Și ce a început doar ca o idee s-a transformat într-un vis. Am voie să visez, nu crezi?
În romanul lui Ruth Kvarnström-Jones poveștile din viața unor femei – de vârste și din medii diferite – se leagă de istoria transformării unui loc ce este încă un simbol al Stockholm-ului, Grand Hôtel, și de lupta lor de a schimba o societate dominată exclusiv de voința bărbaților. E romanul întâlnirii, apropierii și al drumului comun în numele unui vis, al dorinței de a arăta că ambiția și munca lor contează. O carte despre căutări, curaj, decizii, prietenie. Aproape zece ani din viața a opt femei, cu momentele de incertitudine, cu victoriile și greutățile prin care trec, sunt urmăriți într-o frescă a devenirii personale, desfășurându-se în spațiul ce le este cămin, loc de muncă și materia din care modelează ceea ce inițial a fost o provocare: a face hotelul din imediata apropiere a Palatului Regal din Stockholm, cea mai frumoasă clădire din nordul Europei, Nestemata din coroana suedeză, locul unde toți să-și dorească să ajungă și unde să se simtă acasă. E o provocare pentru Wilhelmina Skogh, o provocare pentru Ottilia Ekman, o provocare pentru toate cele opt femei a căror existență se va împleti definitiv cu cea a hotelului pe care Wilhelmina îl administrează și în care ele lucrează sau de care sunt un timp legate – până înțeleg ce își doresc cu adevărat, ce pot să facă și cine sunt.
Femeile ar trebui să lupte pentru ceea ce vor.
La început a fost o situație de criză și decizia unui consiliu de administrație, alcătuit exclusiv din bărbați, de a pune destinul hotelului în mâna unei femei. Pentru că nu exista nimeni în afara Wilhelminei Skogh care să poată determina o schimbare. La început au fost voința puternică de a înfrânge orice obstacol și un vis nebunesc. Apoi, de-a lungul anilor, au fost inițiative, o mână de fier, nenumărate obstacole, riscuri asumate și încrederea că orice e posibil. În jurul vizionarei Wilhelmina se strâng celelalte destine care vor construi un destin mai mare, cel cunoscut ca Grand Hôtel din Stockholm. Pe fundalul unui oraș în care viața e deopotrivă grea și plină de rafinament. Depinde în ce cartier trăiești. E un oraș ce se va moderniza treptat, care va fi afectat de o epidemie de tifos, care trebuie să accepte pierderea Norvegiei de către monarhia suedeză, moartea regelui Oscar II, care va fi zguduit de greva muncitorilor și se confruntă cu sărăcia. Un oraș dominat de bărbați, în care a fi femeie nu înseamnă mai nimic. Fiindcă mereu trebuie să lupți. Cu violența, cu mizeria, cu abuzurile – în cele mai variate forme -, cu alegerea între a-ți pune viața în mâna unui soț și a avea o familie sau de a încerca să te descurci singură. Un oraș ale cărui fețe se schimbă, în care treptat femeile dobândesc o voce și încredere în ceea ce pot realiza singure. Orașul în care se decernează, începând din 1901, Premiile Nobel, iar în 1909 suedeza Selma Lagerlöf va fi prima scriitoare care primește Nobelul pentru Literatură. Orașul în care apar cele dintâi grupări ce sprijină emanciparea femeilor, încurajează educația lor și drepturi egale cu ale bărbaților, precum organizația Tolfterna. Dar și orașul în care un bărbat ca Knut Andersson, soțul Margaretei, își poate lovi soția fără ca legea să îl pedepsească, o poate șantaja ani la rând după plecarea ei de acasă și îi poate refuza divorțul. Un oraș în care cuvântul unei femei nu valorează nimic în fața declarațiilor unui bărbat. Chiar dacă este vorba despre agresiune sexuală, așa cum i se întâmplă Karolinei. Un oraș în care Elisabet Silfverstjerna, doamnă la Curte, este obligată să renunțe la fiica ei, plătind o familie adoptivă să o crească, fiindcă regele Oscar II nu își va recunoaște niciunul dintre copiii nelegitimi și aceștia nu pot trăi în Stockholm. Sfidând regulile, Elisabet își va vedea de departe fiica crescând și apoi lucrând la Grand Hôtel, dar trebuie ca regele să moară pentru ca ea să primească permisiunea noului monarh de a-i mărturisi fiicei sale cine este. Tânăra Karolina nu-și va cunoaște niciodată tatăl și nu va avea un rang nobiliar, dar va învăța ce înseamnă încrederea în ceilalți și stabilitatea alături de Ottilia și de prietenele ei.
Ruth Kvarnström-Jones recreează în acest roman viața de zi cu zi a orașului care primește vizita unor demnitari importanți și a unor personalități, în care un număr mare de turiști vin atrași de faima hotelului condus de Wilhelmina. În centrul schimbărilor se află mereu Grand Hôtel, simbolul Stockholmului și locul în care viața atâtor oameni își urmează cursul, prinsă în hotărârea de neclintit a doamnei Skogh de a-și urma intuiția și de a-și împlini visul.
Un obstacol nu este decât un obstacol și nu e nimic ce o femeie hotărâtă nu poate face.
