Cum m-am împrietenit cu poezia contemporană (fragmente din jurnalul unui olimpic la română)

3 martie 2019

M-am calificat la etapa națională. E ultimul lucru la care m-aș fi așteptat în clasa a XII-a. Aseară eram la un majorat când am aflat. Am mers ieri dimineață la olimpiadă și am ieșit de acolo cu un sentiment de bucurie (mi-a plăcut subiectul) și de eliberare în același timp, spunându-mi în sinea mea „gata, am scăpat, acum pot să învăț liniștită pentru bac”. Ok, etapa națională. Sună colosal. Într-un fel mă simt… bine, recunosc, mai ales că nu mă așteptam, dar e puțin ciudat pentru că eu nu cred că olimpiadele te pot defini. Cel mult îți conturează anumite direcții, îți dezvoltă un alt stil de a scrie. Oricum, în momentul ăsta aștept cu nerăbdare și cu o anumită teamă această olimpiadă. Nu vreau să dezamăgesc. (Profu are prea multă încredere în mine!)

6 martie 2019

M-am întâlnit cu profu și în perioada următoare voi avea doar de citit, fiindcă am de învățat pentru simulări. Zodia Cancerului & Cantosurile domestice ale lui Radu Vancu. Poezie. Eu nu prea am citit poezie, mai ales contemporană. Proza îmi este mai aproape. Știu că Vancu e un tip fain (l-am întâlnit la FILIT, la Alecart!). Sper ca poezia lui să fie la fel.

10 martie 2019

Mă întreb de ce nu am citit până acum poezie. Sau, mă rog, de ce nu prea multă, nu suficientă. Îmi place poezia lui Vancu. E chiar simpatică, haioasă pe alocuri, dar nelipsită de semnificație: „Cami dă cu aspiratorul/ iar mie ca-ntotdeauna/ îmi crapă capul de furie/ fiindcă oricum vom muri cu toții/ și ce mai contează”. Sunt câteva versuri care m-au „atins” (știu, sună clișeic), dar chiar asta am simțit. O atingere, o apropiere.

„pe pielea ta e noaptea o spuma tot mai fină./ sub ea, sufletul meu lucește ca un gând./ nu poți ști când lumina e-ntr-adevăr lumina./ absența ta se face din ce în ce mai plină.”

14 martie 2019

Aproape termin Antologia lui Vancu și îmi pare rău. Încerc să amân finalul, să-mi prelungesc bucuria. Seara târziu, când apuc să iau cartea în mână, mă așez pe fotoliul dedicat aproape exclusiv lecturilor și simt cum fiecare os din mine se relaxează știind că urmează o nouă doză de vis.

21 martie 2019

Am trecut și de ultima simulare cu bine. Profu m-a „bombardat” azi cu Structura liricii moderne a lui Hugo Friedrich, Poeți moderni a lui Nicolae Manolescu și Elegie pentru uman. O critică a modernității poetice de la Pound la Cărtărescu de Radu Vancu și multă, multă poezie. („Pregătirea pentru olimpiadă înseamnă în primul rând a citi și a descoperi poezia contemporană, îmi zice profu. Acesta este premiul tău, cel de la Bușteni este pentru ceilalți, pentru școală etc.”) Plus un subiect de olimpiadă din anii precedenți. Bine, am timp să citesc și să scriu, dar parcă mă reține ceva. Pășesc într-o lume în care nu am mai intrat niciodată și mi-e frică să nu mă rătăcesc.

23 martie 2019

Friedrich îmi spune că „Nimeni nu ar scrie versuri dacă problema poeziei ar fi să te faci înțeles.” Și atunci de ce noi, cititorii, suntem mereu în căutarea unui sens, a unui simbol, de parcă am căuta adevărul și numai adevărul în poezie? Îmi dau seama că nu sunt singura care îmbracă haina de „detectiv” atunci când citește poezie și că problema aceasta (da, devine o problemă) distruge, de fapt, poezia în sine. „Poezia se poate comunica și înainte de a fi înțeleasă”, spune T.S.Eliot. Mă întreb dacă e așa, dacă poezia poate într-adevăr să ajungă la tine înainte să o înțelegi. Poate prin imagini, cel puțin în cazul poeziei contemporane, acest lucru este cu putință. Imagini puternice construite din asocieri la care nu te aștepți îți rămân cu siguranță mult timp pe retină.

Din poezia lui Vancu mi-a rămas imaginea următoare pe care simt că nu o pot comenta (încă): „Când desfaci o bavețică, de pildă, îți dai seama că tot așa ai desfăcut un ștreang”.

26 martie 2019

Mă înspăimânta cât de frumoasă e poezia simbolistă și cum s-a născut ea. Hugo Friedrich analizează poezia lui Baudelaire, Verlaine, Rimbaud și Mallarmé, afirmând că „Suferința eului neînțeles, datorată ostracizării de către lumea înconjurătoare, pe care el însuși a provocat-o și retragerea în interioritatea preocupată de sine devine un act de mândrie; ostracizarea se anunță ca pretenție la superioritate”. Deci poezia simbolistă e distanța dintre societatea negată și eul neînțeles.

28 martie 2019

M-am întâlnit cu proful azi și mi-a corectat subiectul pe care l-am lucrat. Nu i-a plăcut faptul că am introdus ca argument în eseu o poezie mult prea cunoscută și la îndemâna oricui, o poezie de la bac, că mă plimb pe alei pietruite și mai puțin pe cărări necunoscute. E clar că mai am de lucrat, de citit, de simțit și de asimilat. Mă întorc din nou în poezie.

