel incat sa ii ajut si pe altii cu sfaturi. Daca am fi toti romanii uniti, ce bine am duce-o :).

    Cu deosebita consideratie,
    Radu Postolache.

  • Avatar
    Răspunde iulie 27, 2013

    plictisiti

    • Avatar
      Răspunde iulie 27, 2013

      ALECART

      Ne cerem scuze!O greșeală de redactare! Scuze încă o dată!

  • Avatar
    Răspunde iulie 27, 2013

    Bula Ion

    Tu esti dovada vie a afirmatiei: „Dumnezeu a fost ucis in occident”.
    Un om cu o cat de mica scanteie dumnezeiasca in suflet nu ar fi scris aberatiile pe care le-ai scris.

  • Avatar
    Răspunde iulie 27, 2013

    Onomatopee Capitalista

    Orice parere exprimata oriunde aiurea are o doza sanatoasa de subiectivism. Cu atat de mai mult cu cât te deranjeaza o anumita pozitie foarte mult si iti dai toata silinta sa o desfiintezi. Din punctul tau de vedere este un succes deplin. Prima postare feisbucista a impartit deja tara in doua parti. Culmea este ca acei care nu sunt de acord cu studenta sunt si din tara si din strainatate! Toata lumea stie care este rezolvarea – schimbarea REALA a regimului politic. Dar toata lumea ocoleste subiectul pentru ca e mai comod sa comentam aiurea despre lucruri banale decat despre adevarata revolutie. Va e frica dragi romani, oriunde v-ati afla, sa spuneti lucrurilor pe nume. Va e frica ” De ce sa strig eu? De ce sa ies eu in strada, las pe altii ?! ”
    Sunteti niste lasi cu totii…

