„Descopăr ceva fascinant în fiecare zi” – interviu cu artista Andreea Dumuța

„Noi artiștii încă ne confruntăm cu niște prejudecăți și stereotipuri din partea societății. Eu însă cred că majoritatea acestora își au punctul de plecare în lipsa de cunoștințe în ceea ce privește industria artistică.”

  • Sunteți o artistă din România, însă comunitatea dumneavoastră de urmăritori pe rețelele de socializare/promovare este una internațională. Care este, în viziunea dumneavoastră, condiția artistului în România? Se simte amprenta acestei țări în arta pe care o creați?

Nu am căutat neapărat să-mi fac un public în străinătate, însă cred că există o deschidere mai mare în afara României spre genul de artă pe care îl creez eu și de aici rezultă faptul că publicul meu e format în principal din urmăritori străini. Cred că latura asta a artei e încă în dezvoltare la noi, dar sunt plăcut surprinsă de ceea ce văd că se întâmplă în rândul artiștilor tineri.

În general, nu mă influențează prea mult faptul că sunt româncă în ceea ce creez, însă am făcut o serie anul trecut – care m-a propulsat într-o anumită măsură și în atenția publicului din Romania – formată din ilustrații menite să îi atingă pe nostalgicii generației mele, reamintindu-le de câteva personaje politice sau din mass-media din țara noastră, care ne-au amuzat în copilărie.

  • Ce v-ar plăcea ca urmăritorii dumneavoastră să știe despre România? Dar despre dumneavoastră?

 Aș vrea să știe că România e o țară ca oricare alta, cu bune și rele, cu mult potențial care sper că va fi atins într-o bună zi și că poți să reușești ca artist și la noi în țară. Despre mine nu ar fi multe de zis. Cu urmăritorii mei comunic în principal prin intermediul artei, e singura formă de dialog autentic.

  • Artele sunt percepute, în general, ca o sferă ce presupune o doză mare de incertitudine, iar cei care doresc să devină artiști sunt adeseori descurajați. Dumneavoastră v-ați confruntat cu această frică de incertitudine cu privire la viitor/succes sau cu descurajările celor din jur? Dacă da, cum ați reușit să le depășiți?

Da, într-adevăr, noi artiștii încă ne confruntăm cu niște prejudecăți și stereotipuri din partea societății. Eu însă cred că majoritatea acestora își au punctul de plecare în lipsa de cunoștințe în ceea ce privește industria artistică. Fiindcă da, e o adevărată industrie de fapt din care se poate câștiga un trai cel puțin decent.

Aveam și eu același mindset cum că va fi extrem de greu să profesez în domeniu, iar sistemul educațional și oamenii din jurul meu nu pot să zic că mi-au liniștit temerile. Dimpotrivă. Însă, în subconștient, eram convinsă că se poate, în special datorită faptului că avem social media de partea noastră. Nu mai suntem limitați la orașul sau țara în care trăim. Putem atinge un public de milioane de oameni care reprezintă potențiali angajatori sau cumpărători. Ideea e să perseverezi până îți faci un public. După aceea, totul vine de la sine.

„Sunt de părere că nimic nu e nou în adevăratul sens al cuvântului, așa că anumite coincidențe sunt inevitabile în ceea ce privește subiectul abordat.

  • Cum credeți că ar arăta o lume în care artele ar fi finanțate și promovate în aceeași măsură ca științele exacte?

Nu dețin informații exacte în legătură cu ce sume se investesc într-un domeniu și câte în altul, dar trebuie să fim conștienți că, deși poate în România există loc de îmbunătățire a scenei culturale din toate domeniile artistice prin finanțări mai semnificative, la nivel global se investesc enorm de mulți bani în artă. Arta înseamnă orice – de la arte plastice la muzică sau film și cred că toate aceste industrii sunt destul de bine apreciate în momentul de față.

  • Dacă ați avea posibilitatea de a ilustra o carte din literatura română și una din literatura universală, care ar fi ele? Dar dacă vi s-ar propune să ilustrați coperta unui album ales de dumneavoastră?

 Când vine vorba de genul de cărți pe care le-aș ilustra, cred că cel mai bine mi s-ar potrivi magical realism-ul, însă nu am niște exemple concrete.

