Ce am descoperit (neașteptat) despre mine după Întâlnirile Alecart la FILIT și care a fost momentul/“fotografia” pe care îl/o voi păstra până la ediția următoare?
Cele 90 de minute din fiecare dintre cele 5 zile sunt un adevărat ospăț, pentru că Întâlnirile Alecart la FILIT, parafrazându-l pe N. Steinhardt, realizează condiția paradisiacă – ce presupune în primul rând capacitatea de a te bucura de bucuria altora, sunt Cina cea de taină, unde toți suntem egali să dăruim și să primim literatură. La sfârșitul celor cinci zile, devenim persoane mai bune, mai frumoase, mai blânde și mai empatice. Personaje, nu simpli spectatori ai vieții noastre.
După Întâlnirile Alecart la Filit, am descoperit o latură a mea pe care nu o știam: capacitatea de a asculta cu adevărat. În mijlocul diversității vocilor și a ideilor, mi-am dat seama cât de mult îmi place să descopăr perspective diferite și să învăț din experiențele/poveștile altora. Această deschidere m-a ajutat să îmi reevaluez propriile convingeri. De asemenea, am înțeles că puterea cuvintelor generează legături profunde între oameni chiar și în momente de nesiguranță, ceea ce mă apropie cu și mai multă pasiune de literatură. Întâlnirile ALECART mi-au întărit dorința de a explora mai mult și de a-mi exprima opiniile.
Un moment deosebit pe care îl voi păstra cu drag în amintire a fost întâlnirea cu Defne Suman. Am fost profund impresionată de dorința sa de a aduce în prim-plan viețile femeilor în momente dificile. Această temă delicată, adesea trecută cu vederea, îi evidențiază curajul de a aborda „her story”, creând o history din perspectiva femeilor care au rămas cu grija gospodăriei și a copiilor. (Diana Dăscălița)
A fost prima oară când am mers la FILIT. A fost plăcut, cu discuții interesante, genul de dialog care îți răspunde la niște întrebări care erau înăuntrul tău, dar de care nu erai conștient. Cărțile de la Întâlnirile Alecart la Filit au creat un context vast, care acoperă multe teme importante, printre care prietenia, războiul, uitarea și memoria, trauma, dar ne-au apropiat și de poezie. Din ele au răsărit perspective inedite asupra umanității. S-a simțit ca și cum împărtășeam idei cu autorii și mă bucuram când mă regăseam în cuvintele lor. Faptul că răspunsurile acestora erau sincere, iar uneori mărturiseau că nu dețin adevărul, dar încercau să ne ofere o perspectivă mi-a permis să descopăr cu adevărat ce înseamnă să fii scriitor. Am rămas cu ideea că literatura se bazează pe conexiuni umane. Am descoperit că pot înțelege mult mai bine o carte dacă mă concentrez și dacă am șansa de a mă întâlni apoi cu cel care a scris-o, de aceea, de la această ediție Filit, voi păstra și voi admira „fotografia” unor oameni vulnerabili ce își pun sufletul pe hârtie. (Teodora Prescorniță)
După Întâlnirile Alecart la FILIT, am descoperit ceva neașteptat despre mine: îmi place să mă pierd în poveștile altora. Înainte credeam că lumea din jurul meu e previzibilă, că viața oamenilor înseamnă rutină, dar la aceste întâlniri am înțeles că fiecare persoană are o poveste unică, plină de emoții și de idei la care nu m-aș fi gândit niciodată.
După Întâlnirile Alecart la FILIT am conștientizat, neașteptat, cât de mult am fost influențată de poveștile altora și de puterea literaturii de a face să ne înțelegem propriile traume și emoții. Întâlnirea cu Tatiana Țibuleac a fost deosebit de percutantă. Am fost impresionată de modul în care a explorat copilăria lui Aleksy, un adolescent marcat de durerea de a se simți respins, dar care învață să caute și clipe de frumusețe. Aceasta mi-a adus aminte de propriile experiențe, iar introspecția a fost inevitabilă. Am realizat că, de multe ori, neglijăm să ne asumăm traumele, preferând să le ascundem, dar că literatura are o capacitate uimitoare de a le aduce la suprafață și a le transforma în artă.
