Nu atât scrierea, cât rescrierea este cea care dă valoare unei poezii. (Dumitru Crudu)
Iată-ne acum: 2 libertăți mici pe
mușamaua cu trandafiri
Ne uităm la biscuiți ca la Sfânta Treime
/căci noi suntem tineri ca gutuile de toamnă/
Biscuiți în pachete uleioase
(și pe ele va sta scris) visul gurmandului
Ei spun că e noua marcă înregistrată a libertății
/noua mea gaură nedureroasă în ureche/
Eu spun că suntem fericiți doar când suntem plini. Ca o căsuță de inbox.
Când eram mici ne umpleam cu apă de gură
acum granițele dintre buzele noastre și mirosul
de borhot nimerește POC pe gresie.
Ne-am spart (Ioana Tătărușanu)
După provocatoarea Întâlnire Alecart cu Dumitru Crudu, o întâlnire așezată simplu și onest sub semnul poveștii, la finalul căreia ne-am (re)amintit cu toții emoționați că nu există granițe pe care literatura să nu le poată cuprinde, ne-am reîntâlnit cu doi dintre scriitorii preferați ai alecartienilor, atât cu autorul romanului Ziua de naștere al lui Mihai Mihailovici (încă am certitudinea că este foarte probabil ca sfârșitul lumii să vină pe 28 iunie), cât și cu Florin Partene, pe care îl știam de la festivalul Poezia e la Bistrița, însă nu avusesem până acum șansa de a intra în dialog cu dumnealui. Cu ocazia Zilei Cooperării Europene, ceea ce s-a întâmplat timp de câteva ore între cei doi scriitori (unul din R. Moldova, celălalt din România) și peste 30 de adolescenți curioși care cochetează, unii mai în joacă, alții mai în serios cu ideea de a scrie, a fost în sine ca o reinventare a frumosului, o rescriere a propriei povești, o redefinire a dialogului. A cooperării. Fiindcă așa cum ne-a învățat Dumitru Crudu, nu atât scrierea, cât rescrierea este cea care dă valoare unei poezii, iar scopul, chiar dacă schimbăm experiențe, gânduri, principii, trebuie să fie mereu povestea, în toată autenticitatea ei.
Până la urmă, exact cum ne spunea și Florin Partene, viața noastră nu trebuie să fie o goană continuă după genialitate, ci după acele acte mărunte de intimitate, de curaj sau de inspirație cu care ne hrănim, uneori fără să mai avem timp pentru a conștientiza, zi de zi. În a doua parte a workshop-ului, când am schimbat impresii despre și înspre literatură cu Florin Partene (care ne vorbea ca unor vechi prieteni, nu ca unor elevi, nici măcar ca unor poeți aspiranți), am ajuns zâmbind la concluzia că nu mai are relevanță cu ce ne vom ocupa fiecare în zece, douăzeci de ani, dacă ne va fi sau nu rușine că am avut tangență cu poezia, singurul aspect care merită ținut minte este sensibilitatea fiecăruia dintre noi care ne-a îndemnat să intrăm, prin BRCT, pe 18 septembrie 2019 în Hotelul Unirea, un cadru perfect care ne-a găzduit și care ne-a permis să ne simțim, prin intermediul creației, (mai) deschiși spre lume, (mai) deschiși spre noi înșine. Și mai îngăduitori față de ce înseamnă de fapt, procesul de a scrie poezie contemporană, având grijă ca, așa cum am fost avertizați, să nu confundăm finalitatea cu procesul, fiindcă riscăm să pierdem din emoția acestuia.
