Atributul de a fi femeie într-un anumit moment al istoriei umane și-a schimbat de nenumărate ori semnificația și aspectul sub care s-a manifestat de-a lungul mileniilor și continuă să se metamorfozeze în societatea actuală. Feminitatea capătă nuanțe diferite în funcție de țara, veacul și familia în care se naște o femeie, de mișcările sociale și politice care capătă forță de-a lungul vieții ei, de imaginea pe care o promovează ea însăși despre propria persoană. Și, oricât am încerca să definim însușirea de a fi femeie, nu vom putea niciodată să îi captăm complexitatea și natura într-o enumerație de trăsături sau de evenimente istorice ori politico-sociale. Putem, totuși, să-i explorăm misterul și fascinația la contactul cu relatări precum cartea Lisei See, Floare-de-zăpadă și evantaiul secret, care construiește în jurul condiției de a fi femeie un extraordinar amestec de sentimente, de gânduri și de întâmplări menite să potențeze unicitatea feminină.
Golden lilies: Cine decide pentru mine?
Cadrul spațio-temporal în care se plasează această odă adusă feminității de către Lisa See este China secolului al nouăsprezecelea, o lume în care obiceiul legării picioarelor era încă practicat cu religiozitate. Această mutilare voită a picioarelor fetelor cu vârsta de șase-șapte ani, pentru a schimba permanent forma picioarelor și a le micșora până la lungimea considerată ideală de șase-șapte centimetri, este descrisă minuțios la începutul volumului din perspectiva naratoarei protagoniste, Lily. Paginile ce cuprind descrierea chinurilor prin care trec copilele în speranța obținerii picioarelor lotus (golden lilies) de dimensiuni perfecte sunt greu de uitat. Însă, dacă practica în sine este percepută ca o adevărată tortură de către femeia din ziua de azi, nu mai puțin șocante sunt motivele pentru care ea a fost continuată în China timp de generații întregi. Picioarele lotus erau considerate cea mai importantă modalitate de asigurare a unui viitor prosper alături de un soț dintr-o familie bună. Ele reprezentau o continuă sursă de seducție pentru soț, iar lipsa lor degrada automat o femeie la statutul de slugă și prostituată în casa stăpânului. Pe deasupra acestor influențe profunde, efectul imediat al mutilării era limitarea femeii la viața exclusiv domestică. Cea mai mare parte a existenței unei astfel de femei se petrecea în interiorul casei, într-o cameră special dedicată femeilor din familie. Separarea de responsabilitățile soțului era astfel completă și transforma femeia într-o entitate profund dependentă de bărbații familiei, până și simplul act de a călători într-un sat vecin fiind imposibil în lipsa unui palanchin purtat pe umeri de bărbați.
Unde sunt eu în viața lor?
Cartea Lisei See prezintă cu deosebită claritate și empatie diversele presiuni sub care se afla femeia în fiecare etapă a vieții ei, din cauza unei multitudini de precepte sociale ce prevalau în China secolului al nouăsprezecelea. Ca tânără fată, ea era percepută ca o povară pentru părinți, deoarece reprezenta grija și cheltuiala creării unei zestre consistente care să-i permită căsătoria și intrarea într-o familie înstărită. Ca soție, statutul în casa socrilor nu era cimentat decât după ce năștea un fiu. A da naștere unei fete reîncepea cercul vicios al existenței feminine aflate sub semnul nesiguranței și al durerii fizice exagerate. Chiar și după ce năștea un fiu, femeia era subordonată soacrei în ierarhia domestică și nu devenea matroana locuinței decât în cazul decesului acesteia, însă își pierdea statutul atunci când soțul avea concubine. A fi soția unui bărbat mai tânăr din familie plasa automat femeia pe o treaptă inferioară soacrei și soției primului fiu.
În contextul acestor permanente presiuni, deopotrivă fizice și emoționale, două modalități prin care femeile își îmbogățeau viața, conferindu-i semnificații profunde, sunt prezentate în volumul Lisei See ca metodele principale de rezistență – și câteodată de revoltă – împotriva greutăților cotidiene.
Nu shu, sufletul meu pe hârtie și laotong, sufletul meu pereche
Prima metodă este inventarea unei limbi secrete, nu shu, care le era necunoscută bărbaților și pe care femeile o foloseau să își scrie una alteia. Arta utilizării acestui limbaj în moduri subtile, pentru a transmite diverse mesaje în funcție de situația invocată, era transmisă din generație în generație tot în cadrul familiei – Lily, de exemplu, beneficiind de cunoștințele mătușii sale. Nu toate femeile cunoșteau acest limbaj secret, dar abilitatea de a comunica astfel era un semn de aleasă educație. Bogăția și diversitatea vocabularului utilizat în mesajele transmise, precum și frumusețea caligrafiei ce reprezenta forma scrisă a acestei limbi, erau direct proporționale cu calitatea percepută a unei familii și atent cultivate de-a lungul vieții femeilor care alegeau să se dedice perfecționării acestei forme de comunicare.