Un moment memorabil pe care îl voi păstra până la ediția următoare este discuția cu Tatiana despre cum poveștile de viață ale personajelor pot reflecta propriile traume. Ea a spus că fiecare pagină din Vara în care mama a avut ochii verzi este o invitație de a privi adânc în noi înșine, idee cu care am rezonat profund. Imaginea lui Aleksy, cu ochii săi plini de întrebări și de durere, m-a făcut să înțeleg că, indiferent de dificultățile pe care le întâmpinăm, există întotdeauna o speranță de reconectare și de vindecare prin artă. Această revelație m-a îndemnat să îmi reexaminez propriile experiențe, iar perspectiva autoarei a fost un ghid prețios în căutarea mea. Voi purta cu mine nu doar cuvintele ei, ci și emoția transmisă, care va continua să mă inspire până la următoarea ediție. (Teodora Zlăvog)
Întâlnirile Alecart de la Filit au fost de neratat an de an, însă de data aceasta am reușit să mă conectez mai profund cu autorii. Până acum nu mă consideram o fire curioasă, dar am fost pusă față în față cu autori ale căror cărți le-am citit și care m-au lăsat cu multe întrebări. Am realizat că am o curiozitate care trebuie hrănită, de preferat direct de la sursă. Imaginea care mi-a rămas imprimata în minte îl are în prim-plan pe Cosmin Perța, invitatul alecartienilor la Zoon Poetikon, dându-mi autograf pe volumul său de poezii și explicându-mi cum putem „păcăli” si „supune” viața. Întâlnirile Alecart mi-au sporit pasiunea pentru lectură, oferindu-mi o altă perspectivă asupra poeziei și a prozei. (Francesca Farcaș)
După Întâlnirile Alecart la FILIT, am descoperit ceva neașteptat despre mine: îmi place să mă pierd în poveștile altora. Înainte credeam că lumea din jurul meu e previzibilă, că viața oamenilor înseamnă rutină, dar la aceste întâlniri am înțeles că fiecare persoană are o poveste unică, plină de emoții și de idei la care nu m-aș fi gândit niciodată. Momentul pe care îl voi păstra până la ediția următoare a fost întâlnirea cu scriitoarea Kapka Kassabova, în care aceasta m-a privit în ochi și m-a întrebat: Îți plac călătoriile? Simt că îți plac. Întrebarea m-a emoționat profund, a fost de parcă ar fi văzut în mine visuri pe care nici eu nu le știam, conturând o fotografie mentală pe care o voi păstra mereu. (Sabina Brișan)
După fiecare dialog, aveam impresia că rămăseseră anumite întrebări care nu au fost puse din cauza timpului mereu prea scurt. Până la urmă, chiar asta fac literatura și orice bună întrevedere: îți lasă impresia că ai omis ceva, că mai e mereu ceva de descoperit, de spus (…).
La FILIT, am descoperit că poezia este intimitate împărtășită, în care mă regăsesc mai profund decât credeam. La Zoon Poetikon, am simțit că fiecare vers al poeților invitați nu era doar despre ei, ci și despre noi, cei din public, despre întrebările și frământările noastre.
Poate cel mai puternic moment, „fotografia” pe care o voi păstra, a fost atunci când Cosmin Perța a citit o poezie despre muncă, iar în sală s-a așternut o liniște mai adâncă decât orice întrebare. Poezia lui a prezentat, de fapt, cum munca ne acaparează viața și cum suntem atât de concentrați pe muncă, încât uităm de noi înșine. Totodată, mi-a amintit și de vorbele, din prima zi de FILIT, ale lui Marin Malaicu-Hondrari: De câte ori aveți ocazia să vă dați demisia, dați-vă demisia!. (Ștefan Tănase)
Orele petrecute la Întâlnirile ALECART simt că au fost indispensabile și am rămas cu o anumită melancolie că s-au terminat. După fiecare dialog, aveam impresia că rămăseseră anumite întrebări care nu au fost puse din cauza timpului mereu prea scurt. Până la urmă, chiar asta fac literatura și orice bună întrevedere: îți lasă impresia că ai omis ceva, că mai e mereu ceva de descoperit, de spus. Atmosfera creată de scriitori și de alecartieni a fost una primitoare, chiar te îndemna să participi la discuție. Întrebările puse și răspunsurile primite veneau natural cu cât dezbăteam mai multe teme. Aflând modul în care scriitorii și-au conceput cărțile, străduința și răbdarea pe care le-au avut și văzând prezentările de carte de la început ale colegilor mei, am fost inspirată să-mi pun propriile idei pe hârtie.
