Viața fiecăruia poate fi definită prin însumarea momentelor în care a fugit. Fuga este adânc înrădăcinată în codul nostru genetic și reprezintă răspunsul firesc la opresiune, la teroare, la traumă, la teama de moarte. De multe ori, la ceea ce am trăit. Fuga de propriul trecut e o fugă de noi înșine, o încercare de a uita, de a ne împăca cu ce s-a întâmplat, de a ascunde o parte a istoriei personale care ne alcătuiește ființa, de a ne reinventa. Dar ce se întâmplă când, într-un final, nu mai putem fugi, când încercarea de a evita fatalitatea ne-a anulat și ultima posibilitate de a ne ascunde? În romanul Fetele din livada cu meri, Nikola Scott încearcă să ofere un posibil răspuns la această întrebare, căci trecutul nu a stat niciodată pe loc, nu s-a lăsat îngropat și acum, că ne-a ajuns din urmă, nu ne va permite să-i scăpăm încă o dată.
Niciodată nu suntem liberi rămânând prizonierii trecutului.
Insinuarea neașteptată a trecutului în prezent este ideea care pune în mișcare ciocnirea dintre personaje, dintre ceea ce știu și ceea ce cred ele știu, iar punerea în scenă a oscilației dintre un îndepărtat și întunecat „atunci” și prezentul instabil, așezat sub semnul unei boli necruțătoare și a dorinței de a avea succes, dar nu cu orice preț, are drept actori în rol principal pe Violet Etherington şi pe nepoata ei, Frankie O’Brien. Violet e o bătrână cu sânge nobil care luptă împotriva nedreptăților sociale prin fundațiile pe care le le-a înființat și printr-o implicare constantă în viața publică, orice apariție a ei stârnind curiozitatea și interesul, cu atât mai mult cu cât își prețuiește în cea mai mare măsură intimitatea. Frankie e o tânără jurnalistă ambițioasă, independentă, încercând să se afirme în jungla media în care lucrează. Un articol pe care aceasta este silită să-l scrie de noul ei șef ce dorea să-i exploateze legătura de sânge cu Violet Etherington, de care tânăra se despărțise cu mai bie de 10 ani în urmă, dar pe care revenirea la Londra o reapropie de lumea în care parțial a copilărit, duce la reîntâlnirea nepoatei cu bunica. Însă reîntâlnirea, dureroasă pentru amândouă și plină de sentimente contradictorii, scoate la iveală adevăruri cutremurătoare. Imaginea lui Violet, rămasă neschimbată datorită iubirii pe care Frankie nu a încetat să i-o poarte în ciuda resentimentelor generate de voința acesteia de a-i controla viața, se suprapune acum infidel peste prezența atinsă de boală a femeii pe care o reîntâlnește. Astfel, ceea ce inițial părea un roman mai degrabă neproblematizant, cu personaje schematice și situații previzibile se transformă într-o narațiune care nu exclude suspansul, adâncimea psihologică, fresca socială. Leagă șireturile. Cheia intră în broască. Trage ușa după tine. Încuie ușa. Ține laptele în frigider. Nu lăsa untul pe aragaz. Toate aceste bilețele ce împânziseră casa în care copilărise Frankie şi o preschimbaseră într-o oglindă știrbită a ceea ce trăia în amintirile fetei demonstrează gravitatea bolii lui Violet și o pun pe tânără în situația de a-și reevalua relația cu bunica și propria viață.
Umbre și alegeri.
Confruntată cu pierderea treptată a memoriei și a ceea ce a însemnat propria existență până atunci, Violet e nevoită să refacă acea bucată de trecut de care fugise. Nu pentru ceilalți, ci pentru sine, cu atât mai mult cu cât întâmplările din urmă cu șaizeci de ani sunt pe punctul de a ieși la lumină, iar trustul de presă pentru care lucrează Frankie vânează orice fapt scandalos. Suferința provocată de rănile care încă mai pulsează în ciuda anilor ce au trecut dă naștere fricii de a retrăi evenimentele anului 1940, cu toate secretele lor adânc ascunse. Cu mintea înțeleg, zise Violet, dar cu sufletul nu pot uita. Frankie se simte, la rândul ei, prinsă între loialitatea față de principiile în care crescuse, încrederea în bunică, parțial însă știrbită de rolul jucat de aceasta în relația dintre fetița de demult și tatăl ei, și dorința de a demonstra că e o profesionistă, că visul de a deveni jurnalistă s-a transformat într-o carieră pe punctul de a începe cu adevărat.
Daca ar fi să privim printr-o incizie provocată de boala lui Violet prin fibra timpului, am fi purtați în Londra anului 1940, în viața tinerei Violet Etherington care se simțea sufocată de așteptările pe care le aveau mama și societatea snoabă, plină de prejudecăți căreia îi aparține familia ei. Într-o existență cu reguli stricte, precum curenții puternici ai unui ocean în care a înota liber devine o imposibilitate, singura alinare pe care o are tânăra Violet e verișoara și prietena ei cea mai bună, Romy. Izbucnirea Celui de-Al Doilea Război Mondial nu pare inițial a schimba cu ceva viața pe care familiile nobile o duc. Până când Londra este bombardată de naziști și Romy moare în brațele lui Violet ca urmare a dorinței acesteia de a evada pentru un timp de la o petrecere plictisitoare. Sentimentul obsedant al vinovăției pe care tânăra de 17 ani îl trăiește este dublat de răceala relațiilor cu mama și conduce la gestul ei de revoltă, la hotărârea de a trăi liber, de a căuta să-și ispășească astfel vinovăția.
Formele brutalității și ciocnirea de realitate.
