Nu doar frumusețea e importantă la o femeie. Te poți îndrăgosti de o femeie chiar datorită unui mic defect al ei, datorită unui gest care ție îți place.
Elif Shafak, scriitoare de origine turcă afirma în ultimul ei roman, Lapte negru, în care abordează condiția scriiturii feminine: „Chiar și astăzi, o regulă rămâne în picioare: bărbații care scriu sunt considerați în primul rând scriitori și abia apoi bărbați, pe când femeile care scriu sunt în primul rând femei și apoi scriitoare.” Care este opinia dumneavoastră față de această idee?
Şi eu tot asa cred. Bărbați care scriu sunt cautați pentru că sunt bărbați chipeși? Unii sunt, e o întâmplare fericită să fii și frumos și poet bun. Ar fi exemplul lui Eminescu tânăr, căruia nu îi mai seamănă deloc Eminescu din ultimii ani, dinaintea morții. Eu cred că imaginea lui este idealizată. Şi Nichita Stănescu era un bărbat frumos, era și un poet foarte bun.
Cred că Elif Shafak e feministă, pe dânsa o enervează asta. Pe mine mă enervează feministele. Tocmai acesta e farmecul lor, că sunt femei, nu? Poate fi o scriitoare bună, dar dacă e urâtă… îi citeşti cărţile, dar ca femeie ce să îmi spună? Mă gândesc acum la scriitoarele contemporane frumoase. Mereu a fost vedetă Ana Blandiana. Personal, le admir ca poete pe Ileana Mălăncioiu, Angela Marinescu, chiar dacă nu sunt niște femei frumoase. O poetă interesantă, foarte talentată și o femeie frumoasă era Mariana Marin. Este una dintre poetele bune ale noastre care s-au pierdut devreme. Simone de Beauvoir e o scriitoare bună, dar a fost o femeie îndrăcită. Feministele îmi sunt antipatice, ajung la un exclusivism: resping bărbații.
Dintre personajele feminine din literatura română care v-a inspirat?
Adela lui Ibrăileanu, este foarte activă și provocatoare. Şi Doamna T. a lui Camil Petrescu, însă ea îmi plăcea când eram adolescent. Adela, în schimb, îmi place şi acum. Mai este și personajul lui Breban din Buna Vestire – Lelia, extrem de seducătoare, la care se uită tot orașul când trece pe stradă. Breban realizează personaje feminine superbe.
Spuneați că doamna T. v-a plăcut doar în tinerețe. Cum vi s-a schimbat idealul de frumusețe feminină de-a lungul timpului?
Nu doar frumuseţea e importantă la o femeie. Te poţi îndrăgosti de o femeie chiar datorită unui mic defect al ei, datorită unui gest care ţie îţi place, un gest mic, cum ridică o aţă de pe jos, de exemplu. Unele au un soi de gingăşie aparte, dar trebuie să o percepem. O femeie nu trebuie să fie foarte frumoasă ca să îți placă. Sunt femei frumoase care sunt reci. Unele femei frumoase chiar suferă, ele nu vor să fie admirate, ci iubite.
Ce personaje din literatură vă enervează?
Personajele, chiar să mă enerveze? Totuşi, sunt fictive, chiar să nu mai pot trăi din cauza lor? Ai libertatea de a le completa prin fantezie, de a le aduce mai aproape de tine. Mă gândesc la Gruşenka. Dostoievski are portrete de femei foarte frumoase. De Anastasia Filipovna din Idiotul mi-a plăcut foarte mult, ea era isterică… În ultimul timp, a început să mă enerveze; citind de mai multe ori romanul, am observat că întotdeauna în prezența ei se află o femeie foarte frumoasă. Şi dacă am revenit la frumusețe, și de Anna Karenina îmi place. Sau de Madame Bovary care caută dragostea cu adevărat. Vrea să fie iubită. Visează la ceva frumos, romantic.
În opera dumneavoastră construiţi imaginea universală a feminităţii?
Nu construiesc nicio imagine universală! Îmi plac femei foarte diferite (îmi plac şi piţipoancele, îmi plac şi doamnele. Îmi plac şi elevele), fiecare are farmecul ei.
Nu cred că sunt mulți cititori de poezie la momentul actual.
Ce poeți tineri ne-ați recomanda?
Pe Acosmei din Iaşi. Acosmei e unic. Pe el nu l-am descoperit eu. La un moment dat, Ovidiu Nimigean – şi el un poet bun (dar cred că e mai bun prozator), mi-a adus cartea Jucăria mortului. Ca orice poet bun, ca să nu spun mare, are un univers al lui, e foarte personal. Din Iași, a mai fost Petru Aruștei, căruia i-a fost publicată o singură carte de către Cezar Ivănescu cu mai mult timp în urmă. Din țară i-am remarcat pe tinerii Marius Ianoș, Dan Sociu, Radu Vancu și Ruxandra Novac. Este limpede că din Iași, acum, Constantin Acosmei e cel mai bun.