„Fotografia” cu care am rămas în minte este discuția cu Radu Vancu în care a fost întrebat dacă în paradis s-ar mai scrie poezie sau ce teme ar fi abordate dacă nu suferința. Răspunsul a fost captivant și m-a pus pe gânduri, conținând o întrebare retorică adresată de Radu Vancu: Ce ar trebui să vindece arta într-o lume deja vindecată? E o provocare pe care n-am să o pot uita cu ușurință. (Anastasia Nechifor)
La fiecare Întâlnire Alecart la Filit am descoperit noi „personaje” care locuiesc în mine datorită trăirilor entuziaste provocate de poveștile inedite și inspirate din viața și experiența autorilor. Orele petrecute la Muzeul ,,Vasile Pogor” – Casa Junimii au trecut pentru mine ca o clipă în atmosfera incandescentă creată de întrebări și răspunsuri. Personajele parcă au prins din nou viață în fața noastră, le-am putut privi și altfel, prin ochii colegilor, dar mai ales, ai scriitorilor care le-au conceput. Mi-a rămas în minte un răspuns al Kapkăi Kassabova legat de problema identității. Ea a pus semnul echivalenței între identitate și umanitatea fiecăruia dintre noi. (Cristiana Georgescu)
Întâlnirile Alecart la Filit m-au ajutat să mă înțeleg mai bine. În urma întâlnirii cu Kapka Kassabova, am realizat cât de interesant este să îți petreci timpul călătorind, să descoperi modul de viață al altor oameni, cultura lor. Am filtrat toate emoțiile ce treceau prin mine si am încercat să privesc din perspectiva scriitorilor întâmplările pe care le narau. În unele momente, nu am fost de acord cu ei, în fond romanul, chiar dacă era scris de invitatul nostru, îmi aparținea sau, cum ni se spunea la oră, cititorul și autorul sun coproprietari ai romanului.
Momentul care m-a marcat a fost la ZOON POETIKON, momentul în care i s-a cerut LUI Cosmin Perța să-și recite una dintre poezii. Acesta a început normal, cu o intonație firească, dar, deodată, vocea lui s-a schimbat, a devenit mai groasă, mai profundă. Atunci am simțit o tăcere cleioasă în sală și ceva vibrând înăuntrul meu, o senzație eliberatoare. Pot spune solemn că toată lumea a iubit momentul acela și că recitalul a lăsat o amprentă pe sufletul nostru, al adolescenților din sală. Atunci, parcă, am devenit noi înșine poezie. (Iustin Buga)
Descoperirea celorlalte evenimente din cadrul FILIT, evenimente pe care le considerăm mai importante, mai de oameni mari, m-a făcut să realizez că sinceritatea Întâlnirilor Alecart nu poate fi egalată de o sală grandioasă și de o scenă mare.
Până acum, prinsă de viața unui elev aflat în clasele gimnaziale la Colegiul Național Iași, viață încărcată de nenumăratele proiecte pe care le aveam de pregătit pentru fiecare materie și de temele fără sfârșit, nu am avut timp să înțeleg cu adevărat ce înseamnă FILIT. Știam doar că profesorul de română ne invita la Întâlnirile Alecart cinci zile la rând și, ajungând printre colegii mai mari, stăteam de cele mai multe ori pe jos, ascultând copleșită liceenii ce făceau prezentări și puneau întrebări scriitorilor. Deci, pentru noi, care așteptam cu înfrigurare Evaluarea Națională, FILIT-ul era doar un maraton de Întâlniri Alecart.
