Întâlnirile Alecart la FILIT. Prima zi
Ritmuri cu o proeminentă tentă de jazz au deschis pentru tinerii alecartieni prima întâlnire cu autorii și cărțile lor la această ediție, a cincea, a Filit, răsunând în aceeași tonalitate cu emoțiile celor din sală. A fost preambulul unor momente care se vor așeza sub semnul unui timp privilegiat, de sărbătoare, marcat de dialoguri incitante, menite a descoperi o altă perspectivă asupra cărților citite, răsfoite sau care urmează să ne însoțească zilele după ce întâlnirile cu scriitorii se vor termina.
După clipele de înaltă virtuozitate în care membrii Trio-ului Academik (profesori ai Universității de Arte „G. Enescu”, Iași: Aurelia Simion – pian, Petrea Gîscă – corn și Daniel Paicu – clarinet) au performat în fața noastră, seducându-ne și făcându-mă să îmi amintesc momentele în care parcurgeam pe nerăsuflate cărțile invitaților Alecart de anul acesta, stând în cel mai confortabil fotoliu, în fața șemineului și simțind mirosul de ciocolată caldă care se revărsa din bucătărie, în Sala de Festivități a Colegiului Național au intrat cei doi invitați ai primei zile. Katja Petrowskaja și Dan Alexe. Aceștia au provocat un val de aplauze și apariția unor zâmbete largi pe chipurile celor din public. Cred că reacția trăda amalgamul de sentimentele copleșitoare existente încă din timpul dimineții, când ne-am dat seama că Filit-ul e pe punctul de a începe și că ne vom întâlni scriitorii preferați, cu adevărat și în scurt timp.
Adevăratul personaj al romanului este limba germană.
Poate Estera, un roman-document transformat într-o istorie personală a secolului al XX-lea, o istorie bazată doar pe amintirile autoarei despre familia sa cu origini evreiești și pe găsirea unor nume și date în arhive, conturează întâlnirea Katjei Petrovskaja cu ea însăși prin intermediul trecutului tragic al rudelor sale, o întâlnire cu ororile și realitățile care se ascund în zguduitorul cuvânt ,,război”. Volumul a fost prezentat de Tamara Bivol, redactor Alecart, elevă în clasa a X-a, ce a vorbit despre impactul emoțional pe care i l-a produs această carte. ,,Suferința este necesară în descoperirea fericirii”, a mărturisit ea și aceste cuvinte rezumă sensul întâmplărilor rostuite pe parcursul volumului. Am văzut la un moment dat lacrimi în ochii Katjei Petrowskaja și am simțit încă o dată că sunt în locul potrivit la momentul potrivit. Tamara a insistat asupra semnificației acelui ,,poate” din titlu, asociat nu doar Esterei, babușka tatălui autoarei, ci și altor povești, cum ar fi cea a ficusului sau a bunicului întors de pe front în familie abia după 40 de ani. Discursul a avut un impact puternic asupra invitatei, căci Tamara a surprins miezul acestei mărturii-mărturisire: o pledoarie pentru ,,noi” și ,,noi împreună”, nu pentru ,,eu” și ,,numai eu” sau „eu” și „ceilalți”.
Întrebările nu au lipsit, revărsându-se dinspre noi spre cei doi invitați. Am aflat că scrierea volumului Katjei Petrowskaja a reprezentat un ritual prin care aceasta a reușit să se confrunte cu propria istorie familială, povestită mereu de părinții ei și negând de fiecare dată informațiile, realitatea dură, imposibil de acceptat. Scriind în limba germană, a reluat simbolic tradiția familiei, de a preda surdomuților, germana fiind singura limbă în care putea așeza o distanță „nesentimentală” între istorie, familie și sine. ,,Spui evreiesc, dar nu mai știi cu ce este umplut cuvântul” – o realitate resimțită acut inclusiv din perspectiva acestei pendulări lingvistice (nu și identitare), căci adevăratul personaj al romanului, a precizat autoarea, e chiar limba germană.
Mărturisind că se simte destul de emoționată de întrebările atât de „dificile” și sincere, Katjia Petrowskaja a punctat că nu se consideră pe deplin scriitoare, că o singură carte nu o poate îndreptăți să se numească astfel, afirmație de o modestie emblematică pentru franchețea cu care a înțeles să ne împărtășească experiențele care au condus la nașterea volumului Poate Estera.
Relele nu sunt decât o absență, iar principala absență este toleranța.
Al doilea invitat al zilei a fost scriitorul și regizorul Dan Alexe, „un om poveste”, despre a cărui carte de povestiri, În punctul lui rebbe G., a vorbit Anastasia Fuioagă, redactor-șef Alecart, elevă în clasa a X-a. Pentru Anastasia, volumul a reprezentat o provocare, fiind frapată de privirea lucidă asupra feminității și a relațiilor interumane pe care a descoperit-o în carte. Ea a punctat că prin acest volum, Dan Alexe i-a dat prilejul unei întâlniri cu sinele prin intermediul cuvântului, căci, în spatele întâmplărilor se ascunde relația noastră cu limba, transpusă într-o manieră nonconformistă, uneori incomodă la prima lectură. Discursul a vizat apoi filmul documentar Cabală la Kabul, deschizând dialogul către experiențele trăite de invitat în Afganistan, dar și în călătoriile pe care le-a făcut în Cecenia și prin întreaga lume.
Dan Alexe are talentul de a transforma orice detaliu monoton într-un univers independent, scriind „numai despre adevăr” în povești întortocheate, evidențiind că „relele nu sunt decât o absență” și că, din punctul lui de vedere, principala absență este toleranța.
Am descoperit apoi altfel povestea ultimilor doi evrei rămași în Afganistan, Isaac și Kabulon, doi bărbați care, din perspectiva regizorului, trebuie văzuți ca un cuplu care își completează reciproc existența, deși, de fiecare dată când se întâlnesc, găsesc un motiv pentru a se certa. Ideea realizării acestui film, a mărturisit domnia sa, a apărut în urma descoperirii întâmplătoare a unui articol. Nebunia lui Isaac este o formă amorfă a inconștienței, completată de caracterul său impulsiv, iar titlul a fost ales cu bună știință, ,,cabală” însemnând și intrigă: „primul cuvânt ce mi-a venit în minte după vizionarea documentarului, în mare parte din timp fiind scene cu cei doi vecini certându-se din cauza unor fapte nesemnificative”.
La finalul evenimentului, am înaintat cu pași repezi prin mulțime pentru a primi autograful autorilor, la fel de nerăbdătoare ca toți colegii mei de a mai rămâne o clipă în apropierea celor doi invitați ai primei „Întâlniri Alecart” la Filit de anul acesta. Am plecat apoi învăluită de o fericire inexplicabilă, cu gândul pendulând între ceea ce s-a întâmplat și ceea ce va urma în zilele următoare.
(Mălina Curpăn este în clasa a IX-a, filologie, la Colegiul Național Iași.)
