Național + Petru = Love (Gândurile sucevenilor la 190 de ani de Național)

Este de-a dreptul liniștitor să descoperi liceeni cu un interes atât de mare pentru cultură, interes dublat de talentul prin care reușesc să construiască texte vii, de forță. La mulți ani, Național!

Diana Diaconescu: Când îmi imaginam redacția unei reviste, mă gândeam la un birou plin cu oameni uniți de o pasiune comună, care deveneau ulterior prieteni prin intermediul acesteia. Apoi am ajuns la liceu unde a intrat povestea Alecart în peisaj. Nu aveam o idee clară despre cum revista ajunge în mâinile oamenilor și cine o face, tot ce știam se rezuma la faptul că pot scrie despre cărți, proful trimite textul la Iași și apare în revistă. Era îndeajuns. Cu timpul, citind și celelalte numere ale revistei, am început să mă familiarizez cu ceea ce presupune Alecart, cu diferențele dintre cele două redacții. Fără nicio îndoială nucleul revistei era setat în Iași și, cum distanța nu asigura comunicarea directă între suceveni și naționali, puteai să cunoști tinerii din redacție mai ales prin articolele din revistă. Majoritatea textelor, cum era firesc, din revista Alecart aparțineau celor din Iași, recenzii care arătau adolescenți pasionați de literatură, de muzică, de celelalte arte într-un mod vădit, neconvențional. Alecart ne aduna pe toți sub aceeași umbrelă și nu puteam fi mai mândră să fac parte dintr-un proiect definit prin tineri care iubesc arta și cărora nu le e în vreun fel teamă să se exprime, să-și spună deschis părerea.

A venit vara lui 2017 și Festivalul de poezie de la Bistrița a fost contextul ideal pentru întâlnirea cu ieșenii. Eram la concertul de jazz când Anca Șcheul, pe care am cunoscut-o la un concurs de poezie, mi-a făcut cunoștință cu soții Emil și Nicoleta Munteanu, inițiatorii și coordonatorii de la Iași ai proiectului Alecart. Au fost calzi și primitori încă de la început, ceea ce am apreciat enorm, având în vedere că venisem singură și nu prea știam pe nimeni. Apoi a urmat Andrei Rusu, cu care m-am întâlnit când așteptam să cumpărăm CD-ul formației de jazz și cu care m-am împrietenit neașteptat de repede. A doua zi am cunoscut și redacția mare, cele trei fete care mă intimidau, dacă pot să spun așa, prin felul lor de a scrie și de a percepe o carte. Zâmbetul prietenos al Vivianei contrasta cu seriozitatea și respectul pe care ți-l impuneau Anastasia și Ioana doar prin lista de cărți citite. Cele trei zile la Bistritz în care descopeream orașul poeziei prin pozele lui Andrei sau prin poveștile și glumele spuse la ora 3 dimineața într-un pub au fost în același timp zilele în care am cunoscut Alecart prin nucleul frumos din Iași.

Am ajuns din nou la Iași cu ocazia Festivalului FILIT, unde am participat la Întâlnirile Alecart. O sală de festivități plină de elevi de liceu, Anastasia & Ioana & Viviana alergând de colo-colo să se asigure că totul este în regulă înaintea sosirii invitaților. Pe tot parcursul celor două ore în care am cunoscut cărțile și poveștile scriitorilor prin intermediul elevilor de la Național m-am simțit acasă, un sentiment care amorțise de ceva vreme. Prezentările fetelor, comunicarea atât de vie dintre public și scriitori, dorința elevilor de a-și spune părerea despre cărți și de a pune întrebări, toate acestea m-au asigurat că există locuri unde poveștile prind formă umană și tinerii de vârsta mea sunt gata să le întâlnească. Până la urmă, acesta este Alecart, ieșire din zona de confort, schimbare prin dialog și speranță că există oameni frumoși & zone frumoase, în care arta este actrița principală. Încă mai există lacune în comunicarea dintre Suceava și Iași, alecartienii se văd destul de rar față în față. Problema trebuie rezolvată pentru că, atunci când cunoști oamenii de după cortină, stai mai mult cu ei & le vorbești, doar atunci devii prieten cu povestea lor vie și intri în Zona aceea frumoasă numită Alecart. La mulți ani, naționali!

Am fost încântată să cunosc tineri inteligenți, calzi, efervescenți, ceea ce m-a făcut să mă desprind cu greu de atmosfera vie a Sălii de Festivități de la Național. Le-am povestit încântată sucevenilor mei toată experiența.