A doua metodă se referă la relația laotong: o legătură stabilită în copilărie între două fete, menită să dureze întreaga lor viață, indiferent de cum s-ar fi schimbat statutul social al uneia în raport cu cealaltă, și care le transforma în suflete-pereche. O astfel de prietenie absolută era bazată pe alinierea a 8 caractere – în mod ideal, fetele erau născute în același an, aveau același număr de frați și de surori, proveneau din familii asemănătoare din punct de vedere social și avuseseră legate picioarele în aceeași zi. Această relație reprezenta „companie emoțională și fidelitate eternă”, în totală opoziție cu căsătoria, care „nu cunoștea liber arbitru și avea drept unic scop acela de a produce fii”, după cuvintele mătușii lui Lily. Lily devine laotong pentru Floare-de-zăpadă, o fată dintr-o familie mai prestigioasă și dintr-un sat mai bogat, iar simbolul prieteniei lor este evantaiul pe care își scriu mesaje una alteia de-a lungul întregii vieți.
Insule de intimitate într-o mare de cruzime
Descrierea și explorarea acestei relații constituie în cadrul romanului o infuzie de gingășie și de sensibilitate ieșită din comun, ce îmbibă paginile ca un parfum menit să estompeze intensitatea cruzimii lumii exterioare în care trăiau femeile acelor timpuri. Pe fundalul realităților istorice descrise, aprofundarea acestei relații de prietenie pură îmbogățește și conferă adâncimi nebănuite vieților celor două fete devenite femei. Ele reușesc astfel să se retragă în universul lor secret, conturat în tușe delicate de penson între filele evantaiului, de fiecare dată când lumea din jur devine prea apăsătoare. Seva pe care o extrag din zecile de amintiri și momente magice petrecute împreună constituie elixirul la care recurg frecvent spre a se vindeca de boala lumii din jur. De la eșecul câtorva nașteri la răscoale în China rurală ce duc la evacuarea unor sate întregi, la moartea infanților, dificultăți conjugale, greutăți economice și epidemii ce le seceră familiile și comunitățile, viața le e presărată la tot pasul de piedici peste care trec împreună, mereu reîntorcându-se una la alta, adăugând în evantaiul secret câte un memento pentru fiecare criză majoră trecută cu bine.
Are, deci, o semnificație adâncă faptul că întreaga lor existență este complet răscolită atunci când o eroare de interpretare a unui mesaj nu shu devine motivul pentru care relația laotong dintre Lily și Floare-de-zăpadă se fisurează profund. Semne anunțând o criză iminentă se acumulează pe parcursul anilor: de la decăderea familiei Florii-de-zăpadă, pe care toți cei apropiați fetelor o ascund față de Lily până când descoperirea nu mai poate fi evitată, la diferența de statut social dintre cele două fete după ce se căsătoresc, apoi la relațiile cu soacrele și soții ce au caractere extrem de diferite, totul culminând cu modul în care se raportează fiecare dintre ele la propria viață – acceptând pasiv tot ceea ce li se întâmplă sau luptând împotriva fiecărei crize și ridicându-se mai puternică decât înainte. Prăpastia dintre Lily și Floare-de-zăpadă devine atât de adâncă, încât eroarea de interpretare a mesajului nu shu primit de către Lily, atent caligrafiat pe foaia de evantai, nu face decât să sigileze inevitabila ruptură. Doar apropierea morții tragice a uneia dintre ele le reunește într-o ultimă îmbrățișare de gânduri și de sentimente, aducând pace absolută în relația greu încercată de-a lungul deceniilor, însă a cărei valoare e regăsită la final.
O mărturie seducătoare
Lisa See îmbină în mod desăvârșit în această poveste durerea și sensibilitatea ce reprezentau cei doi poli ai existenței feminine în China acelor timpuri. Evenimente traumatizante, precum fuga în munți în urma izbucnirii și scăpării de sub control a răscoalelor din satele chinezești, sunt descrise într-un stil aproape poetic, ce conferă narațiunii culoare și autenticitate, transpunând fără efort cititorul într-o lume atât de diferită de cea cu care avem contact în viața actuală. În această lume, triumful feminității e subtil: dintre toate caracterele romanului, doar unui bărbat i se precizează numele și asta o singură dată; multe femei ale epocii își trăiau viața după preceptul enunțat de soacra lui Lily – „ascultă, ascultă, ascultă, apoi fă ce vrei”, iar pețitoarea era una dintre cele mai influente personalități ale universului rural, sfaturile sale fiind literă de lege în ceea ce privește unirea diverselor familii prin căsătorie. Fermecătoare și de multe ori covârșitoare, Floare-de-zăpadă și evantaiul secret e o carte dotată cu abilitatea de a rezona profund cu cititorul ori cititoarea contemporană și, chiar dacă descrie o epocă apusă, e în sine atemporală.
*Iulia Ștreangă, absolventă a Colegiului Național și colaboratoare Alecart de mai bine de 10 ani, este în prezent studentă la doctorat în cadrul MIT/WHOI Joint Program, profilul Oceanografie chimică. Parte a studiilor pe care le urmează o constituie participarea în expediții științifice pe mare și excursii de teren ce pun accentul pe diverse elemente ale mediului înconjurător. Totodată, Iulia rămâne o cititoare și o călătoare pasionată, dornică să împărtășească din experiențele sale literare și explorările ei pe meleaguri străine.
Pictură copertă articol: Ioniță Benea