Sunteți un răsfățat al criticii. Cât de importantă este critica literară în poezie?
Nu aș spune că sunt un răsfățat al criticii. Așa vine vorba. Ce-i drept, nu m-a trăsnit nici unul. Critica e foarte importantă, totuși. E de ajuns să scrie câțiva, dar aceștia să fie buni (Daniel Cristea Enache, Dan C. Mihăilescu, Marius Chivu). Opinia criticului îți face bine, te unge la inimă. Dar te gândești cu prudență: oare criticul chiar așa crede sau vrea doar să te laude? Există o îndoială și când ești lăudat.
Cum vă raportaţi la premiile literare?
Premiile fac bine, când le iei. Sunt unele premii destul de consistente, cel mai mare la noi este cel dat de fundația Anonimul, în valoare de 1 miliard de lei. Dintre scriitori, premiul a fost luat de Ileana Mălăncioiu și de Nicolae Manolescu. Iar eu am fost nominalizat acum doi ani. Acestea sunt importante, căci îţi oferă confortul financiar. Chiar dacă spun unii că nu ar fi așa, nu e adevărat. Premiile literare au o importanţă materială, îţi creează o stare de confort, care te lasă să scrii. Aşa că e foarte bine și ar trebui să fie mai mari. Nu, zău, ar trebui.
Pe care dintre scriitorii români i-aţi propune pentru Premiul Nobel?
Cărtărescu şi Breban. Breban pentru proză, el e cel mai solid scriitor. Aşa de mult s-a demonetizat propunerea pentru Premiul Nobel, cine mai crede că se poate lua? Nu e obligatoriu să îl primească Cărtărescu, e posibil să îl ia cineva care nici nu se aşteaptă. Sunt întâmplări din acestea: nici el şi nici ceilalţi nu cred că ar putea lua vreodată Nobelul. Blaga era de Premiul Nobel, de exemplu. Dar sunt atât de mulţi scriitori mari care nu au primit acest premiu: Kafka, Joyce, Proust! Pentru a putea fi laureat ar trebui să fii tradus, mai ales în suedeză.
Se mai citeşte astăzi poezie?
Eu cred că se citesc poeții între ei. Şi câteva liceene exaltate. Nu cred că sunt mulți cititori de poezie la momentul actual. Cât despre publicat, sunt câteva edituri mici, dar și Polirom, Cartea Românească, Humanitas.
Marii scriitori trebuie citiți de mai multe ori.
Dacă v-aţi întâlni cu Eminescu ce l-aţi întreba?
Nu m-am gândit niciodată la asta. Cum să mă întâlnesc eu cu Eminescu? Ce să îl întreb? Poate cu Veronica dacă m-aş întâlni… ar fi mai tentant să discut cu ea. Pe Eminescu l-aş întreba unde e Veronica sau ce mai face Veronica.
Cum vi s-a schimbat viziunea faţă de literatură din copilărie până acum?
Cu timpul, capeți un soi de experiență. Dar trebuie să citești literatură foarte bună, trebuie să ai jaloane, să nu citești la întâmplare. Dacă nu vă place ceva, să nu dați vina pe carte. Dacă nu vă place Kafka, nu e vina lui, e vina voastră. Marii scriitori trebuie citiți de mai multe ori, nu e tot timpul așa de simplu. Citești ca pentru examen la un moment dat: prima, a doua, a treia oară ţi se pare de neînţeles, dar a patra vezi că nu e chiar aşa. Scriitorii mari nu sunt numiți mari degeaba. Trebuie să pornim de la ideea că autorul e mai bun decât cititorul, nu că cititorul se plictisește sau că nu are timp. De asemenea, trebuie citite vârfurile – scriitorii considerați cei mai buni. Am citit Don Quijote de două ori, abia a doua oară mi-a plăcut cu adevărat. Odiseea am parcurs-o de vreo trei ori…
Nabokov, care este un mare scriitor rus, are niște cursuri de literatură în care îl rade pe Dostoievski. Îi exaltă, în schimb, pe Cehov și Tolstoi. Eu consider că este o gafă, o hachiță. George Călinescu este un mare critic, fermecător la citit, are umor, dar nu-l percepe deloc pe Blecher, deși la ora asta e considerat cel mai mare scriitor român, mai ales prin romanul Întâmplări din irealitatea imediată care trebuie citit de mai multe ori ca să-l puteți înțelege.
*Interviu preluat din numărul 10 al revistei „Alecart” (mai, 2013).
