„Marile schimbări în viață vin din micile detalii. În acest fel ți se modifică destinul.” – interviu Antoine Laurain*

Cartea dumneavoastră începe cu un citat din Tristan Bernard („Faptul de a avea o pălărie pe cap îți oferă o autoritate incontestabilă asupra celorlalți.”). Considerați că autoritatea de care dă dovadă o persoană la un moment dat este un „bun personal” sau o idee indusă, masca purtată în fața celorlalți?

A.L: De fapt, este un citat umoristic. Având o pălărie, impui o anumită autoritate. Am gândit în următorul fel: cine are pălăria evident este liderul, întrucât locul acesteia este pe cap, mai sus așadar. Astfel că în momentul în care ai o conversație cu cineva care are pălărie, iar tu nu ai una e într-adevăr intrigant pentru că ochii tăi urcă acolo, spre ea. În felul acesta este sesizabilă autoritatea.

Ca scoica din romanul lui Golding. Dacă ar trebui să schimbați obiectul călător idealizat, cu ce l-ați înlocui? De ce?

A.L: Nu aș putea face asta. Cartea funcționează tocmai pentru că se construiește un jurul imaginii pălăriei lui Mitterand, a președintelui, a primului om în stat, o pălărie care ajunge să fie purtată de oamenii statului respectiv. Nu aș fi putut să creez aceeași imagine cu un alt obiect vestimentar.

Romanul este o imagine a Franței care rulează și astăzi.

Romanul Pălăria președintelui pare a face un tur al societății franceze, surprinzând tipologii distincte care colorează un spațiu admirat de foarte mulți (spațiul parizian), dar în miezul căruia au pătruns puțini. Cum s-a produs această diferențiere între personajele dumneavoastră?

A.L: În romanul meu, pălăria face un tur al  mai multor medii sociale pentru că trece din cap în cap; de exemplu, avem un mare burghez, un mic funcționar. Această diversitate este amuzantă pentru că fiecare personaj este diferit și reprezintă în speță o parte din lumea pariziană. Ele trăiesc în societatea franceză a anilor ’80, dar divizarea lor este general valabilă. O generație vine în completarea celeilalte, o înlocuiește pe cea anterioară. Romanul este o imagine a Franței care rulează și astăzi.

Obsesia este un act calculat sau un reflex al gândirii?

A.L: Obsesia se naște tocmai pentru că Daniel știe cui aparține pălăria; ceilalți nu cunosc acest aspect. Ultimul, burghezul, chiar trăiește cu impresia că bunul îi aparține întru totul pentru că nu își dă seama de schimbul de la restaurant. Așadar, revenind la Daniel, care de altfel este un personaj simpatic, el are un scop. Din momentul în care pierde pălăria se gândește doar cum să o găsească. Se străduiește și de aici vine satisfacția cititorului. Este un obsedat tenace, perseverent și este răsplătit. În viață se întâmplă să ne străduim și încercăm să recuperăm ceva ce am pierdut, dar în general nu reușim acest lucru.

Ce obsesii aveți?

A.L: Să scriu cărți bune.

.

Mai întâi de toate ați studiat filmul, ulterior ați ales scrisul. Romanul Pălăria președintelui a fost ecranizat în anul 2016. Există diferențe în felul în care vedeți cartea și filmul? Cum a fost facilitată transpunerea cărții în contextul în care dumneavoastră cunoașteți secretele cinematografiei?

A.L: Da. Îmi surâdea ideea de a transpune povestea. Sunt diferențe care țin de structura narativă a romanului care nu pot fi reproduse într-un film; un capitol, o imagine, un personaj pot deveni o chestiune economică. Dacă vrei să cunoști povestea originală, citești cartea, dar în zilele noastre un film este mereu o propunere de adaptare. Posibil un element din roman să devină mult mai interesant datorită jocului actorilor, fiind antrenat și de muzică. Am participat la scrierea scenariului și am amintiri frumoase de atunci. Un film e o altă versiune a poveștii.

Pălăria probabil păstrează o parte din inteligența președintelui

De asemenea, este cunoscută pasiunea dumneavoastră pentru antichități, întrucât ați fost „ucenicul” unui dealer în Paris. Să luăm omul ca un magazin de antichități. Ce anume ați păstra în seiful dumneavoastră: mintea sau inima?

A.L: Pe amândouă. Dacă ajung să îmi conving cititorul că povestea este adevărată când o citește este datorită faptului că rațiunea se îmbină cu emoțiile. Iubesc obiectele de când lucram într-un anticariat, cred cu tărie că păstrează în ele acel ceva al timpurilor, al oamenilor cărora au aparținut. Pălăria probabil păstrează o parte din inteligența președintelui.

