Au trecut mai mult de doi ani de când am intrat prima dată într-un liceu londonez în calitate de profesor. Un liceu de băieți cu clădiri cărămizii în stil victorian. Am întârziat până am găsit sala de clasă în fața căreia un șir format din câte doi elevi din „Year 9” așteptau să intre. John, Adam, Harry, Luc, Aidan, toți aveau uniformă neagră cu însemnele școlii și pantofi negri. Primul meu gând a fost cum îi voi deosebi. Nu a fost însă deloc greu, pentru că fiecare s-a distins prin modul în care s-au comportat în timpul orei. Toți la fel îmbrăcați, dar până la urmă atât de diferiți! Mi-am zis atunci pentru prima dată că nu este o idee chiar atât de rea, mai ales când, după câteva zile, unul dintre ei, îmbrăcat cu aceeași uniformă neagră, m-a salutat pe stradă cu un „Hello, Teacher, how is it?”. După ceva timp, am descoperit și că în unele școli se face careu în fiecare dimineață pentru a se verifica ținuta, iar cei care nu au uniforma completă – de exemplu, poartă pantofi de sport în loc de pantofi negri – sunt trimiși acasă (cu absențele de rigoare).
By the way, cu absențele nu e de glumit deloc, dacă vrei să mai ai și ceva bani în buzunar! Și eu sunt părinte a doi copii minunați și, încă de la înscrierea lor la școală, mi s-a spus că amenda pentru absențele nemotivate este de 100 lire pentru fiecare părinte și pentru fiecare copil. Un calcul simplu îmi arată că școala ar putea câștiga 400 de lire! Chiar îmi dă de gândit, mai ales că nu se motivează decât absențele pentru motive medicale (și acelea cu parafa medicului).
Îmi aduc aminte cât de uimită am fost când am cerut învoirea copiilor mei în ultima zi de școală (vineri) pe motiv că plec în România și am biletele deja cumpărate. Răspunsul? Desigur, un mare NU. Dezamăgire? Nu, doar un sentiment de apreciere și încredere în sistem, pentru că elevii (și părinții lor) sunt tratați la fel și legea e aceeași pentru toți.
Deși orele încep la 9.00 și se termină în jurul orei 15.00, elevii de liceu trebuie să fie în clasă la 8.30 pentru întâlnirea zilnică de jumătate de oră cu tutorele (un fel de diriginte). Programul continuă cu două pauze, cea mai importantă fiind cea de prânz (de aproximativ o oră), timp în care elevii pot cumpăra ieftin mâncare gătită la cantina școlii (toate liceele pe la care am fost au cantină) sau își aduc de acasă pachet.
Nu sunt neapărat un fan al sistemului de educație din UK, dar nu pot să nu remarc atenția care se acordă satisfacerii cerințelor de bază: școli moderne, curate, dotate cu echipamente de ultimă generație, cantine, săli de sport, de balet, grădină, seră, chiar locuri de joacă, săli de muzică dotate cu tot felul de instrumente muzicale, iar unele școli au chiar piscină proprie. Tot de la școală primesc cărțile, caietele de notițe și alte documente fotocopiate, foi albe, pixuri, creioane și tot ceea ce este necesar în timpul orelor.
În clasă elevii sunt în general atenți și concentrați pe sarcinile de lucru, deși se mai discută și alte lucruri decât cele legate de obiectul respectiv. Foarte rar am văzut elevi cu telefoane la oră și cred ca niciodată elevi fumând prin jurul școlii.
De altfel, sistemul de recompense și pedepse este bazat pe puncte și gândit riguros, până în cel mai mic detaliu: recompensă pentru efort, prezență, teme, implicare în acțiunile școlii și ale comunității, iar sancțiuni pentru diverse încălcări, pornind de la cele mai grave (bătaie, cuvinte rasiste, indecență, răspuns arogant adresat unui profesor, plecat din clasă fără acordul profesorului, refuz de a realiza sarcinile de lucru) până la cele mai puțin grave (neatenție, discuții în afara subiectului, deranjarea colegilor, capul pe masă etc). Punctele obținute nu rămân pur și simplu o statistică, pentru că, în dreptul fiecărui incident menționat de profesor, trebuie adăugată și măsura luată – după caz, discuții cu elevul, cu părinții, cu directorul, eliminare sau detenție (un fel de „sechestrare” a elevului la sfârșitul zilei, pentru o oră, timp în care își poate face teme, poate citi sau trebuie să realizeze orice altceva îi dă profesorul sau directorul de făcut, dar în nici un caz nu poate pleca acasă). Din câte am constatat, detenția este cea mai puțin agreată de către elevi…
De mai bine de un an și jumate lucrez la un liceu de fete. Da, încă se mai păstrează acest sistem și se pare că el nu deranjează pe nimeni. Un liceu „outstanding”, după clasificarea OFSTED, instituția care se ocupă cu verificarea liceelor. Am avut norocul să merg în multe școli și să pot face o comparație între cele „outstanding”, „good”, „requires improvement” și „inadecuate”. Diferențele sunt legate de rezultatele la examene, comportamentul elevilor și modul de predare al profesorilor, dar niciodată nu vizează baza materială… cel puțin, nu în Londra.
Să fii elev de liceu în UK poate părea visul oricărui elev: nu primești note „la ascultat”, există o singură lucrare la sfârșit de trimestru, nici teme de făcut nu sunt prea multe, ai, în schimb, numeroase activități extrașcolare – aproape săptămânal, excursii făcute de fiecare departament adaptate specificului disciplinei, diverse cluburi în cadrul școlii la care elevii pot rămâne după ore (de științe, arte, netball, football, de gătit etc).
