Moto: „Cel mai puternic om din lume este acela ce poate trăi singur.” (Henrik Ibsen)
Ibsen Incorporated (FITPTI, 2015): un spectacol deloc comod, amestec de satiră și dramă, o tragi-comedie construită în manieră modernă, neconvențională, în care cinci dintre personajele lui Ibsen sunt puse față în față la vârste și în ipostaze diferite pentru a reface nu atât psihologia sau tipologia feminină (problema identității feminine în interiorul familiei și al societății), cât pentru a diseca minuțios cauzele și mecanismele de supraviețuire, alienare, impostură sau succes ale femeii contemporane. Un Ibsen înăuntrul și, în același timp, în afara lui Ibsen, un uluitor decupaj de ipostaze. Cu siguranță, spectacolul ce are la bază un scenariu de Mihaela Michailov și Catinca Drăgănescu nu te poate lăsa indiferent: zâmbetul e înlocuit repede de grimasă, lacrimile se adună pentru a fi apoi anihilate în ironia necruțătoare, iar ca spectator stările se modifică la fel de rapid ca rolurile pe care le joacă succesiv cele cinci personaje din imediata ta apropiere.
Distanța dintre scenă și viață e aproape anulată nu doar de senzația de déjà vu, de oglindire fidelă a realității cotidiene, ci și de coexistența spațiului de joc cu cel al situării personajelor. Scena Teatrului „Luceafărul” a devenit spațiul în care spectatorul a simțit pulsul celor cinci femei (Hedda, Nora, Gina, Rebecca și doamna Alvig), s-a oglindit în una sau în mai multe, a interacționat, pătrunzând nu în „casa de păpuși” a Norei, ci în universul tuturor posibilităților, pe platoul de filmare al unei emisiuni televizate, în care viața fiecăreia se poate schimba. Contrafacere? Minciună? Fățărnicie? Renunțare? Împlinire? Poate fi orice pentru că în realitate sufletul e în altă parte, iar trupul și spiritul femeii pot fi îmbrăcate, mutilate, ajustate diverselor roluri pe care ea învață încă din copilărie că trebuie să le joace. Miza? Succesul. Cu orice preț. Indiferent că lumea e înțeleasă prin prisma raporturilor de putere, a grijii materne excesive, a renunțării la sine, a principiilor sau a supraviețuirii. Din lumea – colivie a lui Ibsen răsună sarcastic strigăte de tristețe, de revoltă, de derută, de singurătate. În special de singurătate, deși aceasta e ultima despre care se vorbește. Iar când acest fapt se întâmplă, maniera e indirectă sau secvențele sunt atât de cutremurătoare, încât schimbarea rapidă a registrului tulbură cu o și mai mare forță decât momentele de lamento și de solitudine ale personajelor. Fragilitatea și duritatea, seducția și determinarea, masca și fața ei ascunsă se împletesc pentru a reda fără iluzii multiplele roluri pe care femeia e constrânsă să și le asume. Nu se ratează nimic: absența tatălui, lipsa de disponibilitate afectivă a mamei sau dresajul excesiv, jocul dur al competiției în școală, rivalitatea. Nu individualități, ci femei „în serie” gata să răspundă comandamentului social, amușinându-se, zdrobindu-se sau întinzându-și o mână nu pentru a deschide colivia, ci pentru a ține captivă femeia-pasăre care e gata să-și ia zborul.
Păstrând datele esențiale ale personajelor ibseniene, Catinca Drăgănescu (concept/regie) și Mihaela Michailov (dramaturgie) le construiesc un trecut și un viitor, aducându-le în prezentul căruia nu ne putem sustrage. Copii ai unor mame ce le înalță colivia, tinere sub înrâurirea unui mentor pentru care succesul este totul, femei cu o viață de familie inexistentă, trucată sau rutinieră – tot atâtea ipostaze și roluri aflate într-o permanentă tensiune și dictate de așteptările societății în care trăiesc.
Dozajul registrelor este impecabil; dominantă: ironia mușcătoare. Cu recuzita „la vedere”, reprezentația se naște sub ochii spectatorului, se construiește alternând scene rapide cu secvențe cinematografic decupate, în care accentul cade pe mișcarea trupurilor, și flash-uri ce surprind interacțiunea și evoluția pe „scena socială” a acestor femei. Lentila care focalizează nu e una deformatoare, ea e menită să surprindă cu acuitate și să contextualizeze „realitatea” rolului asumat. Schematismul unor atitudini sau parodia vizează exclusiv exteriorul, niciodată umanitatea lor. Că întreaga lume în care aceste femei se mișcă e una artificială, cu accente bufe, o uriașă scenă de teatru, rămâne perspectiva spectatorului. Tot a lui și dimensiunea tragică a siluetelor încorsetate de presiunea exterioară. Pentru cele cinci însă, totul e „pe viață și pe moarte”, în conformitate cu rolul pe care și l-au asumat. Cu o singură excepție, suficientă pentru a remarca distanțarea față de Ibsen. Dramaturgul norvegian lăsa, în ciuda dramei devastatoare trăite de personaje, o ușă întredeschisă către un viitor incert. În prezentul în care sunt situate însă personajele acum (în prezentul nostru, așadar) acest fapt nu mai e posibil. Până și onestitatea „omului cu principii” se dizolvă în fața descoperirilor medicinii moderne, se aneantizează odată ce personajul devine captiv în lumea totalei contrafaceri promovate de show-ul de succes.
Spectacolul Ibsen Incorporated are ca piese focus: Nora, Hedda Gabler, Rața sălbatică, Un dușman al poporului, Strigoii, Stâlpii Societatii și face parte din proiectul Surorile Heddei. Susţinerea femeilor artist în teatrul din România şi Estul Europei. Spectacolul a fost coprodus de către Asociaţia Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului (ARPAS), cu susţinerea grantului Ibsen Scholarship, alături de Teatrul de Comedie București.