    • Avatar
      Răspunde august 9, 2013

      max b

      te salut! subscriu

  • Avatar
    Răspunde iulie 27, 2013

    studentinstrainatate

    salut, am absolvit o facultate in UK iar dezbaterea ma intereseaza in mod direct. Scrisoarea lui Astrid mi se pare un gest de curaj. Am citit cu atentie si opiniile contrare – cu nimic mai prejos in privinta argumentului. Dincolo de a ma refugia intr-un discurs pacifist, ma gasesc empatizand si cu Dumnezeu si cu Mamona (sunteti liberi sa va situati opinia intr-o tabara sau alta  ). Nu sunt de acord cu ultimul paragraf din scrisoarea lui Astrid, dar acesta nu va fi subiectul interventiei mele. Am venit sa pun o vorba buna pentru ceea ce este de apreciat in scrisoarea ei, intrucat monopolul parerilor contrare mi s-a parut nedrept.
    Scrisoarea lui Astrid este un gest de curaj pentru ca abordeaza un aspec deloc comfortabil al realitatii studentului roman in strainatate, si anume: ‘iubesc Romania, critic occidentul, si totusi prefer sa nu ma intorc acasa’. Acest paradox ridica un semn de intrebare atat pentru persoana care il traieste (presupunand ca aceasta se ingrijeste de cercetarea propriul sistem de valori) cat si pentru Romania care isi revendica sutele de mii de romani (studenti si nestudenti) de peste hotare, ‘iubesc romania, critica strainatatea, si totusi se intorc acasa doar in vacanta’. Abordand situatia dintr-un punct de vedere patriotic (folosesc termenul arbitrar pentru a ma referi la opiniile critice), dezlegarea paradoxului se afla in vina individului: ‘ideea de a iubi Romania, critica strainatatea si totusi de a ramane acolo, nu ne vorbeste decat despre ipocrizia unei persone, nedemna de a aborda un asemenea subiect’. Putem oare folosi acest argument petru a refuza intrarea in discursul despre patriotism pentru sutele de mii de romani care se afla in aceasta situatie?
    Astrid se afla intr-un asemenea paradox. Dupa cum am vazut in comentarii, ii putem discredita opinia prin argumente asupra moralei ( ‘nesimtit-o (!) ‘), asupra filozofiei de viata (‘oportunisti materialisti’) sau, mai comprehensiv, asupra sinelui (‘frustrata’). Raman cateva sute de mii de romani patriotici care, totusi, nu se intorc in Romania. In acest moment, pe mine cel putin nu ma mai satisfice metoda moralista, in care le retezam vorbele pentru ca sunt nesimtiti, materialisti si frustrati.
    In acest moment ma gandesc la tatal meu care traieste de ani buni in Italia. Nu s-a dezis niciodata de Romania. Insista ca fiicele nascute in Italia sa invete romana. Si-a tras un canal romanesc la televizor. Cumpara malai de la un butic romanesc si face mamaliga. Eu zic ca iubeste Romania. Si totusi nu se intoarce acasa si ceva imi spune ca motivele sunt cele enumerate de Astrid. Ma gandesc la mine. Mi-e dor de prietenii din Romania. De fiecare data cand am ocazia impatrasesc muzica si literatura din folclorul romanesc cu oameni din alte tari. Mie mi-e dor sa dau spaga cu stiinta si nesilita de nimeni, decat sa platesc ’bedroom tax’. Mi-e dor ca noaptea sa merg cu teama pe strazi decat sa am CCTV-uri la tot pasul. Mi-e tare dor sa vad un vecin ’filandu-si bratele in ritm de manele’. Nici nu stiti cum as sari si eu in aceasta hora, unde, coministi-secureisti-nesecuristi, nu ne impunem criteriile de clasificare a universitatilor peste alte tari, si nu cream’league tables’ in care sa fim fruntasi (precum tovarasii din occdident)  Eu zic ca iubesc Romania. Si totusi am decis sa imi continui studiile post-universitare in strainatate.
    Scrisoarea lui Astrid este un gest de curaj pentru ca adreseaza in mod direct acest ‘si totusi’. Si cum acesta este imprasit de atatia romani in strainatate, eu zic ca nu avem incontro decat sa ii abordam viziunea cu interes si nu cu prejudecata. Sa presupunem pentru o clipa ca Astrid nu este ‘nesimtita’, ‘materialista’ (sau cel putin nu mai mult decat suntem cu totii), ‘frustrata’ (sau cel putin nu mai mult decat suntem cu totii). Eu nu cred ca lui Astrid ii este straina dragostea de Romania. Mesajul acesteia este o afirmatie si o alt fel de justificare a ‘si totusi, nu vin acasa’- un aspect care, in opinia mea, necesita o abordare mai serioasa decat simpla intoarcere a spatelui. Scrisoarea lui Astrid poate fi o invitatie in a re-evalua propriul concept de patriotism. Am ales ce ne place sau ne place ce am ales?

    • Avatar
      Răspunde iulie 27, 2013

      Alin

      pt student din strainatate
      Prietene, nu cred ca ai inteles nimic. Esti intr-o mare confuzie.
      Sa iti explic putin cum sta treaba. Tipa curajoasa este Maria, cea cu scrisoarea care nu este scrisoare. A fost un simplu status pe facebook scris de ea pt prietenii ei. Asta se intampla in noiembrie. Aceasta asa-zisa scrisoare a fost reactivata de presa din romania exact cand bulgarii au asediat parlamentul bulgar. In loc sa le dea idei oilor din romania si sa dezbata curajul bulgarilor, toti mamaligarii din presa romana au sarit la gatul Mariei (tipa curajoasa).
      Astrid (tipa frustrata si lasa) se gandeste ca nu i-ar strica putin trafic blogului ei de 2 lei si se apuca sa comenteze scrisoarea Mariei. Ceea ce vezi tu act de curaj si patriotism sunt franturi din postul Mariei, pe care Astrid le comenteaza.
      Concluzie, Maria este tipa studenta la Londra care isi doreste sa se intoarca acasa dupa terminarea studiilor si sa puna umarul la recladirea Romaniei, Astrid este tipa frustrata care impreuna cu Nadia cea care bate campii, si-au unit fortele sa dea cu pietre si sa critice. As vrea sa le vad pe cele 2 frustrate ca vor face si ele ceva pt tara in loc sa discrediteze tot ce este romanesc.
      Din cauza celor ca voi am plecat din tara, si tot peste voi am dat in Regatul Unit. Asta este motivul pt care evit romanii in Londra. Voi luati de bune toate mizeriile occidentale si va uitati propria identitate.
      Astrid daca si-a petrece timp printre scotieni sau englezi si-a da seama ca nici ei nu sunt de acord cu asa zisele valori occidentale si isi vor tara inapoi.