Urmărind să reconstituie cu acribie realitățile sociale ale începutului de secol XX, Ruth Kvarnström-Jones reușește să îmbine adevărul istoric cu ficțiunea și să dea naștere unor tablouri vii, în mișcare, imaginând momente semnificative din viața celor opt femei: Wilhelmina, Ottilia, Margareta, Karolina, Beda, Märta, Torun, Birna și Elisabet. Dincolo de întâmplările dificile prin care trec, de tensiunile și de dezamăgirile pe care le cunosc, ceea ce le leagă este dorința de a face din Grand Hôtel forma lor de afirmare. Cu temperamente diferite, confruntându-se cu probleme și responsabilități diferite, fiecare își va găsi și își va împlini un vis. Viața mică în care sunt ancorate recuperează aspecte semnificative pentru timpul în care trăiesc. Cititorul are acces la psihologia feminină, e purtat printre tipologii diferite de bărbați și de femei, trăiește emoțiile fiecărui personaj în parte, fără ca vreun moment imaginea de ansamblu să fie pusă în umbră. Scene scurte se succedă alert, făcând trecerea de la o realitate individuală la alta, urmărind evoluția fiecărei femei, deschizându-se către viața mai amplă cu schimbările ei, dar niciun personaj nu este privilegiat. Fiindcă adevăratul personaj al romanului lui Ruth Kvarnström-Jones este Grand Hôtel – cu toate transformările uluitoare pe care cei aproape zece ani de la începutul secolului trecut le determină.
Știți, să visezi e partea ușoară. Să îți stabilești un scop, să îl atingi, și apoi să îl menții zi de zi e mult mai greu de obținut. Și totuși, aici la Grand Hôtel, asta facem.
Pe coridoarele cu tablouri și picturi murale realizate de Lotten Rönquist, în sălile de banchete, în camere – mereu în renovare, într-o permanentă adaptare la nevoile celor care îi trec pragul, mereu cu un pas înaintea tuturor, anticipând și impunând mode și standarde (precum grădina de iarnă și ceea ce va fi cunoscut ca Grand Royal), îmbinând rafinamentul și luxul cu deschiderea către clienții obișnuiți, hotelul pare o ființă vie, modelată de voința de neclintit a Wilhelminei și de atașamentul tuturor celorlalte femei față de el. Chiar și atunci când Torun va pleca pentru a-și urma dorința de a studia și de a fi în preajma cărților, când Märta se va angaja la Nordiska Kompaniet, pentru că firea ei de artistă așa se simte împlinită sau când Margaret își va reface viața și se va muta de la hotel, ceea ce le ține pe toate la un loc este prietenia și încrederea pe care au dobândit-o una în cealaltă în timpul în care Grand Hôtel era pentru toate acasă. E o loialitate născută și hrănită din ore de muncă epuizantă și din provocări de tot felul într-o lume în care femeile au prea puține drepturi și se bucură de prea puțină apreciere. Umbra Kajsei, prostituata ce alege să își sfârșească viața aruncându-se în apă decât să mai petreacă încă o iarnă în frig și mizerie plutește ca o umbră peste realitatea tuturor femeilor din acel timp. La fel ca alte adevăruri dureroase: custodia copiilor încredințată unui tată bețiv, violența și frica pe care le-a suportat ani de zile Margareta, lipsa de locuințe sigure pentru femeile singure. Acestor realități nu li te poți sustrage. De aceea, forța emanată de Wilhelmina, faptul că la un moment dat le-a arătat încredere celor cu care lucrează determină o schimbare de destin. La fel ca voința de neclintit a lui Torun de a-și depăși handicapul fizic și de a lupta pentru drepturile femeilor. La fel ca micuța Birna, sora Ottiliei, cea care visează să devină medic pentru ca nicio mamă să nu mai moară la naștere așa cum s-a întâmplat cu mama lor. E o camaraderie făcută posibilă de o lume a bărbaților ce își arată tot mai clar nedreptățile și limitele. O prietenie ce implică respect și toleranță, mici bucurii și secrete bine păzite, dar care implică respectarea cu strictețe a protocolului și a regulilor impuse de Wilhelmina Skogh la Grand Hôtel. Acolo unde nicio zi și nici un anotimp nu seamănă cu cele anterioare, acolo unde noaptea se transformă în zi de muncă dacă e necesar și întâmplările vieții devin suportabile fiindcă toate știu că a fi împreună și a avea un scop comun le salvează de la o altfel de viață.
Reconstituire a felului în care Wilhelmina Skogh a reușit să rămână în memoria suedezilor ca una dintre primele femei ce au revoluționat industria hotelieră, dar și un omagiu adus prieteniei, Fenomenalele femei de la Grand Hôtel (în traducerea Oanei-Mădălina Voicu) e un roman dens, viu colorat și puternic, captivant, o călătorie în timp și o amplă frescă socială. O galerie de portrete memorabile și o odă închinată puterii unui vis de a te face să privești mereu înainte.
(*Nicoleta Munteanu, co-fondatoare, alături de Emil Munteanu, a Proiectului Alecart, profesoară MERITO la Colegiul Național Iași, consideră că a fi profesor de română înseamnă a-i transforma pe elevi nu doar în niște absolvenți cu note mari la bac, ci în cititori și spectatori pasionați, a-i aduce aproape și de literatura/ teatrul de azi scriind despre cărțile nou apărute sau despre spectacolele puse în scenă la teatrele ieșene și nu numai.)
