Dacă ar fi să aşez cartea care poartă semnătura lui Sadie Jones undeva, cred că locul ei ar fi pe un pian, în faţa unei ferestre franţuzeşti, care are vederea spre o grădină îngrijită, plină de flori parfumate şi pomi mici, un decor care să refacă parțial atmosfera în care se desfășoară cea mai mare parte a acțiunii. Și undeva în fundal câțiva mărăcini care strică echilibru, avertizând că ordinea nu e naturală, e o trucare a realității.
Ceea ce face din Proscrisul mai mult decât un roman romantic, pe care numai fetele visătoare îl pot citi fără a face diabet, este personajul principal. Lewis „rupe” falsa pudoare şi delicateţea plasticată în spatele căreia se ascund violența conjugală, superficialitatea, indiferența, răutatea gratuită, dependența de alcool, tot ceea ce face din anii `50 un moment atât de ofertant narativ. Lewis, adolescentul taciturn, în care mocnește nu doar revolta și violența autodistructivă, ci ceva mult mai periculos pentru membrii micuței comunități în care trăiește: indiferența față de codul unei existențe inautentice, de o micime înfiorătoare, ajunge să distrugă echilibrul acestei lumi tihnite, ce se vrea perfectă, amintindu-i falsul și impostura.(…)
Proscrisul propune un fel de Ţară a minunilor în care iepurii vorbitori își scot jobenul și rămân goi, căci trucurile nu mai pot măslui realitatea. Societatea imaginată de Jones e o junglă în care rănile de briceag pe care și le face Lewis, luciditatea lui înecată în alcool, uimirea în fața tandreții unei semiprostituate sau în fața forței interioare a lui Kit nu sunt decât fațetele unei nevoi disperate de a trăi autentic. Proscrisul e o carte care, pur și simplu, RESPIRĂ.
Articolul integral îl puteți citi în Alecart 11, pe www.alecart.ro. Sadie Jones este prima invitată a „Întâlnirilor Alecart” de la FILIT.
Lucrare de Tudor Bura