Intrând la liceu, am avut prilejul să descopăr altfel Întâlnirile Alecart: am citit cărțile invitaților, am căutat articole despre romanele acestora și am descoperit că, pe lângă Întâlnirile Alecart, FILIT ne oferă nenumărate „spectacole” pe care le putem viziona. Verbul „a viziona” are o încărcătură semantică importantă pentru ceea ce urmează să vă împărtășesc. Pentru a sintetiza ceea ce am simțit, menționez că descoperirea celorlalte evenimente din cadrul FILIT, evenimente pe care le considerăm mai importante, mai de oameni mari, m-a făcut să realizez că sinceritatea Întâlnirilor Alecart nu poate fi egalată de o sală grandioasă și de o scenă mare.
Majoritatea evenimentelor FILIT mi-au fost inaccesibile și anul acesta pentru că se desfășurau în timpul programului școlar sau al Întâlnirilor Alecart, dar am găsit răgaz să ajung la câteva sau să îmi petrec serile calde ale săptămânii trecute la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, la „Serile FILIT”, unde i-am descoperit pe Colm Tóibín, pe Zeruya Shalev & Clara Usón – cele două scriitoare fiind invitate, de asemenea, la Alecart (nu împreună, ci în zile diferite), ceea ce mi-a dat posibilitatea să fac o comparație între ce s-a întâmplat pe scena Naționalului ieșean și pe cea de la Muzeul „Vasile Pogor”.
O diferență evidentă dintre „Serile FILIT” și „Întâlnirile Alecart la FILIT” e participarea activă a elevilor la Alecart și pasivă la evenimentul găzduit de Teatrul Național. Cum am spus la început, noi doar „vizionăm” spectacolul desfășurat pe scena Teatrului Național, pe când la Alecart elevii dau tonul spectacolului. Această particularitate este crucială în dinamica întâlnirii, chiar dacă în prima instanță nu pare atât de semnificativă. Întrebările puse de moderatoarea întâlnirii de joi cu Shalev & Usón nu erau întrebări (chiar) banale, însă generau răspunsuri de rutină, răspunsuri reciclate din alte interviuri date de scriitoare, din păcate (și chiar am citit destule interviuri cu ele!). „Serile FILIT”, așa cum le-am perceput eu, sunt o discuție a scriitorilor despre viața lor, despre experiențele trăite și despre romanele pe care le-au scris, luând uneori forma unui monolog. Zeruya Shalev și Clara Usón au fost invitate la o discuție despre durere, despre dragoste, căsnicie și divorț, copii și părinți (Zeruya Shalev), despre război, devotament față de părinți, criminali și crime (Clara Usón). Poate un dialog între cele două autoare ar fi ridicat pulsul sălii, așa cum s-a întâmplat la întâlnirea Alecart cu Radu Vancu și Clara Usón.
Aflându-se în fața unor adolescenți care au cele mai sincere perspective și curiozități, scriitorii devin personajele propriilor romane, empatizând cu ele și apropiindu-se de publicul tânăr, public care îi incită atât de mult, care le demonstrează că gustă literatura cu adevărat și că analizează personajele în profunzime.
