Timpul demnității ultragiate: Hoțul și câinii. Cafeneaua Al-Karnak, de Naghib Mahfuz (Premiul Nobel pentru Literatură, 1988)

Dar vreau să-ți spun că omul găsește resurse să facă față și celei mai crunte încercări, că poate sări în picioare în suferința cea mai cumplită ca să alunge grijile cu o indiferență care poate fi socotită deopotrivă forță sau disperare.

Numele lui Mahfuz este legat în primul rând de extraordinarul periplu pe străduțele din Cairo și prin odăile ce ascund povești de viață, ambiții, zbateri, decăderi și încercări disperate de a face față răsturnărilor de destin pe care viața și rostogolirea evenimentelor pe scena politică a Egiptului din secolul trecut le provoacă, aducând la un loc sau despărțind membrii unei familii și o multitudine de chipuri și de alte destine cu care aceștia se intersectează. Sondând atât tradițiile și încercările de modernizare, cât și spațiul, atât de colorat, de dens, de plin de viață și de cutume, zguduit de mișcări sociale și de fracțiuni politice divergente, de eroi naționali, visuri de mărire și de independență, trădători, falși profeți ai binelui, dar și universul interior – într-o amplă panoramare care e monografie și istorie, studiu psihologic și tipică poveste arabă, trilogia Cairo-ului (O plimbare prin palat, Strada Zahărului, Palatul Dorinței) cucerește orice cititor. Un diamant căruia nu ai ce să-i pui alături pentru a-i spori valoarea sau strălucirea. Totuși, Mahfuz orchestrează un număr impresionant de povestiri și romane care prelungesc și adâncesc problematica propusă în trilogie și o face magistral, chiar dacă pe spații narative mai puțin ample și într-o tonalitate ușor diferită.

Viu, dar fără viață, asemenea unei mumii.

Hoțul și câinii, respectiv, Cafeneaua Al-Karnak continuă, așadar, liniile de forță ale trilogiei, sondând prin intermediul câtorva destine abia schițate mutațiile pe care societatea egipteană le traversează după Revoluție și dezamăgirile provocate de transformarea acesteia într-un regim dictatorial, relația dintre aspirația nobilă, inocentă și fața grotescă, de neînțeles pe care lumea o dobândește treptat. În ambele, Mahfuz problematizează și denunță, ciocnește perspective, personajele fiind mai degrabă niște puncte în mișcare în jurul cărora se proiectează o realitate stratificată, deopotrivă tragică și monstruoasă, repere ale unei broderii în care umanul și istoria se confruntă. În ambele, personajele caută, tind spre, ratează iubirea, consistența și fațetele relațiilor interumane se modifică rapid, recunoaștem aceleași mișcări interioare și contradicții din trilogie, alternanța înăuntru-în afară e mereu prezentă, chiar dacă ușor distilată.

Mai puțin dense din punct de vedere narativ, Hoțul și câinii și Cafeneaua Al-Karnak par mai degrabă secvențe dintr-un film alb-negru ce caută să redea tensiunea clocotitoare a vieții, cu oameni surprinși în plină zbatere, impregnați de o profundă nostalgie și de o neputință ce se întinde acaparând totul. Înfrângerea e de la început acolo, în silueta și apoi în apriga dorință de răzbunare resimțită de Sa`id Mahran, în disperata nevoie a lui Nur de a găsi liniștea, de a iubi și de a fi iubită, în gândul amar că așteptarea se prelungește zadarnic (Hoțul și câinii) sau în privirea grea, în frumusețea rafinată, subtilă a Qurunfulei și în strania dorință de a reveni în cafeneaua ei, loc de întâlnire și de discuții, pe care o simte personajul din cel de al doilea roman.

Nu-ți dai seama că n-are rost să încerci să opui rezistență?