pentru porumbeii din Piața Unirii
libertatea de a fi
se măsoară în firimituri de pâine
calde, care se lipesc de stomac
aș zice că la marginea graniței dintre bine și rău
stă mila pentru porumbei
pe care tu nu o mai ai
despre visul bătrânei de la pâine
știe acum și Maria, plictisită de
șorțul plin de făină, de
căldura din cuptor
sentimentul că nu ești în locul potrivit
atunci când porumbeii sătui
își iau zborul (Amalia Carciuc)
Despre insomnii și geniul creator, despre metehne și vicii, despre inspirație și stimularea acesteia am discutat mult, cu amuzament și curiozitate, regăsindu-ne fiecare într-o parte a poveștii altcuiva, uitând complet de trecerea timpului și strângându-ne efectiv ca într-o sectă a oamenilor avizi de poezie, pentru care realitatea va fi mereu distorsionată și care vor părea niște inadaptați sociali dacă ar încerca să recreeze un poets society pe stradă (o glumă internă). Astfel, alături de Florin Partene, mereu entuziasmat de dialogul cu tânăra generație, vădit intimidat de statutul său ce nu se dorea a fi acela al unui „maestru bărbos” ce vine să transmită cunoștințe esențiale în fața noastră, poet care scrie din exuberanță și profesor gata să ne distragă oricând de la scris doar pentru „a nu ne auzi gândurile”, am scris o poezie de tastatură, în interiorul căreia cuvinte precum graniță ori libertate puteau avea oricare alt sens în afara celor la care s-ar aștepta cu toții. Alături de Dumitru Crudu, chiar dacă nu am avut timpul de partea noastră, am discutat despre modul în care ne raportăm la poezia de ieri și de astăzi, am discutat despre poezia lui Eminescu și despre poezia lui Liviu Antonesei, despre poezia lui Baudelaire, prin intermediul lor ajungând să purtăm, de fapt, un dialog despre poezie și despre limbajul poetic în genere. Am fi povestit mult mai multe, am fi scris și citit mult mai mult, dar iată, timpul nu a fost nici măcar ieri prietenul nostru. (Viviana Gheorghian)
Râs. Libertate. Vis. Dor. Ploaie. Fum. Iubire. Sunt doar câțiva dintre termenii simbol cu care am jonglat timp de câteva ore pentru a încerca să schițăm, fiecare în felul său, un poem. Pierduți în spațiul acesta al cuvintelor cu sens figurativ, ce ne-a învrăjbit pe toți a fost un impuls creator, o energie de moment a cărei amintire pariez că nu își va pierde din intensitate, fiindcă ceea ce contează este, în esență, această frumoasă trezire a simțurilor, pe care am (re)descoperit-o cu entuziasm alături de doi oameni de cultură, două stiluri foarte diferite, care însă s-au combinat armonios într-o pledoarie firească (deși nu am simțit nicidecum presiunea unei morale sau ceva asemănător) pentru literatură, pentru cultivarea, în esență, a sinelui prin intermediul artei. Iar citatul Crezi că ne-ar fi fost mai bine dacă am fi rămas împreună? al lui Mărin-Mălaicu Hondrari de pe tricoul lui Florin Partene rămâne pentru mine nu doar gestul autentic al unei vechi prietenii dintre doi oameni, ci și conexiunea omului contemporan cu literatura. Am cooperat cu toții în favoarea unui adevăr universal, care dincolo de diferența dintre generații, experiențe, spații culturale diferite, rămâne același: ceea ce ne poate interconecta pe toți se află pâlpâind în jurul unei idei.
S-ar putea ca literatura să fie locul în care, cu puțină voință, reușim cel mai bine să ne înțelegem, să ne sincronizăm. În asemenea momente mă gândesc, inevitabil, la viitor din ce în ce cu mai multă încredere și, bineînțeles, mă gândesc cu recunoștință și admirație la oamenii care fac astfel de momente posibile. (Andrada Strugaru).
Și fiindcă veni vorba despre oamenii care transformă o sărbătoare, cum este cea a Cooperării Europene, într-un exercițiu de creație, trebuie să mulțumim minunatei echipe de la BRCT Iași care a organizat impecabil evenimentul și să roșim (de mândrie) la cuvintele lui Dumitru Crudu:
Când le povesteam prietenilor mei că la lansarea mea de la Iași sala a fost arhiplină, am văzut în ochii lor o umbră de neîncredere. Iar unul dintre ei chiar mi-a spus: -Da, desigur, probabil că stăteau și pe jos și în picioare.
Dar chiar așa și a fost. Sala a fost arhiplină, iar mulți stăteau pe jos sau în picioare.
Și știți de ce s-a întâmplat asta?
Pentru că această lansare (a romanului Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici n.r.) a fost organizată de ALECART, care e unul dintre cele mai frumoase fenomene existente în rândul elevilor, pasionați de literatură. Toate lansările organizate de ei au loc cu săli pline până la refuz. Iar ei fac foarte multe lansări de carte. În fiecare lună, câte una sau două. Iar în perioada FILIT-ului, în fiecare zi. Nu există scriitor contemporan important care să nu fi avut o lansare de carte la ALECART, iar cei care nu au avut, visează s-o aibă, fiindcă ALECART-ul este un partener de încredere nu doar al FILIT-ului și al Festivalului de Poezie de la Bistrița, ci și al marelui public.
De la lectură la scris este un singur pas. De asta mi-am dat seama când am ținut a doua zi după lansarea mea, împreună cu Florin Partene, ateliere de scriere creatoare cu elevii de la ALECART, care s-au dovedit a fi nu doar niște cititori înrăiți, dar și niște scriitori promițători. Până și cei care, până atunci, nu au scris literatură, s-au descurcat de minune.
Elevii de la ALECART iubesc literatura. Și pot să vorbească despre literatură la nesfârșit. La unul dintre ateliere am discutat o poezie de Liviu Antonesei aproape o oră întreagă, și asta ne-a făcut fericiți.
Întâlnirile cu elevii de la ALECART din aceste zile a fost o mare bucurie și pentru mine. Nu e nimic pierdut cât mai sunt asemenea tineri îndrăgostiți de literatură. Mulțumesc că existați!!!
