Aș putea să vă dau un sfat, citiți, citiți, citiți! (…) E foarte important să citiți cărți, nu doar de pe internet, de pe telefoane. Pentru că astfel veți stropi planta care este reprezentată de creierul, de sufletul vostru.
În sala Casei Pogor, în cea de a treia zi de Filit, literatura este din nou celebrată, iar la acest regal e prezentă grafica (semnată de artistul Ioniță Benea), muzica (adusă printre noi de profesori și de elevi ai Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” – azi într-un minirecital de fagot susținut de profesorul Florin Loghin și de Eduard Darius Petrișor), bineveniți fiind toți cei care au găsit întrebări și răspunsuri în cărți și care nu s-au mulțumit doar să citească, ci au vrut să și întâlnească omul ce a conceput aceste lumi doar aparent „mincinoase” care reușesc să scoată la suprafață adevăruri ale unei realități cu imperfecțiuni, cu probleme și conflicte, cu victime și vinovați, dar și cu povești și speranță. O lume care în romanele invitatului de astăzi al „Întâlnirilor Alecart” la Filit pune problema responsabilității, a necesității de a căuta libertatea, de a nu te lăsa prins de fantasmele unei ideologii sau ale unei religii, a formelor răului, a capacității memoriei de a lupta împotriva istoriei scrise de alții.
Boualem Sansal, scriitor atât de premiat, ne-a satisfăcut curiozitățile născute din lectura romanului pretext al întâlnirii de astăzi, Satul neamțului sau Jurnalul fraților Schiller, despre care au vorbit la începutul dialogului nostru Denisa Grădinaru și Tamara Bivol și care l-au făcut pe Sansal să spun că este cea mai pertinentă și vie lectură de care romanul domniei sale a avut parte până acum. Cu zâmbetul pe buze și bucuria de a răspunde provocărilor unui public atât de tânăr, scriitorul de origine algeriană a făcut din întâlnirea de astăzi o lecție de literatură, istorie și filozofie, despre ce înseamnă a scrie ca datorie în primul rând față de tine, de propria conștiință, o lecție despre libertate și despre necesitatea de a gândi cu mintea ta. O altfel de lecție pe care doar literatura ne-o poate oferi. O lecție de viață. Bineînțeles că dialogul a alunecat firesc și către celelalte romane ale sale, 2084. Sfârșitul lumii și Trenul de Erlinger sau Metamorfoza lui Dumnezeu.
Construcția unui stat depinde de un anumit control care este exercitat asupra individului. Statele cred adesea că oamenii sunt asemenea unor oi pe care trebuie să le ghidezi și pe care trebuie să le înveți un minim necesar.
Cartea lui George Orwell, 1984, a fost evocată de mai multe ori pe parcursul discuției, în primul rând, pentru că 2084. Sfârșitul lumii este strâns legată de aceasta, prezentând, de asemenea, un univers distopic, al unui control absolut, al unei obediențe totale în fața unei puteri superioare, Bigaye, pusă în slujba lui Yollah și a lui Abi, dar, mai ales, a unui aparat monstruos de control și de manipulare. Întrebat în ce măsura limba poate deveni un instrument de control, despre relația dintre limbă și gândire, Sansal a spus: Limbajul este poate modul cel mai fin și mai puternic de a controla pe oameni. Scriitorul oferă un exemplu bazat pe un experiment care arată că pronunțarea unui cuvânt banal precum ,,scaun” creează peste cincisprezece mii de conexiuni neuronale. Astfel, dacă oamenii încep a scoate încet, dar sigur, cuvinte din vocabular, scade și numărul de conexiuni pe care îl pot face, prin urmare, scade inteligența individului. Asemenea unei expresii franceze, metro, boulot, dodo, care rezumă rutina omului modern: metrou, servici și somn, viața noastră duce lipsă de experiențe adevărate, care au un rol în formarea noastră și care pot să ne ofere ocazia de a folosi cât mai multe cuvinte. În timp ce omul obișnuit utilizează aproximativ două mii de cuvinte, cel erudit, folosește două sute de mii.
„Mai este oare acesta un om?” – Primo Levi
În urma prezentărilor făcute de Denisa Grădinaru, studentă în anul I la Facultatea de Litere din Sibiu și de Tamara Bivol, studentă la Drept, în Iași, care l-au impresionat profund, Sansal a dorit să fie citit poemul lui Primo Levi pe care l-a inclus în paginile romanului Satul neamțului sau Jurnalul fraților Schiller, atrăgând atenția asupra semnificației ultimului vers: Iar pruncii voștri de la voi întoarcă-și fața. Pentru că, într-un final, mai este oare om cel care nu are respect pentru viață și o ia pe a altora, cel care nu mai are nimic uman în el, cel care este criminal de război, cel care este piulița fără de care mecanismul nu ar mai putea funcționa? Și oare aceste metamorfoze ale omului într-o mașină infernală trebuie uitate, îngropate? Iar urmașii celor care au greșit trebuie să poarte o parte din responsabilitatea, din vina celor de dinaintea lor? Cum altfel am putea preveni repetarea unui greșeli, cum am putea privi spre viitor fără a învăța din trecut? Iată întrebările pe care Sansal ni le-a adresat, întrebări care constituie chiar miezul romanului său.
Păi, ce să fac? Să mă sinucid, să plec, cum să mă salvez? Mi-am pus toate aceste întrebări cu privire la angajarea politică, la responsabilitatea pe care o port. Sunt un om social, am familie, am prieteni și nu pot să spun că nu-mi pasă.
Întrebat dacă momentul când Rachel a descoperit valiza din casa părinților săi și află că tatăl este criminal de război poate fi comparat cu un eveniment din viața sa, autorul a răspuns precis, fără ezitare, că acest lucru s-a întâmplat atunci când viața lui liniștită, simplă, de profesor universitar, a fost tulburată de începutul Războiului Civil din Algeria care a fost cauza morții multor oameni pe care i-a cunoscut și a unor prieteni, moment ce l-a pus într-o poziție dificilă, în care nu părea a putea găsi o soluție.
Ne-am bucurat să auzim că Sansal cunoaște opera lui Eugen Ionescu și că a citit cărțile lui Constantin Virgil Gheorghiu și, după ce ne-a îndemnat din nou să citim, pentru că e singurul mod de a înțelege valoarea libertății, Boualem Sansal ne-a dezvăluit că a citit mii de cărți. Așa am ajuns la o întrebare firească: spre ce cărți ar trebui să-și îndrepte atenția un adolescent. Prima numită a fost Don Quijote, de Miguel de Cervantes, o carte care într-adevăr vorbește despre tot, o carte absolută (Eu nu am citit-o o singură dată, am citit-o de o mie de ori.) și am aflat chiar că în apropierea grotei unde s-a ascuns Cervantes după ce a evadat din închisoare, a locuit Sansal. A doua recomandare a fost Albert Camus – să citim Străinul, să-i citim teatrul, pentru că vorbește despre drama omului în relație cu lumea și cu societatea.
Cu sentimentul că am participat la o lecție despre cum să te imunizezi împotriva manipulării prin diversificarea experiențelor, despre istoria oficială și cea construită din experiențele și din amintirile proprii, despre războaie și libertate, despre importanța cărților, întâlnirea cu Boualem Sansal a fost poate o reprezentare a unei ore ideale dintr-o nouă materie care să atingă subiecte relevante pentru noi, adolescenții, care să ne racordeze la realități din jurul nostru și să ne apropie de literatură.
*Ana-Maria Constantinescu, redactor Alecart, este elevă în clasa a X-a, științe la Colegiul Național Iași.