      • Avatar
        Răspunde iulie 27, 2013

        studentinstrainatate

        merci pentru clarificarea contextului, ma gandesc ca ai desprins tu ideea

      • Avatar
        Răspunde august 9, 2013

        max b

        nu am citit tot ce ai scris, insa nu cred ca esti in Londra, cred ca esti in Anglia, ca toti ”fratii” care au aceleasi opinii ca si tine. uite o sugestie: ai incercat culesul de capsuni? din ce am citit cred ca ti-ar face bine, psihic, poate si financiar. si vei intalni cu siguranta multi care vibreaza la aceasi rezonanta ca si tine. stiai ca Marea Britanie a dat ‘chestii’ precum The Rolling Stones, Pink Floyd, The Beatles?
        ai bemveu cumva? te-am priiiiiiiiins!
        nu mai intra aici pentru ca nu intelegi despre ce se scrie si nu faci decat sa gafezi. dar daca iti place sa cochetezi cu penibilul atunci, poti sa tastezi sa vezi ce judecati poate sa emita materia pe care o ai. dar sa nu ai nici o urma de indoiala, la fel ca si Maria, aveti o altfel de materie, acolo unde ar trebui sa aveti materie cenusie.

        • Avatar
          Răspunde august 9, 2013

          bunicaayahuasca

          Daca taceai (sau macar daca comentai articolul de fata) filozof ramaneai.
          Asa, ti-ai dat pe fata multa prostie care te caracterizeaza (amestecata bineinteles si cu franturi adevarate). Poti sa te iei de-o mana cu Astrid si sa nu mai calcati prin Romania niciodata (nici pe forumurile romanesti). Romania nu are nevoie de oameni fatarnici, oportunisti-materialisti, cu caratere josnice, care, dupa ce au plecat din tara, incep sa injure si sa improaste cu rahat ceea ce au lasat in urma si care doar stiu sa critice dar nu sunt in stare sa faca ceva constructiv. Sunteti egoisti si va ganditi numai cum sa va fie voua cat mai bine. Oricum, acest “bine” pe care care voi il imbratisati este doar o caricatura a adevaratului BINE de care voi, in prostia si egoismul vostru, nici macar nu aveti habar.

    • Avatar
      Răspunde august 9, 2013

      max b

      te salut! subscriu

  • Avatar
    Răspunde iulie 27, 2013

    Anca

    Dumnezeule ce atitudine! Uite eu de asta nu ma intorc in tara, pentru ca cei cu o atitudine ca cea din comentarii sunt majoritari. Si, parerea mea, cu asemenea oameni Romania nu se va scchimba in veci. Bafta si sanatate tuturor.

    • Avatar
      Răspunde iulie 27, 2013

      bunicaayahuasca

      Chiar iti multumim ca nu te mai intorci. Romania are nevoie de oameni care isi iubesc tara nu de oameni care o urasc.

    • Avatar
      Răspunde iulie 27, 2013

      Alin

      O alta spalata pe creier de valorile europene.

      • Avatar
        Răspunde iulie 27, 2013

        Anca

        Daca voi asta ati inteles, ca eu nu imi iubesc tara…
        Imi iubesc tara. Dar iubesc mai mult respectul si libertatea.
        Este destul de simplu. Chiar daca nu sunt de acord cu parerea ta o accept si o respect. Voi ce ati facut? Jigniti dupa 2 cuvinte.
        Seara buna sa aveti.

