FILIT: Arta și Parisul (Lisa Strømme & Adriaan Van Dis)

Forfotă, voci nerăbdătoare, gesturi și priviri. Ropot de aplauze. Toată sala se ridică în picioare. Deși stau în al treilea rând, simt că nu sunt destul de aproape de Lisa Strømme și Adriaan Van Dis, că nu voi avea timp să pun întrebările care m-au frământat de când am terminat cele două volume ale scriitorilor pe care urma, în sfârșit, să-i întâlnesc…

Începutul zilei a treia de FILIT (chiar dacă nu pot să spun că mi-am revenit pe deplin după zilele anterioare – prima mea experiență de acest fel, ,,botezul” meu în calitate de ALECARTian în devenire). Până acum am trăit emoția de a mă afla în prezența atâtor oameni pasionați de lectură, prima discuție cu autorii, prima întrebare adresată cu voce tremurândă și așteptarea plină de suspans a răspunsului, emoția de a primi un autograf pe cărțile pe care abia aștept să le așez în bibliotecă și să le privesc continuu încercând să retrăiesc sentimentele de la prima lectură… Iar azi o nouă experiență.

Așa cum m-am obișnuit din zilele anterioare, activitatea s-a deschis cu prezentările a două colege de clasa a IX-a, Lavinia Darie pentru Fata cu fragi și Maria Popescu pentru Domnul și câinele, însă, la oricâte „Întâlniri Alecart” aș participa, nu cred că mă voi putea obișnui vreodată cu originalitatea prezentărilor și cu multitudinea de sentimente pe care mi le provoacă acestea.

Fata cu fragi a fost chiar prima carte pentru FILIT pe care am citit-o, o carte provocatoare care ilustrează perfect două povești de dragoste fundamental diferite ce ajung să unească destinele unor personaje alături de care am rămas până la ultima pagină și de care nu cred că mă voi putea despărți vreodată. Întâmplările gravitează în jurul artei, un subiect atât de complex în aparenta lui simplitate care se bazează pe emoție pură. Acțiunea cărții este inspirată de cutremurătorul tablou Strigătul de Edvard Munch, un tablou pe care nu poți să îl privești fără să îl și auzi, să percepi disperarea sfâșietoare și sentimentul de durere ce te izbește din plin. Așa cum ne-a spus astăzi Lisa Strømme, dragostea te poate duce la nebunie, o propoziție care surprinde perfect esența romanului. Am înțeles, de asemenea, că intenția autoarei a fost de a crea o carte-tablou, ce începe cu o pânză neagră, dar pe care, pe parcurs, se conturează o imagine complexă a unei tragedii, fiecare capitol deschizându-se cu o culoare. În final, Lisa Strømme a mărturisit că i-ar plăcea să vadă acțiunea cărții transpusă într-o ecranizare (bineînțeles, cu condiția ca aceasta să fie făcută cu bun gust) și m-am gândit că ar fi interesant să confrunt imaginea mea cu aceea a unui regizor asupra lumii imaginate de scriitoare.

Cât despre Adriaan Van Dis, autorul  romanului Domnul și câinele, pot afirma cu mâna pe inimă că ne-a oferit un adevărat spectacol (prezență, idei, trăiri). Domnia sa a început cu o declarație pe cât de captivantă pe atât de șocantă: în timp ce scriam am devenit un câine imaginar și uneori lătram ca să îl înțeleg, după care ne-a oferit chiar o demonstrație de lătrături care a provocat atât râsete cât și noi curiozități… Întrebat ce crede despre afirmația că „o carte este un pact cu diavolul”, el a răspuns că este mereu bine să faci o înțelegere cu diavolul, nu știi niciodată cum te-ar putea ajuta, declarație ce a stârnit noi zâmbete cu subînțeles. Totuși, dincolo de dialogul jucăuș, Adriaan Van Dis a reușit prin cartea lui să ne deschidă ochii spre o problemă reală, căci romanul a fost menit să surprindă jungla umană. Mesajul acestuia este profund și emoționant, transmis prin intermediul unui domn și al unui câine care ne ajută să vedem Parisul dintr-o perspectivă extrem de diferită. Cartea autorului este un mod de a transmite tuturor că trebuie să privim dincolo de aparențe și prejudecăți și că e necesar să ne deschidem ochii și, cel mai important, inimile, în fața problemelor lumii: Nu pretind că am toate răspunsurile, am, de fapt, mai multe întrebări. Eu nu vorbesc, ci doar latru.

Întâlnirea s-a terminat la fel de frumos cum a început doar că, de data aceasta, nu emoția cuvintelor și a prezentărilor ne-au introdus în atmosferă, ci aceea a muzicii. Astfel, am ascultat interpretarea minunată la flaut a doamnelor profesor Paula Rusu și Mihaela Popa de la Colegiul de Artă ,,Octav Băncilă” și a elevelor acestora, Irina Tărâța și Georgiana Baniță care ne-au purtat pe ritmuri energice de flaut.

Desigur că nu puteam pleca acasă fără autograful celor doi autori (deși mărturisesc că nu aș fi vrut să plec deloc) pe care îl așteptam de atâta timp. Adriaan Van Dis mi-a făcut surpriza și bucuria de a desena pe carte un mic Turn Eiffel (declar că are mare talent la desen!) și de a-mi spune că locul lui preferat din Paris este Biserica Saint-Suplice datorită atmosferei de liniște și pace oferită de aceasta, iar Lisa Strømme mi-a oferit un zâmbet călduros și un răspuns incredibil de interesant la întrebarea care mă frământa de atâta timp, pe care în sfârșit am avut ocazia să i-o adresez.

Dacă te-am făcut curios, dragă cititorule, în legătură cu una dintre cărți (sau, cine știe, poate chiar cu amândouă, sper eu), nu mai aștepta! Ia o carte. Deschide-o. Citește-o. Intră în universul ei. Ea stă undeva acolo, așteptându-te să-i pătrunzi misterele.

(Raisa Manolescu este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național Iași.)

Foto: Ioan Răducea

 

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.