Felia de cultură sau Sadie Jones la „Întâlnirile Alecart”

Evenimentul Alecart desfășurat în prima zi a festivalului, miercuri, 23 octombrie, a fost centralizat în jurul celebrei autoare britanice Sadie Jones. S-a insistat în mod special asupra romanului Proscrisul, singurul tradus în limba română, frescă a societății anilor ’50, perioadă conflictuală care ascunde, în spatele unei fațade de normalitate și veselie, imaginea mizeriei morale. Pentru a facilita o receptare sincretică a romanului, Nicoleta Munteanu, moderator al evenimentului, a sugerat publicului să anticipeze firul epic, pornind de la coperta cărții. Imaginea cuplului îmbrățișându-se creează impresia, doar parțial eronată, a unui roman de dragoste; cu toate acestea, Proscrisul trimite către contextul mult mai larg al moralității umane. În continuare, au fost prezentate câteva dintre creațiile graficienei Alexandra Braban, una dintre acestea reprezentând portretul imaginar al protagonistului romanului Proscrisul, Lewis, subiectivitatea fiind apanaj al ipostazei de lector pe care și-a asumat-o graficiana.

            Ulterior, a fost invitată la microfon eleva Ștefania Sandu, de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, pentru a insista asupra efectului catharctic pe care l-a avut romanul asupra ei. În calitate de lector, ca element activ al orizontului deschis de carte, eleva a susținut că Proscrisul este un roman viu, autentic, plin de culoare, impresionant. De altfel, ea a subliniat contrastul dintre imaginea utopică pe care o lasă anii ’50 și realitatea cruntă, perfidă, aflată în spatele unor măști susținute de societate.

Publicul numeros adunat în Cinema ArtHouse, Sala Roșie, a ascultat în continuare câtorva pasaje din celebrul roman în lectura lui Iris Tincu, apoi a avut ocazia de a interacționa cu autoarea, printr-o dinamică sesiune de întrebări și răspunsuri. Sadie Jones a relevat detalii inedite despre ceea ce înseamnă să fii scriitor, despre universul alveolar al ideilor, despre construirea personajelor și despre vocație.

Întrebată în ce măsură scrisul este o activitate terapeutică, Sadie Jones a mărturisit că se gândește la munca sa ca fiind deopotrivă egoistă și generoasă. Este un impuls personal, însă este dăruit lumii, de aceea componenta orientată introspectiv nu poate fi bine delimitată de cea orientată spre exterior, spre un public vizat. De asemenea, autoarea a făcut o analogie deosebit de ingenioasă: „dacă aș fi într-o celulă, în închisoare, și aș sta acolo pe viață și nimeni n-ar vedea ce fac acolo… Dacă aș vrea să construiesc o masă, aș construi cea mai bună masă care a existat vreodată, în ciuda faptului că nimeni n-ar vedea-o și nimeni n-ar folosi-o. Cred că există acel ideal platonic al acelui lucru care trebuie realizat pentru el.”

Cu privire la tehnicile sale de scriere, autoarea a afirmat că, în momentul în care îi vine o idee, preferă să nu o noteze, supunând-o astfel unui fel de „test valoric”. Dacă ideea este cu adevărat bună, ea nu trebuie să fie notată, ci va persista să pulseze în mintea autoarei până când aceasta se așază la masa de scris. Dacă ideea nu îi rămâne în minte, înseamnă că nu a fost suficient de valoroasă pentru a se face remarcată, deasupra tuturor evenimentelor și activităților cotidiene.

De asemenea, Sadie Jones a fost întrebată despre cum își construiește personaje, cum își închipuie că acestea arată, ce fel de motivații le dă pentru atitudinile și acțiunile lor. Cu prilejul acestor întrebări, autoarea a vorbit despre procesul „matematic” de atribuire a unui motiv, a unei cauze, dar a adăugat că arta modelării unui personaj merge mult peste acest schelet: ființa, deși fictivă, trebuie să fie vie, pasională, autentică. Mai mult, scriitoarea a recunoscut că nu-și imaginează niciodată un portret fizic al personajelor sale, pentru că este preocupată să le contureze „interiorul”, zonele insondabile ale spiritului.

„Când scrii un roman, ești omnipotent, însă atunci când scrii scenarii, trebuie să faci pe placul unor forțe nevăzute”, a declarat autoarea, comparând experiența sa de scriitor cu aceea de scenarist. Cu ocazia unei alte întrebări, Sadie Jones a nuanțat atitudinea sa față de romane: „orice ficțiune pe care o scriu este profund autobiografică, dar trebuie să mă mint în permanență ca să pot scrie asta”.

Atmosfera, lipsită de rigditate, a ilustrat gradul înalt de disponibilitate comunicativă dintre tinerii prezenți în sală și Sadie Jones, fapt coroborat și de multitudinea de întrebări care au fost adresate, cu un spirit specific de curiozitate și interes, marcat de o distinctivă notă intelectuală.

            De atfel, întrucât nicio manifestare artistică nu poate fi completă fără muzică, a fost invitat pe scenă Cristi Lazăr, care a interpretat la lăută câteva melodii în stil elisabethan. Acordurile delicate s-au armonizat perfect cu tematica întâlnirii și au anticipat momentul următor, în care Otilia Lazăr, acompaniată la pian de Smaranda Acatrinei, a interpretat la violoncel fragmente din opere cunoscute, stârnind aplauze furtunoase.

            La final, Sadie Jones a avut amabilitatea de a oferi autografe elevilor care așteptau cu nerăbdare să adreseze o ultimă întrebare, să solicite o fotografie sau o semnătură pe exemplare ale romanului Proscrisul sau ale revistei Alecart.

            Un succes desăvârșit, prima „întâlnire Alecart” a reunit în sala cinematografului ArtHouse numeroși tineri dornici să pătrundă în spațiul culturii, să descopere, prin FILIT, crâmpeie dintr-un mediu orientat spre dincolo, spre altceva, spre deasupra. Alecart, revistă de atitudine culturală, ca simbol al unei generații nonconformiste, ridicate deasupra clișeelor, a reprezentat și continuă să reprezinte mediul ideal de promovare a valorii artistice.

Secțiunea de comentarii este indisponibilă