(Acum îmi dau seama de strategia profului în pregătirea acestei olimpiade: să pleci din poezia de azi spre cea de ieri, dinspre Jurnalul lui Radu Vancu spre poezia modernă. Și nu invers, cum ar face, cred, toți colegii mei de-a 12-a.)

3 aprilie 2019

Am trecut la Jocul poeziei de Ion Pop. Nu credeam că poezia se mai și joacă. Nu știam că poezia e, de fapt, un joc. Un joc de cuvinte, un joc de imagini. Jocul însuși e o ființă vie în poezie, îl trage de mânecă pe cititor și îl ademenește în dansul său nebun. Jocul e „descătușarea de <<cod>>, ieșirea din limitele convenției sacralizate”.

5 aprilie 2019

Am ascultat din nou cele 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu – Despre iubire. Cât de frumos vorbesc acești oameni, cât de frumoși sunt ei și cuvintele lor. Și eu mă gândeam la un moment dat de unde atâta „iubire” și atâția „te iubesc” la TV, pe stradă, în tramvai sau în orice alt loc. Cu siguranță, „iubirea devine o monedă de conversație curentă” pe buzele unor oameni ce nu au cunoscut-o niciodată și poate că nici nu o vor cunoaște, pentru că nu știu ce este iubirea cu adevărat. Dar până la urmă, câți dintre noi știm ce e iubirea? Suferim, dramatizăm, dar drama vine din „absolutizarea absolutului”. Vrem ca un muritor la fel ca noi să ne dăruiască cerul.

Pleșu mi-a arătat  distincția dintre dorință și iubire. Sunt sigură că fiecare dintre noi crede că știe să facă diferența dintre cele două. Iubirea e când iubești și dorința e când îți dorești, e pasiune, dorință fizică, nu-i așa? Ei bine, nu. Poți să crezi că iubești când tu, de fapt, îți dorești pentru că dorința ascunde nevoia de a-l conduce pe celălalt în perimetrul nevoilor tale, de a-l utiliza, pe când iubirea te face să ieși din tine și să te duci spre celălalt. În iubire tu ești cel care livrează, tu ieși din tine însuți.

(Seara, am citit textele Ioanei Tătărușanu, o alecartiană veritabilă cu care mă întâlnisem la una dintre ședințele mele de pregătire pentru olimpiadă. Câtă poezie e în ele! Da, o proză bună e cea care are în ea multă poezie! – gândul lui Cărtărescu e acum și în mine)

10 aprilie 2019

Astăzi despre poezia cotidianului. Din cartea lui Mușina. Cât de curată, de sublimă și de reală îmi pare acum poezia contemporană: „ poezia e o încercare de a se da un sens și o frumusețe vieții mele de aici și de acum”. Văd altfel acum Borderline-ul Anei Dragu, Insectarul lui Dan Coman sau Maeștrii unei arte muribunde a lui Komartin:

„După-amiezele din copilărie în care eram dus la frizer,
cu soarele rotund și alb
poleind străduțele-ntortocheate,
reflectându-se în oglinzile
mașinilor urcate pe trotuare într-o rână,
soarele ce făcea suportabile până și fațadele
blocurilor de la marginea acelui cartier muncitoresc o
portocală ascunsă sub un prosop alb ca laptele este
emoția aceasta pe care o resimt de fiecare dată
când intuiesc pe piele mirosul de loțiune ieftină
ciudata familiaritate a saloanelor
scăldate în lumină sintetică.”

15 aprilie 2019

Știam puține lucruri despre avangardă. Primul cuvânt care îmi venea în minte era „revolta”. Ion Pop în Avangardismul poetic românesc mi-a construit o imagine mult mai amplă a ceea ce înseamnă poetul avangardist. Da, e revoltat, neagă lumea de plastic în care trăiește și nu își poate consuma în tăcere nemulțumirea. Poezia avangardistă e un țipăt disperat, cu ecou prelung, care așteaptă răspuns și acțiune din partea celui care îi aude strigătele.

18 aprilie 2019

Luni plecăm la Bușteni. Am mai lucrat câteva subiecte de olimpiadă care au fost în mare parte mulțumitoare. Am mai citit/ mi-am fișat câteva capitole din Cinci fețe ale modernității a lui Matei Călinescu, am terminat antologia de poezii a lui Komartin și acum mai citesc câte ceva din Liiceanu, Așteptând o altă omenire. Sper să mă pot bucura de întreaga experiență și de oamenii pe care îi voi întâlni. Mă simt mai pregătită, am mai multă încredere că pot face ceva acolo și că nu mă voi dezamăgi pe mine în primul rând. Dincolo de tot ce se va întâmpla la Bușteni, mă simt norocoasă că am pășit în lumea poeziei și că m-am împrietenit cu ea. În ultimele săptămâni au fost zile în care „supradozele” de poezie mă resuscitau din monotonia „teoriilor” despre poezie. (Mai puțină teorie, mai multă poezie! – deviza profului de română :))

 

*Andra Anițoaie, elevă în clasa a XII-a, filologie, la Colegiul Național Iași, a ocupat locul al III-lea obținând Mențiune la faza națională a Olimpiadei de limba și literatura română, Bușteni, 2019. (Anul acesta a fost pentru prima dată când Andra a participat la olimpiada de română.)

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.