Dacă m-ar vedea acum tata, ar fi primul meu judecător. „Pe cine lași tu în urma ta?”, m-ar întreba el, „Cum o să te țină minte lumea?”. Persoanele care nu au cunoscut niciodată nedreptățile destinului îți vor spune că viitorul…
La Alecart există – și va exista – un colț liniștit al pernei. Uneori vizibil, așezat pe scenă, alteori mutat firesc în sală, acolo unde „gândurile atârnă în cârlige de abator”. Nu e un decor, ci un mod de a…
Acest text deschide o serie de cronici dedicate celor mai importante evenimente culturale care au precedat Ziua Colegiului Național Iași: întâlnirea cu poeta și actrița Ada Lupu, spectacolul-lectură „Ion”, dar și dialogurile Alecart menite să aducă literatura mai aproape de…
Pentru mulți, Titu Maiorescu e mai degrabă un nume decât o prezență vie. Un bust, o etichetă, un capitol de manual. Volumul lui Adrian Jicu, Maiorescu. Confesiunile unui stoic, sparge această distanță și îl aduce înapoi în zona umanului: contradictoriu,…
Ce se întâmplă când un nume din manual coboară de pe soclu și omul „adevărat” începe să vorbească? Când o figură „mare” devine, brusc, un bărbat vulnerabil, orgolios, singur, lucid? Maiorescu. Confesiunile unui stoic nu e o lecție de istorie…
„am pierdut ceva important,/nu știu ce,/simt doar că nu mai e/ (…) m-aș duce din nou în mintea cealaltă,/e praf/de stele/în lumile mele” Se termină fără să îți dai seama. Ai încălțat „pantofii/și nu spun care pantofi/spun pantofii”, ai împins…
„Tac. Merg prin viață. Tac. Mă gândesc la chestii. Și să nu crezi că asta mă face o ființă profundă.” Volumul transcender al lui Bogdan-Alexandru Petcu propune o explorare a granițelor corpului (hematii, corpusculi, celule), ale minții (memorie blocată, fragmente…
Am văzut chipul durerii. E chipul vântului din/ orașul Sarajevo, foșnind prin ziarele/ lipite de asfalt lângă o băltoacă de sânge în timp ce/ traversez cu o bucată de pâine sub braț. […] E chipul pe care îl deslușesc în…
Abisul îmi destăinuie ceea ce pământul nu știe,/ nici toți mitografii -/ sunt ocnaș fără vină în tine, trup al meu,/ ne dibuim doar pe pipăite, ca orbii Aceasta să fie oare menirea și condiția poetului? El, poetul – un…
Săptămâna aceasta, marți, 29 aprilie, am avut din nou plăcerea de a intra în dialog cu Cristian Fulaș, autor care ne convinsese deja că e „de-al nostru” prin romanele sale dure, reflectând un anumit cinism în relație cu experiențele unei…
Un roman ca o nouă dovadă a forței cuvântului de a oferi o imagine necuvintelor și o înmormântare disecată de opt voci, dar guvernată de tăcerea cu mult mai zgomotoasă a femeii din sicriu: tot ce voiam era să fiu…
e un fel de teatru mut, ceea ce eu văd tot timpul și tu nu îți poți imagina O carte fără pereche în literatura română. Prin tipul de scriitură și, deopotrivă, prin ceea ce spune. O carte curajoasă, din soiul…