Captiv în mine, eu nu este eu: Insectarul Coman

Vara s-a dus, lucrurile nu s-au așezat nici de data asta.

E vară. Căldură apăsătoare, înăbușitoare. Dan Coman își suflecă manșetele blugilor și aprinde o țigară. Mintea e încețoșată de cafea, de tutun, de zăpușeală, de vârstă – și stă. Stă precum un ceas stricat, precum străzile goale ale Bistriței.

E iarnă. Totul a înghețat pe strada Grigore Bălan. Dan Coman aprinde o țigară și pune ibricul pe foc. Din geamul sufrageriei, un bărbat încă tânăr îl privește, fumând și el. Timpul stă – doar cercurile de fum mai mișcă.

În acest cel mai recent volum, Dan Coman se întoarce pe tărâmul poeziei cu sinceritate și cu (…) entuziasmul,/ așa cum se cuvine după 40,/ doar din când în când și fără nici un motiv. Ceea ce construiește autorul în volumul Insectarul Coman nu este nici o poveste, nici o confesiune, ci o descriere a unui individ care stă, un om care s-a consumat, „a ars” precum o țigară (…) îmi sting iute capul în scrumieră și care se află acum într-o stare de latență sufocantă.

Am rezistat dragostei, inteligenței și moralei.

Aprinzându-și o țigară, Dan Coman începe să dezvăluie, ca unui amic, gândurile sale. Din obișnuință, și fără să conteze, am făcut întruna planuri de viitor, recunoaște omul care a luat o pauză și s-a detașat de ritmul alert al lumii de astăzi.

Ce a rămas din timpul scurs sunt instantaneele: un poem de dragoste la istanbul, ultima vară la bistritz, aniversarea. Au rămas povești de dragoste și femei fără nume, mirosul cremei de mâini de pe tocul ușii, inima bubuind, mesajele de la ea.

Și totuși, Dan Coman nu se sfiește de la a dezvălui nume, de localuri sau de persoane, sau cel puțin inițiale, care nu particularizează însă experiența. Puțin important este Class, sau Plan B, sau Bistrița, căci atmosfera descrisă de Dan Coman este tipică omului, nu locului. Indicii spațiali devin ei înșiși personaje, care își pierd farmecul odată cu înaintarea în vârstă.

Și nimic în următoarele patru ore.

Timpul și efectul lui asupra omului – poate că nu aceasta este ideea centrală a Insectarului Coman, dar eu cu asta am rămas. Am rămas cu imaginea omului din „Sg”, care, într-o luni dimineața, așteaptă cu atâta nerăbdare să fiarbă apa, încât adoarme, și care într-o marți nu poate să termine un poem. Autorul care a început să scrie proză ca să se salveze de (la) poezie și care se întoarce la poezie pentru a ne spune că nu mai are ce spune.

Nu întâmplător, Dan Coman decide să oprească timpul pentru cititor. Începe astfel: inspir cu putere: lucrurile se înclină către fața mea, gata să-și piardă echilibrul și ne dă drumul doar la final, după epilog: expir scurt și precis: lucrurile cad în cealaltă parte și se fac țăndări.

Din când în când, strâng la piept o pungă de pufuleți

Prima poezie (pufuleți) este o chintesență a volumului, deși aparent nu caută și nu mizează pe sens, căci conține versuri pe care cititorul le va regăsi în diverse poezii. Scoase din contextul poemului și aranjate (aparent) aleatoriu, versurile alcătuiesc o imagine haotică a realității scriitorului cu treizeci de saci umpluți cu hârtie scrisă de mână și care este bântuit de bănuiala că orice ar face, nu va ieși.

pufuleți construiește o imagine dezordonată a omului de astăzi, dominată de înstrăinare, de singurătate și de nesiguranță atunci când timpul este oprit, dar care se lasă pradă scurgerii vieții și face planuri de viitor când timpul este repornit, imagine întărită de restul volumului. Comentariile pe care poetul și le îngăduie doar între paranteze sunt la fel de grăitoare, căci ele dezvăluie ce gânduri rămân ascunse într-o conversație oarecare.

vino să vezi

Capul meu e un dulăpior de medicamente afirmă Dan Coman în poezia vino să vezi și asta este și volumul Insectarul Coman: un dulăpior de medicamente, de calmante, de anesteziante puternice. Precum o zi de vară toropitoare, atmosfera de latență explorată în aceste versuri te cuprinde în întregime, te adoarme și te lasă într-o stare de pacient supus. Anestezicul își pierde efectul doar cu ultimul vers, după ce operația a fost încheiată: expir scurt și precis: lucrurile cad în cealaltă parte și se fac țăndări.

 

*Articol preluat din Suplimentul Alecart de Poezie dedicat Festivalului „Poezia e la Bistrița”

Ioana Popa, elevă la Colegiul Național Iași, este olimpică la chimie (P. II și calificare în lotul lărgit). Anul trecut a obținut Medalia de Argint la Olimpiada Internațională de Științe, Bali (Indonezia).

Grafica, inspirată din poezia lui Dan Coman, este realizată de Ioniță BENEA.

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.