Întâlnirile Alecart la Filit, 2018. Prima zi: Forme ale exilului, ale pierderii și ale regăsirii.

Cărţile în universul cărora am rămas captivă în ultimele săptămâni (cele premergătoare acestei ediții Filit 2018), nereușind să mă despart de personajele lor vii, cutremurătoare, de acea condiţie asumată de scriitor ratat, de brutalitatea cu care destinul poate ruina viaţa unui păcătos, au fost cele care i-au incitat pe tinerii alecartieni la un dialog autentic, netrucat. Într-un ritm ameţitor, locurile din sala Centrului de Limbi Moderne şi Integrare Culturală sunt ocupate de cititorii cuprinși de o nelinişte uşor de explicat: în scurt timp urmau să se afle faţă în faţă cu scriitorii ale căror romane au frapat printr-o luciditate necruţătoare şi au înlocuit monotonia zilelor de vară cu interminabile întrebări, la acel moment, fără răspuns. Am simţit cum un val de adrenalină îmi străpungea cu rapiditate întreg corpul încă de când urcam scările. În subconştient, pulsau o mulțime de imagini (Fred şi Mimi, iluzia visului american proiectat într-un succes neverosimil, realitatea dură din America, Maldini, apoi starețul Vladimir care încearcă să explice unor poliţişti faptul că, dacă purta pantaloni scurţi şi tricou nu însemna că nu este călugăr la mănăstire), „vinovate” fiind cele două romane: Umbra pierdută, de Carmen Firan și Dinţii ascuţiţi ai binelui, de Bogdan Răileanu.

Povestea în care protagoniştii nu sunt eroi sau antieroi, ci publicul şi scriitorii, a început, aşa cum am fost obişnuiţi la întâlnirile ALECART, cu prezentarea celor două cărţi de astăzi, prima care a luat cuvântul fiind Alina Viţel, redactor Alecart, elevă la Colegiul Naţional Iaşi în clasa a X-a, filologie. Romanul scris de Carmen Firan nu a făcut-o pe Alina să se întâlnească numai cu victime ale totalitarismului, ale cenuşiului Bucureşti, puse în situaţii neprevăzute, ci şi cu un spațiu necunoscut, cu o angoasă care ia aproape o formă umană. Umbra pierdută ridică acele recognoscibile întrebări: De unde eşti? Ce statut social ai? Cu ce realizări te poţi mândri?, făcând loc pentru altele, ce ies din această sferă a relațiilor interumane de suprafață: Ce te nemulţumeşte? Ai nevoie de ajutorul meu?. Alina a evocat acea imagine a iubitului (Fred, proaspăt ieșit din adolescență), care o aşteaptă pe ea să se întoarcă de la cofetărie, neştiind că în câteva fracţiuni de secundă totul se va transforma într-un morman de pulbere (cutremurul din 77). O scenă sfâşietoare, care demonstrează că destinul nu iartă pe nimeni şi că abundenţa de lacrimi, pe care o lasă în urmă, este insignifiantă.

Ioana Tătăruşanu, redactor-șef adjunct Alecart, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional Iaşi, filologie, ne-a apropiat de Dinţii ascuţiţi ai binelui, de un spaţiu monahal supus ispitirii și ispitelor, de o entitate divină pierdută, răsfirată prin tot ceea ce înseamnă realitatea societății contemporane, de viaţa unui cămătar al cărui Dumnezeu este electricianul-şef care le ştie pe toate. Ioana a subliniat acest spaţiu fragil, firav, dintre bine şi rău, dintre frumos şi urât, dintre ispita păcatului și nevoia mântuirii care definitivează catalogarea lui Maldini drept un personaj paradoxal, care încearcă să se poziţioneze tocmai între bine şi rău. Ioana a observat că omul este întotdeauna pregătit să cunoască bucuria, însă fericirea, care ar trebui să fie scopul ultim al vieţilor noastre, nu se poate atinge decât prin parcurgerea căii voinţei, a păcatului, a frumuseţii şi a căderii.

Dialogul a fost iniţiat de Carmen Firan care a avut curiozitatea de a asculta câteva definiţii personale ale cuvântului frică, date de tineri din public. De la teama de a fi vulnerabil în faţa celorlalţi, s-a ajuns la o fantomă aproape materială, care stă la pândă ca moartea. Nu întâmplător, căci acest duet frică-moarte, care se regăseşte în ambele romane, face parte din linearitatea vieţii, influenţând la un moment dat cursul acesteia. Scriitoarea a ţinut să precizeze că Fred este un autor, dar exilat în el însuşi din cauza imposibilităţii de a se adapta, de a-şi transpune ideile în limba de adopţie.

