Încă de mic, am văzut în citit mai mult decât o obligație. Tulburat de niște lecturi obligatorii, toate așteptările mi-au fost spulberate, iar pasiunea mea, care abia se năștea precum o flacără ce se chinuie să ia viață, luptând împotriva vântului, a fost stinsă.
Suntem ceea ce citim
Într-o lume în care fluxul constant și feroce de informații este la îndemâna oricui, identitatea poate deveni fragilă și fluidă. Oamenii ajung să se construiască în funcție de ceea ce consumă digital – de la conținutul de pe rețelele sociale, la știrile pe care le citesc/aud. Felul de a fi al fiecăruia se poate astfel schimba, bulversați fiind de avalanșa de idei, de imagini, de opinii, în opoziție cu identitatea mai consistentă, ce are reflexe adânc înrădăcinate în literatură. Așadar, în loc de a fi ceea ce consumăm pe internet putem alege să fim ceea ce citim, literatura având astăzi un rol esențial în modelarea sufletului și a comportamentului. De aceea cât citim este mai puțin important decât ce citim. Cu toții știm că cel care citește trăiește o mie de vieți înainte să moară, spuse Jojen. Cel care nu citește, trăiește doar una. (George R.R. Martin – Dansul dragonilor), dar nu există o strategie coerentă/ eficientă de stimulare a lecturii în rândul preadolescenților sau n-am văzut-o eu.
Treptat, pasiunea de a citi s-a transformat în povară, mai ales că nu exista nicio discuție, nicio ancoră care să ne facă să le privim altfel, să ni le apropie.
Încă de mic, am văzut în citit mai mult decât o obligație. Tulburat de niște lecturi obligatorii, toate așteptările mi-au fost spulberate, iar pasiunea mea, care abia se năștea precum o flacără ce se chinuie să ia viață, luptând împotriva vântului, a fost stinsă. Am intuit că profesorii ne te pot iniția în lectură, dar ei pot deveni și cei ce ne taie aripile și ne țin pe loc, deoarece unele cărți citite la momentul nepotrivit ne pot îndepărta de literatură.
Terminând ciclul primar, am intrat în clasa a cincea plin de așteptări (unele nerealiste) în legătură cu operele pe care urma să le studiem. Romane precum cele din seria Harry Potter, de J. K. Rowling și Stăpânul Inelelor, de J. R. R. Tolkien au aprins înăuntrul meu o scânteie ce s-a transformat, încet, dar sigur, într-o flacără plăpândă care încerca să-mi lumineze calea prin labirintul sfârșitului copilăriei. Această flacără a fost stinsă odată ce lumile vrăjitorilor și ale magiei au fost înlocuite de cele ale violenței din spațiul autohton al secolelor trecute. Cărțile impuse, precum Hanul Ancuței, Baltagul, Moara cu noroc și Mara au transformat vrăjitorii în oameni obișnuiți, cu meserii învechite și plictisitoare: hangii, porcari, iar dragonii, hobbiții și toate creaturile mitologice în cai, porci și câini, castelele uriașe devenind cârciumi și hanuri. Nici limbajul greoi, plin de arhaisme, nici conținutul lor nu au ajutat un elev de 11 ani să păstreze pofta de a citi. Treptat, pasiunea s-a transformat în povară, mai ales că nu exista nicio discuție, nicio ancoră care să ne facă să le privim altfel, să ni le apropie. Fără flacără am rămas în întuneric, pierzându-mă în pădurea întunecată. Umblând prin beznă, mi-am format diferite obiceiuri dăunătoare: citirea superficială sau alegerea rezumatului în locul cărții, numai pentru a lua o notă decentă la un test. Obosit, am început să caut vreascuri pentru a-mi aprinde flacăra înapoi. Din neatenție, nimeream și unele prea verzi pentru a arde, dar nu m-am lăsat descurajat.
Citim ceea ce suntem.
Încetul cu încetul, o nouă flacără a apărut – nu datorită operelor studiate la clasă, ci, dimpotrivă, datorită părăsirii acestui „spațiu” al autorilor români de secol XIX sau început de secol XX, autori în ale căror personaje îmi era foarte greu să mă regăsesc.
M-am înconjurat de personaje cu care rezonam, niște oglinzi crăpate ce îmi reflectau propria imagine distorsionată. Am spart oglinda și am pus toate cioburile cap la cap, însă nu mai eram eu cel din reflexie. Am descoperit o persoană cu totul nouă, un om pe care l-am explorat cu ajutorul acestor personaje. Parcă ele mă cunoșteau de o viață, parcă ele au fost alături de mine și la bine și la greu, parcă ele erau cele cu care am stat până noaptea târziu să vorbim despre cele mai nesemnificative sau profunde lucruri. Ele sunt cele care m-au ajutat să îmi redescopăr pasiunea pentru lectură și care m-au construit pe mine, cel de azi.
Discuțiile de la clasă (pe marginea volumelor) sau de la Întâlnirile Alecart cu autorii au făcut ca flacăra mea să strălucească tot mai puternic, deschizându-mi ochii spre lumi noi care trecuseră neobservate până atunci chiar prin fața mea.
Lipsa maturității necesare, atât ca om cât și ca cititor, este unul din factorii ce influențează nivelul de înțelegere a unei cărți. Spre exemplu, când am recitit Moara cu noroc, de Ioan Slavici acum, în clasa a X-a, am putut aprecia valoarea (și analiza psihologică a) operei decât la 11-12 ani, tocmai datorită experiențelor și lecturilor anterioare din care am avut ce învăța. Datorită Întâlnirilor ALECART cu Cristian Fulaș, Ghiță nu mai era personajul nevolnic și fricos, ci omul ce se luptă cu o dependență de care nu poate scăpa, iar Lică a devenit o persoană obsedată de putere, ce preferă să renunțe la viață în loc să-i dea altui om satisfacția de a avea control asupra vieții sale. Filme precum Godfather și Scarface m-au ajutat să înțeleg diferit raporturile de putere, relația dintre un șef de mafie și cel care trebuie să îndeplinească orice i se cere dacă ține la siguranța sa și a familiei, astfel problematica nuvelei lui Slavici devenind mult mai clară, strălucind într-o altă lumină.
Intrând în clasa a noua nu aveam speranțe că va fi diferit față de gimnaziu. Mă gândeam că „blestemul” anumitor autori mă va urmări în continuare. Însă m-am înșelat, deoarece romane precum Împăratul muștelor, de William Golding, De veghe în lanul de secară, de J. D. Salinger și Siddhartha, de Hermann Hesse, ca să dau doar trei exemple, mi-au hrănit pasiunea în continuare. Discuțiile de la clasă sau de la Întâlnirile Alecart cu autorii au făcut ca flacăra mea să strălucească tot mai puternic, deschizându-mi ochii spre lumi noi care trecuseră neobservate până atunci chiar prin fața mea. Astfel, am ajuns să iubesc din nou să citesc.
Totuși, sunt convins că unele cărți citite la momentul nepotrivit pot să ne îndepărteze de literatura. Iar unii nu se vor mai întoarce niciodată la ea…
*David Sava este elev în clasa a X-a, mate-info, la Colegiul Național Iași.
Foto: Alina Sava