      • Avatar
        Răspunde august 9, 2013

        max b

        mai bine asa, cu creierul spalat de liberalism, si constienta ca se afla pe Planeta Pamant, decat un retardat mental ca tine si ca toti ceilalti

    • Avatar
      Răspunde iulie 27, 2013

      bunicaayahuasca

      Romania trebuie sa se schimbe dar in niciun caz asa cum crezi tu ca ar trebui sa se schimbe. In niciun caz dupa modelul „fara Dumnezeu” al tarilor occidentale care, chiar daca sunt mai dezvoltate economoic, tehnologic, material, sunt in acelasi timp intr-un mare colaps din punct de vedere spiritual. Chiar daca Romania are multe bube, aici inca mai exista CEVA ce s-a pierdut aproape total in occident.

      • Avatar
        Răspunde iulie 27, 2013

        Anca

        Sunt de acord. Pe de alta parte, ‘spiritualismul’ tine de fiecare. Eu respect sarbatorile romanesti de exemplu, desi sunt maritata cu un englez. Ce vreau sa spun este ca daca eu sunt credincioasa nu ar fi corect sa le cer altora aceeasi credinta. Ei ma accepta pt ceea ce sunt si eu ii accept la randul meu. Atata tot.

      • Avatar
        Răspunde august 9, 2013

        max b

        of of mai mai! esti Varful Campului sau din Valea Dealului? cred ca te stiu, pentru ca de-aia am plecat, pentru ca dintr-o data ai devenit foarte multi!

    • Avatar
      Răspunde iulie 28, 2013

      Ligia

      Intr-adevar, Romania se va schimba cu romani care stau in strainatate, ii improasca cu noroi pe cei care au ramas in tara si se chinuie sa schimbe ceva, si pe deasupra se gandesc sa se intoarca in tara cand schimbarea in bine se va fi facut deja!

      • Avatar
        Răspunde august 9, 2013

        max b

        Ligia, cele cateva randuri nu prea ma ajuta sa trag o concluzie, insa pari a fi retardata, daca nu intelegi ce scrie Astrid, care ar fi argumentul comentariului tau?
        tie si companiei tale: as putea folosi cativa termeni care te-ar trimite imediat la DEX, insa uite fac un efort, si crede-ma este un efort, si cobor cateva nivele si inca nu sunt sigur daca am ajuns sau nu la nivelul tau si iti spun ca si cand i-as vorbi unui copil prost, caruia i se aplica sintagma „tabula rasa”:
        tu nu esti decat un mic constipat mental; singur nu prezinti nici un pericol, insa cum in viata ordinea lucrurilor este cu totul alta decat cea care trebuie sa fie, balanta atarna covarsitor in favorea voastra, a celor multi si prosti, moment in care deveniti periculosi. rexalati-va!

    • Avatar
      Răspunde august 9, 2013

      max b

      te salut! subscriu

  • Avatar
    Răspunde iulie 27, 2013

    Astrid, de ce nu raspunzi la comentarii?

    As vrea sa o intreb si eu pe Astrid, ea pe banii cui se afla la studii? Nu tot ai parintilor? Sau este invidioasa cu unii sunt in Londra la King’s College si ea este la o obscura facultate din amarata Scotie?
    Astrid (nume de roman neaos), faci de ras Iasul care a dat atat de multe valori Romaniei.

    • Avatar
      Răspunde iulie 27, 2013

      ALECART

      Trebuie sa vă dezamăgim, Astrid este bursieră la Edinburgh Napier University, la arhitectură, o secție pe care si-a dorit-o. În ceea ce privește ultimul enunț, am prefera ca mai mulți tineri „să facă de râs Iașul”,așa cum a făcut-o Astrid (printre altele, ca elevă, a fost olimpică la arhitectură, a câștigat concursuri de literatură română, a fost redactorul-șef al celei mai bune reviste școlare din țară în ultimii 5 ani).

      • Avatar
        Răspunde iulie 27, 2013

        bunicaayahuasca

        Intr-adevar realizari de exceptie. Pacat de caracterul mic si urat pe care il are. Degeaba are cineva cele mai mari realizari profesionala daca el este un nemernic

      • Avatar
        Răspunde iulie 28, 2013

        ALECART

        Dacă o opinie definește caracterul înseamnă că enunțul de mai sus vă caracterizează. Totuși noi nu credem că e așa!