Ana Țebrean: Am avut prilejul să fac parte din acest proiect, Alecart, încă din clasa a X-a. Ceea ce face specială această mișcare culturală (pentru că, da, o pot numi așa) este tocmai colaborarea, antrenarea elevilor din două județe. Am avut șansa să interacționez cu ieșenii de la Național, co-redactorii Alecart, atât la olimpiadele naționale, cât și în cadrul întâlnirilor organizate la Iași. Da, avem multe în comun; creativitatea, inițiativa și civismul sunt coordonatele care ne unesc. Am putut să cunosc tineri ca noi care merită cunoscuți, tineri care mi-au consumat nopțile pe tren/ pe Facebook cu discuții cu și despre literatură, cu și despre drame cotidiene atât de împărtășite.

Andreea Petrovici: Am avut ocazia să intru în contact cu elevii ieșeni ai Colegiului Național prin intermediul revistei Alecart. M-am convins cu bucurie că în spatele unui astfel de proiect nu pot fi decât tineri pe măsură. Este de-a dreptul liniștitor să descoperi liceeni cu un interes atât de mare pentru cultură, interes dublat de talentul prin care reușesc să construiască texte vii, de forță. Imediat ce primesc noul număr Alecart am ieșenii mei favoriți, cărora le devorez articolele. Nu sunt puține materialele culturale pe care le-am descoperit prin intermediul articolelor bine scrise. Cred că acest fapt validează, mai mult decât orice, valoarea conținutului: puterea de a influența, de a ști să-ți înfășori în lumină textul, în așa fel încât să devii intermediarul dintre cititor și informația de calitate. Desigur, am fost la Iași să mă conving că nu sunt fermecată doar de talentul lor scriitoricesc. Știam că întâlnirile vin, de regulă, cu dezamăgirile lor specifice, dar de această dată s-a întâmplat contrariul. Am fost încântată să cunosc tineri inteligenți, calzi, efervescenți, ceea ce m-a făcut să mă desprind cu greu de atmosfera vie a Sălii de Festivități de la Național. Le-am povestit încântată sucevenilor mei toată experiența. Abia aștept să le povestesc și clujenilor. Până atunci, nu pot decât să mă bucur că fac parte, alături de alți tineri ca noi, dintr-o astfel de mișcare culturală, care anunță minunate vremuri viitoare.

Ioana vorbește despre cei din Național ca și cum ar fi a doua ei familie (ceea ce chiar sunt, cu siguranță). În fond, oamenii definesc o instituție și nu invers. Mulțumesc, Ioana, pentru prietenia ta sinceră! Mulțumesc, Național!

Diana Roznovan: Colegii noștri de la Național sunt creativi, cultivați și extrem de muncitori. Se vede din tot ce fac ei în proiectul Alecart. Îi voi cuprinde pe toți în imaginea Ioanei Tătărușanu. Am întâlnit-o pe Ioana la București. Amândouă am fost trimite din partea Alecart pentru a scrie despre Olimpiada de Lectură. Prima dată am văzut-o în lift: sigură pe ea, dar visătoare. Singurele aspecte pe care le știam despre ea erau că învață la Colegiul Național Iași și că urma să fim colege de cameră pentru patru zile: să văd (în sfârșit) întruchiparea acestei entități a fost conturul care lipsea imaginii de până atunci. De la ea știu cât de multă pasiune și muncă se depun în orice proiect. De la ea știu câtă căldură și empatie presupune comunicarea dintre elevi și profesori, elevi și elevi, profesori și profesori. Ioana vorbește despre cei din Național ca și cum ar fi a doua ei familie (ceea ce chiar sunt, cu siguranță). În fond, oamenii definesc o instituție și nu invers. Mulțumesc, Ioana, pentru prietenia ta sinceră! Mulțumesc, Național!

Violeta Țibuleac: Colaborarea în cadrul Alecart nu e numai despre a scrie și a publica. Colaborarea cu naționalii e mai mult de atât. Ea depășește limitele profesionalului. Am ajuns o mare familie, familia Alecart. Eforturile noastre nu se orientează spre o împlinire sau o satisfacție a propriului ego, ci spre a determina ca existența fiecăruia să fie una motivată de un scop măreț în viață. Am participat împreună la întâlniri, la festivaluri, la concursuri și petreceri. Evenimente de mare succes. Acest succes are legătură cu noi toți – cu acel fiecare de acum. E legat de forța de a fi persoana care poți să devii și vei deveni, dacă decizi acest lucru. În urma colaborării pe care o avem, consider că fiecare a decis deja: unitis viribus.

*Diana Diaconescu, Ana Țebrean, Andreea Petrovici, Diana Roznovan, Violeta Țibuleac sunt eleve la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava.

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.