Subiectul (aproape) tabu tratat de Bogdan Răileanu în romanul său, ce poate genera un conflict de factură religioasă, deşi Dinţii ascuţiţi ai binelui nu atacă spaţiul sfânt şi nu gravitează numai în jurul cutumelor, i-a făcut pe alecartieni curioşi cu privire la răspunsul autorului la întrebarea: Ce ar trebui să ştie un cititor atunci când se apropie de cartea dumneavoastră pentru a nu rata întâlnirea cu aceasta?. Bogdan Răileanu a spus că este important ca orice cititor să ştie să filtreze ceea ce vede și, indiferent dacă textul provoacă sau nu, noi avem datoria de a încerca să privim imaginea în ansamblu şi să nu lăsăm aluziile să altereze percepţia. Acel mix bizar dintre două lumi, care până la un punct nu au niciun numitor comun, îl poate determina pe cititor să cadă în capcana provocării.

Carmen Firan a fost întrebată apoi în ce s-ar reîncarna, iar răspunsul acesteia a uimit prin originalitate: Ar trebui să avem curiozitatea de a explora lumea din mai multe puncte de vedere. Aş vrea să mă reîncarnez în ceva (sau cineva) care să aibă acces la o realitate refuzată din motive geografice, spaţiale sau economice. Eu cred în spiritul obiectelor, într-un Dumnezeu care există peste tot.

Pe parcursul discuţiei de astăzi, scriitoarea a mărturisit, pe lângă faptul că este o iubitoare de câini şi de albine, că lucrează la o continuare a romanului Umbra pierdută, care să se concentreze asupra costului pe care îl are succesul (aproape neverosimil) al lui Mimi şi asupra vieţii acesteia după sinuciderea lui Fred. Privind prin sală, am remarcat câte un zâmbet larg şi câteva figuri curioase în așteptarea destinului lui Mimi.

Cineva a dorit să afle de ce Dumnezeu decide uneori să nu mai salveze oameni – şi mărturisesc  că mi-am pus şi eu această întrebare, măcinată fiind de finalul cărţii scrise de Carmen Firan. Dar, neaşteptat, răspunsul a venit din partea lui Bogdan Răileanu, care a sugerat că suntem prea ataşaţi de El şi că pentru a stabili o legătură cu publicul, de cele mai multe ori, personajul care este situat într-o sferă a binelui trebuie să moară. Dumnezeu nu este intervenţionist şi ar trebui să nu mai depindem în totalitate de El. (…) pentru a crea o legătură cu cititorul, kill the good guy.

După ce ne-am apropiat destul de mult de acel Maldini care fără Cami, ar fi fost mai puţin uman, de omul care muşcă mâna ce îi face un bine, de slujbele ţinute de părintele Vladimir şi de un posibil Iisus care ar lucra la Mc Donalds, Carmen Firan a citit un poem din Femeia de nisip, volum de poezie, cu precizarea că poate fi privit ca o autobiografie.

A fost o primă de zi de poveste din povestea care se scrie și anul acesta la „Întâlnirile Alecart” la FILIT. Și ca orice poveste, și cea de astăzi a presupus, pe lângă periplul vizual propus de grafica semnată de Ioniță Benea, un fundal muzical în sonorități care ne-au amintit că avem (și) o identitate națională, nu doar una lingvistică. Parcă în acord cu gândurile lui Carmen Firan și cu elogiul făcut de aceasta limbii în care se regăsește atunci când scrie în română, s-a aflat colajul muzical pe care membrii Orchestrei de suflători a Colegiului de Artă „Octav Băncilă”, coordonați de profesorul Sergiu Sandu ni l-a oferit. Și din nou, ca în multe povești, povestea Filit 2018 se va încheia simetric, tot în compania elevilor de la „Băncilă” și a profesorului lor.

Pe tot parcursul acestei prime întâlniri Filit m-am simțit ca în transă, încercând să îmi repet în minte că da, chiar îi ai în faţă pe Bogdan Răileanu şi pe Carmen Firan. Și: nu, nu este un vis. Nu pot transpune în cuvinte sentimentele care m-au cuprins în timp ce discutam cu cei doi invitați, dar cred că privirea şi expresia feţei, ce emanau o fericire autentică, sunt grăitoare. Am plecat cu gândul la Maldini, la Fred (care poate nu ar fi avut parte de un sfârşit atât de tragic, dacă Dana, iubita din tinerețe, nu ar fi dorit să se întoarcă la cofetărie să cumpere acele savarine) şi la cele două autografe primite de la scriitorii care – acum pot mărturisi ceea ce nu am reușit să le spun astăzi – mi-au marcat această perioadă a adolescenţei.

 

*Mălina Curpăn este elevă în clasa a X-a, filologie, la Colegiul Național Iași.

(c) foto: Alina Sava & Andrei Rusu

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.