De când mi-am lipit fața de pântecul tău nu-mi mai e frică de întuneric.
Dacă frica de a deveni întuneric s-ar lupta cu iubirea și obsesiile carnale, nu ar mai exista arhipelagul. Pentru că în arhipelag se ascund fricile, incertitudinile și dezamăgirile, iar ele pot fi detronate doar de un ideal modelat într-o lume repugnantă. De aceea, arhipelagul rămâne un loc veșnic drag, în care poezia lui Soviany e ca un espresso pe care îl bei din două înghițituri – mai întâi dur, lovindu-ți papilele și lăsând apoi loc amăruiului din final, ca un șoc greu de asimilat, o lovitură în plex neîmblânzită. Trăirea în sânge alături de un simț atroce pentru voluptatea sălbaticului fac din versurile scurte și fluide ale lui Octavian Soviany un apel la subconștientul crud, la încarnarea necuviincioasă a râvnirilor lumești. Ele te poartă perfid printr-o dragoste nebună, printr-o lecție de iubire, una răspicată, în care fiecare cuvânt este o atingere vivantă și fiecare gând este o linie de forță fără compromisuri.
Limba mea este neagră de atâta singurătate, iar cuvintele mele seamănă cu jucăriile unui copil idiot.
Cuvinte impregnate de o admirație tenebroasă, ce te scaldă pentru prima oară într-o emoție fugară, necunoscută, o obsesie instalată pentru a îmbăta temerile în miere sălbatică și abnegația prefăcută pas cu pas în pogromul pasiunii.
Pașii în care învățăm să traversăm arhipelagul sunt mari și alunecoși, se fac lovind un picior de celălalt, împingând o sentință la iubire plină de patimi în următoarea. Pașii sunt mereu ai unui tânăr ce învață viața, moartea și teama de întuneric, fiindcă pentru aceasta trebuie doar să iubești, chiar și fără a ști cum să o faci.
Ne iubeam
Aerul dintre gleznele tale miroase ca o seară cu fulgere când totul se prăbușește.
Cu cât te lasă să pătrunzi mai animalic în ceea ce ascund șerpuirile spaimă-orgasm, cu atât Octavian Soviany pictează ca o auto-rebutare o formă a disperării savuroase, pe care o împingi puternic din tine, o așezi în fața ta și începi să o privești curios, ca pe o fotografie pe film. Începi să faci dragoste cu fiecare imagine fracturată, surprinsă în secvențe tranșate anatomic, însă totul se așază nestingherit sub semnul întrebării când anatomia dragostei se transformă în rutină, când sufletul devine tot mai sterp și întunericul înghite ciorapul negru, apoi rochia neagră și ajunge să pipereze limba neagră, plămânii făcuți unul singur.
Între sângele meu și sângele tău a apărut curcubeul. Stingem lumina. Ne căutăm unul pe altul prin întuneric. Două grămăjoare mici de cenușă.
… pentru că sufletul nu poate alerga la nesfârșit dopat după o dorință, chiar dacă resemnarea înseamnă a simți depărtarea în oase, a o vedea în fiecare răsărit de lună după ce vei fi iubit atât de mult încât timpul se va fi închegat cu fiecare secundă mai lungă petrecută în arhipelag (după ce te vei fi îmbătat de atâta dragoste încât singurătatea va fi căpătat din ce în ce mai mult forma clepsidrei). Fiecare moment se așază din ce în ce mai bine la locul lui, fiecare răsuflare gâfâitoare arată din ce în ce mai asemănător cu umbra omului care fuge din răsputeri după o aspirație vremelnică, după definiția unei cărți nescrise, a unui munte nesuit. Căci elanul recuceririi lumii unui arhipelag, unde iubirea chiar există și nu e doar o înfățișare a regretului și a rănilor, se face pulbere odată cu acea frică, de fapt fabricată, de întuneric.
Aici timpul s-a închegat, a devenit o bucată de ceară pe care o poți pipăi. Trupul tău e o hartă a liniștii.
Aici sufletul se poate preface într-o buburuză ce urcă pe ciorapul negru până la coapse înflorite de margarete sălbatice și mai poate încă alerga, pentru a se stinge mai apoi și a cădea molcom în coșul descoperit al călăului. Însă când deja cunoști viața și moartea fiindcă ai ajuns la finalul lecției de iubire, călăul nu mai poate arăta decât ca un apărător al arhipelagului.
Cu toții ne ascundem în arhipelag. Nu ne vedem unii pe alții, doar pe noi înșine fără mândrie, fără pomana sorții.
Ca să te văd foarte limpede trebuie să mor mai întâi.
*Karina Ionescu este elevă la Colegiul Național Iași.
