Evenimente

Florin Irimia-omul vs. Florin Irimia-scriitorul

 „Nu sunt eu cel ce a scris aceste rânduri. Când mă așez la masa de scris, cel ce va vorbește acum dispare.”- spune Florin Irimia în introducerea discursului său. Inevitabil, aceste cuvinte s-au așezat pe timpanele mele, cerând asurzitor câteva explicații. In prima instanță, am  crezut că e doar o glumă, judecând după ochii ce se învârteau haotic căutând o…

Posteritatea-un arhaism

Ne lăsăm îmbătaţi de mireasma proaspătă a mărţişorului şi ne luăm porţia de cultură odată cu apariţia primelor raze de soare. Clubul „Alecart”, găzduit de Institutul Cultural Francez, îşi desfăşoară forţele şi începe prin exploatarea recentelor apariţii literare. Florin Irimia, autorul romanului O fereastră întunecată, ne-a acceptat invitaţia şi a reuşit să trezească din plin curiozitatea sub multitudinea de intervenţii…

Cititorii despre Lansarea Alecart 9

Dacă nu aţi fost la Lansare, redactorii şi cititorii Alecart vin pentru voi cu opinii, comentarii şi imagini de la Lansare. Cum a fost Lansarea, care au fost subiectele dezbătute, ce am învăţat de la absolvenţii Alecart, cum intrăm în pregătirea numărului aniversar Alecart 10, toate acestea pe blogul Alecart prin redactorii noştri. Oana Balan despre Lansare: ” În postura în…

Articol in trei acte

Un eveniment în trei acte ascunzând de după cortină o serie de subiecte amplificând pregnant o dorință a colaboratoriilor, dar și a redactorilor Alecart, de a descoperi și de a-i antrena pe cunoscătorii curentului alecartian într-un exercițiu, dacă nu fizic, atunci mental, și a le oferi o imagine de ansamblu asupra a ceea ce a reprezentat acest nou număr pentru…

Lansarea ALECART nr. 9, cu o 9 redacție

Colegiul Național a găzduit pe 24 ianuarie lansarea ultimului numar al revistei ALECART. Conform spiritului neconvențional pe care îl susținem, am transformat necesitatea lansării oficiale într-un prilej de a intra în dialog cu personalități ieșene, dar și cu absolvenți. I-am avut ca invitați pe lectorul dr. Marius Pașa, scriitorul ieșean Lucian Dan Teodorovici și profesorul universitar Ștefan Colibaba. Actul I…

Jakob se hotărăşte să iubească Iaşul

În faţa aulei Colegiului Naţional, nici românul, nici elveţianul, nici scriitorul Cătălian Dorian Florescu nu s-a aflat zilele trecute. Cu toţii din sală ne-am aflat în faţa unei derulări de poveşti despre cărţi şi personaje care ies din carte prin scriitorul său. Lansarea cărţii „Jakob se hotărăşte să iubească” ne-a alungat un mit şi ne-a adus o nouă certitudine: scriitorii…

Dincolo de lentila camerei (alături de Corneliu Porumboiu)

Stau acum şi ”răsfoiesc” prin amintiri după acea după-amiază de 1 Decembrie în care tot ce-mi puteam dori era doar puţină ninsoare. Librăria Humanitas găzduia chiar în acea zi o conferinţă cu unul dintre regizorii de top din România, Cornelui Porumboiu, câştigător a numeroase premii la Cannes şi foarte apreciat atât în ţară cât şi peste hotare. După succesul scurt-metrajului…

Workshopul de jurnalism ALECART „Literatură si specii jurnalistice” vs. „Comunicarea vizuală în mass-media”

       Pe 16 noimebrie 2010 Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi ne-a găzduit din nou prin workshopurile de jurnalism ALECART. Acestea au fost precedate, sau mai bine spus, au fost o prelungire a lansării volumului „Sub semnul paradoxului cotidian”, semnat de Daniel Şandru. Cele două workshop-uri ce s-au desfăşurat după lansarea de carte au avut ca teme centrale „Comunicarea vizuală în…

PROmisiuni – Memoria zidului, expoziție de grafică- pictură

Expoziţia lui Ioniță BENEA, PROmisiuni – Memoria Zidului, reprezintă o manieră modernistă de recuperare a trecutului, reactualizând nu doar teme, ci și structuri, tehnici de transpunere a viziunii, astfel încât acestea să corespundă viziunii contemporane, creându-se astfel un spațiu complex al dialogului dintre două lumi: trecut și prezent. Lucrările sunt caracterizate de un echilibru perfect între motivele de sorginte         medievală…

Caravana Cinematografică la Iași, – La vie en rose

Caravana cinematografică la Iași a fost și sperăm să mai fie. A fost un proiect gândit de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. În vederea realizării caravanei, IICCMER a colaborat cu Centrul Cultural American, British Council, Institutul Francez, Institutul Polonez, Goethe-Institut, Centrul Ceh, Centrul Cultural Maghiar şi Institutul Cultural Bulgar. Un proiect promovat, mediatizat, încununat de…