Gânduri sincere pe marginea unei conferințe sau Întâlnirea cu Radu Vancu

„Întâlnirea de astăzi cu Radu Vancu a fost de fapt o întâlnire cu literatura, în special cu efectele acesteia. Prin intermediul unor povești puțin știute, dar extrem de interesante, scriitorul ne-a arătat cum literatura, poezia mai precis, poate trezi empatie chiar și în cei mai puțin sensibili oameni. M-a impresionat povestea lui Ezra Pound care, închis într-o celulă și obligat să treacă printr-un proces menit să îl facă sa înnebunească, își recita poezii sieși. Deși soldaților care îl păzeau li se spusese că în celulă se află un om extrem de periculos, căruia nu trebuie să îi adreseze nicio vorbă, unul dintre ei se lasă totuși purtat de versurile auzite, mirându-se cum de un om care se presupune a fi unul „rău” poate fi capabil de o astfel de frumusețe. Literatura poate, așadar, să umanizeze, fapt ce constituie într-o anumită măsură și rolul ei. Un alt subiect abordat în cadrul întâlnirii care m-a marcat a fost înclinația tot mai mare a oamenilor către tehnologie, o înclinație care, în momentul în care depășește o anumită limită, devine distructivă. Dilema constă tocmai în stabilirea limitei. Este etic să clonăm oameni pentru a le folosi organele sau ca arme de război? Este moral ca oamenii, în viitor, să poarte în organismul lor chip-uri? Până unde putem merge ca rasă umană cu tehnologia? Desigur, literatura nu poate oferi un răspuns concret la astfel de întrebări, însă poate cu siguranță dezvolta un anumit sistem de valori al fiecăruia, un mecanism de discernământ care să conceapă soluții pentru astfel de probleme.

Conferința lui Radu Vancu de astăzi constituie, ca atare, o pledoarie revelatoare pentru literatura care „se află peste tot”, așa cum însuși poetul a afirmat.”- Anastasia Fuioagă (redactor Alecart, elevă la Colegiul Național Iași)

 

„Întâlnirea cu Radu Vancu a fost o continuă revelație și o contemplare asupra a ceea ce este poezia sau, mai bine zis, asupra a ceea ce devine ea în ochii noștri datorită impresionabilului discurs al poetului. Poeziei i-au fost analizate numeroasele valențe pe care le posedă – ca un mod de a-ți forja o identitate individuală, ca o cale de găsire a identității unei comunități și, nu în ultimul rând, drept „principalul izvor de căldură al culturii române”. Autorii clasici au fost cei care au depănat, în ciuda vicisitudinilor, de-a lungul timpului firul nesfârșit al identității poeziei românești, înnodându-l deseori cu numeroase alte ițe străine – elemente din exterior pe care poeții nu doar că le-au adoptat, ci le-au transformat și adesea le-au îmbogățit, contopindu-le în creațiile proprii şi făurind astfel poezia românească ca identitate europeană.

Despre această valoare europeană a poeziei românești, dar și despre poezia și literatura contemporană în general – ca liant cultural în realizarea unității naționale – s-a discutat pe parcursul dialogului între poet și public, în contextul în care fundamentul spiritual al întâlnirii este sărbătorirea Centenarului.

Ne-am întâlnit pentru a ne convinge că literatura construiește punți peste maluri, străbate munți și astfel – UNEȘTE. Am plecat îmbogățiți, emoționați și dornici de o altă rundă de dezvăluiri și revelații.” – Tamara Bivol (redactor Alecart, elevă la Colegiul Național Iași)

 

„O sală poate mult prea mică, nu pentru oameni, ci pentru energia declanșată, pentru entuziasmul potolit doar de răsuflarea tăiată cu care ascultai fiecare cuvânt… o conferință excepțională. Aș folosi superlativul de nenumărate ori, dar îmi este teamă să nu umplu rândurile date cu prea mulți de foarte… Nu de alta, dar sunt atât de multe de spus! A fost pentru prima dată când l-am auzit vorbind pe Radu Vancu și ceea ce pot să spun este că am rămas de-a dreptul impresionată de tot ceea ce emană și este, din câte am putut observa în timpul deloc prietenos cu noi pe care l-am petrecut în sală. Pe scurt, am rămas impresionată de felul în care se poate jongla în jurul unei idei, de pasiunea cu care scriitorul și omul (există posibilitatea să fi făcut un pleonasm, întrucât am impresia că, în cazul de față, ele se întrepătrund insesizabil într-o lecție de și despre umanitate) a vorbit despre poezie și despre viață, despre spiritul european în identitatea națională, despre puterea literaturii fără de care lumea ar fi un loc tern și lipsit de valoare, de tandrețe și de candoare. Mulțumesc!” – Viviana Gheorghian (redactor Alecart, elevă la Colegiul Național Iași)

 

„Radu Vancu a ținut astăzi o pledoarie pentru poezie în fața elevilor de la Național/Alecart, a studenților sau a oricui a fost dispus să îi asculte cuvintele care au adunat în același spațiu generații, formând un singur nucleu generator de frumos, de poezie. Nu îmi ajung cuvintele ca să descriu impactul scriitorului asupra mea- o novice în ale poeziei. Discursul său a acoperit o sferă atât de largă de interes, încât ar fi fost imposibil ca cineva din sala neîncăpătoare pentru toți cei adunați acolo să nu părăsească încăperea mult mai bogat sufletește.

Printre aspectele care m-au impresionat în mod deosebit aș putea menționa, în primul rând, modestia, intuiția ce pare să-l conducă spre adevăr, afirmând despre sine: Da, sunt un grafoman, această calitate făcându-l să taie în miezul creației și să își reconstruiască opera ori de câte ori i se pare că aceasta nu atinge punctul central și nu captează sentimentele autentice. Pe lângă analiza „identității” poeziei, Radu Vancu a venit cu, să o numim, încurajare pentru cititorii și scriitorii români de a nu se simți inferiori în fața celorlalți, pentru că nu există nici decalaje culturale în literatura contemporană, nici decalaje de simțire.

Aș încheia spunând că prima întâlnire cu Radu Vancu, omul și scriitorul, mi-a lăsat un gust dulce-amar. Dulce datorită avalanșei de informații care mi-a fost livrată din plăcerea de a împărtăși cu cei din jur ceea ce simte și gândește; iar amar, evident, din cauza timpului care pare să se înverșuneze de fiecare dată să taie firul discuției prea devreme și prea brutal.” – Amalia Carciuc (redactor Alecart, elevă la Colegiul Național Iași)

 

P.S. Tocmai am aflat că pe 3 iunie ne vom reîntâlni cu Radu Vancu. De data aceasta, la Sibiu.

Foto: Andrei Rusu

 

 

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!