și libertatea e o mâncărime tot/ mai ciudată în palmă (Andrada Strugaru)
Cu speranța că ne vom revedea într-un context asemănător curând și cu satisfacția că apetitul nostru pentru a scrie (poezie) a crescut considerabil, vă lăsăm aici încercările noastre literare (ne-„rescrise”):
Când m-am uitat pe vizor am văzut
Un copil plăpând cu un motan
Avea un cap mare și deformat
Avea două mâini puse la spate, două picioare mici
Un motan urât și fără blană cu doi ochi
Turbați și negri
Îi spun: întinde mâna
Îmi spune: nu vreau
Îmi spune: am avut mereu un vis
Cu un motan care scria poezie
Avea mustața și era chel eu l-am găsit
Doar pe acesta –
Și l-am adus la tine.
Îi spun: Hai intră
Și atunci intră doar motanul
Copilul cu mâinile puse la spate tace mai apoi
Îmi spune: Eu nu trec granița casei tale eu
Urăsc poezia
Când o citesc mă apucă un sentiment ciudat
Mi se întoarce stomacul pe dos ochii îmi ies din orbite
Și plâng. Plâng.
Motanul iese din casă cu un volum de poezie în gură
Hamsterul a fost mâncat
Papagalul a căzut în colivie de două ori
Banii de sub pernă au dispărut
Iar eu consternat
Îmi spun: Asta da libertate să stai cu mâinile la spate când vrei și să ai
Un motan cu poezie în gură (Viviana Gheorghian)
Vezi libertatea pe geam
Când rotești perdeaua-n sul
Și mijești ochii fâșii?
Poate așa se vor atinge granițele pleoapelor tale.
Îmi frec mâinile de materialul de care a zis mama
să
nu
mă
ating
Până când o să simt frica-n călcâie.
O să-i dau atunci drumul.
Promit.
Și se va descolăci furioasă scuipând franjuri răpănoase.
Mulțumesc că încă mă lași să trăiesc în vis. (Tamara Bivol)
singura dată când i-am văzut pe
toți fericiți
a fost același sentiment ca la
finalul unui vis
din care te trezești fără să știi
cine erai
și de ce fugi de toate fețele
întâmplătoare
care par să te cunoască
singura dată când i-am văzut pe
toți fericiți
am rupt fotografiile de la
aniversări și sărbători
care ne promiteau prea mult
din ele am clădit o nouă graniță
singura dată când i-am văzut
pe toți fericiți
am vrut să nu mai adorm
niciodată
când spaima mă strânge de mâini
îmi amintesc fețele lor de atunci
și libertatea e o mâncărime tot
mai ciudată în palmă (Andrada Strugaru)
Sentimentul de libertate
Când stai la coadă să-ți iei țigări
În cartierul în care n-are cum să te prindă maică-ta
Ieși din magazin și-ți aprinzi țigara printre blocuri
Marlboro roșu lung Așa ai văzut la știi – tu – cine
Peste niște ani ai să fumezi
în camera de hotel
De peste câteva granițe
Și-ai să fii departe de cartier
La fel de departe cum erai atunci
De apartamentul în care te întreba maică-ta ce ai făcut afară
Și visai să nu te mai întorci (Anastasia Fuioagă)
Autoservire
În meniul de seară
orbite umplute și schelete de balene
ce-și rod una alteia oasele
și prind pe cerul gurii cu limba
firimituri din cofraje umane și greu de-nghițit.
Au lăsat în urmă altare și scrijelituri pe și în scoarța pământului.
Doar o lume-schelă, plină de desprinderi
ruptă de pântec și de humă.
ruptă din pântec și din humă.
Ante factum specie superioară altora
Post factum specialitate culinară a altora.
Și-așa s-a umplut stomacul din farfurie. (Alina Vițel)
Print screen
mi-e poftă de un sentiment avocado
la tine în farfurie
farfurie spartă cu libertate încălzită la microunde:
viciul meu nocturn. visez – e mult mai ieftin
/A un se lăsa la îndemâna copiilor/
o graniță lego artificială
ca atunci când arunci jucăriile într-un sac
maimuța de pe focul tău roșu îmi spune
cum s-o fac Made in China
sentimentul e puțin sărat
mi-e poftă de ceva dulce. PrtScn (Horia-David Munteanu)
aseară la teatru
în sala mică alex și luiza
se priveau ca doi
surdomuți și se atingeau pe sub scaune
cu furia mocnită a unui șofer transpirat
de autobus blocat în trafic
cineva uitase să tragă perdeaua
și îi vedeau schimbându-se
mimau perfect entuziasmul de a fi în viață
și sacourile răpănoase
le călcau în picioare la intervale regulate
cam la același interval la care o lovea
în fiecare sâmbătă la ora cinci
după ce se trezea
redevenea tridimensională în
spațiul vidat al garsonierei
ai cărei pereți o sufocau (Mălina Turtureanu)
Notă: Despre Expoziția de pictură a lui Ioniță Benea „Locuri și personaje”care a fost realizată cu acest prilej și pe care vă invităm s-o vizitați în perioada 23 sept.- 7 oct. la Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală (unde se vor desfășura Întâlnirile Alecart la FILIT) vom scrie într-un articol ulterior.
P.S. La o rescriere cu siguranță textele noastre vor arăta altfel:)