La Alecart, primul modul școlar din fiecare an este dedicat FILIT-ului, mai precis celor 10 cărți ale prozatorilor invitați și celor patru volume de poezii ale poeților prezenți la Zoon Poetikon: pentru fiecare autor, cel puțin o operă. Așadar, când intrăm în săptămâna mult așteptată, suntem pregătiți pentru dialogul cu scriitorii și vrem să-i stoarcem, să scoatem tot ceea se poate de la ei. Aici nu ne întâlnim numai cu autori importanți, ci și cu personaje care sunt prezente la fiecare oră de literatură și care ne însoțesc – de la mijlocul verii până la FILIT – în vacanțe, excursii, ieșiri cu prietenii și familia, ascunzându-se printre filele romanelor ce stau timide în gențile noastre. Fiind atașați de aceste personaje, dorim ca în cele 90 de minute ale întâlnirilor să adresăm cele mai fascinante și spectaculoase întrebări, care să demonstreze că suntem puternic ancorați în povestea cărților-pretext și care așteaptă răspunsuri pe măsură. Ceea ce nouă ni se pare o întrebare frumoasă și un subiect de discuție interesant devine pentru scriitori o adevărată provocare, o ghicitoare rostită de un copil care nu trebuie să plece acasă fără răspuns. Astfel, întrebările noastre, unele dospite, altele spontane, generează răspunsuri cu adevărat spectaculoase, originale și pline de imagini ce ne rămân în minte mult timp, care ne vor ține de urât până la următoarea ediție FILIT.
În cele șase evenimente Alecart, am fost ghidați de poveștile sfâșietoare ale lui Defne Suman si de sfaturile lui Marin Mălaicu-Hondrari, de nevoia de apropiere si explorare amintită de Cătălin Dorian Florescu, de importanța cunoașterii istoriei personale, a locului natal si a familiei menționată de Alena Mornštajnová. Am fost călăuziți pe drumul spre vindecare croit de Zeruya Shalev. Am aflat importanța perspectivei unei povești precum cea înfățișată în Prinde iepurele. Ne-am poticnit între două atitudini opuse, admirația pentru tată și dezvăluirea adevărului ce e atât de limpede, ipostază în care ne pune Clara Usón în Fiica Estului. Suntem vindecați cu ajutorul frumuseții pe care o clamează Radu Vancu si, spre seară, la Zoon Poetikon, fermecați de poezie. De poezie vie. Și așa am ajuns în ultima zi a FILIT-ului, zi care m-a surprins în totalitate. Chiar dacă știam că nu voi fi dezamăgită de prezența autoarei cărții Vara în care mama a avut ochii verzi, nu mă așteptam ca ultima întâlnire Alecart să mă sensibilizeze atât de mult, să determine întoarcerea la imaginile personajelor din carte și să mă apropie de toți cei prezenți în sală, care se gândeau la propria mamă in timp ce autoarea împărtășea cu noi aspecte ale vieții personale împletite cu firul narativ al romanului. Aflându-se în fața unor adolescenți care au cele mai sincere perspective și curiozități, scriitorii devin personajele propriilor romane, empatizând cu ele și apropiindu-se de publicul tânăr, public care îi incită atât de mult, care le demonstrează că gustă literatura cu adevărat și că analizează personajele în profunzime.
Fiecare scriitor invitat „pe scena” Alecart, în special cei din afară, remarcă ceva ce nu vine doar din politețe: atitudinea liceenilor care intră în dialog cu ei. Sunt surprinși de disponibilitatea noastră de a savura literatura, de bucuria cu care venim să îi întâlnim, de dorința aprigă de a le adresa întrebări și de amabilitatea cu care îi primim în ceea ce numim căminul nostru. Pe parcursul FILIT-ului, Sala J a Muzeului Pogor poate purta numele de „acasă”, iar scriitorii sunt invitații noștri, pe care îi așteptăm și îi onorăm. Cele 90 de minute din fiecare dintre cele 5 zile sunt un adevărat ospăț, pentru că Întâlnirile Alecart, parafrazându-l pe Nicolae Steinhardt, de la care am împrumutat și termenul de ospăț, realizează condiția paradisiacă – ce presupune în primul rând capacitatea de a te bucura de bucuria altora, sunt Cina cea de taină, unde toți suntem egali să dăruim și să primim literatură și unde descoperim că răstignirii personajelor pe crucea gândurilor noastre îi urmează învierea. La sfârșitul celor cinci zile, devenim persoane mai bune, mai frumoase, mai blânde și mai empatice. Personaje, nu simpli spectatori ai vieții noastre. (Ioana Popa, redactor Alecart)
*Impresiile aparțin unor elevi din clasa a IX-a C, mate-info, de la Colegiul Național Iași, o clasă de veți mai auzi.