    • Avatar
      Răspunde august 9, 2013

      max b

      raspund eu pt ea: tie si companiei tale: as putea folosi cativa termeni care te-ar trimite imediat la DEX, insa uite fac un efort, si crede-ma este un efort, si cobor cateva nivele si inca nu sunt sigur daca am ajuns sau nu la nivelul tau si iti spun ca si cand i-as vorbi unui copil prost, caruia i se aplica sintagma „tabula rasa”:
      tu nu esti decat un mic constipat mental; singur nu prezinti nici un pericol, insa cum in viata ordinea lucrurilor este cu totul alta decat cea care trebuie sa fie, balanta atarna covarsitor in favorea voastra, a celor multi si prosti, moment in care deveniti periculosi. rexalati-va!

  • Avatar
    Răspunde iulie 27, 2013

    barbiespanzurata

    Eu îi sugerez studentei plecată în Londra, să mai citească şi alte cărţi, probabil scrise şi de cei români, dacă tot se dă atât de patrioată, cum ar fi : „Eugen Simion – Timpul trăirii, timpul mărturisirii: jurnal parizian” şi probabil că va înţelege şi ea faptul că aşa a fost mereu şi că nu va fi ea aceea care va schimba ceva, mereu va fi greu ca fiind un străin într-un alt loc să reuşeşti să te afirmi aşa precum îţi doreşti sau precum o faci în propria ta ţară…Oricum, felicitări Astrid, din punctul meu de vedere ai punctat bine!

    • Avatar
      Răspunde august 9, 2013

      max b

      te salut! subscriu

  • Avatar
    Răspunde iulie 28, 2013

    nestor

    buna ziua.am frunzarit povestea de mai sus.am o intrebare pentru „patrioti”:explicati concret ce iubiti la Romania ?toate cele bune

    • Avatar
      Răspunde iulie 28, 2013

      nestor, nume de pacalici

      Eu imi iubesc tara, nu toti locuitorii (pacalicii sau nestorii) ei. Din cauza voastra Romania se va dezintegra, nu din cauza strainilor. Voi cei care va urati tara in care v-ati nascut si scuipati unde ati crescut sunteti pricipalii vinovati.

      • Avatar
        Răspunde august 9, 2013

        max b

        auzi, spune-mi te rog stii cumva cat fac 2×2+2?

    • Avatar
      Răspunde iulie 28, 2013

      Romanul

      pentru nestor cel venetic
      Iubirea de tara e neconditionata. E ca si cum te-ai intreba de ce trebuie sa iti iubesti parintii. Asa ca daca parintii vecinului au mai multi bani decat parintii tai, tu va trebui sa iubesti parintii vecinului si sa ii urasti pe ai tai.
      Inainte de a cere ceva de la tara ta, gandeste-te ce i-ai oferit tu mai intai, ca sa primesti rasplate nemumarate.

      • Avatar
        Răspunde august 9, 2013

        max b

        tie si companiei tale: as putea folosi cativa termeni care te-ar trimite imediat la DEX, insa uite fac un efort, si crede-ma este un efort, si cobor cateva nivele si inca nu sunt sigur daca am ajuns sau nu la nivelul tau si iti spun ca si cand i-as vorbi unui copil prost, caruia i se aplica sintagma „tabula rasa”:
        tu nu esti decat un mic constipat mental; singur nu prezinti nici un pericol, insa cum in viata ordinea lucrurilor este cu totul alta decat cea care trebuie sa fie, balanta atarna covarsitor in favorea voastra, a celor multi si prosti, moment in care deveniti periculosi. rexalati-va!

  • Avatar
    Răspunde iulie 28, 2013

    bunicaayahuasca

    Ori are un caracter meschin, ori „Astrid” e bozgora si astfel se explica de ce uraste Romania.
    Romanii cu caractere integre nu isi urasc tara si neamul.

    • Avatar
      Răspunde iulie 28, 2013

      Alin

      Astrid nu cred ca are caracter meschin, este doar putin frustrata si mai mult spalata pe creier de valorile occidentale. Vrea sa para mai ”europeana” decat sunt ”europenii”.
      Mititica de Astrid nu stie ca valorile europene sunt doar o invetie si ca Europa nu inseamna SUA.

