Cromatica vibrantă și armonioasă, grupurile statuare de personaje, casele care capătă și ele, parcă, viață, iată doar câteva dintre elementele care compun expoziția Locuri și personaje, semnată de Ioniță Benea. Fără a exagera folosind formulări devenite deja clișeu, fiecare tablou te transpune într-adevăr într-o poveste doar a sa, poveste care capătă, prin imagistica propusă, alte coordonate decât cele strict literare și care poate să prezinte valențe diferite fiecărui privitor. De ce? Pentru că pe acele străzi lăturalnice, în fața acelor personaje care nu te pot lăsa indiferent ori printre acele case mici, înghesuite în peisaje citadine, poți regăsi contururile propriilor amintiri ori dorințe.
Ochiul din tinda bisericii vede tot, nu doar de-a lungul și de-a latul străzii și până unde cotește prima oară drumul, vede în sufletul omului, oriunde s-ar băga. (Andreea Răsuceanu, O formă de viață necunoscută)
Și aici, personajele trasate de Ioniță Benea înfățișează o proprie individualitate. Cu fața când alungită, când rotunjită, sprijinită pe suportul unui gât lung, ușor aplecat, adesea pe spate, cu ochii lor oblici, simpli, trasați parcă dintr-o singură tușă de culoare, cu privirea fie paralizantă, pătrunzătoare, fie cu desăvârșire absentă, lipsită de vlagă, cu trunchiurile și brațele lor fluide, parcă interminabile, toate personajele acestea dezvoltă și potențează o autenticitate specifică întregii expoziții. Timpuri și spații culturale diverse se întrunesc într-o expoziție care pare a încerca, de fapt, o (re)întoarcere blândă la origini, la veritabil, la starea genuină a lucrurilor simple ce coexistă între ele firesc, într-un univers miniatural, într-un exercițiu al echilibrului imperturbabil. Acest exercițiu înseamnă însă, mișcare (chiar dacă personajele ori grupurile de personaje sunt, de cele mai multe ori, aflate într-o poziție statică, care ar sugera, în primă instanță, o stare de repaus și de răgaz, dinamismul lucrărilor este redat tocmai de contururi, de forme și, poate, în primul rând, de culoare). Înseamnă spectacol, ritualuri, diversitate, adică viața însăși care palpită energic în toate expresiile sale. Fiecare personaj ori grup de personaje, fie că este vorba despre un bufon ambulant ori despre un grup de lăutari ori de colindători, fiecare stradă ori uliță, fiecare cartier, toate reușesc să claustreze în sine un spațiu deopotrivă feeric și mistic, într-o infuzie de culoare vie, de fragmente de imagine și de semnificații.
Dragostea e o obișnuință stranie oricînd, la orice vîrstă și în toate formele sale. Un mecanism reglat doar pentru a deregla. (Dan Coman, aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată)
Dacă ar fi să găsesc un cuvânt care să definească tablourile acestei expoziții, acela ar fi expresivitate. Este suficient doar să privești tabloul La Strada. Povestea unei căsnicii. Poziția corpurilor este aici cel puțin la fel de sugestivă cum sunt contururile feței. Două siluete, două personaje antagonice, un el și o ea, un el ce pare a se odihni satisfăcut după o zi de trândăveală, o ea obosită, vlăguită, fragilă, umilă și supusă, cu privirea aplecată în jos. Fiecare privitor este liber însă, să atribuie propria interpretare. Să ne mutăm acum atenția spre tabloul Înțelepciunea poporului. Personajul poziționat central, sprijinit de un spătar masiv, impunător, ale cărui contururi se pot observa în spate, cu mâinile împreunate în poală, îmbrățișând parcă ia, poate fi o tânără fată ori poate fi, dimpotrivă, bătrâna satului, o purtătoare de tradiții și obiceiuri arhaice, fundamentul de pe care s-a înălțat un popor. Ori poate fi orice a ales privitorul să vadă.
Apoi au luat-o înspre poartă și duși au fost. Doamna dansa și cânta. (Drago Jančar, Azi-noapte am văzut-o)
Când personajele obosesc și ele de-a dreptul, când lăutarii și-au încheiat și ei repertoriul, când bătrâna satului ori bufonul ambulant nu mai au nici ei nimic de zis, cu toții se retrag în căsuțele lor umile. Adică în curțile, în casele, în orașele de la malul apei ori de pe vârful dealului, pictate de Ioniță Benea. Da, dacă vă uitați atent, în interiorul tuturor acelor case, spectacolul continuă în ritmul său aievea, iar noi, ca niște privitori conștiincioși, vom intra la rândul nostru în mijlocul horei așa cum Marin, personajul lui Vladimir Nabokov, intra în tabloul de pe perete seara, pășind pe poteca din pădurea pictată într-o cu totul altă lume, mai vie, mai adevărată, mai plină de esență și de mister.
*Expoziția de pictură „Locuri și personaje” semnată de Ioniță BENEA „a acompaniat” Întâlnirile Alecart la FILIT (Centrul de Limbi Moderne și Integrare Cultură „Grigore T. Popa” Iași, 2-6 oct.) și a fost realizată, cu ocazia ECday, cu sprijinul BRCT Iași & EuroEd.
