Filme (în) Alecart

Die Welle (2008) - IMDb.com

  1. Valul (Die Welle) – 2008.

Filmul Valul, regizat de Dennis Gansel, prezintă povestea unui profesor care instaurează un regim autocrat în clasa sa. Acest proiect scapă de sub control atunci când grupul se extinde, încercând să își facă simțită prezența în tot orașul. Fascismul este considerat de majoritatea persoanelor un capitol încheiat din istorie. Filmul german demonstrează, în schimb, că reinstaurarea unui regim asemănător este posibilă. Vizionarea filmului mi-a stârnit un sentiment de revoltă interioară. Manipularea şi uniformizarea personalității elevilor impresionează pe oricine, în primul rând prin ușurința cu care aceste obiective autocrate sunt duse la bun sfârșit. Acest experiment educațional este dus la extrem, iar profesorul inițiator pierde controlul asupra grupului intitulat „Valul”. Astfel, filmul demonstrează în mod clar efectul negativ al puterii oferite unei singure persoane, în acest caz, profesorului. (Alexandra Masgras, în „Alecart”, nr.6)

 

Das Leben der Anderen (2006) - IMDb.com

  1. Viețile altora (Das Leben der Anderen) – 2006

Am realizat cât de greu va fi să fac un review în scris la acest film. Dacă ați fi vrut să îmi expun punctul de vedere în cu totul alt mod, probabil mi-ar fi fost mai ușor. Reacția pe care a amprentat-o acest film asupra mea nu numai că va avea reverberații mult timp de acum înainte, dar m-a făcut să privesc altfel conceptele de intimitate, infailibilitate, principialitate… și altele cu sufixul “-tate”. Este exact genul acela de film pe care încerci să îl relatezi cuiva… dar ajungi să vorbești la persoana întâi. Și cuvintele cheie pe care le-ar oferi Google, de exemplu, se înstrăinează mult de sensul întregii acțiuni. Informatori, Securitate, GDR, STASI, într-un cuvânt, deposedarea omului de conștiința sa într-un spațiu privat. (Astrid Băgireanu, în „Alecart”, nr.6)

 

Dogville (2003) - IMDb.com

  1. Dogville (Dogville) – 2003

Punerea în scenă a acțiunii acestui film se realizează, la propriu, pe o singură scenă de teatru pe care se mișcă aceleași personaje arhetipice care, astfel, devin centru de interes major. Absența pereților, a acoperișurilor, a ușilor caselor și a multor alte elemente de decor, aparent indispensabile, și pe care von Trier le reduce la simple linii trasate cu creta pe jos, dă frâu liber imaginației telespectatorilor, deschizând în același timp o viziune panoramică pe care aceștia o dobândesc și prin prisma unei perspective narative omnisciente. Mai mult decât atât, arhitectura filmică, ce se configurează într-un prolog și nouă capitole, fiecare purtând titluri cu caracter anticipator, apropie în mod inegalabil filmul de literatură, imprimându-i caracterul unei povestiri. Vocea povestitorului planează din acest punct de vedere încă din prima scenă sentențios asupra orașului pe care îl scaldă în tonuri sumbre. (Lavinia Ienceanu, în „Alecart”, nr.6)

 

Jagten (2012) - IMDb.com

 

  1. Vânătoarea (Jagten) – 2012

Un film danez deloc confortabil, regizat de Thomas Vinterberg, care surprinde prejudecățile societății în care trăim și modul superficial în care tratăm situațiile ambigue, un film care obligă publicul să se transforme dintr-un martor mut, neputincios, într-o ființă interogativă, revoltată, supusă unor scurtcircuitări ale conștiinței. Anulând starea de pasivitate, scenele te fac să te poziționezi nu pro sau contra situației protagonistului, ci clar împotriva manierei de a reacționa a masei față de ceea ce nu cunoaște, dar crede că înțelege. (Adelina Mariniuc, în „Alecart”, nr.12)

 

 

 

Jeux d'enfants (2003) - IMDb.com

  1. Iubește-mă dacă poți! (Jeux d ҆enfants) – 2003

Dacă vă așteptați să vedeți un film de artă, de Oscar (deși filmul a fost nominalizat și premiat la Palm Springs International Film Festival, Golden Trailer Awards și nu numai), veți considera acest film voi înșivă un joc regizoral peste care ați putea trece cu privirea. Dacă însă sunteți omul cu spirit ludic care înțelege că uneori lucrurile cele mai serioase din viață se fac după un joc cu reguli, reguli pe care dacă sunteți norocoși le puteți stabili chiar voi, altfel veți fi puși în fața unui plan pe care nu-l veți înțelege niciodată, puteți să acceptați atunci jocul propus. Printr-un amestec de imagini din cotidian și o inserare de desene simple de copii puse în mișcare, filmul adună cele două jumătăți de viață: cea în care îți este permis să te joci, copil fiind, și cea în care te joci cu ceea ce destinul ți-a pus înainte, adult fiind. Cei care sunt în imposibilitatea de a trăi în imaginar anulează jocul, considerându-l o greșeală; cei doi copii sunt pedepsiți de nenumărate ori de profesori, de tatăl lui Julien care nu înțelege jocul unui copil chiar și în fața morții mamei. (Sidonia Serinov, în „Alecart”, nr.7)

 