    • Avatar
      Răspunde august 9, 2013

      max b

      tie si companiei tale: as putea folosi cativa termeni care te-ar trimite imediat la DEX, insa uite fac un efort, si crede-ma este un efort, si cobor cateva nivele si inca nu sunt sigur daca am ajuns sau nu la nivelul tau si iti spun ca si cand i-as vorbi unui copil prost, caruia i se aplica sintagma „tabula rasa”:
      tu nu esti decat un mic constipat mental; singur nu prezinti nici un pericol, insa cum in viata ordinea lucrurilor este cu totul alta decat cea care trebuie sa fie, balanta atarna covarsitor in favorea voastra, a celor multi si prosti, moment in care deveniti periculosi. rexalati-va!

    • Avatar
      Răspunde august 14, 2013

      Tocmai Astrid

      Caracterul nemernic si mic imi va hrani intr-o buna zi copiii. Sper ca ai tai sa se sature cu dragostea de neam!

      • Avatar
        Răspunde august 14, 2013

        Bula Ion

        Dupa cum ti-am mai spus, DU-TE (si umple-ti burdihanele tie si copiilor tai), si sa nu mai calci niciodata pe aici daca asa consideri de cuviinta, dar te rugam sa ne scutesti de prostiile si idioteniile pe care le debitezi.
        Ti-am mai spus ca Romania nu are nevoie de asemenea specimene ca tine.

  • Avatar
    Răspunde iulie 29, 2013

    sorin poclitaru

    Oameni buni si dragi aveti o problema;clar ca e o problema tipic romaneasca;va asezati in curul propriu devenind analisti brusc,pe orice subiect posibil si imposibil de pe lumea asta.In primul rand va spun ,ca sa nu va faceti probleme unde sa ma incadrati,ca eu nu sunt de acord sub nici o forma cu cele spuse de copchila asta despre doamne-doamne de a murit brusc omorat de occident.Din mai multe motive,majoritatea personale.(Deci nu are rost sa incercati sa ma convingeti ca sunt bune sau rele).In primul rand eu ramam la ideea ca manifestarile de genul asta patriotard,cu refulari de copchil razgaiat nu pot face bine nimanui,nici macar tarii asteia pe care o iubim decalamativ.Cum sa vii tu,o matza de 20 de ani si sa incepi sa sustii ca mor soldatii tarii pentru Nato,in tari straine si de ce lasam Basarabia desprinsa de tara?Este cea mai oligofrena si antiromaneasca declaratie pe care am auzit o vreodata.Cui ii trebuie un razboi cu rusii?Ar insemna distrugerea noastra ca tara si evident ca brusc am ramane fara obiectul discutiei.Faptul ca suntem membri in NATO ne obliga sa fim ,macar o data in istoria asta ,loiali.Adica sa nu tradam din nou ca niste curve ,cum de altfel am cam facut mereu de-a lungul existentei noastre ca stat(vezi macar cazul ,,intoarcerii armelor de la 23 august”)
    O alta chestie tampita o consider aceasta afirmatie ca Romania este condusa de comunistii securisti,bla,bla,bla…da de unde stii mataluta cum era pe vremea lor,fata draga?De unde stii tu cine si ce a facut in trecut?Luam de bune aceleasi informari si dezinformari dintotdeauna facute de cei direct interesati?Cum e treaba cu dumnezeu a fost ucis de occident?Da voua va place in ce s-a transformat biserica ortodoxa romana?Este cred cea mai penibila institutie din tara asta,direct interesata de buzunarul propriu si mai putin de binele sufletesc al turmei conduse.Un stat in stat ,in care popii calaresc bolizi de multe zeci de mii de euroi(banii aia despre care vorbeam ca sunt straini),vand binecuvantari sfintesc bordeluri si sunt implicati in scandaluri sexuale,de coruptie si in general de tot felul.Au luat bogatiile tarisoarei asteia(ca padurile nu le trecuse in pomelnic aceasta ioana p’arc a Romaniei)si le-au trecut in proprietatea lor in numele unei credinte care sustine ca averile trebuie adunate in cer si nu pe pamant.Nu platesc taxe(din care teoretic ar trebui sa fie sustinute proiectele tarisoarei meleeeeeeee),nu platesc impozite,vand si cumpara orice fara a avea nici cea mai mica urma de intentie de a face treburile astea legal.Ca sa nu mai vorbim de monopoluri. Nu a m plecat din tara asta nu din patriotism ci din convingerea ca daca esti un om integru esti tratat la fel de bine oriunde in lumea asta.Chiar si in Romania.Asta nu inseamna ca sunt de acord cu tot ce inseamna occidentul.dar nici nu il blamez.Chiar daca uneori ma simt aiurea cand niste unii care se incalta cu caciula ma fac tigan…si eu nu pot sa i amendez cu 7000 de euro cum as fi eu amendat daca as face pe un domn rrom,tigan.Sustin in continuare ca ar fi mai sanatos pentru fata asta sa se apuce serios de invatat si sa lase naibii manifestarile astea de pubertate intelectuala…ca ma jeneaza.