În realitate, presiunea pe elev rămâne, în special datorită numărului mare de obiecte la care trebuie să dea GCSE-ul la sfârșitul clasei a 11-a. Sunt obligatorii Engleza, Științele (câte un examen sau chiar două la fiecare dintre obiectele Fizică, Chimie, Biologie), Matematica, o limbă străină și apoi, la alegere, alte două discipline dintre cele studiate. În general, elevii studiază până în clasa a 9-a două limbi străine, la alegere dintre franceză, spaniolă și germană. Școlile au însă autonomie și profesorii pot decide studierea mai aprofundată a unei singure limbi străine. Dacă elevul optează pentru English baccalaureate, printre celelalte două opționale trebuie să se regăsească și o limbă străină. Mulți profesori de limbi străine au observat din experiență că elevii care deja sunt bilingvi (și sunt foarte mulți în Londra) învață mult mai ușor alte limbi străine.
(…)
Prezența din anii de liceu este iarăși foarte importantă pentru dosarul tău de admitere la Sixth Form. Practic, în clasa a 11-a, anul în care se dă GCSE, elevii nu lipsesc pentru a învăța acasă. Vin până în ultima zi la școală, iar prezența este de peste 97% pentru toate clasele a 11-a. O notă mică la biologie, la GCSE, de exemplu, și prezența slabă, lipsa punctualității, probleme de comportament și atitudine indiferentă față de studiu în timpul liceului îți îngrădesc accesul la studiul Biologiei în cadrul Sixth Form și, în consecință, visul tău de a deveni medic se poate nărui. Aceasta pentru că universitățile cer să fi studiat anumite obiecte în cadrul Sixth Form, în funcție de specificul fiecăreia… Așadar, cele trei obiecte studiate în cadrul Sixth Form îți determină parcursul universitar.
E adevărat că elevii de la Sixth Form sunt mai relaxați, au renunțat la uniformă și, deși trebuie să vină zi de zi la școală, majoritatea orelor le petrec pentru studiu individual, la bibliotecă sau în sălile de computere. Sixth Form este un fel de trecere de la regimul strict din clasa a 11-a la universitate, de aceea elevii de la Sixth Form sunt îndrumați îndeaproape de profesori pentru admiterea la universități. Notele obținute la examenele din clasa a 12-a și a 13-a sunt extrem de importante, dar la fel este și recomandarea din partea școlii și diversele activități extracuriculare în care elevii au fost implicați.
Unul dintre aspectele cele mai importante și mai apreciate de către universități și de către angajatori este participarea în programele DofE (Duke of Edimbrough) și obținerea unui certificat de la aceștia. Nu vreau să intru în amănunte, dar participarea implică extrem de multă energie și efort pe o perioadă lungă de timp: voluntariat, drumeții, activitate de cercetaș etc. Ultima activitate DofE a însemnat pentru mine și pentru elevii implicați mai mult de 50 km de mers pe jos cu rucsacuri mari și grele în spate în doar trei zile.
Ar fi foarte multe de spus despre sistemul englez de educație: faptul că nu sunt olimpiade, în schimb, există foarte multe competiții sportive între școli, sau că există o diferențiere a sarcinilor de lucru chiar în cadrul aceleiași clase. La același obiect de studiu, elevii pot avea doi profesori care alternează săptămânal, aspect extrem de util, mai ales la disciplinele umaniste. Telefoanele mobile sunt interzise chiar și în timpul pauzelor, iar dacă regula este încălcată de cinci ori, elevul este exclus din școală, după ce, a treia ora i se confiscă telefonul timp de cinci zile (cel puțin așa e regulamentul la școala unde lucrez). Profesorilor le este interzis să aibă ca „prieteni” elevi pe conturile din rețelele sociale, este interzis să postezi fotografii cu elevi pe conturi personale. La ciclul primar, părinții sunt rugați să citească împreună cu copiii cel puțin o jumătate de oră pe zi și să noteze într-un registru cărțile citite acasă. În gimnaziu, cam până în clasa a 9-a, elevii au tot timpul o carte cu ei pe care o parcurg în momentele libere sau în cadrul jumătății de oră de dirigenție din fiecare dimineață. La unele școli există, în cadrul orelor de engleză, așa-numitul silent reading, când toți elevii citesc timp de o oră lecturi recomandate de profesor. Există, bineînțeles, și varianta de a merge la biblioteca școlii în timpul orei de curs și acolo, așezați pe fotolii confortabile, într-un cadru informal, elevii să citească supravegheați de profesor și bibliotecar.
Toate acestea fac din elevul englez unul dezinhibat, care își asumă riscuri și este în stare să reflecteze asupra propriilor acțiuni, care greșește, dar nu e criticat, ci, dimpotrivă, susținut și ajutat să învețe din greșeli. La rândul meu, știu că pot avea încredere în acest sistem, atât ca profesor, cât și ca părinte, iar acest gând este reconfortant. Ca mamă, vreau să îi dau posibilitatea copilului meu de a face alegeri bazate pe informație corectă. Nu știm ce ne rezervă viitorul, dar, dacă ar fi să ne întoarcem în România, am alege o școală care, înainte de a-i oferi informație (poate uneori prea multă și fără o finalitate care să îl motiveze), să-i ofere oportunități de învățare reală care să îl ajute să se descopere pe sine.
*Articolul va putea fi citit integral în ALECART 22 care va apărea săptămâna viitoare.
Foto: Bogdan Pîrău