FILIT 2016. Întâlnirile Alecart: Angelo Mitchievici & „TELELEU”

Cea de-a treia Întâlnire Alecart” la FILIT, desfășurată în atmosfera caldă, impregnată de mirosul cafelei și de muzica lui Bob Dylan, de la Cafeneaua Teatru Fix, a avut două episoade: o conferință al cărei pretext a fost recenta decernare a Nobelului pentru Literatură și o poveste despre ce înseamnă de fapt să umbli teleleu” prin lume, surprinzând realitatea prin obiectivul unui aparat de fotografiat și transpunând-o în reportaje sociale.

Ce ne mai spune poezia astăzi? E întrebarea care s-a aflat în miezul conferinței despre poeți și textieri, poezie și lyrics, susținută de  Angelo Mitchievici, prozator, critic de film și critic literar, eseist, membru în Colegiul de Onoare al revistei „Alecart”. Apoi, am înlocuit plimbarea reconfortantă printre poezii cu o experiență curajoasă, atipică, nonconformistă ai cărei eroi sunt jurnalista Elena Stancu și fotograful Cosmin Bumbuţ. O experiență numită simplu, dar sugestiv: „TELELEU”.

Poezia vorbește despre lucrurile cele mai simple, cele mai sensibile care coexistă cu banalul (…).”

Am descoperit, prin discursul riguros al lui Angelo Mitchievici, că poezia presupune în primul rând „o conectare sensibilă la ce se petrece în jur”. Autoportet , Un hoit , Tambourin man şi Un urs cu picioare scurte şi burtă mare sunt doar câteva dintre poeziile disecate și aduse mai aproape de noi. O răsturnare a interpretării standardizare pe care ne-o oferă școala, o plonjare în abisul sensibilității poemului autentic, o apropiere de pulsația cotidiană care se reflectă exclusiv în poezia adevărată. Modernitatea unor astfel de texte vine din intensitatea imaginilor în care „colateralele nu vizitează direct zone intense”, ci provoacă o mutație care atinge inclusiv receptorul ce nu este „excesiv școlarizat”. Așadar, momentul poetic se poate declanșa oricând și totul poate deveni act autentic de ființare și de percepție a lumii.

Cât despre surprinzătorul, pentru unii, laureat Nobel, Angelo Mitchievici susține că gestul Academiei suedeze este el însuși „un gest poetic care are scopul de a aduce poezia mai aproape de acei oameni ce au fost nevoiți să stea departe de formele de educație”, primind-o însă prin forma muzicii. Chiar dacă poezia are propria muzicalitate, propria rezonanță, transpusă muzical poate ajunge mai ușor în subconștientul tinerei generații, provocând o mutație esențială, aspect redat și în filmul  Dangerous minds, a cărui problematică e susținută și de versurile și muzica lui Bob Dylan. Michelle Pfeiffer, în rolul principal, urmărește strategia unei profesoare, într-un liceu cu elevi din medii periferice, care reușește să schimbe gândirea tinerilor din acele „clase cu nevoi speciale”. Susținând că această convertire de raționament este întreținută de simplitatea unui context, invitatul afirmă că „poezia vorbește despre lucrurile cele mai simple, cele mai sensibile care coexistă cu banalul, cu toate că există o cordialitate extinsă însoțită de un cod”. Angelo Mitchievici afirmă că, de cele mai multe ori, „nu căutăm poezia unde trebuie”,  dar, în ciuda acestui fapt, ea ajunge la noi pentru că „este magmatică”, obligându-te să empatizezi cu substanța ei.

( Notă: Textul conferinței lui Angelo Mitchievici se va regăsi în numărul 17 al revistei „Alecart” care va apărea la sfârșitul anului.)

Am făcut mai multe interviuri și unul dintre băieții pe care  i-am cunoscut acolo, în închisoare, s-a atașat atât de tare de noi, încât a început să ne sune și apoi am realizat că ne sună  pentru că doar pe noi ne avea

Am descoperit apoi, în partea a doua a întâlnirii, ascultându-i pe Elena Stancu și Cosmin Bumbuț, că proiectul ,,Teleleu’’ a luat naștere din dorința puternică a jurnalistei și a  fotografului de a-și împlini visul exprimării libere, evadând din monotonia și constrângerile unor joburi în care documentarea nu reușea niciodată să atingă, din cauza timpului insuficient, subiectul în întreaga lui amploare.  ,,Am făcut fotografie de modă și publicitate 15 ani, am fost bun în ceea ce făceam, câștigam bani, nu asta era problema, dar, la un moment dat, m-am oprit deoarece mi-am dat seama că nu sunt fericit cu ceea ce fac și am ajuns într-o închisoare unde am avut ocazia să fac fotografii, să surprind poveștile gardienilor și deținuților. Am scos și o carte în 2012 în urma acestei experiențe, câștigând  un premiu pentru cea mai frumoasă carte”, a mărturisit Cosmin Bumbuț. Elena Stanciu ne-a vorbit apoi despre ce a însemnat experiența ei jurnalistică înainte de „Teleleu”:  „O perioadă am fost la o agenție de presă, dar  nu puteam să numesc scris ceea ce făceam eu acolo; trebuia să realizezi toate știrile după o structură, făceai în fiecare zi același lucru și era frustrant”.

Proiectul le-a schimbat în mod radical viețile: o mică rulotă albastră le-a devenit casa în care au scris și au călătorit prin lume în căutarea subiectelor ce urmau să fie abordate, având  prilejul de a le diseca și de a cunoaște povești, experiențe care prin prisma fotografiei și a jurnalismului proiectează o imagine a omului, a vieții și a realității de zi cu zi. Experiența din penitenciare a fost reflectată și într-un fragment de documentar pe care l-am putut vedea. Unul dintre cele mai impresionante crâmpeie de realitate a fost cel pe care l-am descoperit prin mărturisirea Elenei Stancu: „Am făcut mai multe interviuri și unul dintre băieții pe care  i-am cunoscut acolo, s-a atașat atât de tare de noi, încât a început să ne sune și apoi am realizat că ne sună  pentru că doar pe noi ne avea”. Odată cu abordarea acestui subiect au apărut și întrebările noastre legate de măsura în care un deținut, conștient că este intervievat, va prezenta o variantă a poveștii cât de cât apropiată de realitate sau o va deforma în favoarea sa. Am aflat că deținuții tind să modifice povestea în mod conștient pentru a se ascunde de propriile fapte, ajungând într-o etapă a negării actelor comise și de aceea documentarea trebuie să fie extrem de riguroasă: „Am discutat cu psihologul penitenciarului, deținuții au tendința de a modifica realitatea ca să se mintă pe ei”. În viziunea Elenei Stancu, jurnalismul pe care îl fac ei presupune redarea unei experiențe cât mai adevărate și necesită o anumită legătură cu persoana intervievată, empatie și conștiință.

La finalul celei de-a treia întâlniri, nu ne-a rămas decât să mulțumim tuturor invitaților „Întâlnirilor Alecart” la Filit 2016 și să mărturisim că abia așteptăm să putem spune: „Bun venit, Filit 2017!”

 

 

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.