    • Avatar
      Răspunde iulie 29, 2013

      bunicaayahuasca

      Daca taceai (sau macar daca comentai articolul de fata) filozof ramaneai.
      Asa, ti-ai dat pe fata multa prostie care te caracterizeaza (amestecata bineinteles si cu franturi adevarate). Poti sa te iei de-o mana cu Astrid si sa nu mai calcati prin Romania niciodata (nici pe forumurile romanesti). Romania nu are nevoie de oameni fatarnici, oportunisti-materialisti, cu caratere josnice, care, dupa ce au plecat din tara, incep sa injure si sa improaste cu rahat ceea ce au lasat in urma si care doar stiu sa critice dar nu sunt in stare sa faca ceva constructiv. Sunteti egoisti si va ganditi numai cum sa va fie voua cat mai bine. Oricum, acest „bine” pe care care voi il imbratisati este doar o caricatura a adevaratului BINE de care voi, in prostia si egoismul vostru, nici macar nu aveti habar.

      • Avatar
        Răspunde iulie 29, 2013

        sorin poclitaru

        Citeste cu atentie .Eu NU AM PLECAT DIN TARA.daca am curajul sa spun cine sunt,ma astept sa faci la fel.A te ascunde dupa un pseudonim da dovada de lasitate…de altfel specifica romanilor.Daca vrei sa ma combati cu argumente.te rog..vorbe care nu spun nimic nu accept. Simt eu ca am facut mai multe ptr tara asta decat crezi .Zi buna sa aveti

  • Avatar
    Răspunde decembrie 12, 2013

    Sky Architect

    Am citit si scrisoarea studentei din Londra si blogul studentei din Edinburg si le dau credit ambelor fete pentru initiativa de a vorbi deschis si de a trata un subiect de natura sociologica destul de dificil de abordat cu riscul de a crea controverse in randul conationalilor din Romania si din diaspora. Am citit si comentariile pentru ca acestea sunt dovada vie a interesului romanilor pentru Romania indiferent de stilul de abordare si tonul narativ. In fine, ceea ce doresc sa punctez este faptul ca ambele argumente sunt valide deoarece sunt concepute de asa natura incat sa puna in balanta doua puncte de vedere diferite bazate experientele fetelor (de acasa si de afara) la fel de diferite. Studenta de la Londra nu se simte compatibila cu sistemul de valori al vesticilor in timp ce cealalta nu se simte compatibila cu sistemul de valori romanesc (si probabil nici cu cel est-european). Nimic de blamat. Acestea sunt trairi personale si alegeri la fel de personale fondate pe un sistem comparativ perfect comprehensibil. Interesant este ca ambele „literaturi” debordeaza de o dragoste neconditionata pentru Romania. Si asta ma face fericita pentru ca stiu ca in inimile tuturor romanilor dragostea pentru tara va arde de-a lungul generatiilor.

