Evenimente

Captivi în jocul poeziei: Atelierele de scriere creativă de la bistritz

Până nu demult, atelierele de scriere creativă erau pentru noi niște activități cu contururi vagi. În mintea noastră, și probabil a multor altora, stăruia apăsător, parcă tocmai pentru a ne alimenta scepticismul, întrebarea: Cum ar putea cineva să te învețe să scrii? Există pași, există reguli, există trucuri? Cu aceste întrebări în minte, curioși și entuziasmați totodată, că vom putea…

Cum a ratat Marin Mălaicu-Hondrari un rol în Parking (dialog cu regizorul Tudor Giurgiu)

Că de trei ani bistritz este, în cele patru zile ale Festivalului Internațional de Poezie și Muzică de Cameră Poezia e la Bistrița, pentru alecartieni acasă, spațiul în care simt că totul devine posibil prin versuri când blând-molcome, când ca niște atingeri tăioase, prin întâlniri cu oameni dragi sau prin tăceri revelatoare este deja știut. Că alecartienii s-au îndrăgostit iremediabil…

„Poezia e la Bistrița”, aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată (Ziua a 3-a)

Cea de-a treia zi a festivalului începe prin a scoate în evidență conexiunea (acum) incontestabilă dintre proză și poezie, întrucât, în prezența deopotrivă ludică și extrem de sensibilă a lui György Dragoman, poezia și proza se țin de mână ca doi frați. György Dragoman – A fi sau a nu fi poet? Asta-i întrebarea… Așadar, întâlnirea moderată de Nicoleta Munteanu…

Poezia e la Bistrița. Ziua a 2-a

Cea de-a doua zi a festivalului a început cu un dialog incitant între Marin Mălaicu – Hondrari și poeții spanioli prezenți zilele acestea la Bistrița, respectiv, Pilar Adon, Ben Clark și Meritxell Gene, dar și cu editorul Enrique Redel și cu traducătoarea Elena Borras Garcia. Tema discuției? Poezia spaniolă. Dar și poezia și literatura în genere. Fiecare ne-a împărtășit care…

La Bistrița, fiecare poezie are buzunarul ei. (Ziua I)

Intimitatea dintru și întru poezie, asumată ca act subiectiv, impunând o anumită însingurare timidă, în interiorul căreia orice distanță se estompează și toate barierele cad, mi-a părut dintotdeauna a defini un (unic, poate) spațiu al încrederii, pretext pentru apropierea necondiționată de realitatea deopotrivă densă și friabilă a recuperării și (re)găsirii de sine în potențialitățile de a ființa și de a…

Între rană și vis: Păsări în furtuna de nisip, de Ioana Vintilă*

Volumul de debut al Ioanei Vintilă, Păsări în furtuna de nisip, trasează coordonatele unui drum de la o mecanizare socială (aproape totală) la individualul fixat într-un insectar al bolii. Fiecare imagine a tăcerii organice, a gloanțelor și a sistolelor asamblează un spațiu rece, în care convulsiile fericirii  trebuie rapid reduse la ordine și moloz. La o primă lectură, flashback-urile îmbibate…

Bad skin, de Andreea Gal: Plonjări perfect calculate

Volumul de debut al Andreei Gal se construiește având drept schelet senzații cărora le sunt atașate imixtiuni cerebrale și apoi sunt purtate în lume de vene prin care se scurg amintiri plăpânde. El propune o incursiune ce se derulează începând cu o pendulare permanentă între vocile pântecoase și rochiile de mireasă purtând amprenta albului spitalicesc. Se continuă mai apoi prin…

Plonjând în preaplin, printre Obiecte umane, de Teodor Dună*

Inițial, citind doar titlul, te întrebi: obiectele, impersonale prin definiție, au calitatea (ori capacitatea) de a deveni umane sau oamenii, elementele care compun specia aceasta a noastră, ajung, în traiectoria descendentă a degradării lor, să fie aidoma unor obiecte? Fără doar și poate, cea de-a doua întrebare pretinde un răspuns care poate fi și care a fost exploatat în volumul…

Un corp cu minte sau o minte cu un corp? Garda de corp*, de Merlich Saia

Poemele se derulează într-un ritm ce accelerează gradual și constant, însă, în toate, reverberează aceeași voce monocordă. E o voce care șoptește și strigă, consolează și sfâșie simultan (de multe ori chiar în același poem), ce pare să aparțină unei ființe amnezice, trezite dintr-o puternică anestezie și care își așterne frenetic gândurile pe hârtie, în speranța că amintirile se vor…

Ochi în ochi: Într-un pat, sub cearșaful alb, de Andra Rotaru

am nervi care încep/ din pântecul mamei Volumul de poezii al Andrei Rotaru mi s-a arătat precum o definiție a omului însingurat și străin de sine, a cărui ultima șansă spre cunoaștere este rugăciunea. Într-un pat, sub cearșaful alb este povestea ființei care învață ce înseamnă limitele și tiparele sociale, care descoperă ce presupune uniformizarea și urmările procesului de integrare:…

desprindere, Mina Decu sau scindări ale sinelui

ceva ce îți scapă/ poate exact acel ceva care să te facă să crezi/ că e vorba de mai mult Hipersensibilitatea la oasele lucrurilor, la substraturile simple ale existenței care antrenează instinctualul definește rătăcirea (sau, mai bine-zis, desprinderea) unui sine învins în propriile tentative de regăsire: la interferența labilă a resemnării cu disperarea, poezia Minei Decu traversează cu un avânt…

Suprafețe interioare în Mici cutremure, de Ligia Keșișian

Poezia Ligiei Keșișian e una care, dincolo de trecerile abrupte de la dimensiunea naivă la gândul acut, reușește să contureze în linii mari micile dezastre de zi cu zi, atât dinăuntru, cât și din afară. Nuanțele dark mută atenția de pe cotidian înspre dedesubturile lui, fapt care conferă versurilor nu doar un sens cuprinzător, ci și subtilități vibrante. Vremea schimbătoare,…