Romanul e și o frescă credibilă a unei lumi brusc atinse de ororile războiului, nepregătită să-și schimbe inerțiile și în care a fi femeie înseamnă a te supune unor numeroase prejudecăți și constrângeri. Războiul se dovedește indiferent în fața cicatricilor pe care le lasă și este gata să provoace altele înainte ca cele vechi să se fi vindecat. În aceste condiții, ceea ce-i rămâne lui Violet este să iasă din sine, din egoismul lumii în care crescuse și să-și creeze o nouă viață, departe de locul traumelor anterioare, de influența mamei, departe de tot ce cunoscuse până atunci. Astfel ajunge să se înroleze în Armata Terestră a Femeilor suindu-se în primul tren către livezile Winterbourne, unde era convinsă că avea să fie pentru prima dată stăpâna propriei vieți, să uite de Romy și să muncească pe brânci sub identitatea de Lily Burns, o fată curajoasă, înflăcărată, care putea ține piept oricui, o tânără așa cum Violet nu crede niciun moment despre sine că este cu adevărat.
În ciuda viziunii inițial idilice asupra viitorului la Winterbourne, ciocnirea cu realitatea şi mediul dominat de violența, frustrările și tirania celui care administrează ferma se dovedesc brutale și traumatizante nu doar pentru Violet, ci pentru toate tinerele care vor să contribuie la efortul de război al Angliei. De la rochii luxoase și petreceri dansante la pantaloni murdari de pământ și strânsul recoltei până când pielea scoate la iveală carnea roșie a palmei, tânăra pătrunde într-o lume în care a renunța nu este o opțiune. De fapt, marea reușită a lui Nikola Scott este maniera în care documentează raporturile de putere între bărbați și femei într-o societate încă dominată de prejudecăți, de absența libertății și într-un mediu izolat, departe de marile orașe, un mediu sufocat de constrângeri, plin de brutalitate, în care tinerele sunt lipsite de demnitate, tratate aproape ca niște sclave. Reușind, în același timp, să redea contorsionările sufletești ale unui bărbat violent, traumatizat de eșecul în căsnicie, umilit în ceea ce consideră a fi propria demnitate, terorizându-și deopotrivă fiica și pe fetele aflate în subordinea lui. Aceste pulsiuni ale subconștientului și manifestările lor sunt admirabil surprinse în roman și pun în umbră tendința de a privi dihotomic lumea, în tușe de alb-negru, în ființe bune, oneste și brute gata să acționeze doar în funcție de propriile instincte și nevoi. Nikola Scott amintește că răul este omniprezent și că atunci când puterea revine unui astfel de om precum administratorul Harwick, chiar și viața într-o livadă de meri poate semăna izbitor cu cea de pe front.
Din întuneric, lumină, deviza fermei de la Winterbourne, care ar fi trebuit să reflecte viața din livadă surprinde mai degrabă speranța și căldura pe care prietenia fetelor din Armata Terestră reușește să o imprime asupra lui Violet. Interesant e urmărit în roman și sentimentul de vinovăție. De la suferința pârjolitoare provocată de moartea verișoarei sale, de care se simte responsabilă și nu se va elibera nicicând până la vinovăția imposturii, determinată de faptul că nu le poate mărturisi celor care i-au devenit prietene cine este cu adevărat și de ce se ascunde în spatele lui Lily Burns, tânăra care treptat o pune în umbră pe fragila Violet (Era doar un rol pe care îl juca, o față a lui Lily, sub care se ascundea fața ei adevărată de fată slabă și vulnerabilă), iar mai târziu la sentimentul ambivalent, de ușurare și de dezgust după ceea ce s-a întâmplat cu Hardwick la fermă, Violet cunoaște ce înseamnă vina și povara ei.
Între oglinzi paralele.
Construit pe două planuri narative, cel al trecutului recuperat de Violet și cel al prezentului, romanul dobândește treptat adâncime, fiind o radiografie a unor medii constrângătoare, în care lupta pentru supraviețuire și păstrarea demnității e la fel de dură, chiar dacă anii războiului au trecut de mult, iar în lumea lui Frankie pare a se obține totul mult mai ușor. În realitate, intrigile, manipularea, raporturile de putere din lumea presei sunt la fel de periculoase ca violența manifestată altădată de Hardwick în relațiile cu fetele de la fermă.
Deși personajul central al romanului este Violet, acțiunea pendulează permanent între destinul ei şi cel al lui Frankie. Viețile lor, în aparență diferite, ajung să oglindească una în cealaltă, greșelile se repetă, nevoia de a-și găsi propriul drum e aceeași, iar iubirea se dovedește mai puternică decât dorința fiecăreia de a-și urma firea. Chiar dacă experiențele traversate de cele două personaje par a se desfășura în lumi necoplanare, în fond, reiau, în epoci diferite, aceeași luptă pentru găsirea identității și eliberarea de prejudecăți, ele fiind nevoite să aleagă, să trăiască dezamăgirea, să se confrunte cu violența și nedreptatea, să devină niște supraviețuitoare.
Fetele din livada cu meri ne arată, așadar, că singura modalitate prin care ne putem elibera de trecut este confruntarea directă cu acesta, niciodată fuga. Nikola Scott reușește un roman puternic, în care psihologia personajelor se dezvăluie pe fundalul amplu al vieții sociale care, în ciuda celor șaizeci de ani ce despart tinerețea lui Violet de cea a lui Frankie și a tuturor schimbărilor produse, rămâne arena în care fiecare alege dacă vrea să fie învingător sau victimă.
*Ioana Crega, redactor Alecart, este elevă în clasa a X-a, științe, la Colegiul Național Iași.