    Voi incerca sa filtrez ambele puncte de vedere prin experienta personala fara a coaliza si a arata cu degetul, apoi voi incerca sa justific de ce ambele pareri sunt valide printr-un limbaj simplu si pe intelesul tuturor. Eu am si experienta Romaniei si a strainatatiis si am reusit in toti acesti ani sa fac o lista mentala cu plusurile si minusurile traiului in Romania si a celui din strainatate. Am vrut sa plec pentru ca imi terminasem studiile si nu-mi gaseam de munca, apoi pentru ca ma saturasem de rutina: aceleasi fete, aceleasi discutii, aceleasi tabieturi, aceleasi nopti pierdute prin baruri in lipsa altor activitati culturale ma ales pe timp de vara etc. Traiam in angoasa, nu ma mai identificam cu nimic si m-am decis sa plec cu un capital relativ modest. Initial pentru cariera, insa mai tarziu am facut si niste studii post-universitare. Why not? Educatia nu are varsta. :) Inceputul a fost oribil si plin de obstacole. M-am lovit de restrictii pe piata muncii, birocratie, o perioada lunga de adaptare sociala si lingvistica, climatul diferit de cel al Romaniei, sentimentul de singuratate eterna s.a.m.d. Mi-era greu, insa nu vroiam nici in ruptul capului sa ma reintorc la haosul autohton. Acasa nu ma astepta nimic, iar aici ii dau dreptate lui Astrid.

    Si totusi, in pofida acestor obstacole inerente, dupa cativa ani de tranzitie, au inceput toate sa se aseze cam pe toate planurile. Mai putin unul: cel sentimental. Dupa doua relatii esuate cu doi straini si vreo trei tentative de relatie catastrofale cu neaosi un lucru a devenit evident: nu sunt compatibila cu sistemul de valori personale al vesticilor. Pe plan profesional, cultural si lingvistic toate merg struna, intr-un cuvant avem un exchange perfect. Insa pe plan personal nu ma pliez la nici un nivel cu vesticii. Superficialitatea, lipsa de entuziasm, inflexibilitatea si lipsa de informare a acestora m-au facut sa pretuiesc singuratatea mai mult decat compania. La fel si cu prieteniile care abunda mai ales la capitolul Saturday night drink and nothing else. Aici ii dau dreptate Mariei. A inteles si ea ce inseamna sa nu te regasesti chiar in companie, oricat de conviviala ar fi ea. A simtit pe pielea ei ca oricat ar incerca ca se apropie de straini si sa lege prietenii stranse cu ei, acestea nu vor penetra niciodata pojghita lucioasa a aparentelor. Bem, ne distram, ne etalam posesiile materiale comparabile si cam atat. Nu intram in aria spirituala, pentru ca nu avem o latura spirituala dezvoltata. Tristetea e un turn-off pentru straini, un semn al slabiciunii, un caracteristica a celor fara succes deoarece ei nu inteleg ca melancolia e o stare de spirit care trebuie traita cu aceeasi intensitate ca si alte sentimente perfect umane. Boala vestului e depresia dat fiind faptul ca… :)

    Prin Romania am venit doar in vacanta si de fiecare data am parasit tara indurerata. Trairile pe care le-am avut in micile mele escapade in Romania au fost atat de puternice incat mi-au luat circa 3 luni sa-mi revin din nostalgie. Simteam cum se deruleaza in fata ochilor mintii toata istoria romanilor cand traversam Carpatii si respiram aerul curat de munte. Asa ceva traiesti si simti numai cand pleci, compari si revii. Nu ai cum sa auzi vocea ancestrala cand traiesti de pe o zi pe alta in Romania si nici nu-ti poti permite o gura de aer curat de munte. Cand toate canalele de perceptie iti sunt blocate de griji si necaz. E bine sa pleci dar sa nu uiti de unde ai plecat. Si daca pleci, profita de toate oportunitatile care apar pentru ca te vor ajuta si poate mai tarziu ii vei putea ajuta si pe altii. Mai devreme sau mai tarziu romanii se vor intoarce la Romania daca nu (fizic) in Romania. Pentru ca identitatea noastra e un dar divin.

Lasă un comentariu!