Aceasta e întrebarea care se înfiripă și apoi se înalță tot mai puternic urmărind zbaterea lui Sa`id în Hoțul și câinii. E o întrebare ce se transformă în capcană pentru acest bărbat respins de toți, un inadaptat, un smintit încremenit într-un alt timp, pe care nici măcar nu a apucat să-l trăiască, pentru care doar s-a pregătit, un bărbat trezit brusc într-o realitate care îl refuză, ale cărei reguli nu le înțelege – o lume plină de trădători, o lume pe care vrea să se răzbune. Inițial pentru nedreptatea care i s-a făcut, pentru anii petrecuți în închisoare, pentru lipsa de loialitate a celui pe care îl considerase prieten, pentru meschinăria femeii iubite, pentru înstrăinarea fiicei. Dorința de răzbunare se transformă însă treptat în ceva  mai adânc. În revolta față de viața care l-a tras în piept, i-a răpit demnitatea și l-a făcut un om fără rădăcini, un hoț și un biet nefericit cu mintea tulburată. Un paria, un nimeni, vânat pentru că nu se adaptează și nu aderă la noua lume, la noile reguli. Pentru Sa`id, viața mult promisă în tinerețe s-a dovedit o uriașă minciună, credința în dreptate, o fantasmă goală, revoluția, o ordine care nu a făcut decât să aducă la putere niște falși eroi lipsiți de scrupule, egoiști, pentru care principiile perorate nu au fost altceva decât un instrument de a obține avantaje. Sa`id nu-și dă seama că nu are rost să opună rezistență împotriva nedreptății, a ticăloșiei, a corupției. Împotriva realității, cu lungul ei șir de dezamăgiri pentru cei care nu au nimic decât visuri. Pentru cei cărora li s-a dat ceva (o idee în care au ajuns să creadă) pentru a li se lua apoi totul. Sa`id nu-și dă seama că nu are rost să opună rezistență împotriva a ceea ce i-a rezervat destinul. În fapt, împotriva a nimic. Iar zbaterea lui e zadarnică și, paradoxal, lipsită de măreție. Când înțelege că singurul adăpost pe care îl poate avea pentru scurt timp, camera lui Nur, în care e vegheat doar de propria singurătate, întuneric și așteptare, devine chiar imaginea propriei vieți, lui Sa`id nu-i mai rămâne decât să ucidă absurdul. Într-un protest sângeros, menit în orice caz, să-i aline pe cei vii și pe cei morți, să nu-i lase să-și piardă ultima speranță. Dar care sfârșește previzibil: bărbatul, cu ultimele resurse de vis frânte, e vânat de câini în întunericul de nepătruns al unui cimitir în care încearcă să se ascundă. Câinii polițiștilor sunt doar întruchipările celorlalți, ale oamenilor ce și-au pierdut umanitatea, reduși la instinctualitatea unor prădători antrenați să anihileze pe oricine nu se alătură haitei. Câinii care-i iau urma lui Sa`id acționează cum au fost învățați să o facă, în timp ce ceilalți, câinii cu chip uman, o fac având în ei instinctul răului.

Da, în cele din urmă trebuise să cedeze și se predase. Fără să-i mai pese de nimic.

Personajul lui Mahfuz se transformă treptat dintr-un hoț abia eliberat din închisoare într-un om evacuat din prezent, căruia i s-au promis o cale, o luptă și un sens într-o existență ce-i refuza orice șansă din cauza inechităților sociale. Sa`id e un inocent transformat în hoț în numele unei cauze și care nu se poate descotorosi de această identitate care a fost pentru un timp viața lui. O identitate asumată, un mod de a-și câștiga traiul în care există principii și o anumită onestitate ce, descoperă el prea târziu, nu se mai regăsesc în viețile și în felul de a acționa al celor inițial cinstiți, care devin adevărații hoți (de speranțe) când vremurile se schimbă și simt gustul puterii. Încercarea de a-și salva onoarea, de a-și redobândi demnitatea (conform principiilor lumii pe care o știa) se lovește de indiferența sau de lipsa de scrupule a celorlalți. Ciocnirea dintre cele două moduri de a trăi, dar mai ales intruziunea absurdului în acțiunile sale îi sunt fatale. Transformat în ucigaș al unor nevinovați, Sa`id pierde orice posibilitate de a se salva. El pare a fi singurul care nu înțelege că viața așa cum a cunoscut-o (sau a crezut că o cunoaște) nu mai există. Deși ajunge să ucidă doi oameni pe care nici măcar nu îi cunoaște, adevărații criminali sunt cei care fabrică și apoi se folosesc de idei întru binele personal, mizând pe fantasma binelui colectiv și a progresului. Gândul amar la care ajunge, dar criminalii scapă cu zile și cad oameni nevinovați, nu e suficient să îl salveze. Salvarea nu e a celor ca el, nu poate fi nici a lui Nur și nici a celor ce încearcă să-l sprijine. Ea e a oamenilor care știu să se adapteze, a celor ce renunță la principii, își ascut instinctele de prădător, își apără teritoriul și nu ezită să atace. Lupul singuratic Sa`id este victima haitei de câini sălbăticiți.