În ceea ce privește albumul, voi alege ceva care m-a inspirat deja în mai multe ilustrații, și anume Somewhere at the bottom of the river between Vega and Altair de La Dispute. E un album conceptual ale cărui versuri mă bântuie de aproape un deceniu.

  • Care sunt primele trei cuvinte și primele trei melodii cu care ați dori ca oamenii să vă asocieze arta?

Voi spune cuvintele în engleză fiindcă îmi sunt mai la îndemână așa: colorful, bold and strong. Melodiile se schimbă de la o zi la alta. Depinde de dispoziție.

  • Care ar fi lucrul pe care v-ar plăcea cel mai puțin să îl auziți despre arta pe care o creați?

Primesc rar comentarii de acest gen, dar mă deranjează când sunt acuzată că am copiat pe cineva. Sunt de părere că nimic nu e nou în adevăratul sens al cuvântului, așa că anumite coincidențe sunt inevitabile în ceea ce privește subiectul abordat.

„În primul rând, iubesc culoarea și vreau să explorez asta cât de mult posibil în ceea ce fac.”

  • Dacă ar trebui să alegeți o altă perioadă de timp și un alt spațiu geografic în care să fiți artist, care ar fi acestea?

Nu aș schimba mare lucru legat de aceste aspecte. Pentru mine, prezentul este momentul ideal pentru a fi artist. Nu cred că a existat o perioadă în care să avem mai multe oportunități.

  • Majoritatea ilustrațiilor dumneavoastră sunt digitale. Care credeți că sunt aspectele pe care le oferă această modalitate de lucru în plus față de metodele tradiționale? Dar aspectele care se pierd?

Bineînțeles, un mare plus al artei digitale este flexibilitatea acesteia. Nu ești limitat aproape deloc în ceea ce poți crea și orice greșeală poate fi corectată. Singurul dezavantaj la care mă pot gândi pe moment este acela că poate arăta destul de sintetic. Însă, prin intermediul resurselor disponibile online, se poate imita și în mediul digital acel aspect texturat caracteristic artei tradiționale.

  • Când a fost ultima oară când ați descoperit ceva nou de care să fiți fascinată și care a fost lucrul pe care l-ați descoperit?

Descopăr ceva fascinant în fiecare zi. Fie că e un artist nou pe care să îl admir, o melodie pe care să o ascult pe repeat sau un film pe care îl ador. Azi, de exemplu, am găsit o melodie.

  • Atât stilul, cât și paleta de culori pe care le folosiți în ilustrațiile dumneavoastră variază enorm, pendulând (și) între creații dreamy în nuanțe de roz sau turcoaz și ilustrații extrem de puternice din punct de vedere vizual, care se bazează pe combinații roșu-negru/ roșu-albastru. De unde vine acest contrast atât de puternic în stilul și cromatica pe care le folosiți?

Cred că acest contrast rezultă din dualitatea personalității mele. Am o mare apreciere pentru tot ceea ce înseamnă genul horror, de aici si estetica dark și atmosferică pe care o adopt în unele ilustrații, dar, pe de altă parte, sunt și o persoană destul de sensibilă aș putea zice, de aici venind cealaltă latură a ilustrațiilor mele. În primul rând, iubesc culoarea și vreau să explorez asta cât de mult posibil în ceea ce fac.

  • În continuarea întrebării anterioare, ce cromatică ați folosi pentru un autoportret care să redea esența artistei Andreei Dumuța?

Roșu, în mod sigur.

  • Dacă magia ar exista, cum ați folosi-o în arta dumneavoastră?

 Aș face lucrările să se transpună în realitate direct din imaginație. Așa aș avea timp să realizez toate proiectele care îmi trec prin minte și să le fac și exact cum mi-aș dori.

*Andreea Dumuța este ilustrator freelancer și lucrează, de obicei, în mediul digital. A colaborat de trei ori cu publicația New York Times Kids și o puteți urmări pe Instagram la @galactixy_illustrations

 (Interviu realizat de Raisa Manolesu, redactor-șef Alecart. Sursa foto: revista „Omule”) 

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!