Și fluturînd și tot fluturînd stegulețul, cu gîtul întins, ca atîtea alte sute de gîturi, ale colegilor de clasă și de clasă paralelă și de la clasele mai mici și de la alte școli, sute și poate mii de gîturi întinse către locșorul infim, acolo, ba nu, dincolo, unde trebuie să apară prea iubitul conducător …
V-ați gândit vreodată ce a însemnat comunismul în România și ce impact a avut asupra societății în care trăim astăzi? V-ați pus întrebarea de ce nu ne putem raporta la perioada comunistă la fel ca la oricare alta din istoria noastră? Ați încercat măcar o dată să priviți socialismul prin ochii părinților și ai bunicilor voștri, fără a-l omagia sau a-l regreta?
Dacă nu ați făcut toate acestea până acum și vă doriți să descoperiți partea nevăzută a ,,Epocii de Aur”, vă invit să pătrundeți în această lume citind volumul de povestiri al Veronicăi D. Niculescu, Roșu, roșu, catifea. Sunt convins că va fi o experiență inedită pentru generația noastră, fiindcă prin el pătrundem în viețile unor oameni, mai tineri sau mai puțin tineri – vieți cenușii, însingurate, dar care nu au abdicat de la a căuta o anumită frumusețe în gesturi mici, chiar și atunci când constată că libertatea lor se reduce la un perimetru sufocant și adeseori ostil.
Doar bărbie tremurândă și ochi împăienjeniți, dar nici o lacrimă, dar nici o lacrimă și nici un cuvînt, fiindcă cuvîntul „gravidă” nu e voie să-l spui, nu, nu e voie, și e și foarte, foarte mare rușine.
Constituit din 15 povestiri, volumul aduce în atenție nu doar întâmplări din viața unor personaje, ci și modul în care acestea încearcă să evadeze din atmosfera rece a unei societăți supravegheate de ,,ochiul invizibil” al PCR, Securitatea. Teama și foametea, dublate de o necontenită nevoie de a supraviețui într-o lume din ce în ce mai cenușie și lipsită de sensul valorilor umane, accentuează nesiguranța fiecărui om care trăia în Republica Socialistă România. Un cuvânt jignitor sau o faptă care încălca principiile eticii ceaușiste putea să conducă la arestarea sau asasinarea oricărei persoane periculoase în ochii regimului. Un ochi parcă mereu ostil pare a urmări tăcut și din umbră viețile oamenilor, iar unii dintre ei nu știu cum să-l înfrunte sau, dacă o fac, cicatrici le brăzdează existența. Nu aceste vieți sunt în prim-plan, dar ele sunt acolo, privite uneori cu ochi de copil, cu o anumită inocență neștiutoare, dar deja interogativă sau se ascund în spatele zvonurilor, bârfelor, fricilor fiecărei familii.
În ciuda acestui fapt, volumul nu reprezintă în totalitatea sa doar o „colecție” de fotografii în culori întunecate, care ostracizează pe deplin comunismul, ci surprinde viața oamenilor așa cum a fost – cu momente fericite și cu întâmplări care și-au lăsat amprenta asupra modului în care au perceput și poate percep și astăzi ca fiind anii ’60, ’70 sau ’80 atât în istoria personală, cât și în istoria României.
Și spaima asta tot acolo rămâne, acolo e aici și atunci e acum.
Figurile centrale ale povestirilor, precum Natalia, Nadia, Grigore sau domnul Teodorescu nu doar că își mărturisesc impresiile asupra comportamentului sau defectelor pe care oamenii le deprind în urma educației și a regulilor impuse de partid la școală sau la locul de muncă, ci reușesc, prin crearea unui univers propriu, să supraviețuiască regimului, refugiindu-se în propriul mod de a fi și de a înțelege societatea. Evenimentele din viața lor scot la lumină traumele, sacrificiile și gândurile profunde determinate de diferite mentalități sau legi din acea perioadă pe care au fost nevoiți să le îndure sub diverse forme. Încrederea în sine sau umorul cu care au întâmpinat greutățile acelui tip de viață au devenit trăsături personale, vizibile în traiul lor de după 1989.
Astfel, povestirile ,,Jur“ și ,,O nespusă ușurare“ mi se pare că devin reprezentative pentru atitudinea oamenilor spre finalul regimului comunist. În ambele narațiuni sunt puse în evidență două raportări complet opuse la conducerea de atunci. Dacă în prima se observă servitudinea oamenilor față de superiori cu scopul de a căpăta ,,privilegii” (dar și opoziția – poate naivă, dar autentică a celor două prietene), în cea de-a doua povestire se remarcă stupoarea și revolta societății în fața opulenței elitelor de partid aflate în Casa Poporului, dovada supremă a faptului că socialismul a constituit o adevărată epocă de teroare și de manipulare a maselor.
„Anii au trecut, iubirea mea…” portocalele-s uscate în piramidele din supermarketuri, cârlionții-s poezie, spaimele-s altele, mereu strivite sub tălpi pe trotuare înguste, în curând va fi întuneric aici, apoi iarăși lumină și iar întuneric, soarele înghețat va rămîne mereu încrustat într-o palmă mică și transpirată.
În contextul unei nostalgii de neînțeles pe care o observăm astăzi în rândul tinerilor față de comunism, volumul de povestiri al Veronicăi D. Niculescu încearcă să ne spună că, deși am trăit acea perioadă, nu trebuie să o readucem printre noi, indiferent de problemele sociale, economice sau politice cu care ne confruntăm în prezent.
- Veronica D. Niculescu, invitata noastră, alături de Tracy Chevalier, duminică, 26 octombrie, ora 10, la ÎNTÂLNIRILE ALECART de la FILIT al căror program complet îl puteți mai jos:
MIERCURI, 22 OCTOMBRIE 15.30–17.30 | Muzeul „Vasile Pogor” Iași – Casa Junimii, Sala Studio J
Invitați: Nick Bradley, Nikola Scott
Momente muzicale: Ansamblul de percuție „Juvenartis”
JOI, 23 OCTOMBRIE 10.15–12.15 | Colegiul Național Iași, Sala de festivități
Invitată: Veronica D. Niculescu
În deschidere, spectacol: „Vrem să vă dăruim câte o fereastră”, adaptare după Matei Vișniec, elevi din clasa a VIII-a C de la Colegiul Național Iași
15.30–17.30 | Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii
Invitați: Michel Bussi, Andrei Gorzo
Momente muzicale: After-Hours Quartet
VINERI, 24 OCTOMBRIE 15.30–17.30 | Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii
Invitați: Leo Vardiashvili, Carlo Vecce
Momente muzicale: Ansamblul de flaute 4Flutes
SÂMBĂTĂ, 25 OCTOMBRIE 10.00–12.00 | Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii
Invitați: George Cornilă, Isidoros Zourgos
Momente muzicale: clasa de canto coordonată de prof. Daniela Ciocoiu
15.00–17.00 | Alecart Zoon Poetikon – Dan Coman, Cristina Drăghici, Robert Șerban
DUMINICĂ, 26 OCTOMBRIE 10.00–12.00 | Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii
Invitate: Tracy Chevalier, Veronica D. Niculescu
Momente muzicale: Trio „Academik”
Pe toată durata festivalului, la Sala Studio J: expoziția „Emoții” – pictură și grafică de Ioniță Benea
*Octavian-Ștefan Mercaș, elev în clasa a IX-a, filologie, la Colegiul Național Iași, debutant cu acest articol în Alecart, este olimpic la istorie, obținând, anul trecut, PREMIUL I la faza națională.
