Prima impresie pe care mi-au lăsat-o ilustrațiile de pe pagina de instagram a Andreei Dumuta (@galactixy_illustrations) a fost neîndoielnic pregnantă prin transparența sa; poate paradoxal, fiecare postare reușește să existe independent de celelalte, mărginită doar de propriul chenar, însă, în același timp, completându-se cu restul creațiilor asemenea unor piese de puzzle, lăsându-se întretăiată de un fir roșu ce trasează o imagine panoramică, o poveste proprie a existenței. Atât cromatica (îndeosebi prin contrastele între stridente), cât și subiectul în sine abordat în fiecare ilustrație exercită o forță greu de definit asupra celui ce privește. Ceea ce impresionează în ilustrații este atenția cu care aceasta tratează & trasează fiecare detaliu, fiind foarte percutantă modalitatea în care transfigurează și cele mai mici elemente în povești. Astfel, pe măsură ce începi să privești cu adevărat, aceeași ilustrație ajunge să se despice în alte câteva „narațiuni”, fiecare cu particularități ce așteaptă să fie descoperite. Disecția unui trup propriu, conștiință și organe febrile – ilustrațiile Andreei Dumuta infiltrează un grotesc aproape familiar, într-un banal artificial al automatismului. Umbre și tușe stridente de culoare compun și descompun fețe separate ale unei naturi umane deformate și remodelate, vizualul devenind o metaforă a tot ceea ce există și înconjoară omul, o radiografie a ceea ce e viu și/sau neviu.
Constatând angrenarea sinelui în mecanismul fatalității circulare a vieții, omului nu îi rămâne decât să se îndrăgostească de ceea ce îl împinge lent spre nimicire. Canevas al cvasi-eoticului, umanul devine jertfă pentru o forță străină (persoană? / moartea însăși?). Amenințare a existenței umane, pierderea esenței, fie prin moarte fizică, fie prin uitare și abandonare a ființei în instinct, este prezentată într-o cromatică complementară albastru-portocaliu. Erosul și atingerea devin instrumente vizuale ale limbajului corporal (compus din linii curbe, care surprind o dinamică a intimității), un parazitism în care funcțiile vitale sunt treptat blocate, astfel încât moartea se transformă în ispășire. Corpuri și fâșii de carne și oase au devenit acum subiecte analizate în întreaga goliciune a sufletului, fascinație a morbidului (dez)umanizat ce dezvăluie o degradare a interiorului și exteriorului deopotrivă.
Pe măsură ce periplul printre ilustrațiile artistei continua hipnotic, nu am putut să nu mă gândesc că ele se transformau din ce în ce mai pregnant într-o radiografie asupra imaginii de sine. Sau, mai bine zis, într-o invitație la o dezbatere despre vectorii care compun această imagine. Ne definim prin atribute împrumutate de la cei din jurul nostru, ne definim prin remarcile obosite ale unor oameni încuiați, ne definim prin acțiuni manipulate indirect sau direct, conștient sau nu, de universul exterior. Este o poveste a omului inhibat de standarde – omul care își pierde comportamentul visceral, urmând cu strictețe reguli nescrise, dar, într-un minut de sinceritate absolută, observă că a devenit un produs procesat până la epuizare al dorinței opozante instinctului. Ochii critici deformează reflexia sinelui, transformând-o în cioburi ce înlocuiesc esența de mult pierdută a omului cu calități sau defecte, folosind un spectru alb-negru pentru o lume gri. Fundalul galben-negru, inspirat de coloritul animalelor veninoase, devine un avertisment al pericolului, al animalității și al impulsivității, peste care se suprapune un simbol al conformității extreme.
Trei siluete vagi, devenite umbre, înlocuiesc un suflet inuzitat/ inutil. Sine al golurilor, cu două cavități – ochii, ce străpung un punct într-o imediată apropiere trimit avertismentul unei neliniști și disperări metafizice. Contururi diforme încearcă să prindă forma fundalului în alienarea spațiului limitat al marginilor ilustrației. Poziționarea „subiecților” vizuali în colțuri opuse accentuează iminența unei degradări interne, deja consolidată prin cromatică. Un negru spălăcit întretaie roșul strident pe care sunt proiectate personajele, devenite marionete ce servesc drept instrumente ale primitivului și grotescului. În lipsa unei expresii propriu-zise, siluetele se pierd în fundal, cele două goluri din dreptul ochilor fiind singura metodă de mărginire.
Dacă scrollezi pe contul de Instagram al artistei, fascinat de contrastele violente sau plutind de la o ilustrație dreamy la alta, nu ai cum să nu observi că o tematică recurentă în ilustrațiile sale este aceea a statuilor – ce sar imediat în evidență din punct de vedere cromatic prin ambivalența antinomică cald-rece. În creațiile Andreei Dumuta, statuile devin monumente ale aprecierii, menite să treacă testul timpului atât în numele artistului, cât și al poveștii din spatele acestora, devenind mărturii ale forței de rezistență împotriva unui timp care încearcă să le fisureze. Fiecare astfel de lucrare reușește să facă o autopsie a interiorității ființei umane, disecând minuțios îndârjirea cu care se luptă aceasta pentru individualitate, decăderea în slow motion la care e condamnată, conștientizarea hamurilor ce o țin încorsetată. Mi s-a părut că varietatea semnificațiilor printre care pendulează Andreea Dumuta poate fi observată cel mai clar în ilustrația ce înfățișează multiple statui în aparență identice, dar care se diferențiază prin câteva amănunte pe care le poți observa dacă ești atent – instrumente devenite indispensabile pentru deconspirarea naturii umane. Individualitatea este tăinuită în spatele unor măști prefabricate pentru cei din jur, măști ce ne conțin și îi conțin, într-o grămăjoară de euri amorfe.
Cred că tocmai această grămăjoară de euri amorfe constituie impresia cu care am rămas după periplul printre ilustrațiile Andreei Dumuta, mereu surprinzătoare și cameleonice, glisând între culori și sensuri în mișcări șerpuitoare. Căci, de fiecare dată când privesc aceste creații presărate de umbre, contraste voltaice și ființe fantasmagorice mi se pare că descopăr o altă poveste de care să fiu fascinată.
*Pentru a vedea mai multe dintre ilustrațiile create de Andreea Dumuta, intrați pe contul ei de Instagram – @galactixy_illustrations
*Briana Agrici și Alexia Ailuțoaei sunt eleve în clasa a XI-a, filo, la Colegiul Național Iași.
