Gânduri de olimpic. Colegiul Național Iași: 190 de ani

La Colegiul Național, fiecare olimpic este o poveste. O poveste nu numai despre performanță sau despre perseverență, ci și despre eșec, despre limite, verificarea limitelor, despre prietenie, despre sacrificii sau despre dezamăgire. Întâlnirea din paginile Suplimentului Alecart (dedicat celor 190 de ani de la fondarea școlii) cu câțiva dintre olimpicii Naționalului ne va aduce o nouă perspectivă asupra ideii de competiție. Până atunci, vă oferim câteva gânduri. Gânduri de olimpic:

„Pregătirea pentru olimpiade mi-a dezvoltat un anumit mușchi al minții, cel care se ocupă cu raționamente abstracte și superficiale. Olimpiadele de matematică sunt în esență puzzle-uri mai complicate pe care trebuie să exersezi mult. Trebuie să găsești soluțiile unor întrebări care îți sunt puse într-un examen. În contrast, cercetarea academică se axează, de obicei, mai mult pe întrebare decât pe soluție. Dacă ai o minte iute, poți să petreci mai puțin timp căutând soluția unei întrebări, dar partea cea mai grea este să găsești întrebarea potrivită.” (Marius Pachițariu, absolvent Princeton, fost olimpic internațional la matematică)

„Olimpiadele m-au învățat să concurez, în primul rând, cu mine, să îmi organizez timpul și prioritățile, să îmi formez o definiție pentru eșec și succes care să nu depindă de „rezultat”. În același timp, încadrate de speranța firavă de la început și cearcănele de la final (nu expresie a oboselii acumulate, cât efect al nopților de după probă) mi-au arătat că nu sunt inutile, dar nici esențiale în devenirea unui elev, rămânând la latitudinea fiecăruia relevanța pe care le-o atribuie.” (Andrada Strugaru, clasa a X-a, filologie, Premiul I – faza națională a Olimpiadei de limba latină, calificare la faza națională a Olimpiadei de limba română)

„Vă uitați la mine suspicioși, de parcă v-am ascuns ceva. Nu-i așa că pare prea… normal? Asta pentru că este normal. Nu suntem specimene sau super-oameni. Singura diferență între noi și cei din jur e că ne place să ne jucăm cu limitele, cu imposibilul, cu infinitul. Cedăm, greșim, cădem – suntem oameni. Dar niciodată nu uităm să ne ridicăm din nou, pentru că liftul nostru are drept combustibil pasiunea.” (Ioana Popa, clasa a XI-a, Medalie de Argint – Olimpiada Internațională de Științe)

„Am învățat să nu îmi neg și chiar să-mi respect greșelile, căci pentru a ajunge la un anumit nivel de maturitate și la capacitatea de a simți ulterior succesul în forma sa nealterată și cât mai fidelă realității, trebuia să mă confrunt și cu ceea ce e numit și înțeles adesea ca eșec, termen pe care îl refuz cu vehemență. Nici măcar o bătălie pierdută nu a fost. Mi-am subjugat înfrângerea exterioară și mi-am alimentat din ea ambițiile interioare. Importanța ei rezultă din faptul că, de data asta, ea a fost cea care m-a incitat la luptă, care mi-a redat încrederea și m-a provocat. Înfrângerea e, așadar, o provocare, iar eu am acceptat confruntarea cu ea fără a avea nevoie de timp de gândire. Ăsta e un alt pact pe care l-am făcut într-un alt răgaz între bătălii. M-am aliat cu greșelile mele, pentru că doar avându-le aproape o să le pot învinge.” (Tamara Bivol, clasa a X-a, filologie, calificare la faza națională a Olimpiadei de istorie)

„Toate olimpiadele prin care am trecut m-au obișnuit cu un ritm de muncă intens, mi-au format abilități de organizare eficientă a timpului, m-au învățat să reacționez la eșec. Relațiile legate cu colegii de clasă ori de generație s-au dovedit a fi, de-a lungul acestor ani, fie durabile, fie mult prea fragile, și testul timpului și al distanței m-au învățat să diferențiez între prieteni și cunoștințe.” (Iulia Ștreangă, studentă la University of Edinburgh, fostă olimpică la română, chimie, științe)

„Realitatea este că olimpicii sunt oameni obișnuiți, care în puține cazuri dețin capacități intelectuale extraordinare. Ceea ce ne deosebește este perseverența, înrudită cu ambiția și născută din dorință și pasiune. Nu, nu este garantat că printre noi se află un nou Einstein. Nu este sigur faptul că fiecare va face o descoperire sau va ajunge printre cei mai buni din lume în domeniul de interes. Ce este sigur, însă, este că, pentru noi, nu e atât de greu să ne răpim momente prețioase din timpul liber spre a-l dedica unei discipline.” (Bianca Petrescu, clasa a XI-a, Medalie de Argint – Olimpiada Internațională de Științe)

„Acum, când stau și îmi amintesc câte s-au întâmplat în viața mea din acel moment, mă podidesc iar lacrimile. Viața olimpicului nu este deloc atât de roz cum pare, deși mulți care nu o cunosc ar spune că da. Olimpiada oferă multe, dar și răpește. Oferă încredere, rezultate, cunoștințe, dar răpește timp, prieteni, zâmbete și o face în mod nemilos.”                   (Lidia Ivanov, clasa a IX-a, filologie, Mențiune – Olimpiada Internațională de Limba rusă)

„Cât timp am fost elevă, am avut statutul „olimpicului la română” și mi s-a întâmplat deseori să fiu tratată condescendent, ca și cum tot ceea ce făceam era o joacă de-a cuvintele, o simplă frazeologie. Am iubit literatura, am iubit dilemele, clarobscurul și întrebările care se adâncesc mereu, pe măsură ce te apropii de ele. Am simțit că ele definesc umanitatea din noi, dincolo de etaloanele și dispozițiile care ne simplifică, la suprafață, lumea și existența. Și am putut să arunc o privire indiferentă celor care îmi imputau că domeniul literaturii este unul steril pentru viața de fiecare zi.”                          (Laura Ștreangă, studentă la Warwick, fostă olimpică la română, Premiul I la Olimpiada Internațională de Lectură)

„Totuși, în România lucrurile sunt și mai grave, căci elevii pasionați de știință au, în principiu, o singură opțiune: olimpiadele școlare care, după părerea mea, sunt destinate aceluiași sector uman care are succes în educația clasică. Mai exact, se încurajează munca abstractizată și deseori repetitivă, gândirea convergentă, iar lucrul se desfășoară aproape exclusiv individual. Pentru mine și pentru mulți alții, a funcționat – credeți-mă și participarea intensă în astfel de competiții mi-a schimbat viața. Am devenit însă conștient că o medalie de aur sau a avea 10 pe linie nu este o garanție a succesului într-o viitoare carieră în știință sau tehnologie. Lipsa alternativelor în România îi descurajează pe tinerii pasionați, dar care nu ating performanțe în competiții.” (Tudor Giurgică-Tiron, absolvent Harvard University, fost olimpic internațional la fizică și științe)

 

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.