Fiecare persoană simte plăcerea negocierii. La ce nu ați putea renunța nicicând în urma celei mai dure negocieri?

A.L: Colecția mea de chei vechi. Am cheia, dar nu voi ști niciodată ce ușă deschide și ce voi găsi în spatele acesteia. Pot doar să îmi imaginez povestea pe care o ascunde fiecare în parte.

Atmosfera expusă în romanul abia lansat în România este una de vis, boemă. Dacă ar fi să luați cina cu unul dintre personajele care trăiesc în Pălăria președintelui, care dintre ele credeți că ar fi o companie ideală?

A.L: Prima alegere ar fi, normal, Fanny, pentru că este o femeie frumoasă, inteligentă J, dar cel mai mult mă interesează, mă intrigă Pierre, parfumierul.

Personajele dvs. pot fi percepute ca o combinație perfectă între nostalgie și optimism. Duc dorul pălăriei după ce se despart de ea, dar sunt modificate, devin mai încrezătoare. De unde pornește schimbarea?

A.L: Marile schimbări în viață vin din micile detalii. În acest fel ți se modifică destinul. Pierzi un tren și îl iei pe următorul. Acolo întâlnești pe cineva, te îndrăgostești, dar ai ratat primul tren, trenul tău. Schimbările conduc personajele într-o direcție mai bună.

Spuneți-ne despre autorii dumneavoastră preferați.

A.L: Îmi place foarte mult Patrick Modiano – atmosfera, scriitura sa pură, deosebită sau Georges Perec. De exemplu, într-una dintre cărțile sale, el expune povestea unui imobil din Franța, portretele tuturor proprietarilor. Genul acesta de cărți mă fascinează.

Cunoașteți literatura română?

A.L: Nu știu foarte multe despre literatura română, din păcate, însă unul dintre cei mai buni prieteni ai mei este român și îmi povestește mereu despre România. A fost încântat când a  aflat că vin aici. Mi-a spus să mă bucur de plimbările de pe străduțele de aici.

Găsiți-vă acea pălărie a lui Mitterand!

Obiectele au suflet?

A.L: Cred că da. E mai mult decât simpla natură a obiectului, căci în fiecare rămâne o parte din sufletul proprietarilor.

V-ați atașat îndeajuns de mult de un obiect pentru a refuza mai apoi pierderea sa?

A.L: Da, aș fi acționat ca Daniel pentru a-l regăsi. Când am finalizat manuscrisul, m-am întâlnit cu un jurnalist pe care îl cunosc, apoi el mi-a spus o poveste foarte amuzantă din anii ’80. La un meeting pro Mitterand, a văzut că mașina prezidențială avea portierele deschise, șoferul lipsea, pălăria era acolo, așa că a furat-o. Știam amândoi că editorul ar fi vrut o poză cu pălăria în cauză. Am făcut o înțelegere ca pe coperta ediției franceze să apară chiar pălăria președintelui Mitterand fără ca nimeni să știe, dar e un secret al nostru. Iubesc să spun această poveste.

La final, cu ce imagine a Iașiului rămâneți și ce sfat aveți pentru cititori?

A.L: Un oraș extrem de frumos. Nu am avut foarte mult timp să vizitez, dar voi reveni. E bine uneori când rămân lucruri nerezolvate într-un anumit loc. Este un motiv puternic pentru a ne reîntoarce neapărat. Iar pentru cititori: Găsiți-vă acea pălărie a lui Mitterand!

 

*ANTOINE LAURAIN este scriitor, jurnalist, scenarist și colecționar de antichități. S-a născut la Paris, la începutul anilor ’70. După ce a studiat cinematografia, și-a început cariera regizând scurtmetraje și scriind scenarii. Pălăria Președintelui (Le Chapeau de Mitterrand; Humanitas Fiction, 2018) a apărut în 2012 și a obținut premiile Landerneau Découvertes și Relay des Voyageurs. A fost tradus în peste 15 limbi și s-a bucurat de un mare succes. A fost ecranizat pentru televiziune în 2014 de Robin Davis, cu Frédéric Diefențal, Laurent Claret, Frédérique Bel și Roland Giraud, muzica aparținându-i lui Vladimir Cosma.

 

 

Interviu realizat de Amalia Carciuc, redactor Alecart, elevă la Colegiul Național Iași.

Foto: Alina Sava

 

 

 

 

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.