E în Hoțul și câinii  ceva din substanța universului camusian din Străinul, deși personajul lui Mahfuz nu e un Meursault. Dorința de răzbunare și apoi revolta lui par la polul opus al indiferenței lui Meursault. Totuși, ceea ce-i apropie e aceeași zbatere în confruntarea cu absurdul, nevoia de a-și clama adevărul interior și felul în care sfârșesc, striviți de diferența/divorțul dintre ei și lume.

Priveam pe furiș la chipurile lor și aproape că citeam pe ele suferința și uimirea din spatele măștilor.

În Cafeneaua Al-Karnak (o povestire) suntem aparent într-un alt timp (deși istoric e același), într-o lume ce dă inițial impresia că e așezată, stabilă, lumea în care au crescut copiii Revoluției, lumea ce ar fi trebuit să fie a lor. Dar ceea ce pare un trai tihnit se dovedește o capcană, iar cafeneaua devine refugiul unor exilați, al celor care nu își găsesc locul nicăieri, al vechii generații obosite să privească ba spre viitor, ba spre trecut și al unor tineri ce nu se mai regăsesc în idealurile cu care au crescut. Copiii Revoluției egiptene și visul lor spulberat, transformat în tiranie acum când nu mai sunt copii, iar Egiptul e zguduit din nou de mișcări ideologii divergente, de nemulțumiri sociale, de convulsii politice, acum când orice încercare de opoziție față de regim sau orice încercare de a-ți trăi doar viața personală înseamnă a ajunge în închisoare (ca membru al Partidului Comunist sau al Frăției Musulmane, ca adept al uneia dintre cele două mișcări sau din întâmplare). Pentru că orice dictatură se hrănește din teroarea pe care o întreține.

Cafeneaua Al-Karnak are în pronunțat caracter politic, în sensul în care oferă imaginea unei realități cutremurătoare, a unui vis transformat în coșmar, a unor dezamăgiri și a unor succesive înfrângeri a tot ceea ce ar fi trebuit să însemne libertate. În ciuda progresului promis și a modernizării rapide a țării, anii de după Revoluție s-au dovedit un salt înainte dublat de pierderea drepturilor civile și de instaurarea unei terori crâncene, culminând cu dezamăgirea provocată de înfrângerea Egiptului în războiul cu Israelul. În Cafeneaua Al-Karnak Mahfuz reconstituie o perioadă complicată din istoria modernă a țării, cu contradicții puternice între aspirațiile inițiale spre libertate și progres și realitatea ulterioară, cu tensiunile între tradiție și modernitate. Cu vieți frânte, cu tăceri la fel de vinovate, cu compromisuri morale și vinovății care zdrobesc.

Tristețea a cuprins inimile oamenilor simpli, nevinovați.

Hoțul și câinii și Cafeneau Al-Karnak pot fi privite ca un diptic. În primul, istoria mai largă se reflectă în destinul personajului, în timp ce în al doilea, momentele surprinse sau reconstituite din viața celor ce se întâlnesc în cafeneaua Qurunfulei sunt pretextul din care iradiază imaginea amplă, în tonuri ce devin tot mai întunecate, a unei mișcări ce a început cu răsturnarea regelui Farouk și s-a transformat într-o dictatură militară, într-un regim politic care a făcut din Egipt un stat polițienesc. În ele, Mahfuz se dovedește încă o dată un atent observator al sufletului uman, al zbaterilor și al contradicțiilor sale, aducând – poate mai mult decât în trilogia Cairo-ului –  un omagiu celor care nu vor nimic altceva decât puțină fericire, puțină îngăduință, un strop din iluzia că viața poate fi blândă și cu ei, un elogiu pentru cei care încep și încheie fiecare zi cu același gând: Vreau să fiu pur și simplu eu însumi, nici mai mult, nici mai puțin. În egală măsură însă, Mahfuz e un lucid denunțător a tot ceea ce presupune realitatea socială și politică a Egiptului. Așadar un scriitor total, pentru care omul trebuie să fie tratat ca om.

(*Nicoleta Munteanu, co-fondatoare, alături de Emil Munteanu, a Proiectului Alecart,  profesoară MERITO la Colegiul Național Iași, consideră că a fi  profesor de română înseamnă a-i transforma pe elevi nu doar în niște absolvenți cu note mari la bac, ci în cititori și spectatori pasionați, a-i aduce aproape și de literatura/ teatrul de azi scriind despre cărțile nou apărute sau despre spectacolele puse în scenă la teatrele ieșene și nu numai.)

Pictură: Ioniță Benea

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!