13-27 august 2023, a XV-a ediție FFIR: un număr impresionant de manifestări artistice (filme, muzică, teatru, expoziții) și de dezbateri cu ținută academică, mult peste ceea ce oferă viața culturală românească în mod obișnuit. Un public activ, nu neapărat foarte numeros, dar constant. Tineri cu inițiativă, deloc pasivi în cadrul sesiunilor de Q&A, veniți la Școala de vară. Un festival care a lăsat impresia unei organizări impecabile, făcut cu bucurie și relaxare, păstrând echilibrul între rigoarea activităților din program și sentimentul că te afli acasă printre oameni ce împărtășesc aceleași preocupări ca tine.
Asta e ceea ce am văzut și simțit în cele trei zile (21-23 august) cât am fost la Râșnov. Chiar dacă sunt insuficiente pentru a generaliza, onestitatea dialogului, tema extrem de actuală și de ofertantă (Radicalizarea), dialogurile vii și documentate, întrebările și problematizarea, nu răspunsurile au fost trăsăturile definitorii ale „întâmplărilor” de la Râșnov, indiferent că a fost vorba despre dezbaterea Justiția reală și Justiția simbolică, având drept punct de plecare „cazul Ursu” și halucinanta decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (invitați: Andrei Ursu – fiul lui Gheorghe Ursu, Germina Nagîț, istoricul Alexandru Groza, Liviu Tofan – jurnalist și regizorul filmului Cazul inginerului Ursu, moderator: istoricul Cosmin Budeancă) sau despre Lecția conflictelor din vecini, pretext pentru a analiza felul în care s-a scris istoria centrului și a periferiei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până astăzi, conflictele interetnice și dezideratul statului național, relația dintre toleranță și decizii politice, dinamica conglomeratelor etnice, provocările ultimilor 30 de ani pentru România și statele din jur, conflictul din Kosovo, cel din Transnistria și războiul din Ucraina, situația din prezent a Republicii Moldova. Cu observația amară din final a lui Mihai Răzvan Ungureanu că politicienii nu învață niciodată nimic din istorie. Moderat de istoricul Sergiu Mustață, dialogul i-a adus împreună pe Mihai Răzvan Ungureanu, Miodrag Milin, Alexandru Postica, Silviu Miroiu, dar a presupus și intervenții din partea studenților participanți la Școala de vară legate de definirea identității și de felul în care se manifestă astăzi radicalizarea.
Dintre filmele care au rulat, am rămas cu cel puțin două. Tár, în regia lui Todd Field (SUA, 2022), este o peliculă nu doar provocatoare și actuală, ci și un film de artă în care atmosfera, cadrele și jocul actorilor sunt remarcabile. Ridicând multe probleme, Tár mi se pare a fi în primul rând un film despre putere și despre exersarea subtilă a acesteia până în punctul în care lucrurile scapă de sub control și eșafodajul excepționalității artistice se prăbușește sub fisurile lipsei de scrupule morale. Despre felul în care, indiferent de inteligența, efortul depus, recunoașterea de care se bucură, omul ajunge să facă alegeri în funcție de un interes imediat. Și profund subiectiv, dictat de cele mai multe ori de pulsiunile subconștientului (în cazul de față, atracția față de femei a Lydiei Tár, excepțională dirijoare și muziciană, interpretată, la fel de excepțional, de Cate Blanchett). O meditație despre obiectivitatea permanent anulată de subiectivitate (cu grija scrupuloasă de a păstra aparențele), despre iluzia controlului și despre compromis, despre prăbușire. Extrem de atent construit, mizând pe cadre lungi și acumularea de stări, amânând deznodământul, filmul lui Todd Field e o radiografie a lumii artistice, dar și a sufletului omenesc.
O altfel de radiografie propune Cristian Mungiu în R.M.N. (2022). O analiză a intoleranței și a înstrăinării, a felului în care ies la suprafață cele mai atavice spaime ale unei comunități (aici multietnice) când se confruntă cu celălalt – cu străinul, cu cel pe care nu îl poate vedea așa cum este (cine este), orbită de prejudecăți, dar mai ales de ceea ce întrezărește (sau ar putea descoperi despre sine) în cei nou-veniți. În acest caz, trei srilankezi angajați într-o brutărie ce devin victima agresiunii din partea localnicilor – filmul pornește de la un caz real pe care Mungiu îl nuanțează și complică, alipindu-i un al doilea fir problematic, legat de înstrăinare și alegeri personale, de responsabilitate și (din nou) de compromisul moral. Cinic, cu unele scene care urmăresc perfect falsa conștiință și meandrele manifestării răului sub aparența binelui, lașitatea și intransigența față de ceilalți, R.M.N. e un film fără iluzii despre societatea și țara în care trăim, despre felul în care acționăm (sau nu o facem), despre vânătorile de vrăjitoare și buna înțelegere între vecini – până la proba contrarie (adică până când vecinul se apropie de pragul tău). Căci atunci scoți pușca și tragi.
Multă muzică (Atipic, Paul Tihan, Adrian Nor, Mădălina Pavăl Live Orchestra, Rain Sultanov&Shahin Novrasli – Azerbaidjan, într-un concert susținut la Castelul Bran, asta doar pentru cele trei zile) și discuții între studenți, între ei și invitați în spațiul atât de primitor al Casei Schubs. O atmosferă plăcută, relaxată, sub atenta coordonare a lui Mihai Dragomir.
Și pentru că erau atât de mulți tineri, o dezbatere despre educație și provocările ei astăzi a fost, cred, necesară. Ce poate face școala într-o societate dezbinată? a reprezentat intervenția Merito în cadrul acestui festival, unde, alături de Liliana Olărașu, Nicoleta Munteanu și Doru Căstăian am pornit de la experiențe personale și am încercat să vedem cum arată (o bucățică) din școala românească, ce pot face profesorii, dar mai ales, care sunt nevoile și așteptările adolescenților, ce poate fiecare să contrapună străzii, cum (mai) reușește școala să modeleze și să se adapteze. (Vezi AICI înregistrarea dezbaterii!)
Privind întreg programul Festivalului de Film și Istorii Râșnov nu poți decât să observi că este nu doar un festival ce merită atenția publicului, ci că e o admirabilă întâlnire între generații, în care se abordează subiecte fierbinți, actuale, în care dezbaterea de idei e la ea acasă și ai parte de toate formele de artă. Un festival de prim-plan.
Bonus: Dimineața, la micul-dejun copios oferit de Edel House Hotel, o analiză nuanțată a politicii internaționale, a situației din Ucraina și Rusia realizată de istorici celebri ca Adrian Cioroianu sau Ioan Stanomir. Seara, la Casa Schubs, centrul de comandă al festivalului, unde am învățat cum „se bate” pâinea abia scoasă din cuptor, discuțiile continuau până noaptea târziu.
(*Emil Munteanu, co-fondator, alături de Nicoleta Munteanu, a Proiectului Alecart, este profesor MERITO la Colegiul Național Iași.)