The Emperor's Club (2002) - IMDb.com

  1. Clubul împăraţilor (The Emperor’s Club) – 2002

Filmul Clubul împăraţilor (2002, regia Michael Hoffman) prezintă drama unui profesor, William Hundert (Kevin Kleine), care predă la o şcoală de băieţi cu rezultate excelente. Într-o zi, un elev pe nume Sedgewick Bell (Emile Hirsch) se transferă la clasa în care profesorul Hundert predă istoria şi tulbură apele. Filmul abordează o temă credibilă, din realitatea de zi cu zi. Acţiunea se întinde pe o perioadă mai lungă din viaţa profesorului Hundert. Contextul în care e pus poate fi uşor al oricărui alt profesor în situaţia sa. Băiatul-problemă, reprezentantul tipic al altor elevi de astăzi, este aşadar Sedgewick Bell, fiul unui senator, foarte alintat, neastâmpărat, un copil de bani gata, cu o educaţie precară, lipsit de dragostea părinţilor, fapt care lasă urme adânci, ireversibile, în sufletul şi în mintea lui. Speriat de tonul impunător al tatălui său, Sedgewick se pune pe învăţat pentru concursul anual de istorie. După ce ajunge în semifinale, nu reuşeşte sa se califice între primii trei, dar profesorul îi mai dă o şansă, punându-şi mari speranţe în el. Acesta ajunge să trişeze şi să dea de pământ cu încrederea mentorului său. (Magda Dincu, în „Alecart”, nr.9)

 

La mala educación (2004) - IMDb.com

  1. Proasta Creștere (La Mala Educacion) – 2004

Education is an admirable thing, but it is well to remember from time to time that nothing that is worth knowing can be taught.” (Oscar Wilde).

Ce înseamnă până la urmă „una mala educacion”? Dacă, conform ziselor lui Wilde, educația vieții nu o deprinzi decât singur, atunci se poate aplica același principiu şi unei „educaţii bolnăvicioase”? Sau mai degrabă îşi are aceasta originile într-un mediu îndoielnic? Oare există nişte factori externi puternici care influențează dezvoltarea și, implicit, „educația rea” a unui individ? Preambulul de mai sus urmareşte, de fapt, climatul îmbibat de necunoscute al filmului lui Almodovar La Mala Educacion. (Anais Colibaba, în „Alecart”, nr.9)

 

Andrey Rublyov (1966) - IMDb.com

  1. Patimile după Andrei (Andrey Rublyov) – 1966

Filmul exprimă, într-o oarecare măsură, ideile unei generaţii asuprite, care tânjeşte după libertate la nivel de gândire și liniște existențială, cineastul devenind „vox populi”. (…)Filmul se centrează pe imaginea unei Rusii dominate de incomunicare şi lipsă de credință, aproape căzută în deznădejde, așa cum sugerează unele acțiuni disperate ale personajelor, însă mesajul hristic al peliculei revelează și un alt simbol fundamental: căutarea, ca expresie a nădejdii ființei umane în mântuire. Personajele tarkovskiene se confruntă frecvent cu situații-limită, ce evidențiază lupta cu sinele, dar și cu timpul istoriei „viclene”, iar regizorul, făcând apel la atributele sale demiurgice, își plasează cu foarte mult tact eroii în momente critice, menite să releve forța opresivă exercitată de mediu asupra oamenilor, motiv pentru care lui Andrei Tarkovski i s-a reproșat o anumită exagerare a tragismului social. (Anastasia Gavrilovici, în „Alecart”, nr.9)

 

Jodaeiye Nader az Simin (2011) - IMDb.com

 

 

  1. Nader şi Simin, o despărţire (A Separation) – 2011

A Separation nu e un nou val în cinematografie, nu e o întorsătură de pagină, nu este un pahar de apă rece pe care l-a aruncat talentul de scenograf al lui Asghar Farhadi peste cinefilii sătui de materiale de film exotice. Însă este o excepțională punere în scenă a unui strigăt disperat al moralității, al unui echilibru garantat, amăgitor, de stabilirea dreptății. În cele din urmă, este doar o redefinire a moralității, ca un pansament al erorilor umane. (Astrid Băgireanu, în „Alecart”, nr.8)

Ida (2013) - IMDb.com

 

 

  1. Ida (Ida) – 2013

Derulat în Polonia comunistă a anilor 60, filmul lui Pawel Pawlikovski o aduce în prim-plan pe tânăra Anna, orfană, crescută la mănăstire, a cărei decizie de a-și depune jurământul devine pretextul unei călătorii dinspre familiar înspre necunoscut într-un loc în care lucrurile nespuse se simt, iar cele știute nu se spun. La îndemnul maicii starețe, tânăra își vizitează singura rudă în viață, mătușa Wanda Gruz, personaj al cărui exotism aparte va contrasta pe tot parcursul filmului cu liniștea imperturbabilă a fetei. Încă din primele momente ale întâlnirii celor două se produce o scindare aproape insesizabilă a personajului central, scindare declanșată de revelarea numelui și a trecutului fetei. Tânăra călugăriță orfană Anna este de fapt evreica Ida Lebenstein ai cărei părinți muriseră în timpul ocupației naziste a Poloniei din cel de-al Doilea Război Mondial. (Ioana Lionte, în „Alecart”, nr.14)

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.